Contracararea unui jaf în Africa de vest

Relatare de Eunice Ebuh

„Nişte răufăcători înarmaţi şi-au planificat atacul în ziua în care obişnuim să ţinem la noi acasă Studiul de Carte al Congregaţiei. Noi lăsăm porţile larg deschise pentru fraţi şi surori, precum şi pentru persoanele interesate. Se pare că hoţii ştiau de acest obicei al nostru şi de ora la care ţinem întrunirea. Suntem convinşi că aceştia au furat o maşină de undeva şi că au venit să aştepte la poarta noastră în ziua şi la ora la care ţinem studiul de carte.

Întâmplător, ei au venit în săptămâna în care ne vizita supraveghetorul de circumscripţie. În loc să ţinem întrunirea la noi acasă, ne-am întrunit la Sala Regatului. După terminarea întrunirii s-a ţinut o întrunire cu bătrânii. De obicei, eu şi copiii mergem acasă, dar soţul meu, care este bătrân, ne-a rugat să-l aşteptăm. Mi-a spus că nu o să dureze mult, aşa că l-am aşteptat.

După aceea am constatat că maşina nu pornea. Supraveghetorul de circumscripţie şi soţul meu nu au putut să o repare. Nici mecanicul pe care l-am chemat nu a reuşit să facă nimic.

Copiii au fost nevoiţi să meargă acasă pe jos. După un timp, am plecat şi eu. Când am ajuns eu acasă era în jur de zece noaptea. Nici eu şi nici copiii nu a trebuit să intrăm în curte cu maşina, ceea ce ar fi însemnat să deschidem poarta mare.

Când am intrat la mine în dormitor, am auzit o împuşcătură puternică. M-am întrebat ce se întâmplă. Am încercat să dau telefon la poliţie, dar telefonul nu funcţiona. M-am năpustit pe scări şi am încuiat uşa de fier de la intrare, după care m-am grăbit să încui şi uşa de la mijloc. Am stins luminile. Copiii intraseră în panică, aşa că le-am spus să se liniştească. Ne-am rugat împreună la Iehova ca să ne apere. În tot acest timp, soţul meu s-a aflat la Sala Regatului, încercând din răsputeri să pornească maşina.

M-am uitat pe fereastră şi am zărit un om întins pe stradă, în faţa porţii. Deoarece mi s-a părut că hoţii plecaseră, l-am pus pe acel bărbat rănit în maşina mea şi l-am dus repede la spital. Am riscat, dar trebuia să fac ceva. Din nefericire însă, el a murit a doua zi.

Chiar dacă s-a întâmplat această nenorocire, lucrurile puteau avea un deznodământ şi mai tragic. Deoarece am fost vizitaţi de supraveghetorul de circumscripţie, nu am ţinut studiul de carte la noi acasă. Din cauză că maşina s-a defectat, nu ne-am mai întors acasă cu toată familia. Soţul meu, pe care bandiţii l-ar fi atacat cu siguranţă, nu a ajuns acasă decât foarte târziu. Toate acestea, precum şi alţi factori au fost în avantajul nostru în noaptea aceea.

Iehova este fortăreaţa şi refugiul nostru. După cum spune versetul: «Dacă nu păzeşte DOMNUL cetatea, degeaba veghează cel ce o păzeşte».“ — Psalmul 127:1.