V-ar plăcea să vă întâlniţi cu o cobră?

De la corespondentul nostru din India

EI BINE, v-ar plăcea? Cei mai mulţi adulţi ar spune nu. Nu însă şi un copil. Teama de şerpi, deci şi de cobră, nu apare pur instinctiv nici la copiii voştri şi nici la animale. Aversiunea faţă de şerpi poate fi provocată de informaţii denaturate, de povestiri exagerate, de mituri şi de prejudecăţi.

Bineînţeles, când vă invităm să vă întâlniţi cu o cobră, vrem să spunem . . . de la distanţă! Cobrele sunt foarte veninoase şi nici nu ne-ar trece prin cap să ne apropiem de vreuna şi să ne întindem mâna ca să o mângâiem. Şi, probabil, nici cobra nu ne-ar sta prin preajmă ca să ne salute; dacă ne-ar auzi prin apropiere, ar bate repede în retragere, ascunzându-se la loc sigur. Să ne mulţumim, aşadar, să ne întâlnim cu o cobră doar învăţând câteva lucruri fascinante despre această creatură interesantă.

Cobrele sunt reptile din subordinul Serpentes, familia Elapidae, nume dat şerpilor veninoşi cu dinţi caniculaţi. Există aproximativ 12 specii de cobre, răspândite în Australia, la tropice, în Asia şi Africa, până în Arabia şi în zonele temperate. Fără îndoială, cea mai de temut dintre cobre este cobra-rege, sau hamadriada. Are o lungime de trei până la cinci metri şi este cel mai mare şarpe veninos din lume. Preferând subarboretul dens al junglei sau al mlaştinilor, unde plouă din abundenţă, ea poate fi întâlnită în sudul Chinei, în Filipine, în Indonezia, în Malaysia, în Myanmar sau în unele regiuni din India. Coada este de un negru intens, pe corp are dungi de culoare verde-gălbui, care, cu timpul, devine verde-măsliniu închis, iar în vârful capului are grupuri de pete mici, care îi dau o înfăţişare destul de plăcută.

Alte specii de cobra au o lungime medie de unu sau doi metri. Originară din India, unde este foarte răspândită, cobra indiană, sau şarpele cu ochelari, are pe gâtul ei un desen unic, care se aseamănă cu o pereche de ochelari. Poate fi de culoare neagră, maro închis sau alb-gălbui, cu o bandă lată, închisă la culoare pe gât şi cu dungi alb-cenuşii pe toată lungimea corpului. Cobra cu monoclu, întâlnită în Sri Lanka, precum şi în estul şi nord-estul Indiei, este mai deschisă la culoare şi are un gât mai mic şi mai rotund, pe care este desenat un singur cerc alb, de unde îi provine şi numele. În nord-vestul Indiei şi în Pakistan întâlnim cobra neagră. În Africa trăieşte, printre alte cobre, aşa-numitul şarpe scuipător cu gâtul negru şi cobra egipteană. Despre cea din urmă, un şarpe închis la culoare şi cu gâtul subţire, se crede că este aspida care s-a făcut vinovată de moartea Cleopatrei.

Şerpii se împerechează numai cu parteneri din specia lor, fiind atraşi de mirosul unic de mosc. Cobra dovedeşte un interes faţă de familie mai mare decât alţi şerpi, femela şi masculul rămânând deseori împreună. Femela de cobră-rege este una dintre puţinii şerpi despre care se ştie că îşi fac cuib. Ea adună frunzele, construind un muşuroi înalt de aproximativ 30 de centimetri, în care depune între 20 şi 50 de ouă. Apoi femela îşi încolăceşte corpul în jurul muşuroiului şi rămâne acolo fără să mănânce timp de aproape două luni, cât durează perioada de incubaţie, iar masculul deseori rămâne şi el prin apropiere. Alte cobre, fără să-şi facă un cuib, rămân lângă ouă ca să le apere.

Puii de şarpe sparg coaja oului şi ies din găoace folosind un dinte pentru ou, dinte care mai târziu cade. La ieşirea din ou sunt complet independenţi, având glandele cu venin şi dinţii gata formaţi. Ei îşi scot frecvent limba afară, pipăie în jur şi transmit semnalele chimice la aşa-numitul organ al lui Jacobson, situat în cerul gurii. Acesta este legat de simţul mirosului; combinaţia gust-miros îl ajută pe şarpe să prindă prada, să-şi găsească un partener sau să scape de duşmani.

Şerpii tineri cresc repede, iar după puţin timp le cade pielea exterioară, care devine prea strâmtă. Acest fenomen neobişnuit se repetă cu regularitate, întrucât cobra creşte pe parcursul întregii vieţi, care poate dura peste 20 de ani. Cu două săptămâni înainte de năpârlire, şerpii devin amorţiţi, pielea lor devine mată, iar ochii de un albastru lăptos. După aceea, dintr-o dată, ochii se limpezesc, iar prin frecarea capului de pietre, şarpele îşi crapă pielea de la gură. Acum efectiv se târăşte afară din piele, care începe să se decojească pe dos, de la învelişul transparent de pe ochi până în vârful cozii. Iată, un şarpe plin de viaţă, strălucitor, cu o înfăţişare nouă este gata să-şi reînceapă activitatea obişnuită!

Temperatura aerului are o mare influenţă asupra cobrelor. Odată cu răcirea vremii, ele devin mai încete, chiar adorm şi nu se trezesc decât atunci când temperatura creşte. Căldura prea mare le poate ucide. Cu excepţia cobrei-rege, care se hrăneşte cu şerpi, meniul lor este alcătuit din şobolani, şoareci, broaşte, şopârle, păsări şi alte animale mici. După ce şi-a prins prada, cobra o imobilizează injectându-i venin. O înghite întreagă, întrucât nu are cu ce să mestece prada. Elasticitatea pielii şi flexibilitatea mandibulei îi permit cobrei să înghită un animal care este de două sau de trei ori mai mare decât capul său. Când gura îi este blocată de victima prinsă, ca să poată respira, şarpele îşi aduce capătul traheei în faţă, dincolo de pradă, aşa cum un înotător foloseşte un tub pentru respiraţie. Mişcările dinţilor înclinaţi spre spate împing acum prada înăuntru, în corpul şarpelui. Apoi şarpele se retrage într-un loc liniştit, unde digeră hrana încet, poate chiar fără să mai mănânce timp de câteva zile. Cobra poate trăi luni de zile fără să mănânce, folosind grăsimea adunată în corpul său.

Şerpii sunt prudenţi. (Vezi Matei 10:16.) Metoda de apărare a cobrei constă fie în faptul că scapă, probabil încolăcindu-se sub o stâncă sau în cuibul părăsit al unui şobolan, fie în faptul că stă liniştită, rămânând astfel neobservată. Când e iritată, îşi ridică corpul vertical, îşi întinde gâtul şi sâsâie ca să-şi înspăimânte duşmanul. Muşcătura este ultima armă la care recurge.

Muşcătura şarpelui

Nu se ştie câţi oameni din zonele rurale ale Africii şi Asiei sunt muşcaţi de şarpe, însă, pe întregul pământ, se pare că în jur de un milion de persoane sunt muşcate anual de şerpi veninoşi. India deţine recordul unor astfel de accidente: în jur de 10 000 de cazuri, majoritatea oamenilor fiind muşcaţi de şarpele cu ochelari. Aproximativ 10 la sută din numărul muşcăturilor de cobră sunt fatale.

Cobra este mai înceată decât mulţi alţi şerpi; sprintena mangustă, una dintre principalii ei duşmani, o poate păcăli cu uşurinţă. Sărind spre şarpe, apoi ferindu-se într-o parte de un posibil nou atac, mangusta o determină pe cobră să-şi piardă sângele rece şi să nu ştie ce să facă. Atacând-o pe la spate, mangusta o prinde şi îi rupe gâtul. Mulţi şerpi atacă dintr-o poziţie încolăcită, fiind astfel greu de prevăzut de unde îşi vor apuca prada, însă cobra îşi înalţă corpul şi atacă în jos. Distanţa poate fi estimată, iar o persoană poate reuşi să iasă din raza de acţiune a cobrei, care se mişcă destul de încet.

Unele cobre, ca de exemplu şarpele scuipător cu gât negru din Africa de Sud, precum şi cobrele din nord-estul Indiei, se apără scuipând. Ridicându-se vertical şi îndreptându-şi colţii spre victimă, odată cu aerul expirat, şarpele stropeşte la o distanţă de peste 2 metri două feluri de particule fine de venin. Pe piele, acesta nu produce nici un rău, dar dacă ajunge în ochi, poate provoca orbirea temporară, iar în cazul în care nu este repede spălat, poate provoca orbirea definitivă. Este ciudat, dar şerpii parcă ştiu să ţintească la ochi.

Să presupunem că vă muşcă o cobră. Ce ar trebui să faceţi? Veninul este presat afară din săculeţii otrăvitori aflaţi în fălcile şarpelui prin doi dinţi scurţi, goi pe dinăuntru, fixaţi în partea din faţă a maxilarelor şarpelui. Aceşti dinţi perforează pielea şi injectează veninul exact ca o injecţie subcutanată. Singurul remediu sigur pentru muşcătura de şarpe este un antivenin preparat din veninul a patru şerpi otrăvitori. La începutul secolului al XX-lea, India a fost prima ţară care a folosit antiveninul pe scară largă. Antiveninul praf este valabil patru ani, fără să fie ţinut la rece; iar dacă este dizolvat în apă, poate fi injectat.

Simptomele muşcăturii de cobră sunt următoarele: senzaţia de durere şi inflamarea locului respectiv, înceţoşarea vederii, incapacitatea de a-ţi păstra echilibrul, paralizia laringelui şi încetinirea respiraţiei. În cazul în care a fost injectată o doză mare de venin şi nu s-a administrat nici un tratament, în decurs de două ore survine moartea.

Îmblânzitorul de şerpi

Îmblânzirea şerpilor este o formă de distracţie foarte veche. Răspândită în special în Orient, această practică a fost inclusă în spectacolele multor circuri din Occident. Din cauza gâtului lui neobişnuit şi a stării lui agitate, şarpele cu ochelari este şarpele folosit cel mai des la aşa ceva, însă se folosesc şi alţi şerpi impresionanţi, cum ar fi şarpele-rege şi boa roşu de nisip. În timp ce îmblânzitorul, un artist iscusit, cântă din flaut, cobra se ridică din coşul în care se află şi îşi întinde gâtul în poziţia obişnuită de apărare. Mişcările făcute de îmblânzitorul de şerpi au un anumit efect asupra şarpelui, care este cu ochii pe el, mereu gata de atac. La cele mai multe dintre cobrele folosite de îmblânzitorii de şerpi le-au fost extraşi colţii, însă unii îmblânzitori riscă şi lucrează cu şerpi care au încă venin.

În India antică, îmblânzitorul de şerpi ambulant relata povestiri şi legende religioase, care făceau să fie îndrăgit de popor. Astăzi este mult mai rentabil să dea spectacole în faţa hotelurilor frecventate de turişti dornici să îi fotografieze. Unii îmblânzitori de şerpi merg pe la diferite case spunându-i proprietarului că ei cred că în grădina întinsă a acestuia sunt şerpi. În schimbul unei sume stabilite de comun acord, îmblânzitorul se oferă să-i prindă. Apoi dispare în tufişurile din grădină şi, după un anumit timp, în care se pot auzi sunetele flautului său, se întoarce cu o geantă plină cu şerpi. Bineînţeles, ar fi fost înţelept ca proprietarul casei să-l fi supravegheat sau cel puţin să fi verificat dacă acesta nu a adus cu el geanta cu şerpi!

Rezervaţiile de şerpi sunt instructive

Rezervaţiile de şerpi stimulează interesul faţă de reptile. Ele sponsorizează cercetările, arată cum se poate evita sau cum se poate trata muşcătura de şarpe şi luptă pentru ocrotirea şerpilor de lăcomia şi neştiinţa oamenilor. Cobrele au fost ucise pentru pielea lor minunată, care ajunge în cele din urmă curele, poşete, pantofi şi alte obiecte de lux. În decurs de un an, în India au fost ucişi peste zece milioane de şerpi care sunt folosiţi în industria pielăriei. Şerpii sunt ucişi şi jupuiţi imediat de piele. Pentru a-i da pieii culoare, în India se folosesc coloranţi vegetali, apoi pielea este lustruită şi, uneori, este lăcuită ca să strălucească şi să devină impermeabilă.

Cobra are o valoare inestimabilă. Datorită cobrei, care ucide şobolani şi alţi dăunători, sunt salvate tone de cereale. Din veninul ei se fabrică antivenin, calmante şi alte medicamente. Institutul de Boli Canceroase Memorial Tata din Bombay studiază efectul pe care îl are veninul şarpelui cobra asupra celulelor canceroase.

V-a făcut plăcere această întâlnire cu cobra? Am văzut că acest animal este frumos, folositor, prudent, echipat corespunzător ca să-şi poarte singur de grijă în caz de pericol. Cu cât îl cunoaştem mai bine, cu atât avem mai multe motive de a preţui acest mult ponegrit membru al regnului animal.

[Chenarul de la pagina 19]

Cobra: închinare şi superstiţii

ÎNCHINAREA la cobră a dăinuit din timpuri străvechi. S-au găsit reprezentări ale cobrei pe sigilii descoperite la Mohenjo-Daro, una dintre cele mai vechi civilizaţii scoase la lumină de arheologi. Din mileniul al treilea î.e.n. şi până în prezent, milioane de indieni i-au acordat cobrei o veneraţie superstiţioasă. Fapt interesant, multe dintre poveştile despre cobre pot fi considerate drept mituri deformate, construite de fapt în jurul evenimentelor istorice care au avut loc.

O „poveste“ despre creaţie ne vorbeşte de perioada în care nu exista lumină în univers. Din întunecatul ocean cosmic a fost creat la începuturi strălucitorul zeu Vishnu, apoi cerurile, pământul şi lumea subpământeană. Din materialul rămas a fost creată o cobră gigantică, numită Shesha (adică „partea rămasă“). Miturile o prezintă pe Shesha cu 5 până la 1 000 de capete, iar imaginile îl înfăţişează pe Vishnu aplecat deasupra lui Shesha, care stă încolăcită, Vishnu fiind ocrotit de gâturile întinse ale multor capete ale lui Shesha. Se spune că cutremurele de pământ sunt provocate de căscatul lui Shesha, iar focul din gura ei, sau veninul ei, distruge lumea de la sfârşitul unei epoci.

Mitologia hindusă vorbeşte despre o rasă-cobră, numită Nagas, care stăpâneşte lumea subpământeană, numită Nagalok sau Patala. Zeul-maimuţă Hanuman susţine că în „Epoca Perfectă“ toţi oamenii erau sfinţi, că exista o singură religie şi că nu existau demoni sau Nagas. Şerpii au devenit paznicii bogăţiei pământului, aveau multă cunoştinţă şi erau înzestraţi cu puteri magice. Shesha, căreia i se mai spunea uneori şi Vasuki, a fost folosită de zei ca să agite oceanul de lapte pentru ca acesta să se transforme în amrită, un nectar care le-ar fi dăruit nemurirea. Lumea subpământeană, condusă de Nagas, este înfăţişată ca fiind locul cel mai de dorit; războinicilor care mureau pe câmpul de luptă li se promitea că acolo vor avea parte de plăceri de nedescris.

Însă nu toate cobrele din mitologie sunt considerate nevătămătoare. O „poveste“ descrie lupta dintre Krishna, o reîncarnare a lui Vishnu, şi Kaliza, un demon-cobră mare şi rău. Imaginile îl înfăţişează pe victoriosul Krishna stând cu piciorul pe capul marelui şarpe.

Femeile i se închină lui Manasa, sau Durgamma, regina nagaşilor, pentru ca aceasta să le ferească copiii de muşcătura de şarpe. La sărbătoarea Nagapanchami, închinătorii la şarpe toarnă lapte şi chiar sânge pe imaginile care înfăţişează cobre şi în vizuinile de şarpe. Femeile care nădăjduiesc să dea naştere unui băiat se închină în temple înaintea unor reprezentări din piatră sau argint ale cobrei sau oferă astfel de reprezentări.

Cobra în filme

Cobra mitologică este un subiect foarte răspândit în filmele indiene (începând din 1928 au fost produse peste 40 de astfel de filme). De obicei, cobra este prezentată ca un apărător al binelui, un ajutor al celor credincioşi ei şi un distrugător al celor răi. Este răspândit mitul cobrelor Icchadari, despre care se spune că au puterea de a-şi lua chip de om. Se spune că acestea au un partener devotat. Dacă partenerul este ucis, cobra este în stare să vadă imaginea ucigaşului în ochii şarpelui mort, ceea ce o determină să se răzbune. Acesta devine un captivant punct de atracţie în multe filme. Dansurile şarpelui domină întreaga poveste; pe o muzică asemănătoare celei cântate de îmblânzitorul de şerpi, dansatorii imită mişcarea şarpelui, chiar târându-se pe pământ.

Shakti, un film documentar, a fost filmat la o sărbătoare din Rajasthan (India), unde, în luna august a fiecărui an, se întâlnesc în deşert sute de mii de închinători la şarpe. Sub un soare torid şi la temperaturi de peste 50°C, aceştia se chinuiau singuri cu nuiele de fier şi, prin nisipul încins, se târau pe burtă pe o distanţă de 2 kilometri, până la templul zeului-şarpe, Gogha. Despre Gogha, un personaj istoric, rege din secolul al X-lea e.n., se spune că şi-a salvat poporul de invadatorii musulmani atrăgându-şi duşmanul într-o regiune bântuită de şerpi, unde armata a fost decimată de muşcăturile de şarpe.

[Chenarul de la pagina 20]

Salvaţi de o cobră

Două familii din satul Sastur, India, au motive să-i fie recunoscătoare unei cobre. În data de 30 septembrie 1993, aproximativ la orele 3.50 dimineaţa, ei au fost treziţi de sâsâitul puternic al unei cobre care se strecura afară din casă. Ei au urmărit-o pe câmp ca să o omoare. La ora 4.00 dimineaţa, un îngrozitor cutremur de pământ, izbucnit în centrul Indiei, a lovit şi satul lor, ucigându-i aproape pe toţi sătenii. Cele două familii au supravieţuit graţie sistemului de alarmă al cobrei!

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Vedere din spate şi din faţă a cobrei asiatice

În chenar: O cobră neagră îşi întinde gâtul în timp ce stă la soare pe o piatră încălzită.

[Provenienţa fotografiilor]

Imaginile de la paginile 16–20: A. N. Jagannatha Rao, Trustee, Madras Snake Park Trust

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Vedere din faţă şi din spate a unei cobre negre