Să ne interesăm sincer de semeni fiind binevoitori
1 „Iehova este binevoitor“ (Ps. 145:8, NW). Deşi este Suveranul Universului, Iehova dă dovadă de bunătate, de respect şi de consideraţie în relaţiile cu oamenii imperfecţi (Gen. 13:14; 19:18–21, 29). Ne putem îmbunătăţi modul de prezentare a veştii bune imitându-l pe Dumnezeul nostru binevoitor (Col. 4:6). Iar aceasta nu înseamnă doar că e de ajuns să fim politicoşi şi să avem o vorbire respectuoasă.
2 Din casă în casă: Cum trebuie să procedăm dacă am nimerit la cineva într-un moment nepotrivit sau dacă acesta este prea ocupat ca să stea de vorbă cu noi? Trebuie să arătăm că ţinem cont de aceste situaţii făcând o prezentare scurtă sau oferindu-ne să revenim cu o altă ocazie. Vom fi atenţi să nu fim nepoliticoşi insistând ca oamenii să accepte literatura dacă nu sunt dispuşi să o primească. Fiind plini de consideraţie faţă de alţii, ne vom simţi îndemnaţi să arătăm respect faţă de proprietatea lor, de pildă închizând porţile sau uşile şi instruindu-ne copiii să facă la fel. În plus, dacă lăsăm literatură acolo unde nu găsim pe nimeni acasă, trebuie să ne asigurăm că aceasta nu va fi observată de alţii. Da, fiind binevoitori, ne vom simţi îndemnaţi să ne tratăm semenii aşa cum am vrea şi noi să fim trataţi de ei. — Luca 6:31.
3 În lucrarea stradală: Când ne aflăm în lucrarea stradală, putem dovedi consideraţie dacă nu stăm în calea trecătorilor şi dacă nu ne adunăm în faţa magazinelor. Vom fi atenţi la situaţia altora, căutând să vorbim cu cei care ne pot acorda câteva minute, şi nu cu cei care, evident, se grăbesc. Uneori, din cauza zgomotului de pe stradă ar putea fi necesar să vorbim mai tare; însă trebuie să facem acest lucru cu demnitate, fără să atragem atenţia asupra noastră. — Mat. 12:19.
4 Când depunem mărturie prin telefon: Fiind plini de consideraţie faţă de alţii, ne vom simţi îndemnaţi să mergem într-un loc liniştit când depunem mărturie prin telefon. Dăm dovadă de bune maniere dacă ne prezentăm imediat şi explicăm de ce am telefonat. Vorbind direct în receptor şi pe un ton plăcut, vom reuşi să purtăm o conversaţie biblică frumoasă (1 Cor. 14:8, 9). Da, fiind buni şi plini de respect şi de consideraţie îl vom imita pe Dumnezeul nostru binevoitor, Iehova.