Apocalipsa  — Inspiră teamă sau insuflă speranţă?

„Astăzi, apocalipsa  nu este doar o descriere biblică; ea a devenit o posibilitate care trebuie luată în considerare în mod serios.“ — Javier Pérez de Cuéllar, fost secretar general al Naţiunilor Unite.

ACEST mod de folosire a cuvântului „apocalipsa“ de către o personalitate marcantă a lumii reflectă felul în care majoritatea oamenilor înţeleg acest termen şi îl văd folosit în titluri de filme şi de cărţi, în articole din ziare şi din reviste. Pentru aceştia, cuvântul sugerează viziuni ale unui cataclism cosmic. Însă ce înseamnă, de fapt, cuvântul „apocalipsa“? Şi, ceea ce este şi mai important, ce mesaj conţine cartea biblică Apocalipsa, sau Revelaţia?

Cuvântul „apocalipsa“ provine dintr-un termen grecesc care înseamnă „descoperire“, sau „dezvăluire“. Ce anume a fost dezvăluit, sau revelat, în cartea biblică Apocalipsa? Era vorba în exclusivitate despre un mesaj de condamnare, o prevestire a unei distrugeri fără supravieţuitori? Când a fost întrebat cum consideră Apocalipsa, istoricul Jean Delumeau, membru al Institut de France a declarat: „Este o carte care oferă consolare şi speranţă. Oamenii i-au dramatizat conţinutul concentrându-se asupra episoadelor ei catastrofice“.

Biserica primitivă şi cartea Apocalipsa

Cum au considerat primii „creştini“ cartea Apocalipsa  şi speranţa pe care o prezintă aceasta cu privire la Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos (Mileniul) asupra pământului? Acelaşi istoric a spus: „Creştinii din primele secole îmi fac impresia că, în general, au adoptat milenarismul. . . . Printre creştinii din primele secole ce au crezut în Mileniu s-au remarcat Papia, episcop de Hierapolis din Asia Mică, . . . Sfântul Iustin, născut în Palestina şi martirizat aproximativ în anul 165 la Roma, Sfântul Ireneu, episcop de Lyon, care a murit în anul 202, Tertulian, care a murit în anul 222, şi . . . marele scriitor Lactanţiu“.

Iată ce consemnează The Catholic Encyclopedia cu privire la Papia, despre care se spune că a fost martirizat în Pergam în anul 161 sau 165 e.n.: „Episcopul Papia de Hierapolis, discipol al Sfântului Ioan, se prezintă ca susţinător al milenarismului. El susţinea că a primit doctrina sa de la contemporani ai apostolilor, iar Ireneu relatează că alţi «prezbiteri» care l-au văzut şi l-au auzit pe discipolul Ioan au învăţat de la el credinţa în milenarism ca parte a doctrinei Domnului. Potrivit celor spuse de Eusebiu, . . . Papia a declarat în cartea sa că învierea morţilor va fi urmată de o perioadă de o mie de ani în care va exista un vizibil şi glorios regat pământesc al lui Cristos“.

Ce ne spun aceste lucruri despre efectul pe care cartea Apocalipsa  l-a avut asupra primilor credincioşi? A inspirat aceasta teamă sau a insuflat speranţă? Este interesant că istoricii îi numesc pe primii creştini chiliaşti, denumire care provine de la cuvintele greceşti khília éte (mie de ani). Într-adevăr, mulţi dintre ei erau cunoscuţi pentru credinţa lor în Domnia de O Mie de Ani a lui Cristos, care urma să instaureze un paradis pe pământ. Apocalipsa  este singura carte din Biblie în care speranţa referitoare la Mileniu este menţionată în mod concret (20:1–7). Aşadar, departe de a-i înspăimânta pe cititori, cartea Apocalipsa  le dă o speranţă minunată. În cartea sa The Early Church and the World (Biserica primitivă şi lumea), Cecil Cadoux, profesor de istorie ecleziastică la Oxford, scrie: „Deşi au fost respinse în cele din urmă, concepţiile chiliaste au fost susţinute pe scară largă în Biserică pentru o perioadă de timp considerabilă, fiind predate de unii dintre cei mai respectaţi părinţi ai bisericii“.

De ce a fost respinsă speranţa pe care o prezintă cartea Apocalipsa

Întrucât este un fapt istoric incontestabil că mulţi dintre primii creştini, dacă nu chiar toţi, împărtăşeau speranţa referitoare la Domnia Milenară a lui Cristos peste un pământ paradiziac, cum s-a întâmplat ca aceste „concepţii chiliaste“ să fie „respinse în cele din urmă“? Unii au început să le critice pe bună dreptate deoarece, după cum a arătat eruditul Robert Mounce, „din nefericire, mulţi chiliaşti au dat frâu liber imaginaţiei asociind cu perioada de o mie de ani tot felul de exagerări cu privire la lucruri de ordin material şi la cele care încântă simţurile“. Însă aceste concepţii extremiste ar fi putut fi corectate fără să se respingă adevărata speranţă referitoare la Mileniu.

Mijloacele folosite de adversarii milenarismului pentru a-l suprima au fost realmente surprinzătoare. Dictionnaire de Théologie Catholique spune despre preotul roman Caius (sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea) că, „pentru a combate milenarismul, el a negat în mod răspicat autenticitatea Apocalipsei şi a Evangheliei Sfântului Ioan“. Aceeaşi lucrare mai spune că Dionisie, episcop de Alexandria în secolul al III-lea, a redactat un tratat împotriva milenarismului şi, „pentru a-i împiedica pe susţinătorii acestei opinii să se bazeze pe Apocalipsa  Sfântului Ioan, nu a ezitat să declare că această carte nu poate fi autentică“. Această maliţioasă opoziţie faţă de speranţa referitoare la binecuvântările milenare pe pământ trădează o influenţă subtilă care se făcea simţită printre teologi la acea vreme.

În cartea sa The Pursuit of the Millennium, profesorul Norman Cohn scrie: „Secolul al III-lea a fost martor la prima încercare de discreditare a milenarismului, când Origene, probabil cel mai influent dintre toţi teologii Bisericii primitive, a început să prezinte Regatul ca pe un fenomen care va avea loc nu în spaţiu şi timp, ci doar în sufletele credincioşilor“. Bazându-se mai degrabă pe filozofia greacă decât pe Biblie, Origene a diluat minunata speranţă referitoare la binecuvântările pământeşti sub Regatul mesianic transformând-o într-un incomprehensibil „fenomen . . . [care are loc] în sufletele credincioşilor“. Scriitorul catolic Léon Gry a scris: „Influenţa predominantă a filozofiei greceşti . . . a cauzat treptat distrugerea ideilor chiliaste“.

„Biserica şi-a pierdut mesajul de speranţă“

Fără îndoială, Augustin a contribuit mai mult decât toţi ceilalţi părinţi ai Bisericii la contopirea filozofiei greceşti cu ceea ce pe vremea sa era doar o copie infidelă a creştinismului. Deşi iniţial a fost un susţinător înflăcărat al milenarismului, în cele din urmă el a respins orice idee legată de o viitoare Domnie Milenară a lui Cristos asupra pământului. El i-a dat capitolului 20 al cărţii Apocalipsa  o interpretare alegorică deformată.

The Catholic Encyclopedia spune: „În cele din urmă, Augustin a ţinut cu tărie la convingerea că nu va exista nici un mileniu. . . . Întâia înviere, despre care se vorbeşte în acest capitol, ne spune el, se referă la renaşterea spirituală care are loc la botez; sabatul de o mie de ani care succedă cei şase mii de ani de istorie simbolizează viaţa eternă în ansamblu“. The New Encyclopædia Britannica afirmă: „Milenarismul alegoric al lui Augustin a devenit doctrina oficială a Bisericii . . . Reformatorii protestanţi ai tradiţiei luterane, calviniste şi anglicane . . . au rămas ferm ataşaţi de concepţiile lui Augustin“. Astfel, membrii bisericilor creştinătăţii au fost privaţi de speranţa referitoare la Mileniu.

Mai mult decât atât, potrivit cuvintelor teologului elveţian Frédéric de Rougemont, „repudiind credinţa sa iniţială în domnia de o mie de ani, [Augustin] a adus Bisericii un prejudiciu incomensurabil. În virtutea imensei autorităţi a numelui său, el a consfinţit o eroare care a privat [Biserica] de idealul ei pământesc“. În aceeaşi ordine de idei, teologul german Adolf Harnack a spus că respingerea credinţei în Mileniu i-a privat pe oamenii de rând de „religia pe care o înţelegeau“, înlocuind „vechea credinţă şi vechile speranţe“ cu „o credinţă pe care nu o puteau înţelege“. Bisericile goale de astăzi din multe ţări sunt o dovadă elocventă că oamenii au nevoie de o credinţă şi de o speranţă pe care să le poată înţelege.

În cartea sa Highlights of the Book of Revelation, biblistul George Beasley-Murray a scris: „Catolicii şi protestanţii s-au unit în respingerea milenarismului pe de o parte din cauza imensei influenţe a lui Augustin, iar pe de altă parte din cauza faptului că sectele au adoptat milenarismul. Când sunt întrebaţi ce altă speranţă au pentru oameni în această lume, de regulă răspunsul este: Nici una. Lumea va fi distrusă la venirea lui Cristos pentru a face loc unui rai şi unui iad veşnic, în care istoria va fi uitată. . . . Biserica şi-a pierdut mesajul de speranţă“.

Minunata speranţă pe care o conţine cartea Apocalipsa  este încă vie!

Martorii lui Iehova însă sunt convinşi că minunatele promisiuni legate de Mileniu se vor împlini. Într-un interviu acordat unui post de televiziune francez în cadrul emisiunii „Anul 2000: Teama de apocalipsa“, istoricul francez Jean Delumeau a spus: „Martorii lui Iehova urmează exact calea milenarismului, deoarece ei afirmă că în curând . . . vom intra — e-adevărat, supravieţuind unor cataclisme — într-o perioadă de 1 000 de ani de fericire“.

Aceasta este exact ceea ce apostolul Ioan a văzut într-o viziune pe care a descris-o în cartea sa Apocalipsa. El a scris: „Am văzut un cer nou şi un pământ nou. . . . Şi am auzit un glas tare, care venea din cer, zicând: «Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut»“. — Apocalipsa 21:1, 3, 4.

Martorii lui Iehova desfăşoară o lucrare mondială de instruire biblică pentru a-i ajuta pe cât mai mulţi oameni să îmbrăţişeze această speranţă. Ei vor fi bucuroşi să vă ajute să aflaţi mai multe lucruri despre aceasta.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Papia susţinea că a primit doctrina Mileniului direct de la contemporani ai apostolilor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Tertulian a crezut în Domnia Milenară a lui Cristos

[Provenienţa ilustraţiei]

© Cliché Bibliothèque Nationale de France, Paris

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

„Repudiind credinţa sa iniţială în domnia de o mie de ani, [Augustin] a adus Bisericii un prejudiciu incomensurabil“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Paradisul pământesc promis în Apocalipsa  constituie o speranţă a cărei împlinire trebuie aşteptată cu nerăbdare