Îngrijirea celui care acordă îngrijire — Ce pot face alţii

„SUNT căsătorită cu Lawrie de 55 de ani, o perioadă lungă, dar plină de fericire! Dacă aş fi avut posibilitatea să-l îngrijesc acasă, aş fi făcut-o. Însă starea sănătăţii mele a început să se deterioreze. În cele din urmă a trebuit să fac demersuri pentru a-l duce la un sanatoriu. Durerea sufletească pe care o simt când vorbesc despre lucrul acesta este aproape imposibil de suportat. Îl iubesc, îl respect profund şi îl vizitez cât mai des posibil. Sănătatea nu-mi permite să fac mai mult.“ — Annaa, o femeie în vârstă de 78 de ani, care timp de peste 10 ani şi-a îngrijit soţul suferind de boala lui Alzheimer şi care, mai mult de 40 de ani, şi-a îngrijit fiica suferindă de sindromul Down.

Cazul Annei nu este câtuşi de puţin unic. Un sondaj efectuat în Insulele Britanice a dezvăluit că, „în unele categorii de vârstă (40–50 de ani), jumătate din femei îi poartă cuiva de grijă“. După cum s-a discutat mai înainte, zbuciumul sufletesc şi problemele cu care se confruntă cei care îi poartă cuiva de grijă par, uneori, de nesuportat.

„Cred că cel puţin 50% din persoanele care îi poartă cuiva de grijă sunt deprimate în primul an în care acordă ajutorul respectiv“, afirmă dr. Fredrick Sherman, de la Societatea Americană de Geriatrie. Pentru vârstnici, ca în cazul Annei, scăderea puterii şi deteriorarea sănătăţii pot îngreuna şi mai mult situaţia.

Ca să-i putem ajuta pe cei care acordă îngrijire, astfel încât aceştia să se achite de responsabilităţile pe care le au, trebuie să fim conştienţi de necesităţile lor. Care sunt aceste necesităţi şi cum le putem noi satisface?

Simt nevoia să vorbească

„Simţeam nevoia să mă despovărez“, a mărturisit o femeie care şi-a îngrijit prietena aflată pe patul de moarte. După cum s-a arătat în articolul precedent, adesea, problemele sunt mai uşor de înfruntat şi de depăşit atunci când poţi discuta despre ele cu un prieten înţelegător. Multe dintre persoanele care îi poartă cuiva de grijă şi care se simt încătuşate din cauza situaţiei în care se află sunt de părere că faptul de a discuta despre problemele lor le ajută să-şi limpezească sentimentele şi să reducă din încordarea acumulată.

„Am fost foarte fericită când prietenii noştri şi-au dat seama că amândoi aveam nevoie de sprijin moral“, spune Jenny amintindu-şi de vremea când îi purta de grijă soţului ei. Ea spune că cei care îi acordă cuiva îngrijire au nevoie de încurajare şi, uneori, de un umăr pe care să plângă. Hjalmar, care a contribuit la îngrijirea cumnatului său bolnav, este şi el de aceeaşi părere: „Aveam nevoie de cineva care să-mi asculte temerile şi problemele şi care să înţeleagă ceea ce simţeam“. Referindu-se la un prieten apropiat, Hjalmar adaugă: „Îmi făcea plăcere să-l vizitez, chiar şi numai pentru o jumătate de oră. El mă asculta. Îi păsa cu adevărat. După aceea mă simţeam înviorat“.

Cei care acordă îngrijire se pot simţi foarte încurajaţi atunci când cineva îi ascultă cu înţelegere. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire“, ne sfătuieşte Biblia într-un mod plin de înţelepciune (Iacov 1:19). Potrivit unui articol prezentat în The Journals of Gerontology, „simplul fapt de a şti că ţi s-a oferit ajutor este adesea suficient pentru a simţi o mare mângâiere“.

Pe lângă o ureche ascultătoare şi un sprijin moral, de ce altceva mai au nevoie cei care acordă îngrijire?

Oferirea unui ajutor practic

„Bolnavul şi familia trag foloase din orice îngrijire care poate exprima iubire şi încurajare“, este de părere dr. Ernest Rosenbaum. În primul rând, o astfel de „iubire şi încurajare“ poate fi exprimată printr-o vizită, printr-un telefon sau prin câteva rânduri (dacă se poate, însoţite de flori sau de un cadou oarecare).

„Ne simţeam încurajaţi când prietenii noştri ne făceau scurte vizite“, spune Sue, gândindu-se la sprijinul pe care l-a primit familia ei atunci când tatăl său a murit de boala lui Hodgkin. „Una dintre prietenele mele — continuă ea — răspundea la telefon în locul nostru şi ne ajuta spălând şi călcând hainele pentru noi toţi.“

Sprijinul acordat celor care îi poartă cuiva de grijă poate, şi trebuie, să includă un ajutor concret, substanţial. Iată ce îşi aminteşte Elsa în acest sens: „Am constatat că este util ca prietenii să-ţi ofere un ajutor practic. Ei nu spuneau pur şi simplu: «Dacă vreodată pot face ceva pentru tine, spune-mi». Ei spuneau mai degrabă astfel: «Merg la cumpărături. Ţie ce să-ţi aduc?» «Pot să-ţi îngrijesc eu grădina?» «Pot să stau eu cu bolnava şi să-i citesc?». De asemenea, am constatat că este practic să avem grijă ca vizitatorii prietenei mele bolnave să-i lase acesteia într-un carneţel mesaje, în cazul în care ea era obosită sau dormea. În felul acesta eram mulţumiţi atât noi, cât şi vizitatorii.“

Cei care îşi oferă ajutorul pot face o mulţime de lucruri concrete. Rose ne explică următoarele: „Am apreciat că am fost ajutată să fac paturile, să scriu scrisori pentru bolnav, să mă ocup de cei care veneau în vizită la bolnav, să procur medicamente, să-i spăl şi să-i aranjez părul, să spăl vesela“. Familia şi prietenii pot fi şi ei de folos pregătind mâncarea.

Când este cazul, poate fi practic să ajuţi în mod concret, efectuând unele operaţii elementare de infirmerie, de exemplu, hrănind sau spălând bolnavul.

Membrii familiei şi prietenii care doresc să ofere un ajutor practic pot face aceasta chiar când bolnavul se află în faza de început a bolii. Ce se va întâmpla însă dacă boala este de durată? Fiindcă fiecare suntem ocupaţi, având propriul nostru program încărcat, s-ar putea să trecem uşor cu vederea încordarea permanentă cu care se confruntă — probabil din ce în ce mai mult — persoanele care le poartă de grijă celor bolnavi. Cât de trist ar fi dacă ajutorul mult scontat ar începe să se diminueze!

Dacă se întâmplă lucrul acesta, ar fi înţelept ca persoana care se ocupă de bolnav să facă un consiliu de familie şi să discute despre îngrijirea acestuia. Deseori este posibil ca în felul acesta să se primească din nou ajutor din partea rudelor şi a prietenilor care s-au arătat dispuşi să-şi ofere ajutorul. Aşa au procedat Sue şi familia ei. „Când era necesar lucrul acesta — povesteşte ea —, ne aminteam de cei care se oferiseră să ne ajute şi le telefonam. Simţeam că le puteam cere ajutorul.“

Daţi-le o pauză

În cartea The 36-Hour Day se arată că „este absolut necesar — atât pentru tine [cel care acorzi îngrijire], cât şi pentru [bolnav] — să «faci o pauză» pe parcursul celor douăzeci şi patru de ore de îngrijire acordată bolnavului. . . . Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le poţi face ca să-i poţi acorda în continuare îngrijire persoanei respective este să evadezi puţin de sub povara acestei responsabilităţi“. Sunt oare de acord cu acest lucru cei care acordă îngrijire?

„Bineînţeles că da“, răspunde Maria, care i-a purtat de grijă unei prietene apropiate care a murit de cancer. „Periodic a trebuit să «fac o pauză» şi să las pe altcineva să aibă grijă de ea un timp.“ Joan, care îşi îngrijeşte soţul suferind de boala lui Alzheimer, este de aceeaşi părere. „Unul dintre cele mai importante lucruri de care avem nevoie este să ne luăm liber din când în când“, afirmă ea.

Şi totuşi, pot ei oare să-şi ia liber şi să pună deoparte povara responsabilităţilor care îi apasă? Jennifer, care le-a purtat de grijă părinţilor ei vârstnici, ne relatează cum a fost ea ajutată: „Uneori, o prietenă de familie o lua pe mama câte o zi la ea pentru ca noi să ne putem lua o pauză“.

Şi voi aţi putea să ajutaţi o persoană care îi poartă de grijă cuiva să „ia o pauză“ oferindu-vă să aveţi voi grijă de bolnav, dacă este practic lucrul acesta. Joan spune: „Este reconfortant atunci când cineva îl ia pe soţul meu şi merg împreună undeva, astfel încât pot fi uneori singură pentru puţin timp“. Pe de altă parte, aţi putea sta cu bolnavul la el acasă. Indiferent de modul în care veţi proceda, important este să faceţi în aşa fel, încât cel care îi poartă de grijă cuiva drag să aibă parte de relaxarea atât de necesară.

Nu uitaţi însă că pentru persoanele care îngrijesc pe cineva nu este întotdeauna uşor să facă o pauză. Ele se pot simţi vinovate că sunt departe de cel drag. „Nu este uşor să te rupi de situaţia în care te afli şi să mergi să te relaxezi sau să te odihneşti“, recunoaşte Hjalmar. „Simţeam că doream să fiu tot timpul acolo.“ Însă el a dobândit pacea minţii într-o măsură mai mare prin faptul că a făcut o pauză în momentele în care cumnatul lui nu avea nevoie de el atât de mult. Alţii au aranjat ca cel drag să fie îngrijit timp de câteva ore într-un centru de îngrijire pentru adulţi.

Sfârşitul tuturor bolilor

În mod sigur, faptul de a-i purta de grijă cuiva drag care este grav bolnav este o responsabilitate destul de mare. Totuşi, această responsabilitate îţi poate aduce multă împlinire şi satisfacţie. Cercetătorii, precum şi cei care îngrijesc pe cineva drag sunt de părere că aceasta a dus la întărirea relaţiilor cu familia şi cu prietenii. Indiferent de situaţie, cei care îi poartă de grijă cuiva drag dobândesc noi calităţi şi aptitudini. Mulţi trag foloase şi pe plan spiritual.

Dar ceea ce este şi mai important, Biblia ne arată că Iehova şi Fiul său, Isus Cristos, sunt persoanele cele mai pline de compasiune din câte există, care se îngrijesc de oameni în cel mai minunat mod. Profeţiile biblice ne dau asigurarea că sfârşitul tuturor bolilor, al suferinţei şi al morţii este aproape. Peste puţin timp, Creatorul omului îi va răsplăti pe locuitorii drepţi ai pământului cu viaţă veşnică într-o lume nouă, în care se vor bucura de o sănătate perfectă, o lume nouă în care ‘nici un locuitor nu va zice: «Sunt bolnav!»’. — Isaia 33:24; Apocalipsa 21:4.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 11]

Bolnavului îi va merge bine dacă şi ţie îţi merge bine.

[Text generic pe pagina 12]

Sprijinul oferit de prietenii apropiaţi te va ajuta mult să depăşeşti momentele cele mai dificile.

[Chenarul de la pagina 12]

Îngrijirea altora aduce satisfacţii

„SATISFACŢII?“, s-ar putea întreba unii. „Cum aşa?“ Iată ce au mărturisit unele persoane care le-au purtat de grijă celor dragi:

„Faptul de a renunţa la propriile plăceri şi dorinţe nu te privează de fericire. «Este mai ferice să dai decât să primeşti» (Faptele 20:35). Faptul de a-i purta de grijă unei persoane pe care o iubeşti îţi aduce o mare satisfacţie“. — Joan.

„Am fost fericit că am putut să-i ajut pe sora şi pe cumnatul meu într-un moment de mare strâmtorare, deşi nu aveau cum să mă răsplătească pentru ajutorul acordat. Aceasta ne-a apropiat. Sper ca, într-o bună zi, să pot pune în practică experienţa pe care am dobândit-o şi să le fiu de folos şi altora care trec printr-o situaţie asemănătoare.“ — Hjalmar.

„Aşa cum i-am spus de nenumărate ori lui Betty, prietena mea bolnavă, am primit mult mai mult decât am dat. Am învăţat ce înseamnă empatia şi răbdarea. Am învăţat că este posibil să-ţi păstrezi o atitudine pozitivă în cele mai vitrege împrejurări.“ — Elsa.

„Am devenit o persoană mai puternică din punct de vedere spiritual. Am ajuns să ştiu şi mai bine ce înseamnă să depind zilnic de Iehova Dumnezeu şi să văd cum El îmi satisface necesităţile.“ — Jeanny.

[Chenarul de la pagina 13]

Când vizităm pe cineva care îi poartă cuiva de grijă:

• Să ascultăm cu empatie

• Să lăudăm în mod sincer

• Să ne oferim ajutorul în mod concret

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Îi putem ajuta pe cei care îi poartă de grijă unui bolnav făcându-le cumpărăturile, pregătindu-le mâncarea sau îngrijindu-l pe bolnav în locul lor.