Tinerii se întrebă . . .

Flecăreala — Ce este rău în ea?

Ei [adolescenţii] . . . îşi petrec timpul hoinărind încoace şi încolo, flecărind unul cu altul“. — Socrate, cca. 400 î.e.n.

‘AI AUZIT-O pe ultima?’ ‘Ghici ce?’ ‘Ascult-o pe asta!’ ‘Poţi păstra un secret?’ Acestea sînt obişnuitele introduceri după care urmează veşti despre viaţa particulară a altora, veşti care ard limba şi ţin uneori de senzaţional. Aceasta se numeşte, de obicei, flecăreală.

Ca şi în zilele lui Socrate, tinerii sînt în mod special îndrăgostiţi de acest obicei. Specialiştii consideră flecăreala drept un fenomen universal care nu ţine cont nici de rasă, nici de vîrstă, nici de cultură. Potrivit cu Journal of Communication, chiar şi copiii mici flecăresc „de cînd pot vorbi şi încep să recunoască persoanele“.

Flecăreala este în exclusivitate feminină? Nicidecum! M. Levin şi Arluke, doi specialişti în materie, au analizat conversaţiile unui grup de studenţi de ambele sexe. Ei au constatat că băieţii erau mai înclinaţi spre flecăreală decît fetele.

De ce totuşi este atît de tentant să flecăreşti? Există motive solide ca să ne dovedim prudenţi în acest domeniu?

Flecăreala: inofensivă, dăunătoare, josnică

Flecăreala este o vorbire inutilă. Fără excepţie, totuşi, ea se concentrează nu asupra lucrurilor, ci asupra defectelor, eşecurilor, succeselor sau nenorocirilor altora. Aceste vorbe nu sînt neapărat dăunătoare sau răutăcioase. În definitiv, faptul de a te interesa de alţii este caracteristic naturii umane. Biblia chiar ne îndeamnă să ‘veghem cu participare personală nu numai asupra propriilor noastre probleme, ci tot cu participare personală şi asupra problemelor altora’. — Filipeni 2:4.

Dacă vorbele sînt controlate cu atenţie, atunci flecăreala poate fi un simplu schimb de informaţii folositoare. Cum veţi afla, de exemplu, că doamna Joana este bolnavă şi are nevoie de ajutorul cuiva pentru cumpărături, că prietenul tău Jean este deprimat pentru că şi-a pierdut serviciul cu jumătate de normă, sau că vecina ta Sally s-a mutat? Printr-un anunţ oficial? Nu, de obicei astfel de lucruri se află prin conversaţie — flecăreală, ca să spunem aşa.

În Biblie, cuvîntul grec redat prin „flecăreală“ provine dintr-un verb care înseamnă „a inunda cu cuvinte“. (1 Timotei 5:13; A Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott) Aceasta ne aminteşte de cuvintele din Proverbe 10:19: „În belşugul de cuvinte nu lipseşte transgresiunea, dar cel care îşi reţine buzele acţionează în mod prevăzător“. Regula de aur în conversaţie se rezumă deci, astfel: gîndeşte înainte de a vorbi.

Limita între flecăreala inofensivă şi bîrfă este uneori înşelătoare. Anunţînd că ‘Jean nu mai lucrează într-un centru comercial’, nu mai este decît un pas să spui că ‘el pare, pur şi simplu, incapabil să-şi menţină un loc de muncă’ — ceea ce aduce a calomnie. Chiar şi cînd încerci să spui ceva bun despre cineva, rezultatul este foarte adesea invers. Dacă se zice, de exemplu, că ‘Judith este cea mai bună elevă din clasă’, este foarte uşor să se adauge: ‘Dar ai văzut cum se îmbracă?’ Şi aproape întotdeauna prin flecăreală se propagă calomniile şi zvonurile false — ea devine, atunci, de-a dreptul josnică.

Flecăreala negativă — Care sînt rădăcinile sale

De ce totuşi flecăreala tinde atît de des spre a lua forme negative? Unul dintre motive este că ‘inima este înşelătoare’ şi vorbirea negativă permite, adesea, satisfacerea în mod egoist a unor necesităţi afective. — Ieremia 17:9.

„Te simţi important atunci cînd ştii ceva ce alţii nu ştiu“, recunoaşte Caty. Şi de multe ori, acest „ceva“ este o informaţie puţin flatantă despre un al treilea. Alţii au impresia că prin evidenţierea imperfecţiunii şi greşelilor altora, propriile lor defecte trec aproape neobservate. În sfîrşit, pentru alţii flecăreala este un mijloc pentru promovarea propriei lor popularităţi. Ei se străduiesc să fie la curent cu toate noutăţile, pentru a putea fi primii care să le povestească. Pentru plăcerea de a fi cîteva momente în centrul atenţiei, ei sînt gata să denunţe confidenţele celor mai buni prieteni ai lor. Nu uita că în general, omul care ţi-i vorbeşte ţie pe alţii, te va vorbi şi pe tine altora.

Uneori, flecăreala poate fi folosită drept mijlocul potrivit pentru a da curs liber mîniei, invidiei sau geloziei. Unii recurg chiar la inventarea unor minciuni pentru a cauza durere celor faţă de care au resentimente. (Compară Proverbe 26:28.) Astfel, o fată a răspîndit zvonul că una dintre colegele sale era însărcinată — probabil pentru că colega ei se întîlnea cu un băiat pe care-l plăcea şi ea.

Uneori, flecăreala nu provine atît de mult din răutate, cît din nesăbuinţă, după cum mărturisesc cuvintele unei adolescente: „Cîteodată îmi dau seama că ceea ce sînt gata să spun nu este probabil 100% adevărat, dar este aproape ca un drog. Nu pot să-mi reţin vorbele şi de multe ori ele îmi revin în minte mai tîrziu“.

Flecăreala negativă — o sabie cu două tăişuri

Indiferent de motivaţiile sale, flecăreala negativă este o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, ea poate cauza prejudicii ireparabile numelui şi reputaţiei altei persoane. După cum a remarcat revista ’Teen, „dacă vă bîrfiţi semenii, îi criticaţi, le dezvăluiţi secretele, exageraţi faptele sau chiar minţiţi cu desăvîrşire, aveţi toate şansele să vă puneţi în pericol sau să vă distrugeţi relaţiile cu ceilalţi; ba mai mult, este probabil ca aceasta să vă împiedice să legaţi noi prietenii“. Sau pentru a relua proverbul biblic: „Cel care acoperă transgresiunea caută iubirea, şi cine continuă să vorbească despre o problemă, îi desparte pe cei care sînt în relaţii familiale cu alţii“. — Proverbe 17:9; compară Proverbe 16:28.

Pe de altă parte, acest gen de flecăreală se poate întoarce împotriva celui ce a lansat-o, şi să îi cauzeze lui daune. În loc să fie ascultată, flecăria poate da naştere la neîncredere. Textul din Proverbe 11:13 spune, de fapt: „Celui care flecăreşte nu i se poate încredinţa un secret“. (Today’s English Version) În plus, dacă cineva află că secretul său a fost dezvăluit sau că unul din defectele sale a fost popularizat, el va fi în mod sigur nemulţumit, după cum o atestă şi cuvintele din Proverbe 25:23: „Flecăreala produce mînie, întocmai după cum vîntul dinspre nord aduce ploaie“. (T.E.V.)

Cel care vorbeşte defăimător la adresa altora, riscă, de asemenea, să-şi distrugă propria sa relaţie cu Dumnezeu. Vorbele necugetate echivalează foarte adesea cu calomnia. Şi Iehova nu întreţine relaţii decît cu cineva care „nu a calomniat cu limba sa. Tovarăşului său el nu i-a făcut nimic rău“. (Psalm 15:1, 3) Totuşi, cînd răspîndim un zvon fără temei, noi riscăm să ne facem complici la o minciună — ceva detestabil pentru Iehova Dumnezeu. — Proverbe 6:16, 17.

Evită capcana flecărelii

Este aproape imposibil să nu mai vorbeşti deloc despre alţii. Dar multe probleme se pot evita dacă aplici regula de aur: „Deci, tot ce doriţi să vă facă vouă oamenii, să le faceţi şi voi la fel“. — Matei 7:12.

Aceasta înseamnă refuzul de a asculta flecăreala păgubitoare. „Cu cel care se lasă sedus de buzele sale, nu trebuie să te întovărăşeşti“, spune Proverbe 20:19. Din moment ce ascultaţi vorbele răutăcioase şi dăunătoare, este ca şi cum le-aţi scuza. După cum a remarcat o adolescentă, Rosalyn, „cei care ascultă flecăreala nu fac decît să-i încurajeze pe flecari“. Pe de altă parte, există întotdeauna riscul de a găsi informaţii atît de ‘savuroase’ încît să te oblige să le spui altora, devenind astfel complice la calomnie.

Aşadar, încearcă să întrerupi conversaţiile nefaste. Aceasta nu înseamnă, în mod obligatoriu, să ţii o predică despre pagubele pe care le poate provoca flecăreala. Mai degrabă, încearcă să schimbi subiectul sau să spui un lucru măgulitor despre persoana care face obiectul discuţiei. Dacă aceasta nu are nici un efect, manifestă-ţi dorinţa de a te retrage din conversaţie.

Într-adevăr, este foarte posibil ca unele informaţii să fie adevărate, şi să-ţi gîdile limba, dar este realmente necesar să le divulgi? Vor provoca ele stinghereală? I-ai spune aşa ceva persoanei în faţă? Ce ai simţi dacă cineva ar spune aceasta despre tine? „Limba celor înţelepţi face bine cu cunoştinţa“, spune Proverbe 15:2, „dar gura celor lipsiţi de raţiune revarsă prostie“.

Prin urmare, reţine-ţi buzele. Se spune că spiritele nobile vorbesc despre idei, spiritele mediocre despre lucruri şi spiritele slabe despre oameni! Lărgiţi-vă sfera de conversaţie! Există multe subiecte — inclusiv cele spirituale — care se pot discuta fără să fie nevoie să recurgi la vorbe goale şi dăunătoare.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Adeseori, flecăreala promovează plăcerea de a fi în centrul atenţiei.

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Din moment ce ascultaţi vorbele răutăcioase şi dăunătoare, este ca şi cum le-aţi scuza.