Un ritual lipsit de sens?
CATOLICII practică de secole sacramentul confesării păcatelor. Însă, pentru unii, acesta este doar o rutină. Gândindu-se la anii tinereţii sale, un director de liceu pe nume Bob afirmă: „Eram adolescent, dar nici măcar atunci nu luam în serios această chestiune“. De ce nu? Pentru el, confesarea devenise un ritual lipsit de sens. El explică: „Confesarea era ca şi când ţi-ai duce toate bagajele pline cu păcate la vameşul din aeroport. El îţi pune întrebări despre păcatele tale şi apoi te lasă să treci după ce plăteşti ceva pentru articolele de lux pe care le-ai cumpărat din străinătate“.
În mod similar, Frank Wessling descrie în revista U.S. Catholic practica confesării ca pe „un ghid pas cu pas extrem de simplificat, care trece de la eliminarea păcatelor obişnuite prin repetarea unei rugăciuni de căinţă memorate până la actul ritual de penitenţă superficială“. Concluzia lui Wessling? „Sunt convins că, pentru suflet, Confesarea este bună“, afirmă el. „Dar modul în care o înfăptuiesc catolicii este o problemă.“
Biblia prezintă confesarea într-un mod complet diferit. Cea mai importantă este confesarea la Dumnezeu (Psalmul 32:1–5). Iar discipolul creştin Iacov scrie: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în Numele Domnului. Mărturisiţi-vă deci unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“. — Iacov 5:14, 16.
Un creştin împovărat de păcate îi poate chema pe supraveghetorii congregaţiei, aceştia fiind în măsură să-i ofere sfaturi personale şi practice din Biblie care să-l ajute pe răufăcător să-şi abandoneze conduita păcătoasă. Supraveghetorii pot oferi încurajarea corespunzătoare în timp ce urmăresc progresul bolnavului spiritual. Ce contrast faţă de ritualul formal al confesării practicat în bisericile de astăzi! Întăriţi de ajutorul personal acordat de bătrânii de congregaţie, răufăcătorii care se căiesc pot obţine uşurarea pe care a simţit-o David, după cum s-a exprimat el într-un psalm: „Ţi-am făcut cunoscut păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile». Şi Tu ai iertat vina păcatului meu“. — Psalmul 32:5.