Ei au făcut voinţa lui Iehova

Isus a petrecut timp cu copiii

MINISTERUL de trei ani şi jumătate al lui Isus se apropia de sfârşit. După puţin timp, el avea să intre în Ierusalim şi să sufere o moarte chinuitoare. El ştia foarte bine prin ce avea să treacă pentru că le spusese discipolilor: „Fiul Omului Se dă în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî“. — Marcu 9:31.

Bineînţeles că Isus dorea să profite la maximum de fiecare zi, de fiecare oră şi de fiecare moment care îi mai rămăsese. Isus observase că discipolii aveau încă nevoie de atenţie, de sfaturi serioase referitoare la necesitatea de a fi umili şi la pericolul constant al poticnirii altora (Marcu 9:35–37, 42–48). De asemenea, ei aveau nevoie de instrucţiuni cu privire la căsătorie, divorţ şi celibat (Matei 19:3–12). Ştiind că peste puţin timp avea să moară, Isus a vorbit, fără îndoială, cu discipolii în mod succint şi cu sentimentul urgenţei. Timpul era un factor esenţial, şi, din acest motiv, lucrul pe care Isus l-a făcut apoi a fost şi mai remarcabil.

Isus îi primeşte cu bucurie pe copii

Relatarea biblică spune: „I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei“. Când au văzut acest lucru, discipolii şi-au exprimat imediat dezaprobarea. Probabil ei se gândeau că Isus era prea important sau prea ocupat ca să le acorde atenţie şi copiilor. Imaginaţi-vă cât de surprinşi au rămas ei când atitudinea lor l-a indignat pe Isus. „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine“, le-a spus el. „Nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.“ Apoi Isus a adăugat: „Adevărat vă spun că oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea“. — Marcu 10:13–15.

Isus a văzut la copii calităţi deosebite. De obicei, ei sunt curioşi şi creduli. Ei îşi ascultă părinţii şi chiar le iau apărarea înaintea altor copii. Receptivitatea şi dorinţa lor de a învăţa sunt demne de imitat de cei care doresc să intre în Regatul lui Dumnezeu. Aşa cum a spus Isus, „împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei“. — Compară cu Matei 18:1–5.

Dar Isus nu le-a acordat atenţie copiilor doar pentru a face o ilustrare. Relatarea arată cu claritate că lui Isus îi plăcea efectiv să stea în compania lor. Marcu consemnează faptul că Isus „i-a luat [pe copii] în braţe şi, punându-Şi mâinile peste ei, i-a binecuvântat“ (Marcu 10:16). Numai relatarea lui Marcu conţine detaliul plin de sensibilitate că Isus „i-a luat [pe copii] în braţe“a. În acest fel, Isus a întrecut aşteptările adulţilor, care îi aduseseră pe aceşti copii doar pentru ca el să-i „atingă“.

Ce semnificaţie a avut gestul lui Isus de „punere a mâinilor“ peste copii? Nu există nici un indiciu că aici ar fi fost vorba despre vreo ceremonie religioasă, cum ar fi un botez. Deşi în unele situaţii punerea mâinilor însemna acordarea unei numiri, în alte situaţii acest gest însemna doar acordarea unei binecuvântări (Geneza 48:14; Faptele 6:6). Prin urmare, Isus trebuie să-i fi binecuvântat efectiv pe copii.

În orice caz, pentru cuvântul binecuvântare (kateulogéo), Marcu foloseşte un termen cu o semnificaţie mai profundă, termen care se referă la o forţă puternică. Acest lucru sugerează că Isus i-a binecuvântat pe copii cu fervoare, cu tandreţe şi cu căldură. Evident, el nu considera că faptul de a sta în compania copiilor era o povară şi o pierdere de timp.

Învăţăminte pentru noi

Modul în care Isus i-a tratat atât pe copii, cât şi pe adulţi nu i-a făcut să se simtă intimidaţi şi nici înjosiţi. „El trebuie să le fi zâmbit nestingherit şi să fi râs cu ei plin de bucurie“, se spune într-o lucrare de referinţă. Nu e de mirare că oameni de toate vârstele se simţeau la largul lor în prezenţa lui. Meditând la exemplul lui Isus, ne putem întreba: „Sunt considerat o persoană abordabilă? Par prea ocupat pentru a-mi bate capul cu activităţile şi problemele altora?“ Cultivarea unui interes sincer faţă de oameni ne va determina să ne dăruim altora, aşa cum a făcut Isus. În felul acesta, cei din jur vor simţi interesul nostru sincer şi vor fi atraşi spre noi. — Proverbele 11:25.

Potrivit relatării consemnate de Marcu, lui Isus îi plăcea să stea în compania copiilor. După cât se pare, el şi-a rezervat timp pentru a-i privi când se jucau, întrucât într-una din ilustrările sale el a făcut referire la jocurile lor (Matei 11:16–19). Probabil că unii dintre copiii pe care Isus i-a binecuvântat erau prea mici pentru a înţelege cine era el şi ce preda. Însă acest lucru nu l-a determinat să considere că îşi pierdea timpul cu ei. El a petrecut timp cu copiii pentru că îi iubea. După cât se pare, mulţi dintre copiii pe care Isus i-a încurajat în timpul ministerului său s-au simţit îndemnaţi mai târziu să răspundă la iubirea lui devenind discipolii săi.

Dacă Isus a petrecut timp cu copiii în ultimele săptămâni decisive din viaţă, în mod sigur şi noi ne putem rezerva timp pentru ei în programul nostru încărcat. Ar trebui să le acordăm o atenţie deosebită copiilor cu necesităţi speciale, cum ar fi orfanii. Într-adevăr, toţi copiii se simt bine când li se acordă atenţie, iar voinţa lui Iehova este ca noi să le oferim toată iubirea şi tot ajutorul pe care li-l putem da. — Psalmul 10:14.

[Notă de subsol]