Letonia

PE STRADA Brīvības (Strada Libertăţii), în centrul capitalei Letoniei, Riga, se află Monumentul Libertăţii, înalt de 42 m. Ceremonia de dezvelire a monumentului, simbol al libertăţii politice, a avut loc în 1935. Însă din anii ’20, letonilor li s-a oferit posibilitatea să se bucure de o altă libertate, net superioară: libertatea ce derivă din cunoaşterea adevărului biblic. Iată ce se spunea într-un raport despre această libertate spirituală: „Oamenii de rând, . . . bărbaţi şi femei deopotrivă, primesc mesajul cu lacrimi de bucurie“. Zeci de ani, duşmanii au tot încercat să înăbuşe acest mesaj deosebit de important, iar într-o oarecare măsură au reuşit. Însă, aşa cum vom vedea din relatarea ce urmează, nicio forţă de pe pământ nu i se poate împotrivi Celui Atotputernic şi Fiului său, a căror stăpânire depăşeşte orice graniţă politică. — Rev. 11:15.

De pe vremea cavalerilor teutoni, care au fondat Riga în 1201, până pe timpul comunismului sovietic, Letonia a fost invadată de multe popoare şi s-a aflat sub stăpânirea unor puteri politice precum Germania, Polonia, Rusia şi Suedia. În 1918 însă, pentru prima oară în istorie, Letonia şi-a declarat independenţa. Cu toate acestea, în 1940 devine republică sovietică. În 1991 îşi recâştigă independenţa devenind Republica Letonia.

Totuşi, independenţa politică nu aduce cu sine adevărata libertate. Numai Iehova îi poate elibera în mod deplin pe oameni, iar promisiunea lui de eliberare constituie un element extraordinar al veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu (Luca 4:18; Evr. 2:15). Dar cum a ajuns această veste bună în Letonia? Totul a început de la rugăciunea unui marinar pe nume Ans Insberg.

Iată ce a scris chiar Ans: „Într-o noapte înstelată, în timp ce eram pe mare, mi-am vărsat inima înaintea Domnului şi i-am cerut să mă conducă la acei oameni care i se închinau cu spirit şi adevăr (Ioan 4:24). Văzusem multă ipocrizie la credincioşii letoni şi nu voiam să am de-a face cu aşa ceva. Apoi, în 1914, în Cleveland, Ohio (SUA), am văzut «Foto-Drama Creaţiunii», realizată de Studenţii Internaţionali în Biblie, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. Acesta a fost răspunsul la rugăciunea mea. Găsisem adevărul! M-am botezat la 9 ianuarie 1916 şi am şi început să predic. Mă întorceam pe mare doar când mi se terminau banii“.

La scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, Ans a făcut ceva ce a contribuit mult la răspândirea mesajului despre Regat în Letonia. Pe cheltuiala lui, a publicat în ziarele letone anunţuri prin care vestea Regatul lui Dumnezeu. Un profesor ieşit la pensie, pe nume Krastin̗š, a aflat adevărul din acele anunţuri şi se pare că a fost primul Student în Biblie din Letonia care şi-a dedicat viaţa lui Iehova. În 1922, Ans a început să slujească la sediul mondial din Brooklyn, New York, al Studenţilor în Biblie. El mergea adesea la docuri, la „amvonul meu preferat“, cum obişnuia el să spună, unde le împărtăşea marinarilor adevărul biblic. Şi-a încheiat cursa pământească la 30 noiembrie 1962.

În 1925, în Copenhaga (Danemarca) s-a înfiinţat Biroul pentru Europa de Nord. De aici se supraveghea activitatea din cele trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi din Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia. În iulie 1926, Rees Taylor din Marea Britanie a fost numit să supravegheze lucrarea din Letonia. El a înfiinţat în Riga un birou de filială şi a organizat un congres de mici proporţii. Dintre cele 20 de persoane prezente, 14 au participat la prima campanie de predicare din ţară. Fraţii au obţinut apoi de la poliţie permisiunea de a ţine întruniri publice. Astfel, în Riga, Liepaja şi Jelgava, 975 de oameni au ascultat discursuri biblice. Cuvântările au fost ţinute în limba germană, a doua limbă vorbită de mulţi letoni. Un număr mare de persoane au cerut să se ţină şi alte întruniri.

„LIBERTATE PENTRU POPOARE“

În septembrie 1927, circa 650 de delegaţi din Estonia, Letonia şi Peninsula Scandinavă au venit în Copenhaga să asculte cuvântarea „Libertate pentru popoare“ ţinută de Joseph Rutherford, de la sediul mondial. În anul următor, broşura care purta acelaşi titlu a fost tradusă în letonă, iar colportorii, adică pionierii, au început să o distribuie.

Printre acei primi pionieri erau cel puţin 10 fraţi care veniseră din Germania ca să dea o mână de ajutor în lucrare. Unul dintre ei era Johannes Berger, pe atunci în vârstă de 22 de ani. Iată ce a scris el: „Primul lucru pe care l-au făcut pionierii când au sosit în oraşele repartizate a fost să ţină cuvântări publice. Astfel, în aproape toate oraşele din Letonia s-au ţinut cuvântări. În Sloka s-a închiriat un cinematograf, iar eu ţineam cuvântări în fiecare luni. Era iarnă, iar oamenii veneau de departe pe căluţii lor“. Gândindu-se la acele vremuri, el a spus în continuare: „Deşi n-aveam multă şcoală, am avut privilegii de serviciu foarte mari“.

În 1928, la lucrarea de predicare participau aproximativ 40 de vestitori ai Regatului, dintre care 15 erau botezaţi. În 1929, biroul de filială s-a mutat pe Strada Šarlotes din Riga. În acest an, alte 9 persoane s-au botezat, iar în lucrare au fost distribuite peste 90 000 de cărţi şi broşuri.

Cu doi ani mai înainte, în 1927, au fost botezaţi un tânăr pe nume Ferdinand Fruck şi mama lui, Emilie. Patru ani mai târziu, în timp ce depunea mărturie într-o brutărie din oraşul natal, Liepaja, Ferdinand l-a întâlnit pe cel care avea să-i fie partener de pionierat. Brutarul a dat fuga la frizeria fratelui său, aflată lângă brutărie. „Heinrich! Vino repede!“, a strigat el. „În magazinul meu este un om care spune nişte lucruri incredibile.“ Însă bărbierului, pe nume Heinrich Zech, nu i-a fost greu să creadă adevărurile biblice pe care le-a auzit, iar în scurt timp s-a botezat. El i s-a alăturat lui Ferdinand în lucrarea de predicare şi împreună au mers cu bicicletele prin multe oraşe răspândind mesajul despre Regat.

IZBUCNEŞTE OPOZIŢIA

Deşi puţini la număr, fraţii erau foarte zeloşi, ceea ce i-a înfuriat pe preoţi. Un înalt prelat din Riga chiar i-a ameninţat pe enoriaşi că-i va excomunica pe toţi cei ce vor merge la întrunirile Studenţilor în Biblie. În oraşul Liepaja, preoţii au distribuit pamflete prin care îi acuzau pe fraţi că nu cred în Isus Cristos şi le spuneau oamenilor să nu primească literatura lor. De asemenea, s-au folosit de principalul ziar al Bisericii ca să-i denigreze pe Studenţii în Biblie.

În 1929, guvernul a cedat presiunilor Bisericii şi i-a expulzat din Letonia pe colportorii germani. În 1931 fuseseră deja interzise majoritatea auxiliarelor pentru studierea Bibliei. Dar i-au oprit pe fraţi toate aceste atacuri? Iată ce scria biroul din Letonia: „Împotrivirea Diavolului nu face decât să ne îmboldească să fim şi mai tari în credinţă. E o adevărată bucurie să luăm parte la lucrarea de aici . . . şi suntem hotărâţi să nu ne oprim“.

În 1931, mai mulţi fraţi din Marea Britanie au dat curs invitaţiei adresate pionierilor de a se muta în ţările baltice. Unii dintre ei au ajutat la introducerea în Letonia a hranei spirituale venită din ţările vecine, Estonia şi Lituania. Edwin Ridgewell, pe atunci în vârstă de 18 ani, fusese repartizat în Lituania. În prezent, trecut de 90 de ani, fratele Ridgewell îşi aminteşte: „Eu şi cei doi colegi de pionierat, Andrew Jack şi John Sempey, am primit o însărcinare specială: să ducem literatură în Letonia. De obicei, luam trenul de noapte spre Riga şi ascundeam literatura în pachete care intrau la fix în spaţiile de sub bănci unde, pe timpul zilei, se ţinea lenjeria de pat. Înainte de a coborî din tren puneam pachetele printre haine în nişte genţi cu burduf, special făcute. Nervii ne erau întinşi la maximum, dar după fiecare transport reuşit sărbătoream. Percy Dunham, care supraveghea atunci lucrarea, ne ducea la un restaurant din Riga“.

Ferdinand Fruck se întâlnea adesea cu fraţii la graniţa cu Lituania şi lua literatura de la ei. Apoi o depozita în podul hambarului său, sub fân. Însă autorităţile au început să-l ţină sub observaţie. Astfel, poliţia făcea cu regularitate percheziţii la el acasă căutând publicaţii interzise. Odată, poliţistul n-a vrut să urce în pod, aşa că l-a trimis chiar pe Ferdinand! Ca să-l mulţumească pe poliţist, Ferdinand s-a întors cu câteva reviste Turnul de veghe mai vechi şi i le-a dat. Poliţistul, satisfăcut, a plecat!

PROGRES ÎN POFIDA OPOZIŢIEI

Percy Dunham, menţionat mai înainte, a fost numit să supravegheze lucrarea din Letonia în 1931. Percy, un scoţian, devenise Student în Biblie înainte de 1914, iar experienţa lui avea să se dovedească foarte valoroasă. Spre sfârşitul anului 1931, biroul din Letonia scria: „Lucrarea este înfăptuită în condiţii grele de oameni care nu sunt bogaţi în felul lumii, ci în credinţă faţă de Dumnezeu. . . . Vedem un interes crescând faţă de mesajul nostru. . . . În fiecare săptămână primim vizitatori care ne cer cărţi şi vor să afle când vor fi disponibile alte cărţi“. Referitor la un eveniment teocratic foarte important, raportul mai preciza: „La o întrunire recentă ţinută la Riga, am adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care acceptăm cu bucurie noul nume [Martorii lui Iehova], pe care Domnul i l-a dat poporului său“.

În 1932, biroul s-a mutat pe Strada Cēsu din Riga. În acelaşi an, Margaret (Madge) Brown, o pionieră scoţiană, botezată în 1923, care slujea în Irlanda, s-a mutat în Letonia. Ea s-a căsătorit cu Percy Dunham. Între timp, opoziţia faţă de lucrare s-a intensificat. Iată ce a scris Madge: „La 9 februarie 1933, un ziar din Riga a scris despre noi că eram comunişti. A doua zi dimineaţa, la uşă s-a auzit soneria. Când am deschis, poliţiştii au dat buzna cu pistoalele în mână strigând: «Mâinile sus!» Şapte ore au tot căutat cărţi interzise. La prânz le-am oferit câte o cană de ceai. Au acceptat cu plăcere.

Cea mai mare parte din literatura pentru fraţi era ascunsă în mansardă. Când comandantul a căutat în buzunarele hainei soţului meu şi a găsit nişte chei, a întrebat: «De la ce sunt?» «De la mansardă», a răspuns Percy. Însă poliţiştii nu s-au urcat acolo. De fapt, chiar înainte să plece, comandantul i-a dat înapoi cheile lui Percy. După ce s-au uitat prin câteva publicaţii, au zis că nu văd niciun motiv pentru care să le confişte.

Totuşi, le-au confiscat împreună cu câteva scrisori, ceva bani, un şapirograf şi o maşină de scris. Poliţia a făcut percheziţii asemănătoare la locuinţele a şase familii de Martori letoni, dar n-au găsit dovezi că s-ar fi comis vreo infracţiune şi, prin urmare, nu le-au adus nicio acuzaţie“.

În acea vreme, în toată ţara nu erau nici 50 de vestitori ai Regatului. Totuşi, pentru a beneficia de un statut legal, fraţii au cerut să fie înregistraţi ca asociaţie. Imaginaţi-vă ce bucuroşi au fost când, la 14 martie 1933, Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Biblie a fost înregistrată ca persoană juridică! Deşi nu au primit permisiunea de a aduce literatură biblică din străinătate, fraţii au profitat de statutul lor legal şi au tipărit pe plan local unele broşuri. Ele au fost traduse în letonă de Aleksandrs Grīns, apreciatul scriitor şi redactor-şef al ziarului Rīts.

RECUNOAŞTEREA OFICIALĂ NU DUREAZĂ MULT

În urma loviturii de stat din mai 1934, în ţară a intrat în vigoare legea marţială. Profitând de instabilitatea politică, duşmanii adevărului i-au acuzat pe slujitorii lui Dumnezeu că ar fi comunişti. La 30 iunie, ministrul de interne a ordonat închiderea biroului Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Biblie şi confiscarea a peste 40 000 de cărţi şi broşuri, precum şi a unei mici sume de bani. Ca lichidatori au fost numiţi chiar preoţi! Cererile de reînregistrare au fost respinse.

În 1939 a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, iar în iunie 1940, armata sovietică a pătruns pe teritoriul leton. În august, Letonia a devenit a 15-a republică a URSS, primind numele Republica Socialistă Sovietică Letonă. La 27 octombrie, soţii Dunham au fost nevoiţi să părăsească ţara şi pe dragii lor fraţi din Letonia. Au fost repartizaţi la filiala din Australia, unde Percy şi-a încheiat cursa pământească în 1951, iar Madge, în 1998.

Închiderea biroului de filială, expulzarea fraţilor care supravegheau lucrarea, greutăţile generate de război şi deceniile de aspră stăpânire comunistă ce au urmat au avut un efect dezastruos asupra lucrării. Abia la începutul anilor ’90, ţara s-a eliberat din lanţurile grele ale unui trecut marcat de intoleranţă.

IEHOVA LE ADUCE MÂNGÂIERE CELOR LOIALI

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, micul grup de Martori din Letonia pierduse orice legătură cu sediul mondial. Cu toate acestea, ei şi-au păstrat vie speranţa ce vine „prin mângâierea din Scripturi“ (Rom. 15:4). După război, spre sfârşitul anilor ’40, filiala din Germania a reuşit, în sfârşit, să trimită scrisori celor câţiva fraţi din Jelgava, Kuldīga, Riga şi Ventspils.

În Kuldīga, un oraş aflat la 160 km vest de Riga, Ernests Grundmanis, care era la adevăr de 20 de ani, a primit mai multe scrisori din Germania ce conţineau hrană spirituală la timpul potrivit. Iată ce se spunea într-una din scrisori: „În orice lucru, să vă puneţi încrederea în Iehova Dumnezeu, Tatăl nostru bun. El vă va sprijini şi vă va întări la momentul potrivit“. În continuare era citat 2 Cronici 16:9: „Ochii lui Iehova străbat tot pământul ca să-şi arate puterea pentru cei a căror inimă este întreagă faţă de el“. Cât de oportune şi de încurajatoare au fost acele scrisori!

Fraţii s-au folosit de orice ocazie pentru a depune mărturie informală. De exemplu, Marta Baldone, maseuză la un centru de sănătate din Ventspils, le predica clientelor ei. Una dintre ele a fost Alexandra Preklonskaia (în prezent Rezevskis). Alexandra îşi aminteşte: „Marta mi-a spus că numele lui Dumnezeu este Iehova, iar eu am ajuns să îndrăgesc mult acest nume“.

Tatăl Alexandrei, Peter, născut în 1880, a ajuns şi el să cunoască adevărul biblic. Iată ce a scris fiica lui: „Tata intrase în partidul comunist înainte de revoluţia din 1917 şi a locuit în Sankt Petersburg [numit Petrograd în perioada 1914–1924 şi Leningrad în 1924–1991]. Însă tata a fost dezamăgit de deznodământul revoluţiei, aşa că şi-a predat carnetul de partid, după care a fost nevoit să părăsească oraşul. Când a venit în Letonia, i-am făcut cunoştinţă cu Marta. Tata, un om bun şi sincer, a acceptat imediat adevărul. În 1951 s-a întors în Rusia, de data asta însă ca deţinut pentru credinţa sa. A murit în Siberia în 1953“.

DEPORTĂRI ÎN SIBERIA

La fel ca în celelalte republici ocupate de sovietici, noul guvern din Letonia a început să transforme toate instituţiile culturale şi politice după modelele sovietice. În plus, comuniştii au colectivizat toate gospodăriile particulare, care au ajuns astfel sub controlul Statului. Odată cu această campanie de colectivizare au avut loc mai multe deportări, care au atins punctul maxim în 1949, când aproximativ 100 000 de letoni au fost deportaţi în nordul Rusiei, inclusiv în Siberia. După doi ani, comuniştii şi-au concentrat eforturile asupra Martorilor lui Iehova, deportând mii de Martori din ţările sovietice, printre care şi vreo 20 din cei aproximativ 30 de vestitori câţi mai erau în Letonia.

Valija Lange, din Ventspils, nu era încă botezată, totuşi s-a numărat printre cei pe care KGB-ul (Comitetul Securităţii Statului) i-a arestat în timpul raziilor efectuate în septembrie 1950. În timpul unui interogatoriu ce i s-a luat noaptea târziu la Riga, a fost întrebată: „De ce tu, cetăţeană a Uniunii Sovietice, activezi împotriva Statului?“ Valija a răspuns cu calm, în mod respectuos: „Nu caut decât să-i slujesc lui Iehova Dumnezeu, să înţeleg învăţăturile sale şi să le împărtăşesc şi altora“.

Numele lui Valija a fost trecut într-un document datat 31 octombrie 1950, alături de cel al altor 19 Martori. Toţi fuseseră condamnaţi la 10 ani de muncă silnică în Siberia, iar casele şi terenurile le-au fost confiscate. Unora li s-a permis să meargă acasă, dar au fost acuzaţi din nou. De exemplu, după ce autorităţile au descoperit că Paulīne Serova primea literatură biblică prin poştă, au trimis-o înapoi în Siberia pentru alţi patru ani.

În lagărele de muncă, fraţii au continuat să predice şi să facă discipoli. Unul dintre aceştia a fost Jānis Garšk̗is. El s-a botezat în 1956, iar în prezent locuieşte în Ventspils. Iată ce spune el: „Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că a permis să fiu dus într-un lagăr de muncă, altminteri n-aş fi aflat adevărul“. Ce atitudine demnă de laudă!

Tekla Onckule, născută în Letonia, a fost acuzată că ar fi agitator politic şi a fost trimisă în Siberia. În îndepărtatul oraş Omsk, ea a aflat adevărul de la Martorii deportaţi. „N-am să uit niciodată botezul meu“, spune Tekla. „Am fost botezată noaptea târziu, într-un râu cu apa rece ca gheaţa. Tremuram toată de frig, dar eram foarte fericită.“ În 1954, Tekla s-a căsătorit cu Alexei Tkaci, care se botezase în 1948 în Republica Moldova, fiind ulterior deportat în Siberia. În 1969, cei doi şi alţi câţiva Martori s-au întors în Letonia. Din nefericire, majoritatea celorlalţi letoni deportaţi au pierit în lagărele de muncă.

CEI RĂMAŞI ACASĂ SCAPĂ DE KGB

Un număr mic de Martori au reuşit să nu fie prinşi. „Am scăpat de deportare mutându-mă mereu dintr-un loc într-altul, muncind ba la un CAP, ba la altul, astfel că KGB-ul n-a dat de mine. În tot acest timp am continuat să le predic tuturor celor pe care-i întâlneam. Oamenii mă ascultau, iar unii chiar au venit la adevăr“, scrie Alexandra Rezevskis. Agenţii KGB căutau cu disperare să dea de cei câţiva Martori rămaşi în Letonia. Ei îi acuzau că sunt antisovietici. Guvernul chiar a pus în circulaţie o broşură în care Martorilor li se aducea falsa acuzaţie că ar fi spioni americani. Urmăriţi îndeaproape de informatorii comunişti, fraţii au trebuit să predice cu multă precauţie şi au ţinut întrunirile în secret, în locuri diferite.

După ce s-a căsătorit cu Kārlis Rezevskis, Alexandra şi soţul ei s-au mutat într-o căsuţă a părinţilor lui Kārlis. Ascunsă într-o pădure din apropierea oraşului Tukums, aflat la 68 km de Riga, căsuţa era un loc ideal pentru întruniri pe timpul iernii. Dita Grasberga, pe numele de fată Andrišaka, îşi aminteşte: „Eram copil când familia mea mergea la întruniri acasă la familia Rezevskis. Călătoream cu autobuzul până la Tukums, după care o luam prin pădure pe jos prin zăpadă. Era o adevărată aventură! Când, în cele din urmă, intram în căsuţă, eram întâmpinaţi adesea de mirosul îmbietor al unei delicioase supe ce fierbea încet pe sobă“.

Kārlis obişnuia să ascundă literatura în pădure. Odată a îngropat două sacoşe pline cu cărţi, marcând cu grijă locul. Însă noaptea s-a dezlănţuit o furtună năprasnică ce a distrus semnul. Kārlis a tot căutat sacoşele, dar în zadar. Şi azi zac îngropate în acea pădure.

Vara, fraţii ţineau întrunirile în păduri, pe malul lacurilor sau pe ţărmul mării. Ca în celelalte ţări sovietice, ei profitau de nunţi şi de înmormântări pentru a prezenta cuvântări biblice. În anii ’60 şi ’70, unii fraţi din Estonia, printre care Viljard Kaarna, Silver Silliksaar şi Lembit Toom, au vizitat cu regularitate Letonia pentru a ţine cuvântări, a aduce literatură şi a strânge rapoartele celor aproximativ 25 de vestitori botezaţi din ţară. Fraţii locali erau foarte bucuroşi să primească Turnul de veghe în rusă. Pauls Bergmanis şi Valija Lange traduceau revista în letonă, scriind textul de mână pe caiete de exerciţii.

„FOLOSEAM CU TOŢII ACELAŞI TURN DE VEGHE“

În anii ’70 şi ’80, fraţii din Estonia au obţinut Turnul de veghe pe microfilm din Rusia şi au reuşit să-l introducă pe ascuns în Letonia. Deoarece în acea vreme fotografia era un hobby obişnuit, fraţii au avut la îndemână toate mijloacele necesare pentru a developa negativele acasă. Copiile făcute după negative erau apoi distribuite. Din când în când, ajungeau în ţară şi alte publicaţii, tot pe ascuns, în general din Lituania şi Ucraina.

„Foloseam cu toţii acelaşi Turn de veghe“, îşi aminteşte Vida Sakalauskiene, pe vremea aceea în vârstă de vreo 10 ani. „Un timp, fiecare grupă primea revista pe hârtie fotografică, după ce negativele erau developate. Revista circula pe la fiecare familie. Astfel o puteam citi cu toţii şi ne puteam lua şi câteva notiţe. Totuşi, nu puteam ţine revista mai mult de 24 de ore. La întrunire, revista era la cel ce conducea studiul, iar noi răspundeam la întrebări din memorie sau folosindu-ne de notiţele făcute.“ Această măsură spirituală a ajutat-o pe Vida să rămână fermă de partea adevărului pe toată perioada şcolii. Şi fratele ei, Romualdas, a fost astfel ajutat să-şi păstreze integritatea în perioada cât a fost închis pentru neutralitate creştină.

TOT FELUL DE OAMENI ACCEPTĂ ADEVĂRUL

Vera Petrova a fost o membră activă a partidului comunist timp de 27 de ani. Iată ce povesteşte ea: „Una dintre însărcinările mele era să merg la biserică şi să văd câţi membri ai partidului erau acolo, după care trebuia să fac un raport către secretarul de partid din localitate. Între timp, una din cele două surori ale mele a cunoscut adevărul şi a început să-mi depună mărturie. Discuţiile mi-au stârnit interesul, aşa că i-am cerut unui preot ortodox rus o Biblie.

«De ce-ţi trebuie Biblie?», m-a întrebat el.

«Vreau să aflu dacă ceea ce ne învăţaţi este în armonie cu ea», i-am răspuns. Preotul nu mi-a dat Biblie, aşa că a trebuit să fac rost de una din altă parte. Am început s-o citesc şi, în scurt timp, mi-am dat seama că învăţăturile Bisericii nu se bazau pe Biblie. Am continuat să fac progrese spirituale şi am ieşit din partid. M-am botezat în 1985“.

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Teofīlija Kalvīte, o asistentă medicală, s-a căsătorit cu primarul oraşului Daugavpils. Din nefericire, el a fost dat dispărut după o luptă chiar la începutul războiului. Teofīlija a trecut prin multe greutăţi şi a văzut în jurul ei multă suferinţă şi moarte. După război, a devenit preşedinta Crucii Roşii din Letonia, iar în cei 61 de ani petrecuţi în domeniul sănătăţii a primit cel puţin 20 de distincţii din partea statului. Când avea în jur de 65 de ani, Teofīlija a întâlnit-o pe Paulīne Serova, o Martoră, care i-a explicat din Biblie motivul pentru care Dumnezeu permite răutatea. Teofīlija a acceptat adevărul, iar apoi s-a bucurat de marele privilegiu de a-i ajuta pe oameni să fie vindecaţi spiritualiceşte. A fost fidelă până la moartea ei survenită în 1982.

„E UN DICŢIONAR!“

În 1981, Iurii Kaptolaa, pe atunci în vârstă de 18 ani, a fost închis pentru 3 ani deoarece îşi păstrase neutralitatea creştină. Iată ce povesteşte Iurii: „Am executat 2 ani din pedeapsă în Siberia. Locuiam în corturi şi munceam la pădure, chiar şi în zilele când temperatura ajungea la -30°C! Din punct de vedere spiritual însă, Iehova mi-a purtat întotdeauna de grijă. De exemplu, mama mi-a trimis odată în pachetul cu mâncare un exemplar al Scripturilor greceşti. În timp ce verifica pachetul, un gardian a zărit cartea.

«Ce-i asta?», a întrebat el.

Înainte de a apuca să-i răspund, un inspector aflat în apropiere a zis: «Aaa, e un dicţionar!» şi mi-a dat voie să-l păstrez.

Am fost eliberat în 1984. Nu m-am stabilit în Ucraina, ţara mea natală, ci m-am dus la Riga, unde aproape doi ani am activat alături de un mic grup de Martori. Dar, întrucât Letonia făcea încă parte din Uniunea Sovietică, am primit din nou ordin de încorporare. Ce a urmat? La 26 august 1986 am fost din nou condamnat la muncă silnică. De data asta trebuia să execut 4 ani în Letonia. După ce am stat un timp într-o închisoare din Riga, am fost trimis într-un lagăr în apropierea oraşului Valmiera. La începutul anului 1990, cu ocazia unei audieri în vederea eliberării, judecătorul mi-a zis: «Iurii, condamnarea de acum patru ani n-a avut nicio bază legală. Nu trebuia să fii condamnat». Imediat am fost pus în libertate!“

În 1991, Iurii făcea parte din singura congregaţie existentă în Letonia. Nu erau decât doi bătrâni de congregaţie: el şi un alt frate. „Ogoarele erau într-adevăr albe pentru seceriş“, a scris Iurii.

Când a sosit prima oară în Letonia, Iurii i-a vorbit unei femei care curăţa un mormânt. El povesteşte: „Când am întrebat-o de ce pare viaţa atât de scurtă, ea a făcut câţiva paşi spre mine şi am început o discuţie. După câteva minute, o cracă mare dintr-un copac s-a rupt şi a căzut exact pe locul unde stătuse ea mai înainte. Dacă ar fi rămas acolo, cu siguranţă ar fi fost zdrobită. Mi-a dat adresa ei şi am vorbit cu o soră să o viziteze. În 1987, femeia, fiul şi nora ei s-au botezat“.

EI IUBESC OAMENII, NU VIAŢA CONFORTABILĂ

Mulţi tineri din diferite zone ale Uniunii Sovietice s-au mutat în Letonia pentru a da o mână de ajutor în lucrare. Viaţa nu era uşoară, dar au fost dispuşi să facă sacrificii. De exemplu, Anna Batnia, în prezent pionieră specială, găsise de lucru la o fabrică de confecţii şi locuia la un cămin. „Condiţiile nu erau în niciun caz ideale“, povesteşte ea. „Depuneam mărturie informală în trenuri, gări, parcuri, cimitire şi în apropierea bisericilor.

Trenurile erau mereu arhipline. De obicei, predicam câte doi, din vagon în vagon. Una dintre noi depunea mărturie, iar cealaltă era atentă în jur. Oamenii care ne auzeau intrau adesea în discuţie. Se întâmpla să fim bombardate cu întrebări din toate direcţiile. Când trenul oprea în staţie, ne mutam în alt vagon, în cazul în care era necesar. Eram foarte bucuroase văzând cum Iehova ne binecuvânta lucrarea.“

Anghelina Ţvetkova a auzit adevărul prima oară după ce fusese la biserică să se roage. Ea povesteşte: „În 1984, Aldona Dron̗uka, o Martoră a lui Iehova, m-a abordat întrebându-mă dacă am citit Biblia. «Doar câteva fragmente», am răspuns. «Dar n-am înţeles nimic şi am multe întrebări.» Ne-am dat adresele şi ne-am întâlnit cu regularitate pentru a discuta din Cuvântul lui Dumnezeu. Câteva luni mai târziu, Aldona m-a invitat la o nuntă în Lituania. Am acceptat invitaţia. Cu ocazia petrecerii de nuntă, la care eram vreo 300 de persoane, am ascultat cuvântări biblice una după alta, ceea ce m-a cam nedumerit.

Atunci am aflat că studiam, de fapt, cu Martorii lui Iehova şi că nunta nu era doar o simplă nuntă, ci şi un congres! Aceste descoperiri nu m-au deranjat deoarece inima îmi fusese atinsă de dragostea şi unitatea din mijlocul acestor oameni umili. În 1985 am fost botezată, iar în 1994 am început pionieratul. În prezent, cinci din cei şase copii ai mei sunt botezaţi, iar cel mic este vestitor nebotezat“.

LIBERI SĂ PARTICIPE LA CONGRESE

Pe la mijlocul anilor ’80, în multe ţări comuniste a început să fie mai multă libertate, iar Martorii lui Iehova au putut să se întrunească fără prea multe oprelişti. În 1989, aproximativ 50 de delegaţi din Letonia au asistat la Congresul de District „Devoţiunea sfântă“ din Polonia. „Asocierea cu toţi acei fraţi şi surori a avut un efect deosebit asupra progresului meu spiritual“, spune Marija Andrišaka, în prezent pionieră specială.

În 1990, peste 50 de delegaţi din Letonia au asistat la Congresul de District „Limba curată“ ţinut tot în Polonia. Anna Mančinska a fost una dintre aceşti delegaţi. Ea n-a precupeţit niciun efort ca să fie prezentă. Iată ce povesteşte ea: „În drum spre gară, mi-am dat seama că uitasem nişte documente de care urma să am nevoie la graniţă. Am urcat repede într-un taxi şi m-am întors acasă să iau documentele. Când am ajuns înapoi la gară, trenul plecase. Am fugit cu taxiul până la următoarea gară, dar şi aici am ajuns prea târziu. În cele din urmă, m-am dus cu taxiul până în Lituania, unde am reuşit să prind trenul, la 250 km de Riga. Călătoria cu taxiul m-a costat mult, dar a meritat!“ În prezent, Anna slujeşte la Betelul din Letonia.

În 1991, fraţii au putut ţine în sfârşit fără nicio restricţie congrese în fostele republici sovietice. Mai multe autobuze pline de delegaţi din Letonia au mers la Tallinn, în Estonia, pentru congresul „Iubitorii libertăţii divine“. Ce temă oportună!

Ruta Barakauska, din Vain̗ode, l-a convins pe soţul ei, Ādolfs, care nu era Martor, să o însoţească la Tallinn. „N-aveam de gând să merg la congres“, povesteşte Ādolfs. „Îmi propusesem să caut nişte piese de schimb pentru maşină. Dar după prima sesiune la care am asistat, am fost atât de impresionat de cuvântările ţinute, de amabilitatea Martorilor lui Iehova, de limbajul lor curat şi de iubirea pe care o arătau unii faţă de alţii, încât am rămas la tot congresul. După ce ne-am întors acasă, am început un studiu biblic şi am făcut mari eforturi să-mi ţin firea în frâu. În 1992 m-am botezat ca Martor al lui Iehova, alăturându-mă soţiei mele.“

La începutul anilor ’90, fraţii nu reuşeau să închirieze locuri potrivite pentru a ţine congrese de district în Letonia, aşa că trebuiau să meargă în Estonia sau în Lituania. Primul congres de district organizat în Letonia a fost cel din 1998, cu tema „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“. Acesta s-a ţinut într-o sală a sporturilor din Riga. Auditoriul a fost împărţit în trei sectoare, în funcţie de limba în care s-au ţinut temele: letonă, rusă şi limbajul leton al semnelor. După rugăciunea finală, stadionul a răsunat de aplauze, mulţi dintre cei prezenţi având lacrimi de bucurie în ochi, recunoscători pentru acest eveniment istoric.

O PERIOADĂ DE CREŞTERE RAPIDĂ

După era comunistă, lucrarea de predicare a progresat foarte mult în Letonia. Înainte de 1995 însă, Serviciul pentru Regat nu era disponibil în limba letonă, aşa că prezentările făcute de fraţi în lucrare erau uneori cam necizelate. Dar Martorii compensau această lipsă de experienţă cu zelul lor. Dace Šk̗ipsna povesteşte cum a cunoscut ea adevărul: „Era în 1991. Cumpărasem de la un chioşc de pe stradă o carte despre iad şi viaţa de apoi. Am făcut câţiva paşi, când deodată am auzit din spate: «Aţi cumpărat otravă!»

La auzul acestor cuvinte m-am oprit brusc. Erau doi Martori ai lui Iehova, soţ şi soţie. S-au prezentat şi am început o conversaţie pe teme biblice. De fapt, am discutat aproape despre tot: Hades, Gheenă, Crăciun, cruce şi, la încheiere, despre ultimele zile! Trebuie să mărturisesc că n-am prea înţeles unele lucruri, dar mi-a plăcut ceea ce mi-au spus. Ne-am dat numerele de telefon, iar în următoarele săptămâni cei doi Martori mi-au răspuns la multe întrebări biblice“.

„MĂ BUCUR CĂ N-AM RENUNŢAT“

Jānis Folkmanis a fost campion al URSS la haltere, iar în martie 1993, la ultimul concurs la care a participat, a câştigat titlul de campion al Letoniei. Jānis povesteşte: „În 1992, Jānis Cielavs, un coleg de muncă, m-a invitat să asist la studiul lui biblic. M-am dus, iar acest lucru mi-a schimbat viaţa. La trei luni după ce am câştigat titlul de campion al Letoniei la haltere, am devenit vestitor al Regatului. În august 1993, m-am botezat. Când am depus mărturie la sala de gimnastică, antrenorului nu i-a plăcut deloc. Dar mă bucur că n-am renunţat. Îi las în continuare pe prietenii mei Eduards Eihenbaums şi Edgars Brancis să explice motivul“.

Iată ce spune Eduards: „Jānis Folkmanis mi-a oferit un studiu biblic gratuit. «Dacă e într-adevăr gratuit, putem începe chiar acum», i-am zis. Şi am început! Ceea ce am învăţat avea sens, mai ales învăţătura despre înviere, ce părea mult mai logică decât doctrina nemuririi sufletului. Şi soţia mea a început să studieze, iar în 1995 ne-am botezat amândoi“.

Edgars spune: „Jānis mi-a depus mărturie cu mult zel la sala de gimnastică. De patru ori s-a oferit să studieze Biblia cu mine şi de fiecare dată l-am refuzat. În schimb am acceptat reviste Turnul de veghe şi Treziţi-vă! şi cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. Între timp, mă tot întrebam: «De ce l-ar interesa Biblia pe un sportiv atât de renumit?» În cele din urmă, curiozitatea a învins şi am început un studiu. Rezultatul? M-am botezat în 1995, iar în prezent sunt pionier special“.

Unii au avut de învins obiceiuri rele ca să-i poată fi plăcuţi lui Dumnezeu. De exemplu, Aivars Jackevičs avea probleme cu băutura. „Făceam week-end-uri de beţie. Începeam cu o bere la micul dejun, iar apoi continuam cu o sticlă de votcă“, spune el. „În ianuarie 1992, într-o seară, eram acasă cu braţul bandajat. Eram deprimat şi aveam de gând să mă sinucid. Fusesem jefuit când eram beat. Deodată, cineva a bătut la uşă. Era un vecin, cu care mai discutasem despre Biblie în mai multe rânduri. Am stat de vorbă, iar el mi-a oferit un studiu biblic. Am acceptat.

În zilele când studiam nu puneam picătură de alcool în gură, ceea ce m-a ajutat să fac progrese. După ce mi s-a spus care este adevărata stare a morţilor şi am aflat că nu voi arde în focul iadului, gând ce m-a înspăimântat întotdeauna, am început să studiez de trei ori pe săptămână. În mai puţin de patru luni am devenit vestitor nebotezat. Însă Biblia ne avertizează: «Cine crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă». Într-o seară am fost nesăbuit şi am stat într-o companie nesănătoasă. Am băut peste măsură şi mi-a venit din nou gândul să mă sinucid. Însă Iehova este îndurător şi răbdător. În plus, unii fraţi mi-au venit în ajutor plini de iubire. Ce lecţie am primit! În 1992 m-am botezat, iar în prezent sunt membru al familiei Betel din Letonia.“ — 1 Cor. 10:12; Ps. 130:3, 4.

Māris Krūmin̗š, care slujeşte şi el la Betel, a trebuit să facă mari schimbări în viaţă ca să devină un închinător al lui Iehova. „Când am ieşit din armată, povesteşte Māris, eram dezamăgit de viaţă. Mai târziu am fost exmatriculat din facultate pentru că absentam de la cursuri. Fără un scop în viaţă, am devenit un delincvent, iar într-o seară, după o încăierare la beţie, am fost arestat. Stând în celula mea m-am gândit la legile pe care le încălcasem şi am ajuns la concluzia că multe dintre ele aveau la bază legile lui Dumnezeu. Pentru prima oară în viaţă m-am rugat lui Dumnezeu să mă ierte şi am jurat că-l voi căuta.

După ce am fost eliberat din închisoare am mers la diferite biserici, dar de fiecare dată eram dezamăgit. Atunci am început să citesc Biblia şi alte cărţi religioase. În 1990, în timp ce călătoream cu trenul, m-am întâlnit cu un fost coleg de şcoală. Am aflat că era Martor al lui Iehova. În acea scurtă călătorie, Iehova mi-a deschis inima ascultându-l pe vechiul meu prieten cum îmi explica scopul lui Dumnezeu cu privire la oameni şi motivul pentru care există suferinţă pe pământ. Am început un studiu biblic şi am devenit vestitor în 1991. M-am botezat în 1992. Un an mai târziu am devenit membru al familiei Betel din Letonia, iar în 1995 m-am căsătorit cu Simona, o pionieră finlandeză.“

Edgars Endzelis era student la drept. „La începutul anilor ’90, se întrevedeau unele schimbări pe scena politică“, povesteşte Edgars. „Eram student la Facultatea de drept din Riga. Mulţi dintre studenţi discutau despre scopul vieţii. Citeam cărţi de filozofie şi cărţi despre religiile orientale. În plus, practicam un stil de arte marţiale numit aikido. Apoi, soţia mea, Elita, i-a întâlnit pe Martorii lui Iehova.

La prima întrunire la care ne-am dus, am fost întâmpinaţi cu braţele deschise atât de fraţii vorbitori de limbă letonă, cât şi de cei vorbitori de limbă rusă. Această dragoste adevărată ne-a impresionat profund. Cam în aceeaşi vreme, instructorul de arte marţiale a zis că numai cei ce practică budismul zen pot deveni maeştri aikido. Nu mi-a venit să cred! Atunci, am încheiat capitolul aikido. La scurt timp, mi-am tăiat pletele, iar în martie 1993 eu şi Elita ne-am botezat. De atunci am privilegiul să-mi folosesc cunoştinţele din domeniul legislaţiei ca să ajut la «apărarea şi stabilirea legală a veştii bune» în Letonia.“ — Filip. 1:7.

CREDINŢA UNOR CREŞTINE ESTE ÎNCERCATĂ

În 1993, credinţa a patru studente la muzică din Jelgava a fost pusă la încercare. Corul colegiului primise sarcina să cânte cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenţei. Deşi noi la adevăr, fetele au fost hotărâte să-i rămână plăcute lui Dumnezeu. Astfel, ele s-au adresat în scris dirijorului corului cerându-i în mod respectuos să fie scutite de la acest eveniment, deoarece ele vor să asculte de conştiinţa lor creştină. Cum a reacţionat dirijorul? Le-a scris părinţilor fetelor, spunându-le că, dacă fetele nu vor cânta, vor fi exmatriculate. Asemenea celor trei tineri evrei, fetele au ascultat de Iehova. — Dan. 3:14, 15, 17; Fap. 5:29.

Una dintre ele a fost Dace Puncule. Ea spune: „Rugăciunea către Dumnezeu şi sprijinul acordat de fraţi ne-au ajutat să rămânem fidele. Am fost exmatriculate, dar n-am regretat niciodată că am rămas fermă de partea adevărului. De fapt, Iehova a avut grijă de mine, şi încă foarte bine. După numai câteva luni, mi-am găsit de lucru la un birou de avocatură, iar experienţa pe care am câştigat-o aici mi-a fost de folos mai târziu când am venit la Betel, unde slujesc din 2001“.

Integritatea altora a fost testată într-un alt mod. La 6 septembrie 1996, Elena Godlevskaia, o tânără de 17 ani, a fost lovită de o maşină, suferind fracturi multiple ale bazinului. Fiind matură spiritualiceşte, Elena a fost hotărâtă să se abţină de la sânge (Fap. 15:29). În acei ani, majoritatea medicilor din Letonia nu erau familiarizaţi cu tehnicile medicale folosite ca alternative la transfuzii. Astfel, medicii care se ocupau de cazul ei au refuzat să efectueze o intervenţie de corecţie. După vreo săptămână, într-o seară târziu, doi medici i-au făcut Elenei o transfuzie împotriva voinţei ei, iar ea a murit.

Marina, mama Elenei, nu era atunci Martoră. Iată ce spune ea: „Am rămas uluită de puternica credinţă a fiicei mele în Iehova şi în promisiunile lui. Nu a făcut niciun compromis“. În prezent, Marina şi ceilalţi membri ai familiei sunt botezaţi şi aşteaptă toţi cu nerăbdare să o îmbrăţişeze la înviere pe Elena. — Fap. 24:15.

BĂRBAŢI MATURI SPIRITUALICEŞTE SATISFAC O NECESITATE ESENŢIALĂ

Întrucât numărul de vestitori a crescut rapid a apărut o necesitate: era nevoie de bărbaţi maturi spiritualiceşte care să fie în fruntea congregaţiei. În 1992, trei Martori vorbitori de limbă letonă, care crescuseră în Statele Unite, au primit invitaţia de a sluji, împreună cu soţiile lor, ca misionari în Letonia. Aceştia au fost Valdis şi Linda Purin̗š, Alfreds şi Doris Elksnis şi Ivars Elksnis, fratele lui Alfreds. Toţi cinci au sosit în Riga în iulie 1992. Apartamentul cu patru camere în care au locuit a devenit casă de misionari, depozit de literatură şi birou de traducere.

Simţul umorului e indispensabil când cineva învaţă o limbă străină. „Odată, conduceam un studiu cu două femei tinere“, povesteşte Doris Elksnis. „La un moment dat, am încercat să explic cum Satan i-a vorbit Evei printr-un şarpe. Am folosit însă un cuvânt leton a cărui pronunţie seamănă mult cu cea a cuvântului «şarpe». Ce a ieşit? Că Diavolul i-a vorbit Evei printr-un porc!“

În 1994, din Australia au sosit Peter şi Jean Luters. Peter se născuse în Letonia, dar crescuse în Australia. El s-a botezat în 1954. Jean, cu firea ei blândă şi iubitoare, a cucerit imediat inimile celorlalţi. Din nefericire, s-a stins din viaţă în 1999. Peter a decis să rămână în Letonia, iar în prezent slujeşte în Comitetul Filialei. „Când eu şi Jean am sosit în Letonia, i-am găsit pe fraţii letoni predicând cu mult zel“, spune Peter. „Însă congregaţiile nu aveau repartizat un anumit teritoriu, iar unele zone din Riga nu au fost lucrate niciodată. În plus, doar în câteva congregaţii erau planificate cu regularitate cuvântări publice. Ambele probleme au fost imediat rezolvate.“

ABSOLVENŢII ŞCOLII GALAAD VIN ÎN AJUTOR

Primii misionari instruiţi la Galaad au sosit la începutul anului 1993. Două cupluri din Suedia, Anders şi Agneta Berglund şi Torgny şi Lena Fridlund, au fost repartizate în Jelgava, un oraş de peste 60 000 de locuitori în care activau 28 de vestitori. Anders, în prezent membru al Comitetului Filialei, povesteşte: „Imediat ce am sosit ne-am şi dus cu fraţii în lucrare. Dar ei nu ne-au lăsat nici măcar să respirăm! Erau zile în care efectiv alergam de la un studiu la altul. Predicam 7–8 ore fără pauză de masă! Zelul lor era încurajator. Mulţi dintre cei care au studiat atunci sunt în prezent în serviciul cu timp integral“.

Torgny Fridlund îşi aminteşte: „După un curs de trei luni în care ni s-a predat limba letonă ne-am gândit că eram în stare să purtăm singuri discuţii cu oamenii. Ne-am luat un teritoriu care nu mai fusese parcurs de la al Doilea Război Mondial, însă oamenii nu au reacţionat prea favorabil la mesaj. Să fi fost oare metoda noastră greşită? După ce am discutat problema, am încercat altă abordare: citeam câte un verset din Biblie la fiecare uşă. Aşa am început mai multe studii“.

În aprilie 1995 au sosit alţi absolvenţi ai Şcolii Galaad. Printre ei s-au numărat şi Basse şi Heidi Bergman din Finlanda, care în prezent slujesc în lucrarea itinerantă într-o circumscripţie de limbă rusă. „I-am rugat pe fraţii locali să mă corecteze când spun ceva greşit în lucrare“, povesteşte Basse. „Iar ei au fost încântaţi să o facă. Mă corectau pe loc, dar nu numai în lucrare, ci şi la întruniri! În prezent, mă unge la inimă când îi aud pe fraţi zicând: «Basse e acum de-al nostru!»“

Carsten şi Jannie Ejstrup din Danemarca au slujit împreună în Letonia până când Jannie a fost răpusă de cancer. N-avea decât 30 şi ceva de ani! „Cel mai bun mod de a-l onora pe Iehova este să-mi continui cu fidelitate serviciul de misionar“, spune Carsten. Ce exemplu excelent oferă toţi aceşti fraţi!

SOSESC ABSOLVENŢI AI ŞCOLII DE INSTRUIRE MINISTERIALĂ

Începând cu 1994, peste 20 de absolvenţi ai Şcolii de Instruire Ministerială din Germania, Marea Britanie şi Polonia au fost trimişi în Letonia. Primii au fost Michael Udsen şi Jess Kjaer Nielsen din Danemarca. Ei au fost repartizaţi în oraşul industrial Daugavpils, al doilea oraş ca mărime din ţară.

Iată ce spune Jess: „Am plecat spre Daugavpils, aflat la vreo 240 km sud-est de Riga, într-o după-amiază rece de ianuarie. De fapt, când ne-am urcat în maşină, o veche camionetă plină cu literatură, la Riga ningea. Fratele care conducea nu vorbea engleza, iar noi nu ştiam nici letonă, nici rusă. La fiecare 50 km, fratele oprea şi meşterea ceva la motor. Un lucru era sigur: nu repara în niciun caz sistemul de încălzire, pentru că în maşină era la fel de frig ca şi afară! Deşi a fost o călătorie care ne-a zdruncinat din toate încheieturile, am reuşit totuşi să supravieţuim. Am ajuns la Daugavpils aproape de miezul nopţii. Pe atunci în oraş erau 16 vestitori. La sfârşitul următorului an, numărul vestitorilor aproape se dublase“.

TRADUCEREA PUBLICAŢIILOR ÎN LETONĂ

Înainte de 1992, literatura era disponibilă în principal în rusă, limbă vorbită de majoritatea letonilor. Totuşi, mulţi preferau limba maternă. Într-un raport se spune: „În mod remarcabil, printre cele câteva sute de noi vestitori au fost câţiva tineri calificaţi să traducă, iar noi am putut vedea cum spiritul sfânt al lui Dumnezeu a dirijat lucrarea acestor fraţi şi surori cu spirit de voluntariat“.

Graţie eforturilor asidue depuse de traducători, Turnul de veghe în letonă a devenit disponibil lunar din ianuarie 1995 şi bilunar începând din ianuarie 1996. În prezent, în letonă sunt disponibile şi alte publicaţii: cărţi, broşuri şi revista Treziţi-vă!

La începutul anului 1993, echipa de traducere s-a mutat din apartamentul strâmt, în care funcţiona şi casa de misionari din Riga, într-un apartament de pe Strada Brīvības. Apoi, în august 1994 s-a mutat în noile birouri renovate dintr-un imobil de pe Strada Miera 40. Dar cum au achiziţionat fraţii imobilul?

UN DAR GENEROS

George Hakmanis şi soţia lui, Sigrid, au fugit din Letonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cei doi au aflat adevărul în Londra, iar în 1951 s-au botezat. Anul următor au imigrat în Statele Unite. În 1992 s-au întors în Letonia unde au stat 5 ani.

Din 1991, după ce Letonia n-a mai făcut parte din Uniunea Sovietică, cetăţenii letoni puteau să-şi revendice fostele proprietăţi pe care Statul li le confiscase. Sigrid şi sora ei, şi ea Martoră, păstraseră documentele de familie mai bine de 50 de ani, astfel încât au putut primi înapoi imobilul din Strada Miera 40. Apoi, ele l-au donat cu generozitate organizaţiei lui Iehova. Fraţii au transformat imobilul cu patru etaje într-un birou de traducere şi camere de locuit pentru 20 de persoane.

Milton Henschel, membru al Corpului de Guvernare, a participat la dedicarea din 20 august 1994. În timpul vizitei sale, el i-a sfătuit pe fraţi să cumpere şi proprietatea vecină de pe Strada Miera 42, pe care se afla un imobil cu cinci etaje. Proprietarul locuia în Statele Unite, însă a fost de acord să o vândă. Clădirea a fost renovată complet, iar familia Betel a crescut la 35 de membri. Filiala s-a extins în continuare, având în prezent birouri şi camere pentru un total de 55 de betelişti.

RECUNOAŞTERE LEGALĂ

Înregistrarea legală a activităţii noastre continuă să fie o problemă în Letonia. În 1996, autorităţile au respins cererea de înregistrare folosind ca pretext comentariile negative apărute în presă în legătură cu cazul Elenei Godlevskaia. Un parlamentar a lăsat să se înţeleagă că lucrarea noastră ar putea fi chiar interzisă! Cu toate acestea, fraţii au continuat să apeleze la autorităţi explicând în ce constă activitatea noastră. În cele din urmă, la 12 octombrie 1998, directorul Biroului Naţional pentru Drepturile Omului a anunţat că două congregaţii, Riga Centru şi Riga Torn̗akalns, au fost înregistrate ca persoane juridice pe o perioadă de probă de un an de zile. După o lună şi congregaţia din Jelgava a fost înregistrată cu aceleaşi condiţii.

Legislaţia letonă cere ca noile congregaţii să se reînregistreze în fiecare an. Pentru a fi înregistrate definitiv, cel puţin 10 congregaţii trebuie să se înregistreze pe o perioadă de 10 ani. Între timp, congregaţiile care aşteaptă înregistrarea pot ţine întruniri fără vreo intervenţie din partea statului.

GĂSIREA UNOR LOCURI DE ÎNTRUNIRE

Creşterea rapidă înregistrată în anii ’90 a impus căutarea unor locuri mai spaţioase unde să se ţină întrunirile. În 1997, un imobil potrivit a fost scos la licitaţie în Daugavpils, iar fraţii au fost singurii care au participat la licitaţie. Lucrările de renovare au început în decembrie 1998, iar, după opt luni, cei peste 140 de vestitori din oraş au fost încântaţi să ţină întrunirile în propria Sală a Regatului.

Prima Sală a Regatului construită din temelii a fost cea din Jūrmala, iar lucrările au fost încheiate în 1997. Un bărbat care studia Biblia a fost atât de impresionat de calitatea lucrărilor, încât i-a rugat pe Martori să-i facă şi lui o casă. Bineînţeles, fraţii au refuzat, explicându-i că scopul activităţii noastre este strict religios. Între timp, fraţii din congregaţia Riga Torn̗akalns au reuşit să cumpere la un preţ convenabil un cinematograf distrus de un incendiu. Până în august 1998, structura a fost transformată într-un complex frumos cu două Săli ale Regatului.

AJUTOR DIN FINLANDA

Fraţii din Finlanda au contribuit mult la progresul lucrării din Letonia. Din 1992 până în 2004, lucrarea a fost supravegheată de filiala din Finlanda. Tot Finlanda tipăreşte toate revistele pentru Letonia. De-a lungul anilor, din această ţară au venit fraţi capabili, care au oferit îndrumare. I-am putea aminti pe Juha Huttunen şi soţia lui, Taina, care au venit în Letonia în 1995. În prezent, Juha este membru al Comitetului Filialei. Şi Ruben şi Ulla Lindh, care împreună au peste 80 de ani în serviciul cu timp integral, au fost un mare ajutor pentru lucrare. Fratele Lindh a slujit în Letonia în Comitetul Ţării timp de patru ani, după care el şi soţia lui s-au întors în Finlanda.

În plus, peste 150 de fraţi din Finlanda au dat o mână de ajutor la diferite proiecte de construcţii. Datorită acestor eforturi pline de iubire, precum şi a bogatelor binecuvântări pe care Iehova le-a revărsat asupra lucrării efectuate de vestitori, pionieri şi misionari, la 1 septembrie 2004, biroul din Letonia a devenit filială.

CAMPANII SPECIALE DE PREDICARE

Majoritatea vestitorilor din Letonia trăiesc în oraşe sau în apropierea lor. La începutul anului 2001, congregaţiile au primit o scrisoare prin care vestitorii erau invitaţi să-şi folosească o parte din concediu pentru a participa la o campanie specială de predicare în zone izolate. Cei 93 de vestitori care s-au oferit să participe la campanie au fost împărţiţi în 9 grupe şi au fost repartizaţi în mai multe comune şi sate.

Vjačeslavs Zaicevs, membru al familiei Betel, şi-a luat vacanţă ca să poată participa şi el la campanie. „A fost o ocazie minunată de a cunoaşte mai bine alţi fraţi şi surori“, spune el. „După ce mergeam în predicare, ne întâlneam să luăm masa împreună, povesteam experienţe şi ne făceam planuri pentru a doua zi. Apoi jucam fotbal şi ne răcoream făcând baie într-un lac. A fost ca-n Paradis!“

Fraţii au petrecut peste 4 200 de ore în lucrare, o medie de peste 41 de ore pe vestitor, au oferit peste 9 800 de publicaţii, au făcut 1 625 de vizite ulterioare şi au condus 227 de studii biblice. De atunci, asemenea campanii se organizează în fiecare an.

MULŢI GĂSESC CALEA SPRE ADEVĂRATA LIBERTATE

Povestea noastră a început cu Ans Insberg, un leton care şi-a deschis inima în faţa lui Dumnezeu într-o noapte înstelată petrecută pe mare. Ans dorea să-i găsească pe acei oameni care i se închină lui Dumnezeu „cu spirit şi cu adevăr“ (Ioan 4:24). Iehova i-a ascultat cererea sinceră. De atunci, peste 2 400 de oameni cu inima sinceră din Letonia au ajuns să cunoască adevărul biblic şi cam tot atâţia studiază Biblia. Într-adevăr, mai este mult de lucru! — Mat. 9:37, 38.

Martorii lui Iehova din Letonia sunt nerăbdători să-i ajute pe cei ce tânjesc după adevărata libertate, îndrumându-i nu spre ceea ce simbolizează Monumentul Libertăţii de pe Strada Brīvības, ci spre Regatul lui Dumnezeu. În curând, cei ce aşteaptă cu nerăbdare acest Regat şi i se închină lui Iehova „cu spirit şi cu adevăr“ vor fi eliberaţi de orice durere şi suferinţă. Da, vor gusta libertatea perfectă: „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. — Rom. 8:21.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 190]

„N-am să uit niciodată botezul meu. Am fost botezată noaptea târziu într-un râu cu apa rece ca gheaţa. Tremuram toată de frig, dar eram foarte fericită.“

[Text generic pe pagina 203]

„Deodată am auzit din spate: «Aţi cumpărat otravă!»“

[Chenarul/Hărţile de la paginile 184, 185]

PREZENTARE GENERALĂ — Letonia

Teritoriul

Letonia are circa 450 km de la est la vest şi aproximativ 210 km de la nord la sud. Aproape 45% din suprafaţa ei este acoperită de păduri. Printre animalele care trăiesc în această ţară se numără castorul, cerbul-roşu, elanul, foca, lupul, mistreţul, râsul şi vidra. De asemenea, trăiesc o mulţime de specii de păsări, cum ar fi barza-neagră, ciocănitoarea, filomela şi stârcul-cenuşiu.

Populaţia

Peste o treime din cei 2,3 milioane de locuitori ai Letoniei trăieşte în Riga, capitala ţării. Principalele religii sunt reprezentate de Biserica Luterană, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă. Însă majoritatea letonilor se declară atei.

Limba

Principalele limbi sunt letona, vorbită de circa 60% din populaţie, şi rusa, vorbită de peste 30% din locuitori. Mulţi vorbesc cel puţin două limbi.

Economia

Aproximativ 60% din populaţie lucrează în sectorul serviciilor, iar restul în industrie şi agricultură.

Alimentaţia

Ca produse agricole amintim cartoful, orzul, sfecla-de-zahăr, precum şi diverse legume şi cereale. În ce priveşte creşterea animalelor, un loc important îl ocupă bovinele, caprinele, ovinele şi porcinele. De asemenea, există multe crescătorii de pui.

Clima

Umiditatea este ridicată, iar cerul, de obicei, noros. Verile sunt relativ răcoroase, iar iernile, destul de blânde.

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ESTONIA

RUSIA

LETONIA

Valmiera

RIGA

Jūrmala

Sloka

Tukums

Ventspils

Kuldīga

Liepaja

Vain̗ode

Jelgava

Daugavpils

LITUANIA

MAREA BALTICĂ

Golful Riga

[Legenda fotografiei]

Riga

[Chenarul/Harta de la pagina 186]

Cele patru regiuni ale Letoniei

Din punct de vedere geografic şi cultural, Letonia este împărţită în patru regiuni, fiecare distingându-se prin frumuseţe şi obiceiuri. Mărginită de Golful Riga, Vidzeme, cea mai întinsă regiune, se mândreşte cu castele medievale, bogate în istorie, din oraşe precum Sigulda, Cēsis şi, bineînţeles, Riga, capitala ţării. La est se află regiunea Latgale, ale cărei câmpii joase şi lacuri albastre încântă privirile. Aici se găseşte al doilea oraş ca mărime, Daugavpils. Zemgale, numită grânarul Letoniei, se întinde la sud de râul Daugava, care izvorăşte în Bielorusia, traversează Letonia şi se varsă în Golful Riga. Regiunea se mândreşte cu două splendide palate în stil baroc, proiectate de arhitectul italian Rastrelli, cel care a proiectat şi Palatul de iarnă din Sankt Petersburg (Rusia). Presărată cu ferme, păduri şi plaje, cea de-a patra regiune, Kurzeme, se întinde până pe ţărmul Mării Baltice, unde pot fi admirate oraşele Ventspils şi Liepaja, precum şi multe sate de pescari.

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

1 VIDZEME

2 LATGALE

3 ZEMGALE

4 KURZEME

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 192, 193]

I-am depus mărturie unui preot, iar viaţa amândurora ni s-a schimbat

ANNA BATNIA

ANUL NAŞTERII 1958

ANUL BOTEZULUI 1977

DATE PERSONALE A crescut într-o familie de Martori în Ucraina. A ajutat peste 30 de persoane să ajungă la pasul botezului. În prezent slujeşte ca pionieră specială.

CÂND am auzit că este nevoie de vestitori în Letonia, m-am mutat aici. Era în anul 1986. Pentru că nu se putea predica în mod liber, îmi ascundeam Biblia în sacoşa cu alimente şi îi abordam pe oameni în parcuri sau în alte locuri publice. Ne concentram asupra speranţei Regatului şi foloseam Biblia doar când observam o reacţie pozitivă la cei cărora le vorbeam. Temându-se de rude ori vecini, oamenii rareori ne invitau acasă. Prin urmare, studiam cu cei interesaţi chiar în locurile în care i-am întâlnit.

Aveam foarte puţină literatură. De fapt, câţiva ani, congregaţia noastră a avut doar un singur exemplar în rusă al cărţii Adevărul care conduce la viaţă eternă, un auxiliar de studiere a Bibliei. Ne foloseam mult de această carte în lucrare. Totuşi, ea nu părăsea congregaţia!

Odată, eu şi o soră predicam lângă o biserică. Aici l-am întâlnit pe Piotr Batnia, un preot. Ca să începem o conversaţie, l-am întrebat dacă ştia de unde puteam cumpăra o Biblie. „Şi pe mine mă interesează Biblia“, a răspuns el. Apoi a urmat o discuţie foarte plăcută. A doua zi, l-am întâlnit pe Piotr într-un parc din apropiere. I-am arătat cuprinsul cărţii Adevărul şi l-am întrebat ce subiect ar dori să discutăm. El a ales capitolul „Obiceiuri populare neplăcute lui Dumnezeu“. Discuţia s-a dovedit rodnică, iar un frate a început un studiu biblic cu el.

Echipat cu cunoştinţă exactă din Biblie, Piotr a început să le pună celorlalţi preoţi unele întrebări. A constatat însă că aceştia nu ştiau să explice nici măcar învăţăturile fundamentale ale Bibliei! La scurt timp, Piotr s-a retras din Biserică şi şi-a dedicat viaţa lui Iehova.

În 1991, eu şi Piotr ne-am căsătorit şi am început pionieratul amândoi. Din nefericire, la numai câţiva ani, Piotr a murit într-un tragic accident. Cum am reuşit să fac faţă acestei pierderi? În mare parte rămânând ocupată din plin cu lucrarea, ajutându-i pe alţii să-l cunoască pe „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Cor. 1:3, 4). De fapt, în 1997 am avut privilegiul să fiu numită pionieră specială.

[Legenda fotografiei]

Piotr

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 200, 201]

Am tânjit după un guvern drept

INDRA REITUPE

ANUL NAŞTERII 1966

ANUL BOTEZULUI 1989

DATE PERSONALE Fostă comunistă, a început pionieratul în 1990 şi a ajutat mai mult de 30 de persoane să ajungă la pasul botezului.

AM CRESCUT cu convingerea că nu există Dumnezeu şi nici nu credeam în Biblie. Totuşi, am încercat mereu să apăr ceea ce este drept şi n-am înţeles niciodată de ce oamenii n-au reuşit să instituie un guvern bun şi drept, ori de câte ori au încercat.

Când i-am întâlnit prima oară pe Martorii lui Iehova, am rămas uimită de ceea ce mi-au arătat din Biblie. Ce spuneau era cât se poate de logic! M-a impresionat ceea ce am aflat despre guvernul lui Dumnezeu şi dreptatea pe care Isus a promovat-o. În 1989 am fost botezată într-un lac, iar şase luni mai târziu am început pionieratul regular. Pe atunci, eram căsătorită şi aveam doar un copil. Apoi s-au născut gemenii. Soţul meu, Ivan, este şi el Martor al lui Iehova, iar cu ajutorul lui plin de iubire am reuşit să-mi continui serviciul cu timp integral.

Când copiii erau mici, obişnuiam să depun mărturie informală pe stradă şi în parcuri. De fapt, gemenii mi-au fost de mare ajutor: oamenii, curioşi să-i vadă, erau mai relaxaţi şi chiar dispuşi să stea de vorbă.

În timp ce predicam într-un parc din Riga, am întâlnit o doamnă pe nume Anna. Şedea pe o bancă şi aştepta să meargă la un concert pentru care cumpărase deja bilet. Însă a fost atât de dornică să afle mai multe despre speranţa din Biblie pentru omenire, încât nu s-a mai dus la concert. Am citit câteva versete împreună şi am stabilit să ne întâlnim tot în parc. După şase luni, Anna (în fotografia din dreapta) a devenit sora noastră, iar în prezent slujeşte la filială, în Departamentul de traducere. Când mă gândesc cât de mult m-a binecuvântat Iehova în lucrarea de predicare, inima mi se umple de bucurie.

[Legenda fotografiei]

Alături de familia mea

[Chenarul/Fotografia de la paginile 204, 205]

Mi-au citit gândurile

ANDREI GHEVLIA

ANUL NAŞTERII 1963

ANUL BOTEZULUI 1990

DATE PERSONALE Slujeşte ca pionier, locţiitor al supraveghetorului de circumscripţie şi supraveghetor de oraş. În fotografie este alături de soţia sa, Elena.

ÎN IANUARIE 1990 călătoream cu trenul spre Riga, când două femei m-au întrebat dacă citisem vreodată Biblia. Parcă mi-au citit gândurile, pentru că de mult timp îmi doream să citesc Biblia, dar nu reuşisem să obţin una. Le-am dat adresa şi numărul meu de telefon. Una dintre femei era chiar Indra Reitupe (vezi chenarul de la paginile 200–201). După câteva zile, ele au bătut la uşa mea. Le-am aşteptat cu multă nerăbdare. Am rămas impresionat văzând cu câtă îndemânare foloseau Biblia ca să-mi răspundă la întrebări. După puţin timp, Piotr Batnia, un slujitor cu timp integral, care fusese preot, a început să studieze Biblia cu mine. — Vezi chenarul de la paginile 192–193.

După patru luni am asistat pentru prima oară la o întrunire. În timpul verii, o dată pe lună, întrunirile se ţineau în pădure, de la ora 10 până la ora 18. Fraţii analizau anumite teme de la Şcoala de Minister Teocratic şi din cadrul întrunirii de serviciu. De obicei, cu această ocazie se boteza cineva, ceea ce însemna că înainte de pauza de la prânz ascultam o cuvântare de botez.

Noile lucruri învăţate şi dragostea frăţească pe care am simţit-o la întruniri m-au umplut de bucurie. Mi-am dorit să mă botez cât mai repede. Asta s-a întâmplat la sfârşitul lunii august a aceluiaşi an, când am fost botezat într-un lac.

Pe la începutul anilor ’90 am studiat Biblia cu mai mulţi oameni în studioul meu. Unii au devenit fraţii mei spirituali. În 1992, am avut parte de o bucurie imensă de la Iehova: draga mea soţie, Elena, a devenit sora mea spirituală.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 208, 209]

M-am întors în ţara natală după 50 de ani

ĀRIJA LEIVERS

ANUL NAŞTERII 1926

ANUL BOTEZULUI 1958

DATE PERSONALE S-a născut în Letonia, a trăit în mai multe ţări, după care s-a întors în ţara natală ca să slujească unde era mai mare nevoie de vestitori.

ÎN TIMPUL celui de-al Doilea Război Mondial, tata a hotărât ca familia noastră să-şi facă bagajele şi să plece din Letonia. După ce m-am căsătorit, eu şi soţul meu ne-am stabilit în Venezuela. Aici i-am întâlnit pentru prima oară pe Martorii lui Iehova şi am acceptat un studiu biblic cu o misionară. Am studiat în limba germană. Când am început să merg la întruniri, am învăţat spaniola, limba oficială în Venezuela.

În 1958, familia noastră s-a mutat în Statele Unite, iar după două luni m-am botezat. După moartea soţului meu, eu şi fiica mea ne-am mutat în Spania, unde eu am făcut pionierat. Pe atunci, la putere se afla generalul Franco, un dictator. Însă oamenii umili, temători de Dumnezeu erau însetaţi după adevăr. În cei 16 ani cât am stat în Spania, am avut privilegiul de a ajuta aproape 30 de persoane să ajungă la pasul botezului.

După căderea comunismului sovietic în 1991, am vizitat Letonia şi am văzut că era mare nevoie de proclamatori ai Regatului. Visul meu de a mă întoarce în ţara natală ca să fac pionierat a devenit realitate în 1994, după exact 50 de ani de la plecarea mea.

Aici, ogoarele erau, într-adevăr, gata pentru seceriş. De exemplu, i-am depus mărturie unui bărbat care mi-a cerut o carte de-a noastră. Zicea că fata lui era interesată de lucrurile spirituale şi că dorea să-i dea ei cartea. Am luat adresa fiicei, am început cu ea un studiu biblic, iar după un an s-a botezat. Îi mulţumesc lui Iehova pentru că mi-a dat privilegiul şi puterea să fac pionierat în ţara mea natală, după ce am fost plecată atât de mult timp.

[Legenda fotografiei]

La 20 de ani

[Chenarul/Graficul de la paginile 216, 217]

EVENIMENTE IMPORTANTE — Letonia

1916 Ans Insberg, un marinar, se botează. După Primul Război Mondial, el publică în ziarele din Letonia anunţuri prin care vesteşte Regatul lui Dumnezeu.

1920

1926 În Riga se înfiinţează un birou de filială.

1928 Se lansează broşura Libertate pentru popoare, fiind prima publicaţie în letonă. Sosesc colportori din Germania.

1931 Percy Dunham este numit responsabil al biroului de filială.

1933 International Bible Students Association (IBSA) este înregistrată ca persoană juridică.

1934 Guvernul închide biroul IBSA.

Pentru perioada 1939–1992 nu există rapoarte.

1940

1940 Letonia intră în Uniunea Sovietică; soţii Dunham trebuie să părăsească ţara.

1951 Martorii sunt deportaţi în Siberia.

1960

1080

1991 Letonia îşi declară independenţa politică.

1993 Sosesc primii misionari care au absolvit Şcoala Galaad.

1995 Revista Turnul de veghe se publică lunar în limba letonă.

1996 În Riga este numit un Comitet al Ţării.

1997 În Jūrmala este construită prima Sală a Regatului.

1998 Sunt înregistrate ca persoane juridice două congregaţii din Riga.

2000

2001 Este organizată prima campanie specială de predicare.

2004 La 1 septembrie, biroul din Letonia devine filială.

2006 Noile clădiri ale filialei sunt terminate. În Letonia activează peste 2 400 de vestitori.

[Graficul]

(Vezi publicaţia)

Numărul total de vestitori

Numărul total de pionieri

2 000

1 000

1920 1940 1960 1980 2000

[Fotografii pe toată pagina 176]

[Legenda fotografiei de la pagina 178]

În această clădire a funcţionat primul birou din Riga al Studenţilor în Biblie, 1926

[Legenda fotografiei de la pagina 178]

Broşura în letonă „Libertate pentru popoare“ a adus un mesaj de bucurie, 1928

[Legenda fotografiei de la pagina 178]

Rees Taylor

[Legenda fotografiei de la pagina 180]

Ferdinand Fruck, botezat în 1927

[Legenda fotografiei de la pagina 180]

Heinrich Zech şi soţia lui, Elsa, în faţa frizeriei lor din Liepaja

[Legenda fotografiilor de la pagina 183]

Edwin Ridgewell (în stânga) şi Andrew Jack aduceau pe ascuns literatură în Letonia

[Legenda fotografiei de la pagina 183]

Percy şi Madge Dunham

[Legenda fotografiei de la pagina 183]

Personalul de la biroul IBSA şi alţi Martori, anii ’30

[Legenda fotografiei de la pagina 191]

Lista KGB-ului cu numele Martorilor arestaţi în 1950. Mulţi au fost trimişi în Siberia

[Legenda fotografiei de la pagina 191]

În Siberia, la începutul anilor ’50

[Legenda fotografiei de la pagina 194]

Cu anumite ocazii, precum această înmormântare, fraţii ascultau cuvântări biblice

[Legenda fotografiei de la pagina 194]

Pauls şi Valija Bergmanis traduceau „Turnul de veghe“ în letonă, scriind textul de mână pe caiete de exerciţii

[Legenda fotografiei de la pagina 194]

Cu ajutorul microfilmelor (prezentate în mărime naturală), fraţii copiau şi distribuiau „Turnul de veghe“

[Legenda fotografiilor de la pagina 197]

Paulīne Serova i-a predat adevărul Teofīlijei Kalvīte, o asistentă medicală

[Legenda fotografiei de la pagina 199]

Iurii Kaptola, 1981

[Legenda fotografiei de la pagina 199]

În prezent, în faţa închisorii în care fusese închis

[Legenda fotografiilor de la pagina 202]

Congresul „Modul de viaţă care îi place lui Dumnezeu“ din 1998, primul congres ţinut în Letonia, a avut şi sector pentru programul în limbajul semnelor

[Legenda fotografiilor de la pagina 207]

La trei luni după ce a câştigat titlul de campion al Letoniei la haltere, Jānis Folkmanis a devenit vestitor al Regatului

[Legenda fotografiilor de la pagina 207]

În timp ce se afla în închisoare, Māris Krūmin̗š s-a rugat lui Dumnezeu pentru prima oară în viaţa lui

[Legenda fotografiei de la pagina 210]

Dace Puncule a fost exmatriculată pentru că a refuzat să cânte cântece cu caracter naţionalist

[Legenda fotografiei de la pagina 210]

Elena Godlevskaia a murit după ce i s-a administrat cu forţa o transfuzie de sânge

[Legenda fotografiei de la pagina 210]

Supraveghetorii itineranţi şi soţiile lor întăresc congregaţiile

[Legenda fotografiei de la pagina 215]

Familia Betel din Letonia

[Legenda fotografiilor de la pagina 215]

Comitetul Filialei, 2006

Peter Luters

Anders Berglund

Hannu Kankaanpää

Juha Huttunen

[Legenda fotografiei de la pagina 215]

Cele trei clădiri ale filialei, de pe Strada Miera din Riga

[Legenda fotografiilor de la pagina 218]

În prezent, poporul lui Iehova poate predica liber în Letonia

[Legenda fotografiilor de la pagina 218]

Acest cinematograf distrus de un incendiu (în stânga) a fost transformat într-un complex de două Săli ale Regatului (jos)