Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w25 noiembrie pag. 2–7
  • Putem să ne păstrăm bucuria la o vârstă înaintată

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Putem să ne păstrăm bucuria la o vârstă înaintată
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2025
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • CUM AR PUTEA ÎNAINTAREA ÎN VÂRSTĂ SĂ NE AFECTEZE BUCURIA?
  • SĂ NE PĂSTRĂM BUCURIA
  • CE POT FACE ALȚII?
  • Frații noștri în vârstă, comori de mare preț
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2021
  • Iehova se îngrijeşte cu iubire de slujitorii săi vârstnici
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2008
  • Să învățăm din ultimele cuvinte ale slujitorilor fideli
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2024
  • Să acceptăm cu modestie ceea ce nu cunoaștem
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2025
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2025
w25 noiembrie pag. 2–7

ARTICOLUL DE STUDIU 44

CÂNTAREA 138 Splendoarea perilor albi

Putem să ne păstrăm bucuria la o vârstă înaintată

„La bătrânețe vor continua să dea rod”. (PS. 92:14)

IDEEA PRINCIPALĂ

De ce este important ca persoanele în vârstă să-și păstreze bucuria și ce le poate ajuta.

1, 2. Cum îi privește Iehova pe slujitorii săi fideli înaintați în vârstă? (Psalmul 92:12-14; vezi și imaginea.)

INDIFERENT de locul în care trăiesc, oamenii privesc înaintarea în vârstă în mod diferit. Unii asociază această perioadă cu onoarea și respectul, alții însă nu sunt deloc încântați să vadă că îmbătrânesc. Probabil și tu îți amintești cum ai reacționat când ai observat că ți-a ieșit primul fir de păr alb. Poate că te-ai grăbit să-l smulgi înainte să-l observe și altcineva. Dar cu siguranță ți-ai dat seama că aceasta nu este o soluție pe termen lung. Într-adevăr, multor oameni le poate fi greu să accepte că îmbătrânesc.

2 Însă Iehova îi privește în mod diferit pe cei care înaintează în vârstă. (Prov. 16:31) În Cuvântul său, el îi aseamănă cu niște copaci înfloritori. (Citește Psalmul 92:12-14.) De ce este potrivită această comparație? De obicei, copacii bătrâni sunt plini de frunze și de flori parfumate. Unii dintre cei mai impresionanți copaci sunt cireșii japonezi înfloriți, iar dintre aceștia, cele mai frumoase exemplare au peste 1 000 de ani. Asemenea acestor arbori, slujitorii fideli ai lui Iehova care au înaintat în vârstă sunt frumoși în ochii lui. Iehova vede dincolo de firele albe, el vede inima. El apreciază calitățile lor frumoase, precum loialitatea și perseverența. Iehova nu uită anii pe care aceștia i-au petrecut în serviciul său.

Un cuplu în vârstă stă pe o bancă în aer liber, înconjurat de cireși înfloriți.

Asemenea copacilor care rămân viguroși și înfloresc chiar și după mulți ani, slujitorii lui Iehova care au înaintat în vârstă sunt frumoși și continuă să înflorească (Vezi paragraful 2)


3. Dați exemple care arată cum îi folosește Iehova pe slujitorii săi în vârstă pentru a-și realiza scopul.

3 În ochii lui Iehova, valoarea unei persoane nu scade odată cu vârsta.a Dimpotrivă, el le încredințează unora dintre slujitorii săi în vârstă responsabilități foarte importante. De exemplu, Sara avea o vârstă înaintată când Iehova a profețit că va deveni mama unei națiuni puternice și o predecesoare a lui Mesia. (Gen. 17:15-19) Și Moise era înaintat în vârstă când Iehova i-a încredințat misiunea de a-i scoate pe israeliți din Egipt. (Ex. 7:6, 7) Iar apostolul Ioan era foarte bătrân când Iehova l-a inspirat să scrie cinci cărți biblice.

4. În armonie cu Proverbele 15:15, ce îi poate ajuta pe frații în vârstă să persevereze în pofida dificultăților? (Vezi și imaginea.)

4 Odată cu trecerea timpului, cei în vârstă ar putea întâmpina multe dificultăți. O soră a glumit pe seama aceasta, spunând: „Bătrânețea este pentru cei cărora le place aventura”. Însă bucuriab îi poate ajuta pe cei în vârstă să facă față cu succes acestei perioade a vieții. (Citește Proverbele 15:15.) În continuare, vom analiza câteva lucruri practice pe care le pot face acești frați pentru a rămâne bucuroși. Apoi, vom observa cum îi pot susține cei din congregație pe cei în vârstă. Însă, mai întâi, să vedem de ce poate fi o provocare să ne păstrăm bucuria pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Fratele și sora care au fost prezentați în imaginea anterioară se țin în brațe și zâmbesc, stând sub un cireș înflorit.

Un spirit bucuros îi poate ajuta pe cei în vârstă să persevereze în pofida încercărilor care vin odată cu trecerea timpului (Vezi paragraful 4)


CUM AR PUTEA ÎNAINTAREA ÎN VÂRSTĂ SĂ NE AFECTEZE BUCURIA?

5. De ce s-ar putea simți descurajați cei în vârstă?

5 Ce provocări ai putea întâmpina din cauza vârstei înaintate? Probabil că te simți descurajat pentru că nu mai poți face ce făceai înainte și tânjești după perioada în care erai mai tânăr și mai sănătos. (Ecl. 7:10) O soră pe nume Ruby spune: „Îmi este greu să mă îmbrac din cauza durerilor și a lipsei de mobilitate. Lucruri aparent simple au devenit dificile. De exemplu, mi-e greu și să-mi ridic picioarele ca să îmi pun șosetele. Pentru că mâinile îmi sunt amorțite și afectate de artrită, chiar și activitățile obișnuite au devenit o adevărată încercare”. Iar Harold, care a slujit la Betel, mărturisește: „Uneori, nu mă mai recunosc. Limitele impuse de vârstă mă fac să mă simt frustrat. În tinerețe, îmi plăcea să fac sport. În timpul liber, jucam baseball, iar ceilalți obișnuiau să spună: «Dați-i mingea lui Harold pentru că nu ratează niciodată». Acum însă, cred că nu mai sunt în stare nici să arunc mingea”.

6. a) Care ar putea fi alte motive de descurajare pentru cei în vârstă? b) Ce i-ar putea ajuta pe frații în vârstă să stabilească dacă mai pot conduce sau nu un autovehicul? (Vezi articolul din acest număr cu titlul „Ar trebui să renunț la condus?”.)

6 Probabil că ești descurajat deoarece nu te mai poți bucura de aceeași măsură de independență. Poate că acum depinzi de o persoană care îți poartă de grijă sau ai fost nevoit să te muți la unul dintre copii. Probabil că, din cauza deteriorării sănătății ori a vederii, nu te mai poți deplasa singur sau nu mai poți conduce mașina, iar asta te-ar putea întrista profund. Ce te-ar putea ajuta în această situație? Este important să nu uiți că valoarea ta în ochii lui Iehova și ai altora nu depinde de capacitatea de a conduce mașina, de a fi independent sau de a locui singur. Poți fi sigur că Iehova îți înțelege sentimentele. Pentru el, contează omul care ești în interior. Iehova prețuiește mult iubirea și aprecierea pe care le ai pentru el și pentru frații tăi de credință. (1 Sam. 16:7)

7. Ce anume te-ar putea încuraja dacă te întristează gândul că ai putea să nu vezi sfârșitul acestui sistem?

7 În plus, te-ar putea descuraja gândul că sfârșitul acestui sistem ar putea să nu vină în timpul vieții tale. Ce te poate ajuta în această situație? Încearcă să-ți amintești că și Iehova așteaptă să pună capăt acestui sistem. (Is. 30:18) Însă răbdarea sa are un scop. El manifestă răbdare deoarece dorește ca milioane de oameni să aibă timpul necesar și posibilitatea de a-l cunoaște și de a-i sluji. (2 Pet. 3:9) Așadar, dacă te simți descurajat, gândește-te cât de mulți oameni beneficiază de răbdarea lui Iehova. S-ar putea număra printre aceștia și unii membri ai familiei tale?

8. Ce efect ar putea avea asupra celor în vârstă boala și suferința prin care trec?

8 Indiferent de vârsta pe care o avem, atunci când nu ne simțim bine, cu toții putem spune sau face lucruri pe care ulterior le regretăm. (Ecl. 7:7; Iac. 3:2) Iov, un slujitor fidel al lui Iehova, a spus cuvinte „necugetate” atunci când a trecut printr-o perioadă de mari suferințe. (Iov 6:1-3) În mod asemănător, din cauza problemelor de sănătate, unii frați în vârstă ar putea spune sau face lucruri care nu le stau în fire. Bineînțeles, vârsta sau problemele de sănătate nu ar trebui folosite ca scuză pentru a fi exagerat de pretențioși sau pentru a ne comporta într-un mod lipsit de bunătate. Iar dacă ne dăm seama că i-am rănit pe ceilalți, nu ar trebui să ezităm să ne cerem scuze. (Mat. 5:23, 24)

SĂ NE PĂSTRĂM BUCURIA

O ramură de cireș înflorit; în medalioane sunt prezentate diverse moduri în care frații și surorile își pot păstra bucuria la bătrânețe. Scenele sunt reluate în paragrafe 9-13.

Cum îți poți păstra bucuria în pofida încercărilor pe care le aduce cu sine vârsta înaintată? (Vezi paragrafele 9-13)


9. De ce ar trebui să acceptăm ajutorul altora? (Vezi și imaginile.)

9 Acceptă ajutorul altora. (Gal. 6:2) La început, probabil că nu-ți va fi ușor. O soră pe nume Gretl spune: „Uneori, îmi este greu să accept ajutorul altora deoarece simt că aș deveni o povară pentru ei. Mi-a luat un timp până mi-am schimbat modul de gândire și am acceptat cu umilință că am nevoie de ajutor”. Când le permitem altora să ne ajute, le dăm posibilitatea să simtă bucuria de a dărui. (Fap. 20:35) În plus, și noi ne vom simți bine văzând cât de mult ne iubesc ceilalți și cât de mult doresc să ne susțină.

O soră în vârstă se sprijină de brațul unei surori mai tinere în timp ce fac cumpărături împreună.

(Vezi paragraful 9)


10. De ce este important să ne amintim să arătăm recunoștință? (Vezi și imaginea.)

10 Manifestă recunoștință. (Col. 3:15; 1 Tes. 5:18) Cu siguranță că atunci când alții fac unele lucruri pentru noi, simțim recunoștință. Însă am putea uita să ne-o exprimăm. Uneori este suficient să zâmbim și să spunem „Mulțumesc!” pentru a le arăta prietenilor noștri că îi prețuim și apreciem ceea ce fac pentru noi. Iată ce spune Leah, o soră care se îngrijește de cei în vârstă de la Betel: „O soră de care mă ocup este foarte recunoscătoare. Întotdeauna îmi scrie bilețele de mulțumire. Nu sunt foarte lungi, însă sunt foarte drăguțe și îmi place mult să le citesc. Acestea arată că ea apreciază munca mea”.

O soră în vârstă scrie un bilețel de mulțumire.

(Vezi paragraful 10)


11. Cum îi poți ajuta pe alții? (Vezi și imaginea.)

11 Străduiește-te să-i ajuți pe alții. Dacă te concentrezi mai mult asupra altora, dăruindu-le din timpul și din energia ta, probabil că te vei concentra mai puțin asupra propriilor probleme. Un proverb african îi aseamănă pe cei în vârstă cu o bibliotecă plină de cărți – un tezaur de cunoștință și înțelepciune. Însă cărțile lăsate necitite pe rafturi nu spun povești și nu ne pot îmbogăți. Așadar, încearcă să fii „o bibliotecă vie”. Ia inițiativa de-a le împărtăși celor tineri din cunoștințele și din experiența ta. Pune-le întrebări și apoi ascultă-i cu atenție. Arată-le că normele lui Iehova sunt întotdeauna cele mai bune și că respectarea lor îi va face fericiți. Cu siguranță, vei simți multă bucurie când îi încurajezi și îi întărești pe prietenii tăi mai tineri. (Ps. 71:18)

Un frate în vârstă ascultă cu atenție în timp ce un frate mai tânăr își deschide inima înaintea lui.

(Vezi paragraful 11)


12. Așa cum se arată în Isaia 46:4, ce le promite Iehova celor în vârstă? (Vezi și imaginea.)

12 Roagă-l pe Iehova să-ți dea putere. Este adevărat, uneori te-ai putea simți extenuat pe plan fizic sau emoțional. Însă nu uita că Iehova „nu obosește și nu se istovește” niciodată. (Is. 40:28) El are o energie nelimitată și folosește o parte din ea pentru a-i întări pe slujitorii lui fideli care au înaintat în vârstă. (Is. 40:29-31) De fapt, el le promite în mod expres că îi va ajuta. (Citește Isaia 46:4.) Iar Iehova își ține toate promisiunile. (Ios. 23:14; Is. 55:10, 11) Când te rogi lui pentru a primi putere și apoi observi că te ajută, cu siguranță că inima ți se umple de bucurie.

Un frate în vârstă se roagă.

(Vezi paragraful 12)


13. Potrivit cu 2 Corinteni 4:16-18, ce ar trebui să ne amintim? (Vezi și imaginea.)

13 Nu uita că situația în care te afli e temporară. Când ne amintim că o situație dificilă nu este decât temporară, este mai ușor să o suportăm. Iar Biblia ne asigură că vârsta înaintată și problemele de sănătate sunt temporare. (Iov 33:25; Is. 33:24) Prin urmare, poți găsi multă bucurie știind că cele mai frumoase zile din viața ta sunt de domeniul viitorului, nu al trecutului. (Citește 2 Corinteni 4:16-18.) Însă ce pot face alții pentru a ajuta?

O soră în vârstă, aflată într-un scaun cu rotile, citește Biblia. Ea își imaginează cum va arăta în Paradis, când va fi tânără și se va ridica de pe scaunul cu rotile.

(Vezi paragraful 13)


CE POT FACE ALȚII?

14. De ce este important să-i vizităm sau să-i sunăm pe cei în vârstă?

14 Vizitează-i sau sună-i cu regularitate pe frații și pe surorile în vârstă. (Evr. 13:16) Unii frați în vârstă s-ar putea simți izolați. De exemplu, Camille, un frate care nu poate ieși din casă, spune: „Sunt nevoit să stau în casă în fiecare zi, de dimineața până seara. Mă plictisesc teribil. Uneori, mă simt ca un leu bătrân într-o cușcă. Asta mă face să fiu iritabil și frustrat”. Dacă îi vizităm pe cei în vârstă, ei vor simți că sunt importanți și iubiți. Fiecare dintre noi ne amintim, probabil, o ocazie când ne-am propus să vizităm sau să sunăm o persoană în vârstă din congregație, însă nu am reușit. Este adevărat, cu toții suntem foarte ocupați, însă Biblia ne îndeamnă să ne rezervăm timp pentru „lucrurile mai importante”, printre care se numără și vizitarea celor în vârstă. (Filip. 1:10) Ce ne-ar putea ajuta? Ne-am putea seta o notificare în calendar pentru a ne aminti să-i sunăm sau să le trimitem un mesaj pe telefon. De asemenea, am putea să-i vizităm în persoană. Însă este bine să stabilim o dată concretă și să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării.

15. Ce activități pot face împreună cei tineri și cei în vârstă?

15 Dacă ești tânăr, poate că te întrebi ce ai putea discuta cu cei în vârstă sau ce activități ați putea face împreună. Nu e necesar să te stresezi prea tare în privința aceasta. Încearcă, pur și simplu, să fii un prieten bun. (Prov. 17:17) Fă-ți timp să discuți cu frații în vârstă înainte sau după întruniri. Ai putea să-i rogi să-ți spună care sunt versetele lor preferate sau să-ți relateze o întâmplare amuzantă din copilărie. Sau ai putea să-i inviți să urmărească emisiunea lunară împreună cu tine. De asemenea, îi poți ajuta pe cei în vârstă făcând ceva practic pentru ei. De exemplu, i-ai putea ajuta să-și actualizeze dispozitivele electronice sau să-și descarce ultimele publicații de studiu. O soră pe nume Carol spune: „Gândește-te la unele activități care îți fac plăcere și propune-le celor în vârstă să participe la ele împreună cu tine. Cu toate că sunt mai în vârstă, vreau să mă bucur în continuare de viață. Îmi place să merg la cumpărături, să mănânc în oraș și să admir creația”. Iar o soră pe nume Maira spune: „Am o prietenă în vârstă de 90 de ani. Diferența dintre noi este de 57 de ani. Deseori însă uit de această diferență deoarece ne simțim foarte bine împreună. Râdem, ne uităm la filme, iar când avem probleme, ne cerem sfatul una alteia”.

16. De ce ar putea fi util să-i însoțim pe cei în vârstă la medic?

16 Însoțește-i la medic. Ați putea să vă oferiți să-i duceți pe cei în vârstă cu mașina la o programare medicală. Însă mai puteți face ceva: vă puteți asigura că personalul medical le oferă atenția și îngrijirea de care au nevoie. (Is. 1:17) I-ați putea ajuta și luându-vă notițe atunci când medicul vorbește. O soră pe nume Ruth spune: „De multe ori, când merg singură la programări, doctorii nu mă iau în serios. Sunt medici care spun: «Problema ta e de natură psihologică, este doar în mintea ta». Pe de altă parte, atunci când cineva vine cu mine, lucrurile stau cu totul diferit. Le mulțumesc fraților și surorilor care își fac timp să mă însoțească”.

17. Cum îi putem implica în predicare pe cei în vârstă?

17 Colaborează cu ei în predicare. Probabil că unii frați în vârstă nu mai au puterea de a merge în predicare din casă în casă. Ce am putea face pentru ei? Am putea să-i invităm la mărturia publică, poate chiar să le aducem un scaun pe care să stea lângă cărucior. Am putea să-i invităm la un studiu biblic și chiar să-l ținem la ei acasă. Iar bătrânii de congregație ar putea lua măsuri ca unele ieșiri pe teren să se țină acasă la frații în vârstă. Astfel, ei ar putea participa mai ușor la ele. Să fim siguri că orice am face pentru a-i onora pe frații noștri în vârstă merită efortul. (Prov. 3:27; Rom. 12:10)

18. Ce vom analiza în articolul următor?

18 În acest articol, am observat că Iehova îi prețuiește și îi iubește foarte mult pe slujitorii lui în vârstă. La fel simțim și noi! Chiar dacă înaintarea în vârstă aduce cu sine diferite dificultăți, păstrarea bucuriei este un obiectiv care poate fi atins. (Ps. 37:25) Dragi frați în vârstă, nu uitați că cele mai frumoase zile din viața voastră sunt de domeniul viitorului, nu de domeniul trecutului! Însă ce se poate spune despre cei care trebuie să se îngrijească de un membru al familiei în vârstă, de un copil sau de un prieten bolnav? Cum își pot păstra bucuria? Vom vedea în articolul următor.

CUM AȚI RĂSPUNDE?

  • Ce situații i-ar putea face pe cei în vârstă să-și piardă bucuria?

  • Cum își pot păstra bucuria frații în vârstă?

  • Cum îi putem susține pe cei în vârstă din congregație?

CÂNTAREA 30 Tatăl meu, Dumnezeul meu și Prietenul meu

a Vezi articolul Cei în vârstă au un rol important de pe jw.org și din JW Library®.

b NOTĂ EXPLICATIVĂ: Bucuria este o calitate care face parte din rodul spiritului sfânt al lui Dumnezeu. (Gal. 5:22) La baza adevăratei bucurii stă o relație strânsă de prietenie cu Iehova.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează