Ce este fundamentalismul?

CUM a luat fiinţă fundamentalismul? La sfârşitul secolului trecut, unii teologi liberali şi-au schimbat convingerile ca să facă loc criticii textuale a Bibliei şi teoriilor ştiinţifice cum ar fi evoluţia. Ca urmare, încrederea oamenilor în Biblie a fost zguduită. Reacţia conducătorilor religioşi conservatori din Statele Unite a fost stabilirea a ceea ce ei au numit elementele fundamentale ale credinţeia. La începutul secolului al XX-lea, ei au publicat o dezbatere a acestor doctrine fundamentale într-o serie de volume intitulate The Fundamentals: A Testimony to the Truth (Doctrinele fundamentale: o mărturie în favoarea adevărului). Termenul „fundamentalism“ provine de la acest titlu.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, fundamentalismul a constituit din când în când obiectul ştirilor. De exemplu, în 1925, fundamentaliştii religioşi i-au intentat proces unui profesor pe nume John Scopes din Tennessee, S.U.A., ceea ce a devenit cunoscut drept procesul Scopes. Acuzaţia? El preda evoluţia, iar aceasta era împotriva legii Statului. În acea perioadă, unii credeau că fundamentalismul va rezista puţin. În 1926, revista protestantă Christian Century spunea că fundamentalismul este „fără sens şi artificial“ şi „complet lipsit de calităţile necesare realizării constructive sau supravieţuirii“. Ce afirmaţie eronată!

De prin anii ’70, fundamentalismul constituie în permanenţă obiectul ştirilor. Profesorul Miroslav Volf, de la Seminarul Teologic Fuller din California, S.U.A. spune: „Fundamentalismul nu numai că a supravieţuit, dar a şi înflorit“. În prezent, termenul „fundamentalism“ se aplică nu numai în cazul mişcărilor protestante, ci şi al celor din alte religii, cum ar fi catolicismul, islamismul, iudaismul şi hinduismul.

O reacţie la timpurile noastre

De ce se propagă fundamentalismul? Cei care îl studiază atribuie propagarea lui, cel puţin în parte, nesiguranţei morale şi religioase din timpurile noastre. În trecut, majoritatea societăţilor trăiau într-o atmosferă de siguranţă morală bazată pe convingeri tradiţionale. În prezent, aceste convingeri sunt sfidate sau respinse. Mulţi intelectuali afirmă că nu există Dumnezeu şi că omul este singur într-un univers indiferent. Mulţi oameni de ştiinţă susţin că omul este rezultatul evoluţiei întâmplătoare, nu al acţiunilor unui Creator iubitor. Mentalitatea laxistă predomină. Lumea suferă din cauza pierderii valorilor morale la toate nivelurile societăţii. — 2 Timotei 3:4, 5, 13.

Fundamentaliştii tânjesc după sentimentul de siguranţă de odinioară şi unii dintre ei se străduiesc să-şi readucă naţiunile şi comunităţile la ceea ce ei consideră drept fundamentele morale şi doctrinare potrivite. Ei fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i obliga pe alţii să trăiască potrivit unui cod moral „corect“ şi potrivit unui sistem de convingeri doctrinare „corecte“. Un fundamentalist este foarte convins că el are dreptate şi că ceilalţi greşesc. În cartea sa Fundamentalism, profesorul James Barr afirmă că fundamentalismul „este considerat deseori un termen ostil şi batjocoritor, care sugerează îngustime, bigotism, obscurantism şi sectarism“.

Întrucât nimănui nu-i place să fie considerat îngust, bigot sau sectar, există diferenţe de opinie cu privire la cine este şi cine nu este un fundamentalist. Există totuşi unele aspecte care caracterizează fundamentalismul religios.

Identificarea unui fundamentalist

Fundamentalismul religios este, în general, un efort de a menţine ceea ce este considerat a fi tradiţiile sau convingerile religioase originale ale unei culturi şi de a se opune la ceea ce este perceput ca spirit secular al lumii. Aceasta nu înseamnă că fundamentaliştii se opun la tot ce e modern. Unii se folosesc într-un mod foarte eficient de mijloacele de comunicare moderne pentru a-şi promova punctul de vedere. Însă ei luptă împotriva secularizării societăţiib.

Unii fundamentalişti sunt hotărâţi nu numai să menţină pentru ei o structură dogmatică tradiţională sau un mod de viaţă tradiţional, ci şi să le impună altora aşa ceva, să schimbe structurile sociale, astfel încât acestea să se conformeze convingerilor fundamentaliştilor. Prin urmare, fundamentalistul catolic nu se va mulţumi să respingă personal avortul. Probabil că el va exercita presiuni asupra legislatorilor din ţara lui ca aceştia să promulgheze legi care să interzică avortul. Potrivit ziarului La Repubblica, pentru ca în Polonia să se aprobe o lege împotriva avortului, Biserica Catolică a purtat „un «război» în care şi-a desfăşurat toată puterea şi influenţa“. Procedând astfel, autorităţile Bisericii au acţionat într-un mod foarte asemănător fundamentaliştilor. Coaliţia creştină protestantă din Statele Unite poartă „războaie“ similare.

Fundamentaliştii se disting, mai presus de toate, prin convingerile lor religioase adânc înrădăcinate. Astfel, un fundamentalist protestant va fi un susţinător convins al interpretării literale a Bibliei, care include, probabil, convingerea că pământul a fost creat în şase zile literale. Un fundamentalist catolic nu se îndoieşte de infailibilitatea papei.

Prin urmare, se înţelege de ce termenul „fundamentalism“ evocă imaginea de fanatism nerezonabil şi de ce persoanele care nu sunt fundamentaliste se alarmează când văd că fundamentalismul se propagă. Ca persoane individuale, poate că nu suntem de acord cu fundamentaliştii şi ne simţim înfricoşaţi de manevrele lor politice şi de acţiunile lor uneori violente. De fapt, fundamentaliştii unei religii pot fi îngroziţi de acţiunile fundamentaliştilor altei religii! Cu toate acestea, mulţi oameni raţionali sunt preocupaţi de lucrurile care determină propagarea fundamentalismului, şi anume, creşterea laxismului moral, pierderea credinţei şi respingerea spiritualităţii în societatea modernă.

Este fundamentalismul unicul răspuns la aceste tendinţe? Dacă nu, ce alternativă există?

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

În 1926, o revistă protestantă descria fundamentalismul drept „fără sens şi artificial“ şi „complet lipsit de calităţile necesare realizării constructive sau supravieţuirii“.