Flamenco spaniol era viaţa noastră

EXISTĂ o mare diferenţă între cîntatul la chitară şi suflatul în trompetă. Deşi de la vîrsta de 17 ani îmi plăcuseră melodiile flamenco interpretate la chitară, trompeta a fost cea care, într-un fel, mi-a schimbat cursul vieţii. Aceasta s-a întîmplat în 1975 pe cînd eram în cadrul Aviaţiei Militare Spaniole. Dar mai întîi, permiteţi-mi să vă spun cum am ajuns să iubesc chitara.

Am crescut în Verdun, o suburbie aparţinînd clasei muncitoare din Barcelona, un aglomerat port mediteranean spaniol. Tatăl meu este un poet flamenco şi un pasionat al acestuia, iar mama este cîntăreaţă flamenco. (Flamenco este un stil unic de muzică, cîntec şi dans din Andaluzia care a fost creat de ţigani, arabi şi evrei cu sute de ani în urmă.) Tatăl meu, originar din Baena (Córdoba, Andaluzia), iubea bineînţeles flamenco şi m-a încurajat să mă ocup de chitară. Astfel, am studiat cu un profesor particular timp de doi ani după care mi-am căutat un serviciu. Acesta nu era greu de găsit. Deoarece atît de mulţi turişti vizitează Spania, flamenco este întotdeauna foarte solicitat.

Se formează un duet flamenco

După terminarea serviciului militar, am lucrat la o tablao numită El Cordobés din Barcelona. Cuvîntul nostru spaniol tablao, sau tablado, care se referă la o reprezentaţie flamenco, provine de la o platformă de lemn confecţionată din tablas, sau scînduri, pe care se execută dansul flamenco. Eu acompaniam la chitară dansatorii şi dansatoarele (bailaores şi bailaoras) precum şi cîntăreţii (cantaores) care completează în mod obişnuit o reprezentaţie flamenco. Pentru cei care nu sînt familiarizaţi cu dansul şi muzica flamenco, pot doar să spun că acestea constituie o artă veche provenind probabil din timpurile ocupaţiei arabe a Spaniei (secolul al VIII-lea pînă în secolul al XV-lea). În trecut acestea erau executate în special de artişti ţigani.

În timp ce lucram la El Cordobés, am fost impresionat de o tînără dansatoare care a intrat în formaţie. Era Yolanda, din Catalonia, o dansatoare mărunţică şi plină de viaţă, cu păr negru şi cu ochi negri. Ea mi-a schimbat viaţa devenind soţia mea. Ne-am căsătorit în 1978 într-o biserică catolică din Santa Coloma de Gramanet, în apropiere de Barcelona. Dar cum a intrat ea în lumea dansului flamenco? O las să-şi istorisească povestea.

Muzica şi dansul în sîngele meu

Yolanda: Mă simţeam atrasă de muzica spaniolă încă din copilărie. Tatălui meu îi făcea plăcere să asculte muzică Sardana, tipică în Catalonia, în timp ce mama şi bunica cîntau întotdeauna veselele jóta din Aragon. Întrucît aveam probleme cu picioarele, un medic mi-a recomandat să fac exerciţii fizice. Am început deci să studiez baletul. Cînd aveam şapte ani, am văzut o fată dansînd flamenco, şi mi-a plăcut atît de mult încît mama m-a dat la o şcoală care pregătea astfel de dansatori.

Am început să dansez bine şi am apărut în peñas flamencas, sau mici teatre flamenco. Într-o zi, pe cînd aveam 14 ani, mă plimbam cu mama de-a lungul faimosului Rambla de las Flores din centrul Barcelonei cînd am văzut o firmă cu inscripţia El Tablao Flamenco, El Cordobés. Mama mi-a sugerat să intrăm şi să vedem dacă nu cumva ar avea nevoie de o dansatoare. Ei m-au acceptat chiar în seara aceea. Şi cine era chitaristul? Francisco (Paco) Arroyo, cu care în cele din urmă m-am căsătorit! Acum el poate să-şi continue relatarea.

O trompetă şi o schimbare

Cum a intrat trompeta în viaţa mea? În 1975, serveam în aviaţia militară (Academia General del Aire) la închisoarea militară din La Manga del Mar Menor din provincia Murcia. Eu eram trompetistul închisorii şi sunam apelurile în timpul zilei pentru elevii de la şcoala de ofiţeri.

În timp ce făceam serviciul acolo, am remarcat un deţinut tînăr, liniştit şi umil. Mă întrebam de ce era el în închisoare. Aşadar, într-o zi l-am întrebat. La început el a ezitat să vorbească cu mine din cauza regulamentelor din închisoare, dar am insistat. Doream să aflu. Mi-a explicat că era acolo pentru că este un creştin obiector de conştiinţă, un Martor al lui Iehova, şi că, pe baza unei convingeri personale, a refuzat să servească în armată. Eram curios cu privire la convingerile sale, astfel mi-a spus că el credea în Biblie şi că prezentele condiţii mondiale erau profeţite în acea carte. Nu citisem niciodată Biblia, aşa că m-a întrebat dacă nu aş dori un exemplar. I-am spus că aş dori.

Dar cum avea el, un deţinut căruia îi era interzis să predice, să-mi aducă o Biblie? Într-o zi, nişte prieteni Martori i-au adus un coş cu portocale, iar în mijloc era ascunsă o Biblie şi cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă. El mi-a dat în secret literatura, şi după aceea nu am reuşit să-l mai văd. După scurt timp am părăsit aviaţia militară şi m-am întors la Barcelona. Dacă i-aş fi ştiut măcar numele! Mi-ar fi plăcut să-l mai întîlnesc întrucît el a fost folosit pentru a-mi arăta adevărul Bibliei pentru prima dată.

Dezlegarea din strînsoarea exercitată de flamenco

Aşa cum am spus mai înainte, eu şi Yolanda ne-am căsătorit. Trecuse cam un an cînd, într-o zi, cineva a bătut la uşă. Yolanda a răspuns. Erau doi Martori ai lui Iehova. I-am spus să le zică să plece. Atunci mi-am amintit de tînărul din închisoare şi de cărţile pe care mi le-a dat. I-am invitat înăuntru şi am început să le pun multe întrebări. Ei au văzut necesitatea de a aranja o viitoare vizită şi aşa s-a început un studiu biblic în săptămîna următoare.

Curînd m-am confruntat cu opoziţie din partea familiei. Tatăl meu mi-a spus: „Mai bine ai fi hoţ decît Martor al lui Iehova!“ Această opoziţie m-a convins că ar fi mai bine să plec să lucrez în altă ţară, departe de familie. Astfel, în 1981 noi am plecat în Venezuela cu un contract de muncă. Curînd, nişte Martori misionari au început să studieze cu noi. Ne-am asociat cu Martorii un anumit timp dar fără să facem progrese reale. În cele din urmă, în 1982, ne-am mutat în Statele Unite, unde am găsit loc de muncă într-un restaurant spaniol din Los Angeles, California.

În pofida atitudinii negative din partea ambelor familii, ne-am botezat, în sfîrşit, în 1983 la Los Angeles. Tatăl meu a fost atît de supărat încît mi-a spus să nu-i mai port numele de Arroyo. Dar, de atunci atitudinea lui s-a schimbat şi în prezent acceptă să fie vizitat de Martori. Una dintre surorile mele studiază şi ea acum Biblia.

Un alt motiv care a făcut să treacă mult timp pînă să ajungem să fim botezaţi a fost faptul că eram foarte adînciţi în lumea flamenco. Acel gen de viaţă ne răpea multe seri, deoarece trebuia să jucăm în cluburi de noapte şi restaurante. Societatea nu era întotdeauna cea mai bună pentru noi creştinii. Proprietarul restaurantului dorea să-i distrăm pe oameni cu ocazia petrecerilor de Crăciun şi a zilelor de naştere, şi noi nu voiam să facem compromis. Aşa că în final am părăsit acea lume.

Între timp am avut doi copii, Paquito şi Jonathan. Pentru a ne întreţine familia, acum predăm lecţii de dans şi chitară unor elevi care ne vin acasă. Lucrul acesta ne permite să avem mai mult timp pentru familie şi pentru interesele noastre spirituale, putîndu-ne intensifica din cînd în cînd şi activitatea noastră de predicare publică.

Ceva mai important decît flamenco

Flamenco este exprimat într-o enormă varietate de stiluri şi este o manifestare evidentă a vechiului folclor din Spania. Amîndoi îl iubim încă în ce priveşte muzica şi exprimarea sentimentelor umane. Dar ştim că există ceva mai important în viaţă — faptul de a sluji lui Dumnezeu şi semenilor noştri.

Ne bucurăm de relaxare alături de surorile şi fraţii noştri spanioli cînd ocazional avem o fiestă cu muzică şi dansuri mexicane şi spaniole. Ce bucurie să vezi unitatea poporului lui Iehova provenit din multe naţiuni! Şi ce plăcere va fi pentru toţi să ne împărtăşim în curînd experienţa muzicală în lumea nouă promisă de Dumnezeu, pe un pămînt purificat, paşnic, curat! — Relatată de Francisco (Paco) şi Yolanda Arroyo.

[Fotografia de la pagina 17: Francisco şi Yolanda Arroyo]

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Familia noastră pregătită să predice din casă-n casă

Executînd flamenco pentru un grup de prieteni