Întrebări de la cititori
Ce a vrut să spună discipolul Iacov atunci când a zis: „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră“? — Iacov 3:1.
În mod sigur, Iacov nu intenţiona să-i descurajeze pe creştini ca să nu le mai predea altora adevărul. În Matei 28:19, 20, Isus le-a poruncit discipolilor săi să ‘facă discipoli din toate popoarele, învăţându-i să păzească tot ce le-a poruncit’. Prin urmare, toţi creştinii trebuie să fie învăţători. Apostolul Pavel le-a dat sfaturi creştinilor evrei tocmai pentru că ei nu deveniseră încă învăţători. El a scris: „Deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu“. — Evrei 5:12.
Atunci, despre ce anume vorbea Iacov? El se referea la cei care au privilegii de predare speciale în congregaţie. În Efeseni 4:11 citim: „El [Isus Cristos, Capul congregaţiei] a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători“. În cadrul congregaţiilor din secolul întâi existau privilegii de predare speciale, după cum există şi astăzi. De exemplu, Corpul de Guvernare reprezintă „sclavul fidel şi prevăzător“ şi are responsabilitatea specială de a supraveghea învăţătura care i se predă congregaţiei mondiale (Matei 24:45, NW). Supraveghetorii itineranţi şi bătrânii de congregaţie au şi ei responsabilităţi de predare speciale.
Intenţiona Iacov să le spună bărbaţilor creştini calificaţi că nu ar trebui să accepte rolul de învăţători de teamă să nu fie judecaţi mai aspru de Dumnezeu? În nici un caz. Funcţia de bătrân este un mare privilegiu, aşa cum reiese din 1 Timotei 3:1, unde se spune: „Dacă cineva doreşte să facă lucrarea de supraveghere, bun lucru doreşte“. Una dintre cerinţele în vederea numirii ca bătrân de congregaţie este ca bărbatul să fie „în stare să înveţe pe alţii“ (1 Timotei 3:2). Iacov nu a contrazis cuvintele inspirate ale lui Pavel.
Se pare însă că în primul secol al erei noastre unii se autoproclamaseră învăţători, deşi nu erau nici calificaţi, nici numiţi în această poziţie. Probabil ei considerau că rolul respectiv era oarecum proeminent, iar ei urmăreau gloria personală (compară cu Marcu 12:38–40; 1 Timotei 5:17). Apostolul Ioan l-a menţionat pe Diotref, ‘căruia îi plăcea să aibă locul întâi printre ei, dar care nu primea nimic cu respect de la Ioan’ (3 Ioan 9). Întâia Timotei 1:7 vorbeşte despre unii care ‘voiau să fie învăţători ai legii şi nu ştiau nici ce spun, nici ce urmăresc’. Cuvintele din Iacov 3:1 li se potrivesc foarte bine bărbaţilor care doresc să fie învăţători, însă dintr-un motiv greşit. Astfel de persoane ar putea aduce daune serioase turmei şi ar primi, în consecinţă, o judecată mai aspră. — Romani 2:17–21; 14:12.
Iacov 3:1 este un bun avertisment şi pentru cei care sunt calificaţi şi care slujesc în calitate de învăţători. Întrucât li s-a încredinţat mult, li se va cere mult (Luca 12:48). Isus a spus: „În ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit“ (Matei 12:36). Acest lucru este valabil mai ales în cazul celor ale căror cuvinte au o mai mare greutate, şi anume bătrânii numiţi.
Bătrânii vor da socoteală de modul în care tratează oile lui Iehova (Evrei 13:17). Ceea ce spun ei influenţează vieţi. Aşadar, un bătrân trebuie să fie atent ca să nu promoveze propriile sale opinii sau să maltrateze oile, aşa cum făceau fariseii. El trebuie să se străduiască să manifeste aceeaşi iubire profundă pe care a manifestat-o Isus. În orice situaţie care îi pretinde să predea, dar mai ales atunci când sunt implicate chestiuni judiciare, un bătrân trebuie să-şi cântărească cuvintele şi să nu vorbească la întâmplare sau să exprime idei pur personale. Bazându-se în mod deplin pe Iehova, pe Cuvântul său şi pe îndrumările oferite de el prin organizaţia sa, păstorul va primi bogata binecuvântare a lui Dumnezeu, nu „o judecată mai aspră“.