„Oraşul care are temelii adevărate“

FIECARE oraş are temelii. Prin urmare, atunci când un oraş este descris ca având temelii adevărate, el trebuie să aibă, într-adevăr, un caracter foarte durabil. Oraşele capitală din antichitate, ca de exemplu Babilonul, Petra, Ashur-ul şi Teotihuacán-ul, cu greu ar putea corespunde acestei descrieri. Odată prospere şi pline de gălăgia locuitorilor, aceste oraşe sunt astăzi lipsite de viaţă şi învăluite în tăcere. Şi aşa sunt şi naţiunile pe care le-au reprezentat.

Şi capitalele naţiunilor de astăzi sunt, în general, destul de sigure de temeliile lor. Deşi un astfel de oraş poate că nu este întotdeauna cel mai mare ca întindere din ţară, faptul că slujeşte drept capitală a ţării îi conferă importanţă, indiferent de mărimea lui. Să analizăm în continuare patru asemenea capitale.

O metropolă a contrastelor

În 1790, Congresul Statelor Unite a decretat că sediul permanent al guvernului ţării nu trebuie să se afle în interiorul graniţelor vreunui stat membru. De aceea, a fost înfiinţată în acest scop o enclavă specială, numită Districtul Columbia. Aşezat pe ţărmul estic al Statelor Unite, în Districtul Columbia, oraşul Washington nu trebuie confundat cu statul Washington, care se află pe coasta Pacificului, la mii de kilometri nord-vest de capitala ţării.

Proiectul original, terminat în 1791 de inginerul francez Pierre L’Enfant, prevedea un sistem elaborat de parcuri publice şi de spaţii deschise de pe fundalul cărora să se desprindă într-un mod impunător Capitoliul şi celelalte clădiri federale. În cele din urmă, reşedinţa prezidenţială a fost proiectată de arhitectul irlandez James Hoban. Gresia ei alb-gri contrasta atât de puternic cu cărămizile roşii ale clădirilor din vecinătate, încât în scurtă vreme a fost poreclită Casa Albă — denumire ce a fost adoptată oficial în 1902.

Washington-ul este unic din toate punctele de vedere. Clădirile federale împreună cu cele peste 300 de monumente comemorative şi statui împodobesc această locuinţă temporară a sute de politicieni. Şi, potrivit unei surse, ea este, de asemenea, locuinţa a cel puţin 55 000 de avocaţi şi 10 000 de jurnalişti!

S-a spus că Washington-ul „reflectă ceea ce este cel mai rău şi cel mai bun în America“. Ceea ce este cel mai rău include problemele care afectează toate oraşele americane: şomaj, poluare, delincvenţă, locuinţe insalubre şi încordare rasială, pentru a nu menţiona decât câteva. Conform unei renumite lucrări de referinţă, Washington-ul este, „într-un fel, o metropolă a contrastelor, pe cât de renumită pentru dezgustătoarea ei brutalitate şi delincvenţă, pe atât de faimoasă pentru frumuseţile sale diferite şi cu adevărat extraordinare“.

O a treia Romă?

Până nu demult, Washington-ul şi Moscova nu aveau mai nimic în comun în afară de o Casă Albă — şi sediului guvernamental al Republicii Ruse i s-a dat această poreclă datorită faţadei sale de marmură — şi de o excelentă reţea feroviară subterană numită Metrou.

Metroul din Moscova este rapid şi ieftin, de o frumuseţe rar întâlnită în locurile subterane. În august 1993, preţul unei călătorii, indiferent de distanţă, era echivalent cu mai puţin de 15 lei. Unele staţii au fost construite din marmură şi conţin imagini şi statui impresionante, iar pe tavan, fresci colorate. Scări rulante neobişnuit de rapide îi transportă repede pe călători de la suprafaţă spre trenuri, şi invers.

Fondată, conform tradiţiei, în 1147, Moscova este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Rusiei. În secolul al XV-lea, ea a devenit capitala nou formatului stat unificat rus, poziţie pe care a pierdut-o însă în 1712, când capitala s-a mutat la St. Petersburg. Două secole mai târziu, în 1918, după Revoluţia Bolşevică, Moscova şi-a recăpătat poziţia de capitală a Rusiei, devenind, totodată, şi capitala noii Uniuni Sovietice.

Timp de decenii simbol al comunismului şi inima Moscovei, Kremlinul este mărginit la est de Piaţa Roşie.

La extremitatea sudică a Pieţii Roşii se află Catedrala Sf. Vasile, construită la mijlocul secolului al XVI-lea de către ţarul Ivan al IV-lea, cunoscut mai mult sub numele de Ivan cel Groaznic. Stilul arhitectonic şi culorile vii ale acestei catedrale sunt unice. Tradiţia spune că arhitectul care a construit-o a fost orbit după aceea pentru a nu mai putea să creeze nimic asemănător.

Vreme de secole, în spatele zidurilor Kremlinului, sistemele politice şi religia au fost strâns asociate. În special după ce Moscova a devenit, în 1326, centrul Bisericii Ortodoxe Ruse, catedralele din acest loc au devenit martore mute ale acestui fapt. Mai târziu, Moscova a ajuns să fie cunoscută sub numele de „A treia Romă“, iar „ruşii erau convinşi că se bucurau de o poziţie specială, şi anume de favoarea lui Dumnezeu, ca ultimi custozi ai adevărului religios“. Dar mausoleul din Piaţa Roşie, unde zace îmbălsămat Lenin, precum şi mormintele altor atei comunişti aflate în zidul Kremlinului dezmint această pretenţie.

O capitală a speranţei?

Ideea de amplasare a capitalei în interiorul Braziliei a fost exprimată încă din 1789 şi chiar inclusă în Constituţie în 1891. Cu toate acestea, abia în 1956 a fost ales un amplasament pentru noua capitală. Patru ani mai târziu, guvernul federal al Braziliei a întreprins o călătorie de 1 000 de kilometri pentru a se muta de la Rio de Janeiro în noul său sediu.

Construirea într-un timp relativ scurt a unui întreg oraş a constituit un fapt remarcabil. Mulţi brazilieni vedeau cu mândrie în el un simbol al măreţiei viitoare a naţiunii lor. Ei îl venerau considerându-l cea mai modernă capitală a lumii şi numind-o „capitala speranţei“. Brasilia are o arhitectură modernă şi impresionantă, iar dezvoltarea ei conform unor anumite reguli demonstrează într-un mod remarcabil cum anume se poate proiecta un oraş la scară mare.

„Scopul Brasiliei — spune The New Encyclopædia Britannica — a fost acela de a concentra atenţia asupra interiorului ţării şi de a accelera colonizarea regiunii şi valorificarea resurselor ei nefolosite.“ Într-o oarecare măsură, aceste obiective au fost atinse. Dar, asemenea Washington-ului, a cărui suprafaţă este acum de 40 de ori mai mare decât Districtul Columbiei, şi Brasilia s-a extins. În loc de 600 000 de locuitori, pentru cât fusese proiectată, ea are, împreună cu oraşele satelit care o înconjură, circa 1 600 000 de locuitori. În anumite cartiere viaţa este mai mult decât neplăcută.

În anumite privinţe, chiar şi aspectele pozitive ale oraşului s-au dovedit a fi factori de regres. „Specificul Brasiliei“, notează revista National Geographic, „se pierde undeva între o grădină decorată cu sculpturi şi o colonie selenară.“ Das Bild unserer Welt (O imagine asupra lumii noastre) notează: „A fost imposibil până acum să se creeze o atmosferă urbană în Brasilia, noua capitală. În schimb, în acest oraş-eprubetă, ocultismul, grupările ezoterice şi sectele au înflorit ca nicăieri în altă parte — ca o reacţie a oamenilor la zădărnicie şi singurătate“.

Astfel, „capitala speranţei“ are în mod evident anumite slăbiciuni. Atmosfera sa mai mult rece şi sterilă şi spaţiile sale larg deschise — de obicei atât de binevenite în marile oraşe — sunt uşor de observat mai ales atunci când politicienii şi funcţionarii părăsesc oraşul cu ocazia weekend-urilor şi a vacanţelor.

Sus, în munţi

Opt dintre primii zece munţi extrem de înalţi din lume se întind parţial sau total în interiorul graniţelor Nepalului. De aceea, capitala Nepalului este ea însăşi situată la 1 300 de metri deasupra nivelului mării. Faţă de alte oraşe mari, Kathmandu are o populaţie mai puţin numeroasă, şi anume circa 235 000 de locuitori. Pentru fiecare locuitor al acestui oraş există peste 80 de alţi cetăţeni nepalezi care trăiesc în altă parte.a

Capitala este situată în Valea Kathmandu, care pe vremuri era un lac. Dimensiunile acestei văi, aproximativ 24 de kilometri lungime şi 19 kilometri lăţime, nu este pe măsura importanţei ei. Vreme de secole ea a fost un puternic centru comercial situat pe drumurile comerciale importante ce legau India de China şi Tibet. Suprafaţa agricolă este întotdeauna foarte mică în ţările muntoase încât există teama ca oraşele din vale să se extindă prea mult şi să priveze naţiunea de valorosul său teren fertil. Această teamă nu este lipsită de temei. Din 1960, populaţia din Kathmandu a crescut de peste două ori. Se estimează că, până în anul 2020, oraşul va ajunge să ocupe aproximativ 60% din suprafaţa văii.

Kathmandu, singurul oraş important al Nepalului, a jucat multă vreme un rol de frunte în problemele sociale, economice şi politice ale naţiunii, precum şi în cele religioase. The Encyclopedia of Religion notează că Valea Kathmandu „a fost martora unei serii de ideologii sofisticate şi de stiluri artistice cu puternice conotaţii religioase. . . . În nici o altă parte a regiunii Himalayei nu sunt budismul şi hinduismul atât de strâns împletite“. Este interesant faptul că locul de naştere probabil al lui Siddhārtha Gautama, care, mai târziu, a ajuns să fie numit Cel Luminat, sau Budha, a fost Lumbini, în Nepal, situat la mai puţin de 240 de kilometri sud-vest de Kathmandu.

Dar acest lucru se petrecea, bineînţeles, în urmă cu circa 2 500 de ani. Mai recent, în anii ’60, au venit şi alţii la Nepal şi la Kathmandu pentru „luminare“. Aceştia însă aparţineau generaţiei de hippy.

Un oraş cu temelii adevărate

De secole, oamenii au construit oraşe de unde să-şi domine semenii. Dar lecţia tragică pe care am învăţat-o din istorie este că „nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-şi îndrepte paşii“ în mod corect. — Ieremia 10:23; Ecleziastul 8:9.

Se pare că oraşele se află într-un mare impas. Ele se zbat să supravieţuiască întocmai ca şi sistemele politice pe care le reprezintă. Temeliile instabile ale guvernării umane se surpă acum. Dar nu şi cele ale ‘oraşului cu temelii adevărate, al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu’. — Evrei 11:10, New World Translation.

Biblia numeşte pe bună dreptate acest oraş Ierusalimul ceresc, deoarece Ierusalimul a fost capitala terestră a Israelului antic, naţiunea prefigurativă a lui Dumnezeu (Evrei 12:22). Dar Ierusalimul ceresc — în calitate de capitală a organizaţiei universale a lui Dumnezeu — are o temelie adevărată, deoarece Constructorul ei este Dumnezeul etern în persoană. Psalmul 46:5 spune în mod profetic: „Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina“.

Guvernarea umană se clatină acum spre distrugere. Ca o recunoaştere a acestui fapt, milioane de persoane „din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă“ se supun de bunăvoie şi în mod înţelept guvernării divine. — Psalmul 47:8; Apocalipsa 7:9, 10.

Să nu uitaţi că Noul Ierusalim este mai sus decât oraşul montan Kathmandu, deoarece se află chiar în cer. Iar ‘râul cu apa vieţii, limpede ca cristalul’ care străbate Noul Ierusalim este mai curat şi mai eficient decât fluviul Potomac din Washington sau decât râul Moscova care curge pe lângă Kremlin (Apocalipsa 22:1, 2). Departe de a produce sentimente de zădărnicie şi de singurătate, Noul Ierusalim constituie mijlocul prin care Dumnezeu ‘satură după dorinţă tot ce are viaţă’. — Psalmul 145:16.

Cât de minunat este să ştim că, în ciuda gravelor probleme existente în oraşele lumii aflate în declin, mai există o rază de speranţă, mulţumită ‘oraşului care are temelii adevărate’! — Sfârşitul acestei serii de articole despre oraşe.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Casa Albă, Washington, D. C.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Catedrala Sf. Vasile din Piaţa Roşie, Moscova, Rusia

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Templu hindus din Kathmandu, Nepal