Cei în vârstă predică fără încetare
1 Pe măsură ce înaintează în vârstă, mulţi oameni aşteaptă cu nerăbdare pensionarea şi bucuria pe care le-o va aduce viaţa lipsită de griji din anii care le-au mai rămas. Poate ei consideră că au lucrat suficient şi că acum merită să se odihnească. Sau poate că doresc pur şi simplu să se bucure de viaţă, atât cât mai au de trăit. — Luca 12:19.
2 Ca slujitori dedicaţi ai lui Iehova, noi avem o optică diferită despre viaţă. Ştim că nu există pensionare când e vorba de serviciul adus lui Dumnezeu. Optica noastră este pozitivă, întrucât ‘aşteptăm viaţa veşnică’ (Iuda 21). Anii în care o persoană a acumulat cunoştinţă şi a câştigat experienţă pot spori discernământul şi perspicacitatea acesteia. În felul acesta, persoana respectivă poate să devină mai înţeleaptă şi mai echilibrată şi să aprecieze mai mult viaţa. Toate aceste caracteristici îi sunt de mare folos unui ministru al veştii bune.
3 Înaintarea în vârstă nu are legătură numai cu îmbătrânirea fizică; ea implică şi mentalitatea persoanei respective. Dacă speri să trăieşti mult şi dacă te străduieşti să-ţi menţii un aspect tineresc, şansele de a avea succes în aceste două privinţe pot creşte. Persoanele în vârstă îşi pot îmbogăţi viaţa prin sporirea cunoştinţei spirituale şi prin faptul că le-o împărtăşesc altora. — 1 Cor. 9:23.
4 Exemple din viaţa reală: La vârsta de 86 de ani, o soră a spus: „Când meditez la cei 60 de ani care au trecut de când am învăţat adevărul, promisiunea încurajatoare a lui Dumnezeu îmi inundă inima. Da, Iehova, care va acţiona cu loialitate faţă de cei loiali, ne permite să secerăm bucurii din abundenţă“ (Ps. 18:25). Un frate în vârstă îşi aminteşte că moartea soţiei lui a fost o lovitură puternică pentru el şi că, apoi, starea sănătăţii i s-a înrăutăţit foarte mult. El a mărturisit: „Totuşi, datorită bunătăţii nemeritate a lui Iehova, m-am refăcut suficient pentru a putea începe pionieratul după doi ani. Cât de recunoscător îi sunt lui Iehova pentru că, prin această participare sporită la activitatea de predicare, starea sănătăţii mele de fapt s-a îmbunătăţit!“
5 Cât de lăudabil este faptul că atât de multe persoane în vârstă sunt hotărâte să continue să predice în măsura în care le permite starea sănătăţii şi puterea — fără încetare! Ei au motive întemeiate să exclame: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea şi până acum eu am vestit lucrările Tale minunate“. — Ps. 71:17.