„În loc de aur am găsit diamante“

RELATATĂ DE MICHALIS KAMINARIS

După cinci ani în Africa de Sud, unde m-am dus în căutare de aur, m-am întors acasă cu ceva mult mai valoros. Permiteţi-mi să vă vorbesc despre bogăţia pe care o posedam în acel moment şi pe care doream să o împart cu alţii.

M-AM născut în 1904 pe insula grecească Cefalonia, în Marea Ionică. Ambii mei părinţi au murit la scurtă vreme după aceea, aşa că am crescut ca orfan. Tânjeam după ajutor şi deseori mă rugam lui Dumnezeu. Chiar dacă frecventam cu regularitate Biserica Ortodoxă Greacă, eram complet ignorant în privinţa Bibliei. Nu am găsit mângâiere.

În 1929 m-am hotărât să emigrez şi să caut o viaţă mai bună. Părăsindu-mi insula aridă, m-am îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Africa de Sud ce trecea prin Anglia. După 17 zile pe mare am ajuns la Cape Town, Africa de Sud, unde am fost angajat imediat de un compatriot. Însă nu am găsit mângâiere în bogăţia materială.

Ceva mai preţios

Eram în Africa de Sud de aproximativ doi ani când un Martor al lui Iehova a venit în vizită la locul meu de muncă şi mi-a oferit literatură biblică în limba greacă. Printre publicaţii erau cărţile broşate Unde sunt morţii şi Oprimarea, când va lua sfârşit? Îmi amintesc cu cât nesaţ le-am citit, învăţând chiar pe de rost toate versetele citate. Într-o zi i-am spus unui coleg: „Eu am găsit ceea ce am căutat în toţi aceşti ani. Am venit în Africa pentru aur, dar în loc de aur am găsit diamante“.

Am aflat cu mare bucurie că Dumnezeu are un nume propriu, Iehova, că Regatul său este deja întemeiat în ceruri şi că noi trăim în zilele din urmă ale acestui sistem de lucruri (Psalmul 83:18; Daniel 2:44; Matei 6:9, 10; 24:3–12; 2 Timotei 3:1–5; Apocalipsa 12:7–12). Ce emoţionant a fost când am aflat că Regatul lui Iehova va aduce binecuvântări fără sfârşit pentru toate rasele umane! Un alt lucru care m-a impresionat a fost că aceste adevăruri preţioase erau predicate pe tot pământul. — Isaia 9:6, 7; 11:6–9; Matei 24:14; Apocalipsa 21:3, 4.

Nu peste mult timp am găsit adresa filialei Societăţii Watch Tower din Cape Town şi am obţinut mai multă literatură biblică. Am fost deosebit de încântat să obţin un exemplar personal al Bibliei. Ceea ce am citit m-a făcut să doresc să le împărtăşesc şi altora convingerile mele. Am început prin a le trimite publicaţii biblice rudelor mele, prietenilor şi cunoscuţilor din oraşul meu natal, Lixurion. În cadrul studiului am înţeles treptat că, pentru a-i plăcea lui Iehova, o persoană trebuie să-i dedice lui viaţa. Deci m-am dedicat imediat într-o rugăciune.

Cu o anumită ocazie am asistat la o întrunire a Martorilor lui Iehova, însă, pentru că nu ştiam engleza, nu am înţeles nici un cuvânt. Când am aflat că în Port Elizabeth locuiau mulţi greci, m-am mutat acolo, însă nu am găsit nici un Martor de limbă greacă. Aşadar, m-am hotărât să mă întorc în Grecia ca să devin evanghelizator cu timp integral. Îmi amintesc că mi-am zis: „Mă întorc în Grecia chiar dacă ar fi să ajung pe jumătate gol“.

Ministerul cu timp integral în Grecia

Primăvara anului 1934 m-a găsit la bordul transoceanicului italian Duilio. Am ajuns în Marsilia, Franţa, şi după zece zile petrecute acolo am plecat spre Grecia la bordul vasului de călători Patris. În timp ce ne aflam în larg, vasul a avut nişte probleme mecanice şi, noaptea, s-a ordonat coborârea pe mare a bărcilor de salvare. Atunci mi-am amintit că-mi spusesem că voi ajunge în Grecia pe jumătate gol. Însă, în cele din urmă, şi-a făcut apariţia un remorcher italian, care ne-a tras până la Napoli, Italia. Mai târziu am ajuns, în sfârşit, la Pireu, Grecia.

De acolo m-am îndreptat spre Atena, unde am vizitat filiala Societăţii Watch Tower. Într-o discuţie purtată cu Athanassios Karanassios, supraveghetorul filialei, am cerut să fiu repartizat ca predicator cu timp integral. În ziua următoare mă aflam în drum spre Peloponez, în partea sudică a Greciei continentale. Toată această regiune îmi fusese repartizată mie personal ca teritoriu!

Am început lucrarea de predicare cu un entuziasm debordant, mergând din oraş în oraş, din sat în sat, de la fermă la fermă şi de la o casă izolată la alta. După puţin timp mi s-a alăturat Michael Triantafilopoulos, care m-a botezat în vara anului 1935 — după mai bine de un an de când începusem ministerul cu timp integral! Pe atunci nu exista nici un mijloc de transport în comun, aşa că mergeam pe jos peste tot. Cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat a fost opoziţia din partea clerului, care era gata de orice pentru a ne opri. Ca urmare, am întâmpinat multe prejudecăţi. Însă, în pofida obstacolelor, s-a depus mărturie, şi numele lui Iehova a fost proclamat în lung şi-n lat.

Suportăm opoziţia

Într-o dimineaţă, în timp ce predicam în regiunea muntoasă a Arcadiei, am ajuns la satul Magouliana. După o oră de mărturie am auzit dangătul clopotelor bisericii şi, peste puţin timp, mi-am dat seama că băteau pentru mine! S-a adunat o gloată condusă de un arhimandrit greco-ortodox (un demnitar bisericesc inferior episcopului). Mi-am închis repede geanta de literatură şi m-am rugat în tăcere lui Iehova. Arhimandritul, însoţit de o mulţime de copii, s-a îndreptat ţintă spre mine. A început să strige: „El este! El este!“.

Copiii au format un cerc strâns în jurul meu şi preotul s-a apropiat de mine şi a început să mă împingă cu pântecele lui proeminent, spunând că nu dorea să pună mâna pe mine ‘de teamă că aş fi contaminat’. El a strigat: „Loviţi-l! Loviţi-l!“. Dar chiar în acel moment şi-a făcut apariţia un ofiţer de poliţie şi ne-a condus pe amândoi la postul de poliţie. Preotul a fost chemat în judecată pentru instigarea unei gloate şi a fost amendat cu 300 de drahme plus cheltuielile de judecată. Eu am fost eliberat.

Când am ajuns într-o zonă nouă, am ales ca centru al activităţii noastre un oraş mai mare, de unde parcurgeam tot teritoriul aflat la o distanţă de patru ore de mers pe jos. Aceasta însemna că plecam de acasă dis-de-dimineaţă, când era încă întuneric, şi ne întorceam după lăsarea întunericului, vizitând în general un sat sau două în fiecare zi. După ce parcurgeam satele dimprejur, predicam în oraşul unde ne stabiliserăm, iar apoi plecam în altă parte. Am fost deseori arestaţi pentru că preoţii agitau oamenii împotriva noastră. În Parnassos, o regiune din Grecia centrală, poliţia m-a căutat luni de zile. Însă nu m-a prins niciodată.

Într-o zi, fratele Triantafilopoulos şi cu mine predicam în satul Mouriki, din regiunea Beoţia. Am împărţit satul în două sectoare, şi eu am început să lucrez pantele abrupte, pentru că eram mai tânăr. Deodată am auzit de jos strigăte. În timp ce fugeam în jos, m-am gândit: „Fratele Triantafilopoulos este bătut“. Sătenii se adunaseră la cafeneaua satului, şi un preot se plimba cu paşi apăsaţi încoace şi-ncolo, ca un taur înfuriat. „Aceşti oameni ne spun «sămânţa Şarpelui»“, urla el.

Preotul rupsese deja un baston în capul fratelui Triantafilopoulos, pe faţa căruia curgeau şiroaie de sânge. După ce i-am curăţat sângele, am reuşit să plecăm. Am mers pe jos trei ore, până am ajuns în oraşul Teba. Acolo i s-a tratat rana într-o policlinică. Am raportat acest incident la poliţie, şi preotului i s-a intentat proces. Însă preotul avea relaţii şi a fost achitat în cele din urmă.

În timp ce lucram în oraşul Leucas, adepţii unui lider politic din zonă ne-au „arestat“ şi ne-au dus la cafeneaua satului, unde ne-am trezit în faţa unui aşa-zis tribunal al poporului. Liderul politic şi oamenii lui se învârteau în jurul nostru şi ne ţineau cu rândul morală — o tiradă după alta — şi ne ameninţau cu pumnii. Toţi erau beţi. Tiradele lor împotriva noastră au ţinut de la amiază până la apusul soarelui, însă noi am rămas calmi şi am continuat să zâmbim, declarându-ne nevinovăţia şi rugându-ne în tăcere lui Iehova Dumnezeu pentru ajutor.

La lăsarea serii ne-au eliberat doi poliţişti. Ei ne-au dus la postul de poliţie şi s-au purtat frumos cu noi. Pentru a-şi justifica acţiunile, liderul politic a venit a doua zi şi ne-a acuzat de propagandă împotriva regelui Greciei. Prin urmare, poliţia ne-a trimis, escortaţi de doi bărbaţi, în oraşul Lamia pentru noi investigaţii. Am fost reţinuţi şapte zile şi apoi am fost duşi cu mâinile în cătuşe în oraşul Larissa pentru proces.

Fraţii noştri creştini din Larissa fuseseră înştiinţaţi dinainte şi ne aşteptau. Marea afecţiune pe care ne-au arătat-o a fost o mărturie excelentă pentru gardieni. Avocatul nostru, un Martor al lui Iehova şi fost locotenent-colonel, era bine cunoscut în oraş. Când el s-a prezentat în faţa instanţei şi a pledat în favoarea noastră, acuzaţiile care ni se aduseseră au fost demascate, fiind considerate false, şi am fost eliberaţi.

Succesul general al predicării Martorilor lui Iehova a dus la intensificarea opoziţiei. În 1938 şi 1939 s-au promulgat legi care interziceau prozelitismul, iar Michael şi cu mine am fost implicaţi în multe procese legate de prozelitism. După aceea, biroul filialei ne-a sfătuit să lucrăm separat, ca să atragem mai puţin atenţia asupra activităţii noastre. Mie îmi venea greu fără un colaborator. Însă, încrezându-mă în Iehova, am bătut cu piciorul regiunile Atica, Beoţia, Ftiotida,, Eubeea, Etolia, Acarnania, Euritania şi regiunea Peloponez.

În această perioadă m-au ajutat cuvintele deosebite ale psalmistului, cuvinte care inspiră încredere în Iehova: „Cu Tine, m-am năpustit asupra unei oşti înarmate; cu Dumnezeul meu am sărit peste un zid. Dumnezeu mă încinge cu putere şi îmi face desăvârşită calea. El îmi face picioarele ca ale căprioarelor şi mă aşază pe înălţimile mele“. — Psalmul 18:29, 32, 33.

În 1940, Italia a declarat război Greciei şi, la scurt timp, trupele germane au invadat ţara. S-a decretat legea marţială, iar cărţile publicate de Societatea Watch Tower au fost interzise. Acelea au fost timpuri dificile pentru Martorii lui Iehova din Grecia; cu toate acestea, creşterea numerică a fost fenomenală: de la 178 de Martori, câţi existau în 1940, la 1 770, câţi erau în 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Serviciul la Betel

În 1945 am fost invitat să slujesc la filiala Martorilor lui Iehova din Atena. Betelul, care înseamnă „Casa lui Dumnezeu“, se afla pe atunci într-o casă închiriată de pe strada Lombardou. La parter erau birourile, iar tipografia era la subsol. Aceasta consta dintr-o mică presă de tipărit şi o maşină de debavurat. Personalul de la tipografie era compus la început din numai două persoane, însă, nu după mult timp, au început să vină şi voluntari din afara Betelului ca să ajute la muncă.

În 1945 s-a reluat legătura cu sediul mondial al Societăţii Watch Tower din Brooklyn, New York, iar în anul acela am început din nou să tipărim Turnul de veghere cu regularitate în Grecia. Apoi, în 1947, filiala a fost mutată pe strada Tenedou, la numărul 16, însă tipografia a rămas în strada Lombardou. Mai târziu, tipografia a fost transferată de pe strada Lombardou la o tipografie care îi aparţinea unui Martor, situată la o distanţă de aproximativ 5 kilometri. Aşa că pentru un timp ne-am plimbat între aceste trei locuri.

Îmi amintesc că plecam dis-de-dimineaţă de la clădirea unde locuiam pe strada Tenedou şi mergeam la tipografie. După ce lucram acolo până la orele 13, mergeam pe strada Lombardou, unde erau duse foile de hârtie pe care le tipăriserăm. Acolo, acestea erau îndoite sub formă de reviste, cusute şi tăiate manual. După aceea duceam la poştă revistele terminate, le urcam la etajul al doilea, ajutam personalul poştei să le sorteze şi puneam ştampile pe plicuri ca să fie expediate.

Până în 1954, numărul Martorilor din Grecia crescuse la peste 4 000 şi era nevoie de clădiri mai încăpătoare. Aşadar, ne-am mutat la un Betel nou, cu două etaje, în centrul comercial al Atenei, pe strada Kartali. În 1958 mi s-a cerut să mă ocup de bucătărie, iar aceasta a fost responsabilitatea mea până în 1983. Între timp, în 1959 m-am căsătorit cu Eleftheria, care s-a dovedit a fi un ajutor loial în serviciul lui Iehova.

Din nou înfruntăm opoziţia

În 1967, o juntă militară a preluat puterea, iar lucrării noastre de predicare i s-au impus din nou restricţii. Însă, datorită experienţei dobândite în timpul când activităţile noastre fuseseră interzise înainte, noi ne-am adaptat imediat şi ne-am continuat lucrarea cu succes în ilegalitate.

Ne ţineam întrunirile în case particulare şi eram precauţi în ministerul nostru din casă în casă. Cu toate acestea, fraţii noştri erau arestaţi cu regularitate, iar procesele legale se înmulţeau. Avocaţii noştri erau întotdeauna în alertă pentru a pleda la procesele care se ţineau în diferite părţi ale ţării. În pofida opoziţiei, majoritatea Martorilor mergeau cu regularitate în predicare, îndeosebi la sfârşit de săptămână.

În zilele de sâmbătă sau duminică, după ce ne încheiam predicarea, făceam o verificare ca să vedem cine lipsea din grup. De regulă, cei care lipseau erau reţinuţi la cel mai apropiat post de poliţie. Deci le duceam pături şi mâncare şi îi încurajam. Totodată, îi înştiinţam pe avocaţii noştri, care se prezentau lunea înaintea procurorului pentru a-i apăra pe cei reţinuţi. Am înfruntat bucuroşi această situaţie deoarece sufeream pentru adevăr!

În timpul interdicţiei, activitatea noastră de tipărire la Betel a fost oprită. Prin urmare, casa în care locuiam eu şi Eleftheria, la periferia Atenei, a devenit un fel de tipografie. Eleftheria copia la o maşină de scris greoaie articolele din Turnul de veghere. Ea punea o dată în maşină zece coli de hârtie şi trebuia să apese foarte tare pe taste pentru ca literele să se vadă pe toate colile. După aceea eu adunam paginile şi le broşam. În fiecare seară făceam aceste lucruri până la miezul nopţii. În apartamentul de dedesubt locuia un poliţist şi până în prezent ne întrebăm de ce nu ne-a suspectat niciodată.

Ne bucurăm de extinderea continuă

În 1974, Grecia şi-a redobândit democraţia, iar lucrarea noastră de predicare s-a efectuat din nou mai liber. Însă în cei şapte ani de restricţii impuse lucrării noastre ne-am bucurat de o creştere uluitoare de mai mult de 6 000 de Martori, ajungând la un total de peste 17 000 de vestitori ai Regatului.

Totodată ne-am reluat activitatea obişnuită de tipărire în incinta filialei. Ca urmare, clădirile Betelului de pe strada Kartali au devenit în curând neîncăpătoare. Aşadar, s-a cumpărat o bucată de pământ de un hectar în suburbia Marousi a Atenei. S-a construit un nou complex Betel, care includea 27 de dormitoare, o tipografie, birouri şi alte anexe. Acestea au fost dedicate în octombrie 1979.

Cu timpul am avut nevoie de şi mai mult spaţiu. Deci s-a cumpărat un teren de 22 de hectare la aproximativ 60 de kilometri nord de Atena. Locul se află în Eleona, pe o colină cu vedere la munţi şi la văi bine udate. Acolo, în aprilie 1991, s-a dedicat un complex mult mai mare, care cuprinde 22 de case, fiecare având capacitatea de a caza opt persoane.

După mai bine de 60 de ani petrecuţi în ministerul cu timp integral sunt încă binecuvântat cu o sănătate bună. Din fericire, „aduc roade şi la bătrâneţe“ (Psalmul 92:14). Îi sunt foarte recunoscător lui Iehova că am trăit să văd cu ochii mei marea creştere a numărului de închinători adevăraţi ai săi. Profetul Isaia a prezis o astfel de creştere: „Porţile tale vor sta mereu deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor“. — Isaia 60:11.

Ce minunat este să vezi milioane de oameni din toate naţiunile venind cu grămada în organizaţia lui Iehova şi fiind învăţaţi în vederea supravieţuirii marelui necaz, pentru a intra în lumea nouă a lui Dumnezeu (2 Petru 3:13)! Pot spune pe bună dreptate că ministerul cu timp integral s-a dovedit a fi mai valoros decât orice mi-ar fi putut oferi lumea. Da, am găsit nu comori de aur, ci diamante spirituale care mi-au îmbogăţit viaţa peste măsură.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Michalis şi Eleftheria Kaminaris

(Dreapta) Tipografia de pe str. Lombardou