Vă este viaţa guvernată de soartă?

„ALA NÒ DON.“ În limba bambara din Mali, Africa Occidentală, această expresie înseamnă „Este lucrarea lui Dumnezeu“. Expresii asemenea acesteia sunt cu totul obişnuite în această parte a lumii. În limba wolof circulă zicala „Yallah mo ko def“ (Dumnezeu a făcut-o). Iar în dialectul dogon, oamenii spun „Ama biray“ (Dumnezeu a cauzat-o).

Aceste expresii îşi au echivalentele lor în alte ţări. Expresii ca „I-a sosit ceasul“ şi „Aşa a vrut Dumnezeu“ sunt auzite adesea, ori de câte ori are loc un deces sau o nenorocire. În Africa Occidentală, expresii ca „Omul propune, Dumnezeu dispune“ apar, în mod obişnuit, pe mijloacele de transport în comun şi sunt afişate în magazine. Pentru mulţi, ele sunt simple figuri de stil. Însă deseori ele reflectă o credinţă în fatalism adânc înrădăcinată.

Dar ce este fatalismul? The World Book Encyclopedia îl defineşte drept concepţia conform căreia evenimentele sunt determinate de forţe pe care fiinţele umane nu le pot controla. Ce sunt aceste „forţe“? Cu mii de ani în urmă, babilonienii credeau că soarta unui individ era puternic influenţată de poziţia stelelor la naşterea sa. (Compară cu Isaia 47:13.) Grecii credeau că soarta se afla în mâinile a trei zeiţe puternice care torceau, măsurau şi tăiau firul vieţii. Totuşi, teologii creştinătăţii au fost cei care au venit cu ideea că Dumnezeu însuşi hotărăşte soarta unei persoane!

„Sfântul“ Augustin, de exemplu, a respins „opiniile false şi nocive“ ale astrologilor. Pe de altă parte, el susţinea că „este de-a dreptul absurd să afirmi că Dumnezeu există şi, în acelaşi timp, să negi că El cunoaşte dinainte lucrurile viitoare“. El susţinea că, dacă Dumnezeu este într-adevăr atotputernic, El trebuie „să ştie toate lucrurile înainte ca ele să se întâmple“, nelăsând „nimic nepredestinat“. Însă Augustin a susţinut cu însufleţire că, în pofida preştiinţei lui Dumnezeu cu privire la tot ce se întâmplă, oamenii posedă totuşi voinţă liberă. — The City of God, volumul V, capitolele 7–9.

Secole mai târziu, teologul protestant Jean Calvin a mers un pas mai înainte, afirmând că, în timp ce unii sunt „predestinaţi (de Dumnezeu) să fie copii şi moştenitori ai regatului ceresc“, alţii sunt predestinaţi să „aibă parte de mânia sa“!

Astăzi, credinţa în soartă este luată în serios în multe părţi ale lumii. Să luăm cazul lui Ousmane, un tânăr din Africa Occidentală. El a fost unul dintre cei mai buni elevi din şcoală, dar la examenul final a căzut! Aceasta nu a însemnat numai repetarea unui an şcolar, dar şi faptul de a depăşi jena faţă de familie şi prieteni. Un prieten a încercat să-l consoleze, spunându-i că aşa a vrut Dumnezeu. Mama lui Ousmane a pus şi ea eşecul lui pe seama destinului.

La început Ousmane a acceptat cu bucurie încercările lor de a-şi manifesta compasiunea. La urma urmei, dacă eşecul lui era din voia lui Dumnezeu, el nu ar fi putut face nimic pentru a-l preveni. Dar tatăl său vedea lucrurile altfel. El i-a spus lui Ousmane că a pierdut examenul numai din vina sa — nu din vina lui Dumnezeu. Ousmane a pierdut examenul pur şi simplu pentru că nu învăţase.

Zdruncinându-i-se credinţa în soartă, Ousmane a decis să cerceteze problemele personal. Vă invităm acum să faceţi la fel, examinând articolul următor.