De ce prosperă crima organizată?

AL CAPONE, gangsterul notoriu din timpul Erei Prohibiţiei din Statele Unite (1920–1933), a pretins că el era doar un om de afaceri care respectă legea: legea cererii şi a ofertei. Un avocat care pleda în favoarea celui mai mare sindicat yakuza din Japonia a afirmat: „Nu se poate nega faptul că activităţile legate de [sex, droguri şi jocuri de noroc] sunt cerute cu fervoare“. Această cerere alimentează crima organizată. Deşi nimeni nu doreşte să fie o victimă a crimei, poate că unele persoane se îndreaptă spre organizaţiile criminale şi se folosesc de serviciile lor.

Să ne oprim, de exemplu, asupra taxelor de protecţie pe care gangsterii din multe ţări le folosesc drept sursă de venituri. Cu toate că, uneori, aceştia pun ochii pe proprietarii de magazine oneşti, de obicei ei îi storc de bani pe cei care fac afaceri dubioase. Proprietarul unui cazinou din Shinjuku, Tokyo, care îşi face afacerile sub masca unui salon de jocuri electronice, a mărturisit: „Un funcţionar a fost înjunghiat şi jefuit de 2 milioane de [yeni (20 000 de dolari)]. Cu toate acestea, noi nu am vrut să anunţăm poliţia“. De ce nu? „Întrucât suntem implicaţi într-o activitate ilegală (jocuri de noroc), nu dorim să avem deloc de-a face cu poliţia. Când un client face scandal în salonul nostru, noi chemăm yakuza.“ Acest proprietar de cazinou îi plăteşte grupării yakuza 4 000 de dolari pe lună: un mic onorariu comparativ cu profitul de 300 000 de dolari pe care îl încasează în acest timp prin intermediul activităţii ilegale pe care o desfăşoară. De unde vin aceşti bani? Din buzunarele celor care îşi găsesc plăcere în jocurile de noroc ilegale.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul societăţilor respectabile care doresc evitarea problemelor. O oficialitate din New York a estimat că un antreprenor zugrav care câştigă anual 15 milioane de dolari a economisit 3,8 milioane de dolari prin faptul că i-a plătit pe gangsteri. Lucrul acesta i-a permis antreprenorului să folosească mână de lucru ieftină şi să evite conflictul cu sindicatul controlat de gangsteri. În Japonia, pe parcursul unei perioade de prosperitate economică, bancherii şi-au investit banii în proprietăţi imobiliare şi au demolat case şi magazine vechi pentru a face loc unor clădiri costisitoare. Când locatarii nu au vrut să se mute sau să-şi vândă terenul, bancherii au chemat în ajutor jiageya, care sunt în cea mai mare parte societăţi asociate cu yakuza, pentru a-i evacua.

Văzând cât de uşor a fost să împrumute şi să câştige bani pe parcursul anilor ’80, grupările yakuza au format societăţi şi s-au lansat în speculaţii care vizau proprietăţi imobiliare şi acţiuni. Băncile şi instituţiile financiare au investit mari sume de bani în aceste societăţi, evident având în vedere propriile lor profituri. Însă, când perioada de avânt economic s-a sfârşit în cele din urmă, băncile au constatat că era foarte greu să-şi recupereze banii. Vorbind despre recesiunea remanentă din Japonia, un fost ofiţer din cadrul poliţiei a declarat în Newsweek următoarele: „Adevăratul motiv pentru care problemele referitoare la împrumuturile cu scadenţă depăşită nu pot fi rezolvate repede este acela că foarte multe dintre ele au legătură cu crima organizată“.

Într-adevăr, crima organizată prinde rădăcini şi înfloreşte acolo unde oamenii doresc cu ardoare să-şi satisfacă poftele indiferent prin ce mijloace. Lăcomia de plăceri, sex şi bani constituie un teren fertil pentru comerţul ilegal cu droguri, pentru prostituţie, jocuri de noroc şi cămătărie. De obicei, implicarea în astfel de activităţi presupune retribuirea şi îmbogăţirea bandelor criminale. Cât de adevărată este afirmaţia potrivit căreia crima organizată răspunde la cererile celor care sunt hotărâţi să-şi satisfacă propriile dorinţe scabroase!

Pseudosistemul familial

Pe lângă cererea de servicii ilicite, astăzi mai există o altă necesitate care stă la baza prosperităţii crimei organizate. Fostul conducător, decedat nu demult, al unuia dintre cele mai mari sindicate yakuza din Japonia a susţinut cu tărie că i-a adăpostit pe proscrişi şi le-a purtat de grijă, salvându-i de decădere. El a pretins că a fost un tată pentru membrii bandei. Cele mai multe sindicate criminale, indiferent cărei naţiuni îi aparţin, îşi clădesc organizaţia pe temelia unor astfel de pseudorelaţii de familie.

De exemplu, să examinăm cazul lui Chi Suna, care provine dintr-o familie săracă din Hong Kong. Tatăl său îl bătea deseori în mod violent pentru lucruri mărunte. Tânărul Chi Sun s-a răzvrătit şi, în cele din urmă, la vârsta de 12 ani, s-a alăturat triadelor notorii. În cadrul acestei organizaţii criminale, el a găsit un loc căruia simţea că „îi aparţine“. Datorită curajului său în luptele armate, după puţin timp a fost promovat, ajungând să aibă câţiva oameni în subordine. În cele din urmă, când avea doar 17 ani, a fost închis.

Multe persoane asemenea lui Chi Sun se îndreaptă spre organizaţiile criminale pentru a găsi relaţiile de familie de care nu au avut parte acasă. Membrii bandei susţin că manifestă interes faţă de ei, dar cei mai tineri sunt deseori dezamăgiţi când constată că fiecare membru este interesat în primul rând de propria persoană.

Înger de lumină

Când, pe baza noii legi emise în 1992 împotriva bandelor, cel mai mare sindicat japonez al crimei a fost clasificat drept o grupare violentă, unul dintre conducătorii lui a afirmat că membrii grupării se consideră „nobili“, întrucât luptă împotriva răului. În 1995, când asupra oraşului Kobe s-a abătut un devastator cutremur de pământ, membrii aceleiaşi bande le-au distribuit vecinilor lor hrană, apă şi alte bunuri necesare în caz de urgenţă. „În mod cert, această generozitate, raporta Asahi Evening News, va întări imaginea persistentă a grupării japoneze yakuza, ai cărei membri sunt consideraţi proscrişi demni de cinste.“

Şefii sindicatelor crimei au încercat deseori să păstreze aparenţele, pozând ca persoane binevoitoare. Pablo Escobar, capul notoriu al cartelului de droguri din Medellín, Columbia, era pentru locuitorii mahalalelor din oraşul său „o figură mitică: în parte Mesia, în parte Robin Hood, în parte Naşul, aproape în sensul feudal al termenului patrón, şeful“, a scris Ana Carrigan în Newsweek. El a amenajat pentru copii terenuri pentru patinajul cu rotile, a construit case adecvate pentru săraci şi le-a oferit locuri de muncă copiilor străzii. Pentru cei care au beneficiat de pe urma dărniciei lui, el a fost un erou.

Cu toate acestea, criminalii care, aparent, stau ascunşi în siguranţă în spatele sindicatelor lor sunt numai nişte marionete ale unui maestru universal al crimei. Biblia dezvăluie identitatea acestuia. „Chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor“ (2 Corinteni 11:14, 15). În prezent, cei mai mulţi oameni nu cred că Satan este o persoană reală. Un poet francez din secolul al XIX-lea a spus: „Cel mai ingenios truc al Diavolului este acela de a te convinge că el nu există“. El stă în spatele scenei şi manevrează nu numai ceea ce se petrece în cadrul sindicatelor criminale, ci pretutindeni în lume. „Toată lumea zace în Cel Rău“, explică Biblia. Isus l-a descris pe Satan ca fiind ‘de la început un ucigaş, . . . un mincinos şi tatăl minciunii’. — 1 Ioan 5:19; Ioan 8:44.

Profeţiile biblice arată că Satan Diavolul este activ îndeosebi din 1914. Începând din acel an, el îşi mobilizează hoardele într-un război total împotriva poporului lui Dumnezeu. Satan trage omenirea într-un vârtej al haosului. El este principala cauză a avântului criminalităţii şi a prosperităţii de care se bucură în prezent organizaţiile criminale. — Apocalipsa 12:9–12.

Va fi înlăturat vreodată creierul central care dirijează activitatea organizaţiilor criminale pământeşti? Se va bucura vreodată omenirea de pace şi armonie? Puteţi voi să evadaţi din imperiul răutăţii pe care Satan l-a clădit azi pe pământ?

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

Cum vă puteţi ocroti familia

LIPSA unei atmosfere familiale calde şi marcate de unitate poate face din cei tineri o pradă uşoară pentru sindicatele crimei. Se raportează că, în Statele Unite, majoritatea adolescenţilor care se implică în asasinatele comise de bande provin din familii cu o situaţie mai grea sau din familii destrămate. „Întrucât sunt oropsiţi, afirmă un funcţionar de la penitenciarul din Carolina de Nord, ei rămân repede impresionaţi de puternica legătură dintre şef şi membrii bandei şi de sentimentul de strânsă unitate pe care îl au ca membri ai unei organizaţii, sentiment pe care îl trăiesc pentru prima oară în viaţă.“

În mod asemănător, în Orient, un tânăr yakuza care este gata să fie un scut viu pentru şeful său mărturiseşte: „Acasă eram singur tot timpul. Deşi noi formam o familie, niciodată nu am simţit că am fi putut avea o discuţie deschisă. . . . Dar acum pot discuta în mod deschis cu băieţii“. Tinerii ce se simt singuri le sunt recunoscători membrilor unei organizaţii criminale care îi atrag într-un sistem asemănător unei familii.

„Membrii grupării yakuza sunt foarte, foarte atenţi“, afirmă conducătoarea unui grup de fete motocicliste din Okinawa. „Acesta este, probabil, şiretlicul lor; însă, întrucât noi nu am fost tratate cu amabilitate niciodată, lucrul acesta ne impresionează.“ Directoarea unei instituţii pentru fete delincvente confirmă faptul că gangsterii se „pricep de minune să le fure inima fetelor“. Când fetele care se simt singure îi sună în toiul nopţii, gangsterii se duc repede la ele şi ascultă ceea ce au de spus, fără să le facă neapărat avansuri sexuale.

Ei manifestă această atitudine plină de atenţie numai până când îi cuceresc cu totul pe adolescenţii pe care au pus ochii. Odată ce au căzut în capcană, tinerii sunt exploataţi: fetele în cercurile de prostituţie, iar băieţii în aparatul criminal.

Cum puteţi să-i protejaţi pe cei dragi ai voştri?

„Taţilor, nu întărâtaţi [exasperaţi, NW] pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“, avertizează Biblia (Coloseni 3:21). Această afirmaţie nu îi îndeamnă nicidecum pe părinţi să fie toleranţi. Iată ce spune un proverb biblic: „Copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale“ (Proverbele 29:15). Dimpotrivă, Biblia îi încurajează pe taţi şi pe mame deopotrivă să dovedească rezonabilitate în relaţiile cu copiii lor, să-i asculte şi să menţină deschise liniile de comunicare cu aceştia. Dacă părinţii procedează astfel, copiii se vor simţi îndemnaţi să aibă încredere în ei când se vor confrunta cu probleme serioase.

Pe lângă faptul că au grijă să existe un dialog sincer, părinţii trebuie să le traseze copiilor lor principii directoare. Unde poate găsi un tată asemenea norme? Biblia spune: „Voi, taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Faceţi-vă timp să analizaţi Biblia împreună cu copiii voştri prin intermediul lecţiilor de studiu biblic familial. Totodată, implantaţi în inima lor o teamă sănătoasă de Iehova; în felul acesta, ei vor urma întotdeauna îndrumarea lui Iehova, spre propriul lor folos. — Isaia 48:17.