Tinerii se întreabă . . .

Ar fi bine să intru într-o echipă sportivă?

„CE ESTE atât de deosebit să faci parte dintr-o echipă?“ Această întrebare a fost pusă într-un articol din revista Seventeen. Iată răspunsul dat în acelaşi articol: „Colaborezi în vederea realizării unui ţel comun, legând astfel prietenii foarte strânse. De asemenea, înveţi cum să te porţi cu ceilalţi, de exemplu, cum să rezolvi problemele cu un grup, cum să fii flexibil şi plin de consideraţie şi cum să faci concesii“.

Prin urmare, practicarea sporturilor organizate pare să prezinte avantaje, printre care, nu în ultimul rând, se numără şi distracţia şi exerciţiul fizica. Unii chiar sunt de părere că sporturile pe echipe ajută la dezvoltarea personalităţii. Astfel, o ligă de base-ball de juniori are următoarea deviză: „Personalitate, curaj, loialitate“.

Problema este că sporturile organizate nu sunt întotdeauna la înălţimea unor asemenea idealuri nobile. Iată ce spune cartea Kidsports: „În unele situaţii, tinerii care se lasă uşor influenţaţi învaţă să înjure, să înşele, să se bată, să-i intimideze şi să-i accidenteze pe ceilalţi“.

Să câştigi cu orice preţ?

Iată ce a recunoscut un articol din revista Seventeen: „Există şi o parte urâtă a sportului, când pentru oameni contează extraordinar de mult să câştige“. Acest lucru contrastează în mod clar cu următoarele cuvinte din Biblie: „Să nu devenim egoişti, suscitând rivalităţi între noi, invidiindu-ne unii pe alţii“ (Galateni 5:26, NW). În timp ce o uşoară doză de întrecere prietenească poate face ca un joc să fie mai interesant şi mai plăcut, un spirit de competiţie exagerat poate alimenta conflictele, făcând ca jocul să nu mai fie distractiv.

Jon, un fost jucător de fotbal într-o echipă a unui liceu, îşi aminteşte: „Acest antrenor pe care-l aveam era cu adevărat un maniac; tot timpul ţipa şi urla la noi . . . Mi-era groază să merg la antrenamente. . . . Mă simţeam de parcă aş fi fost într-un lagăr de concentrare“. Deşi nu toţi antrenorii sunt violenţi, mulţi pun prea mare accent pe faptul de a câştiga. Un scriitor a ajuns la următoarea concluzie: „Mulţi sportivi . . . ajung la punctul în care bucuria întrecerii face loc unei poveri de nesuportat, cea de a reuşi“. Cu ce rezultat?

Science News a dat publicităţii un sondaj care a dezvăluit că, în rândul jucătorilor de fotbal şi de baschet din institutele superioare, „12 la sută au declarat că se confruntă cu cel puţin două din următoarele cinci probleme: tulburări psihice, tulburări fizice, dificultăţi în ce priveşte evitarea drogurilor şi alcoolului, abuzuri fizice şi psihice şi rezultate slabe la învăţătură“. În deplină armonie cu aceste cuvinte, cartea On the Mark declară: „Aproape toţi cei care au legătură cu sporturile organizate sunt de acord că drogurile constituie o problemă importantă, fiind întâlnită în sport la toate nivelele“.

Compromisuri de ordin moral

În plus, presiunile exercitate pentru a obţine victoria pot să-l determine pe un tânăr jucător să facă unele compromisuri în ce priveşte normele raţionale de corectitudine şi cinste. Cartea Your Child in Sports face următoarea observaţie: „În actuala lume a sportului, faptul de a câştiga nu este doar ceva bun; este singurul lucru acceptat. A pierde nu este doar un lucru rău, este ceva de neiertat“.

Iată o altă realitate crudă: Antrenorii îi supun adesea pe jucători unor presiuni enorme pentru ca aceştia să-i accidenteze pe adversarii lor. Într-un articol din Psychology Today s-a spus: „Ca să fii bun în sport, trebuie să fii rău. Sau cel puţin aşa cred mulţi sportivi, antrenori şi fani ai sportului“. Un jucător profesionist de fotbal se prezintă în viaţa de zi cu zi ca fiind „cu vorba domoală, plin de consideraţie şi prietenos“. Însă pe terenul de joc, el trece printr-o transformare de tip Jekyll şi Hyde. Descriindu-se pe teren, el spune: „Atunci sunt meschin şi răutăcios. . . . Sunt atât de ticălos! Nu am nici un respect faţă de tipul pe care am să-l lovesc“. Antrenorii adesea încurajează o asemenea atitudine.

Biblia îi încurajează pe creştini: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare“ (Coloseni 3:12). Ai putea să cultivi asemenea calităţi dacă zilnic eşti îndemnat prin câteva vorbe încurajatoare să-i accidentezi, să-i împingi şi să-i schilodeşti pe adversarii tăi? Robert, un băiat de 16 ani, recunoaşte: „Am jucat într-o echipă sportivă. Nu-ţi pasă pe cine accidentezi atâta vreme cât tu câştigi“. Acum el este un creştin botezat, iar modul în care priveşte lucrurile s-a schimbat. El spune: „Niciodată nu voi mai face acest lucru“.

Antrenament sau accident?

Nu pot fi trecute cu vederea nici pericolele de ordin fizic. Este adevărat, sportul atrage după sine pericole şi atunci când se practică împreună cu prietenii numai ca distracţie. Însă riscurile cresc foarte mult atunci când tinerii sunt antrenaţi ca să încerce să realizeze performanţe aproape la nivelul profesioniştilor.

Cartea Your Child in Sports face următorul comentariu: „Jucătorii profesionişti se pot accidenta. Dar ei sunt adulţi maturi, foarte talentaţi, bine pregătiţi din punct de vedere fizic, dispuşi să rişte eventuale accidente şi bine plătiţi pentru aceasta. În plus, ei beneficiază, de obicei, de cel mai bun şi cel mai competent antrenament, de cel mai bun echipament şi de o îngrijire medicală pe loc şi de înaltă clasă. . . . Copiii de şcoală nu beneficiază de asemenea avantaje“. Creştinilor li s-a spus ‘să îşi aducă trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu’ (Romani 12:1). N-ar fi bine să stai şi să te gândeşti un pic la modul în care îţi expui corpul la nişte pericole inutile şi neraţionale?

Alţi factori de analizat

Chiar dacă sănătatea pare să fie foarte puţin periclitată, sporturile organizate rămân în continuare consumatoare de timp. Antrenamentele nu numai că îţi reduc din timpul tău liber, ci şi îţi iau o mare parte din timpul pe care ar trebui să-l dedici învăţatului şi pregătirii temelor pentru acasă. Science News semnalează că sportivii de colegiu au, în general, „note puţin mai mici“ decât alţi elevi care participă la alte activităţi extraşcolare. Însă ceea ce este mai important, s-ar putea să constaţi că jucând într-o echipă îţi va fi greu să urmăreşti ceea ce Biblia numeşte „lucrurile mai importante“, şi anume interesele spirituale (Filipeni 1:10, NW). Pune-ţi întrebarea: „Dacă voi face parte dintr-o echipă, va trebui să lipsesc de la întrunirile creştine sau voi participa la lucrarea de predicare într-o măsură mai mică?“

Cântăreşte cu atenţie şi eventualele consecinţe ale faptului că petreci o mulţime de ore alături de tineri şi de adulţi care nu-ţi împărtăşesc convingerile referitoare la valorile morale, vorbirea curată sau competiţie. De fapt, Biblia spune că „prieteniile rele strică obiceiurile bune“ (1 Corinteni 15:33). De exemplu, meditează la ce spune un articol din ziarul The New York Times: „Vestiarul . . . este un loc în care bărbaţii discută despre trupurile femeilor într-un limbaj sexual descriptiv, un loc în care aceştia se laudă cu «aventurile» lor şi glumesc pe seama femeilor înfrânte“. Care va fi starea ta spirituală dacă alegi să fii într-un astfel de mediu? — Compară cu Iacov 3:18.

Ia o decizie înţeleaptă

Te gândeşti cumva să intri într-o echipă sportivă? Atunci probabil că ceea ce s-a spus până acum te va ajuta să calculezi care este preţul dacă vei face acest lucru. Ţine cont de conştiinţa celorlalţi când iei o asemenea decizie (1 Corinteni 10:24, 29, 32). Bineînţeles, nu se poate face o regulă strictă, întrucât condiţiile nu sunt aceleaşi în întreaga lume. În unele zone, elevilor li se poate cere să joace într-o echipă sportivă. Însă, dacă stai la îndoială, discută lucrurile cu părinţii tăi sau cu un creştin matur.

Mulţi tineri creştini au luat dificila decizie de a nu juca într-o echipă sportivă. Acest lucru nu este uşor dacă eşti o persoană cu înclinaţii spre sport şi îţi place foarte mult sportul! Presiunile exercitate de profesori, antrenori şi părinţi pot mări frustrarea. Tânărul Jimmy recunoaşte: „Am constatat că duc o luptă cu mine însumi ca să nu joc. Tatăl meu necredincios a fost un mare sportiv pe vremea când era la liceu. Uneori este greu pentru mine să nu intru într-o echipă“. Chiar şi în această situaţie, cu ajutorul părinţilor credincioşi şi al creştinilor maturi din congregaţie, poţi să te ţii de hotărârea luată. Iată ce spune Jimmy: „Îi sunt recunoscător mamei. Uneori, presiunile care se exercită ca să joc într-o echipă mă deprimă. Însă ea este întotdeauna alături de mine ca să-mi aducă aminte de adevăratele mele ţeluri în viaţă“.

Poate că sporturile pe echipe îi învaţă pe jucători să conlucreze şi să rezolve problemele. Însă există o mulţime de ocazii care te ajută să înveţi aceste lucruri în timp ce activezi în mijlocul congregaţiei creştine. (Compară cu Efeseni 4:16.) Poate că sporturile pe echipe sunt şi distractive, însă nu trebuie să faci parte dintr-o echipă ca să te bucuri de ele. Unele dintre aceste sporturi pot fi practicate împreună cu prietenii creştini într-o curte sau într-un parc din localitate. Ieşirile cu familia pot oferi alte ocazii pentru jocuri sănătoase. „Este mult mai frumos să te joci cu cei din congregaţia ta“, spune Greg, un băiat de 16 ani. „O faci doar de plăcere şi eşti cu prietenii tăi!“

Este adevărat, într-un joc amical nu vei simţi, probabil, niciodată emoţia pe care o simţi atunci când eşti într-o echipă câştigătoare. Însă nu uita niciodată că, în cel mai fericit caz, „antrenamentul fizic este puţin folositor; însă devoţiunea sfântă este folositoare în toate lucrurile“ (1 Timotei 4:8, NW). Cultivă devoţiune sfântă şi vei fi cu adevărat un câştigător în ochii lui Dumnezeu!

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 22]

Acest antrenor pe care-l aveam era cu adevărat un maniac; tot timpul ţipa şi urla la noi . . . Mi-era groază să merg la antrenamente.“

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

De foarte multe ori, antrenorii pun accentul pe faptul de a câştiga, chiar dacă acest lucru înseamnă să-i accidentezi pe alţii.