Când solul se transformă în deşert

SE AFIRMĂ că solul din aproape 100 de ţări se transformă încetul cu încetul în deşert, afectând astfel viaţa a peste 900 de milioane de persoane şi cauzând anual, conform estimărilor, o pierdere de 42 de miliarde de dolari din venitul mondial. Cu toate că cel mai grav afectate sunt regiunile sărace (81 din cele 100 de ţări sunt ţări în curs de dezvoltare), deşertificarea ameninţă ţări de pe toate continentele.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) consideră deşertificarea drept „una dintre cele mai grave probleme legate de mediu la nivel mondial“. În acelaşi timp, cercetătorii susţin şi faptul că „deşertul nu avansează“. Cum se poate aşa ceva?

Deşerturile se mişcă, iar definiţiile se schimbă

După îndelungata secetă din regiunea Sahelului african (1968–1973), imaginea deşerturilor care înaintează peste terenul arabil a prins rădăcini în mintea oamenilor. Însă „scenariile sumbre şi prevestitoare de moarte“, zugrăvite pe atunci de oamenii de ştiinţă, afirmă Donald A. Wilhite, directorul Centrului Internaţional de Informaţii referitoare la Secetă din cadrul Universităţii din Nebraska (S.U.A.), aveau la „bază date insuficiente, adunate pe parcursul unei perioade de timp relativ scurte, care furnizau o imagine greşită“.

Imaginile obţinute cu ajutorul sateliţilor sofisticaţi, care detectează biomasa (cantitatea de materie vie), dezvăluie în prezent că vegetaţia are fluctuaţii în timpul anotimpurilor secetoase şi al celor ploioase. Aceste variaţii, spun specialiştii, „dau impresia că deşertul se extinde sau se reduce“. Prin urmare, deşerturile „se mişcă“, însă nu întotdeauna „avansează“. Chiar şi aşa, subliniază dr. Wilhite, „deşertificarea tot are loc“. Dar ce înseamnă mai exact acest lucru?

Deşertificarea

„Deşertificarea“ este adeseori confundată cu extinderea şi reducerea deşerturilor. Cu toate acestea, deşertificarea, explică un grup de cercetători, se referă la un fenomen cu totul diferit. În timp ce extinderea şi reducerea au loc la marginea deşerturilor existente, deşertificarea apare în regiunile extrem de uscate, unele dintre acestea putând fi situate foarte departe de vreun deşert. Zone întinse de astfel de sol uscat pentru agricultură, sol care formează 35% din suprafaţa de uscat a pământului, se transformă încetul cu încetul în deşerturi. Acest fenomen este considerat în prezent ca fiind deşertificare.

Însă, în pofida acestei concepţii generale în ce priveşte locul în care are loc deşertificarea, continuă să existe confuzie în legătură cu cele două fenomene. De ce? Panos, o organizaţie de informaţii specializată în probleme de dezvoltare, cu sediul la Londra, a arătat unul dintre motivele acestei confuzii. Uneori, cei care fac politică păstrează vie imaginea deşertului care avansează, deoarece aceasta este „o imagine cu care se face mai uşor mobilizare politică decât cu procesul complex al «deşertificării»“.

„Cunoştinţele aflate în schimbare, arată Panos, au provocat discuţii serioase în legătură cu ce anume este de fapt «deşertificarea».“ Subiectul discuţiilor? Cine este răspunzător de aceasta: omul sau clima? Mai întâi, ONU a propus să se definească deşertificarea drept „degradarea solului în regiunile aride, semiaride şi semiumede uscate, degradare rezultată, în principal, în urma impactului uman nefavorabil“ (sublinierea noastră). Această definiţie nu a fost pe placul multor ţări, declară Camilla Toulmin, directoarea Proiectului pentru Soluri Uscate de la Institutul Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare, deoarece ea îl face pe om răspunzător de deşertificare. Prin urmare, de curând, ultima parte a definiţiei a fost schimbată în: „rezultată în urma variaţiilor climei şi a activităţii oamenilor“ (sublinierea noastră). Această definiţie nouă dă vina pentru deşertificare şi pe oameni, şi pe climă, însă tot nu a pus capăt discuţiilor. De ce?

„Unii specialişti cred că proliferarea definiţiilor şi controversa care a urmat este, de fapt, o încercare de a obţine fonduri suplimentare pentru un număr mai mare de ţări despre care se crede că se află în pericol“, declară Panos. Rezultatul acestei controverse care continuă este faptul că „termenul în sine a fost redat în aşa fel, încât aproape că nu mai are nici un sens“. Există unele persoane care sunt chiar de părere că termenul „deşertificare“ ar trebui să fie abandonat complet. Însă înlocuirea acestui cuvânt cu un altul nu va rezolva, bineînţeles, problema, nici nu va înlătura cauzele ei. Care sunt cauzele deşertificării?

Cauzele principale şi consecinţele

În cartea Desertification, de Alan Grainger, se spune că principalele cauze sunt supracultivarea, păşunatul excesiv, despăduririle şi modul greşit în care se irigă. Când două sau mai multe dintre aceste cauze apar simultan, are loc, de obicei, deşertificarea. În plus, alţi factori — cum ar fi schimbările în ce priveşte populaţia, clima şi condiţiile socio-economice — contribuie şi ei la agravarea problemei.

O consecinţă evidentă a deşertificării este distrugerea capacităţii solului uscat de a produce hrană. Acest lucru se întâmplă pe întregul pământ, dar în mod deosebit în Africa, unde 66% din continent este deşert sau sol uscat. Însă deşertificarea mai are şi alte consecinţe neplăcute. Ea duce la războaie. „În complicata încrengătură de cauze ale instabilităţii sociale şi politice, ale vărsărilor de sânge şi ale războaielor, degradarea mediului joacă un rol din ce în ce mai important“, declară cartea Greenwar — Environment and Conflict (Războiul verde: Mediu şi conflict).

Chiar şi eforturile depuse pentru a preveni războaiele au ca rezultat degradarea mediului, agravând sărăcia. Cum anume? „Puse în faţa instabilităţii politice cauzate de luptele pentru resursele care se micşorează în urma degradării solului, guvernele răspund adesea cu metode militare, ca să suprime violenţa“, explică Panos. „În acest mod, guvernele varsă fondurile în bugetele militare în loc să le folosească pentru a reduce sărăcia.“ Însă, în loc să se combată consecinţele deşertificării, ce se poate face pentru a lupta împotriva cauzelor ei?

Nu există o rezolvare rapidă

După ce s-au gândit la această întrebare timp de 13 luni, reprezentanţi din peste 100 de ţări au adoptat „Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării“, un plan care, potrivit ONU, constituie „un important pas înainte“ efectuat în vederea contracarării deşertificării. Convenţia stipula, printre altele, transferul tehnologiilor de antideşertificare din ţările dezvoltate în cele în curs de dezvoltare, elaborarea unor programe de cercetare şi de instruire şi, în mod deosebit, o folosire mai bună a cunoştinţelor localnicilor (UN Chronicle). Va opri oare acest nou acord degradarea solului uscat?

Pentru a reuşi acest lucru, declară Panos, pe lângă cuvinte este nevoie şi de sprijin palpabil. Hama Arba Diallo, unul dintre organizatorii convenţiei, a precizat că între anii 1977 şi 1988 s-au cheltuit anual circa 1 miliard de dolari pentru măsuri de antideşertificare. Însă, pentru a face progrese reale, UNEP este de părere că cele 81 de ţări în curs de dezvoltare trebuie să cheltuiască circa de patru până la opt ori mai mult.

Dar cine va achita nota de plată? „Nu vor veni alţi bani din ţările industrializate pentru lucrările de antideşertificare“, avertizează Panos, adăugând că „este nerealist ca ţările sărace care suferă din cauza deşertificării să aştepte o rezolvare simplă sau rapidă venită în urma adoptării convenţiei“. Cu toate acestea, încheie Panos pe o notă pozitivă, faptul că acum se vorbeşte pe plan mondial despre deşertificare face să se vadă cât de mare este problema, „ceea ce constituie în sine o realizare“.

‘Deşertul se va bucura’

Într-adevăr, pe parcursul ultimelor decenii, mulţi bărbaţi şi multe femei au reuşit să facă omenirea mai conştientă de catastrofa care va avea loc în urma unei deşertificări continue. Slogane ca „Înainte de a fi omul a fost pădurea, după aceea, deşertul“ le cer oamenilor să inverseze ordinea.

Însă specialiştii îşi dau seama şi de faptul că problema deşertificării este complexă. Ei sunt destul de realişti ca să înţeleagă că omul, indiferent cât de bine intenţionat ar fi, are limite atunci când este vorba de abordarea cauzelor problemelor mondiale din prezent.

În acelaşi timp însă este încurajator pentru cei preocupaţi de viitorul planetei noastre să ştie că Creatorul pământului a promis că va rezolva această problemă, precum şi alte probleme legate de mediu. Şi, întrucât promisiunile lui Dumnezeu consemnate în Biblie s-au dovedit întotdeauna adevărate, este realist să aşteptăm cu nerăbdare împlinirea cuvintelor pe care profetul Isaia, inspirat de Iehova, le-a scris în legătură cu viitorul deşerturilor şi al solului degradat: „Deşertul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul; . . . căci în pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi; pământul ars se va schimba în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape“ (Isaia 35:1–7; 42:8, 9; 46:8–10). Ce bucurie va fi atunci când, în viitorul apropiat, vom fi martori la oprirea şi inversarea procesului de deşertificare!

[Chenarul de la pagina 16]

Suprafaţa solului (în procente) care este deşert sau sol uscat

Africa 66%

America de Nord 34%

America de Sud 31%

Asia 46%

Australia 75%

Europa 32%

În întreaga lume 41%

[Chenarul de la pagina 17]

Irigaţii care transformă solul în deşert?

Pot oare irigaţiile — udarea solului — să transforme solul în deşert? Da, irigaţiile făcute în mod greşit pot. Acest lucru se întâmplă atunci când solul irigat nu este drenat în mod corespunzător. La început, solul devine mlăştinos; apoi devine sărat şi, mai târziu, se formează la suprafaţă o crustă de sare. „Irigaţiile făcute în mod greşit, notează Panos, transformă solul în deşert la fel de repede cum se deschid noi sisteme de irigaţie.“

[Harta de la paginile 16, 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

DEŞERT

ÎN PERICOL

[Provenienţa hărţii]

Mountain High Maps® Copyright © 1995 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Terenurile arabile se transformă încetul cu încetul în deşert.