Îi pasă într-adevăr cuiva?

‘Lacrimile celor oprimaţi’ au devenit un torent. Acestea sunt vărsate de victimele nenumăratelor ‘acte de opresiune’ care au loc pretutindeni în lume. Cei ce au ajuns victime nutresc deseori sentimentul că nu au „nici un consolator“, cu alte cuvinte, că nimănui nu-i pasă într-adevăr de ei. — Eclesiastul 4:1, NW.

ÎN POFIDA acestui torent de lacrimi, unii rămân ca de piatră în faţa suferinţei semenilor lor. Ei ignoră cu bună ştiinţă durerea altora, la fel ca preotul şi levitul din ilustrarea lui Isus Cristos despre un om care a fost atacat, jefuit şi lăsat aproape mort la marginea drumului (Luca 10:30–32). Atât timp cât situaţia lor şi a familiei lor este relativ bună, aceştia nu se interesează de alţii. De fapt, ei spun: Cui îi pasă?

Nu ar trebui să ne surprindă acest lucru. Apostolul Pavel a prezis că în „zilele din urmă“ vor fi mulţi oameni lipsiţi de „afecţiune naturală“ (2 Timotei 3:1, 3). Cineva şi-a exprimat regretul pentru atitudinea nepăsătoare care se observă, spunând: „Vechea tradiţie şi filozofie irlandeză de a te interesa de alţii şi de a împărţi cu ei este înlocuită de un cod nou care presupune a face totul pentru tine însuţi şi a lua de la alţii“. Pretutindeni în lume oamenii fac totul pentru ei înşişi şi iau de la alţii, fiind aproape total indiferenţi la situaţia critică în care se află alţii.

Avem nevoie de cineva căruia să-i pese

Cu siguranţă, avem nevoie de cineva căruia să-i pese. Gândiţi-vă, de exemplu, la bărbatul singur din Germania care a fost „găsit stând în faţa televizorului — după cinci ani de la moartea sa, survenită la Crăciun“. Acestui „infirm singuratic divorţat“, cuprins de amărăciune din cauza vieţii pline de experienţe triste pe care a dus-o, nu i s-a simţit lipsa decât atunci când i s-au epuizat banii din contul bancar din care i se achita chiria. Nimeni nu s-a interesat cu adevărat de el.

Gândiţi-vă, de asemenea, la victimele lipsite de apărare ale unor conducători puternici şi lacomi. Într-o regiune „au murit din cauza represiunii şi a foametei“ aproape 200 000 de oameni (un sfert din populaţie), şi aceasta după ce pământurile le-au fost luate cu brutalitate. Sau gândiţi-vă la copiii care au văzut cu ochii lor acte de o sălbăticie aproape inimaginabilă. Iată ce se afirma într-un comunicat: „Numărul copiilor din[tr-o ţară] care au fost martori la mai multe feluri de atrocităţi — ucideri, bătăi, violuri, comise uneori de alţi adolescenţi — este incredibil de mare“. Este de înţeles de ce o victimă a acestor atrocităţi ar putea întreba cu ochii plini de lacrimi: Îi pasă într-adevăr cuiva de mine?

Potrivit unui raport întocmit de Naţiunile Unite, 1,3 miliarde de oameni din ţările în curs de dezvoltare trebuie să trăiască cu o sumă echivalentă cu mai puţin de un dolar pe zi. În mod sigur, ei se întreabă dacă îi pasă cuiva de ei. La fel se întâmplă şi cu miile de refugiaţi care, potrivit unei ştiri apărute în The Irish Times, „sunt puşi în faţa dificilei şi neplăcutei situaţii de a alege între a sta în mizerie într-un lagăr sau într-o ţară neprimitoare şi a încerca să se întoarcă într-o patrie încă răvăşită [sau sfâşiată] de război sau de conflicte etnice“. Aceeaşi ştire conţinea şi un exerciţiu care îţi dă fiori: „Închideţi ochii şi număraţi până la trei. Tocmai a murit un copil. A fost unul dintre cei 35 000 de copii care vor muri astăzi din cauza malnutriţiei şi a bolilor care pot fi prevenite“. Nu este de mirare că mulţi strigă din cauza suferinţei şi amărăciunii de care sunt cuprinşi! — Compară cu Iov 7:11.

Sunt toate aceste lucruri menite să se întâmple? În realitate, există cineva căruia nu numai să îi pese, ci şi să aibă puterea de a pune capăt suferinţei şi de a alina durerea oamenilor?

[Provenienţa fotografiei de la paginile 1 şi 32]

Coperta şi pagina 32: Reuters/Nikola Solic/Fotografii de arhivă

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

A. Boulat/Sipa Press