Cine au fost masoreţii?

IEHOVA, „Dumnezeul adevărului“, a păstrat Cuvântul său, Biblia (Psalmul 31:5). Dar întrucât Satan, duşmanul adevărului, a încercat să o deterioreze şi să o distrugă, cum a ajuns Biblia până la noi, în esenţă aşa cum a fost scrisă? — Vezi Matei 13:39.

În parte, răspunsul poate fi găsit într-o observaţie făcută de profesorul Robert Gordis: „Realizarea scribilor iudei, denumiţi masoreţi sau «păstrători ai tradiţiei», nu a fost suficient de apreciată. Aceşti scribi anonimi au copiat Cartea Sacră cu o grijă meticuloasă şi iubitoare“. Chiar dacă majoritatea acestor copişti rămân anonimi pentru noi astăzi, numele unei familii de masoreţi a fost consemnat cu claritate: Ben Aşer. Ce ştim despre aceasta şi despre ceilalţi masoreţi?

Familia Ben Aşer

Porţiunea Bibliei scrisă iniţial în ebraică, denumită adesea Vechiul Testament, a fost copiată cu fidelitate de scribii iudei. Din secolul al VI-lea până în secolul al X-lea e.n., aceşti copişti au fost denumiţi masoreţi. Ce includea munca lor?

Timp de secole, limba ebraică s-a scris doar cu consoane, vocalele fiind adăugate de cititor. În perioada masoreţilor însă, pronunţia corectă a ebraicii era pe cale de dispariţie din cauză că mulţi evrei nu mai vorbeau fluent această limbă. Grupuri de masoreţi din Babilon şi Israel au inventat unele semne care să fie plasate în jurul consoanelor pentru a indica accentele şi pronunţia corectă a vocalelor. Au fost elaborate cel puţin trei sisteme diferite, însă cel mai influent s-a dovedit a fi sistemul masoreţilor din Tiberiada, lângă Marea Galileei, căminul familiei Ben Aşer.

Sursele enumeră cinci generaţii de masoreţi din această familie deosebită, începând cu Aşer cel Bătrân din secolul al VIII-lea e.n. Ceilalţi au fost Neemia Ben Aşer, Aşer Ben Neemia, Moise Ben Aşer şi, în final, Aaron Ben Moise Ben Aşer din secolul al X-lea e.n.a Aceşti bărbaţi au fost în avangarda celor care au perfecţionat simbolurile scrise care aveau să exprime cel mai bine ceea ce ei înţeleseseră a fi pronunţia corectă a textului Bibliei ebraice. Pentru a elabora aceste simboluri, ei au trebuit să stabilească baza sistemului gramatical ebraic. Până atunci nu se folosise niciodată vreun sistem precis de reguli gramaticale. Prin urmare, se poate spune că aceşti masoreţi au fost printre primii gramaticieni evrei.

Aaron, ultimul masoret care a continuat tradiţia familiei Ben Aşer, a fost primul care a înregistrat şi a editat aceste informaţii. El a făcut aceasta într-o lucrare intitulată „Sefer Dikdukei ha-Te‘amim“, prima carte de gramatică ebraică. Această carte a servit drept lucrare de referinţă pentru alţi gramaticieni evrei din secolele care au urmat. Însă aceasta a fost doar o parte secundară a lucrării de o mai mare importanţă efectuate de masoreţi. În ce a constat aceasta?

A fost nevoie de o memorie fenomenală

Principala preocupare a masoreţilor a fost transmiterea exactă a fiecărui cuvânt, chiar a fiecărei litere din textul Bibliei. Pentru a asigura exactitatea, masoreţii au folosit marginile laterale ale fiecărei pagini ca să semnaleze orice eventuală schimbare de text făcută din neatenţie sau cu intenţie de copiştii anteriori. În aceste note marginale, masoreţii au amintit şi formele şi combinaţiile neobişnuite de cuvinte, menţionând cât de des apăreau acestea în cadrul unei cărţi sau în ansamblul Scripturilor ebraice. Aceste comentarii au fost înregistrate într-un cod extrem de abreviat, deoarece spaţiul era limitat. Pentru a înlesni verificarea pe baza altor pasaje, ei au marcat cuvântul şi litera din mijloc a anumitor cărţi. Ei au mers până acolo, încât au numărat fiecare literă din Biblie pentru a asigura exactitatea copierii.

Pe marginile superioare şi inferioare ale paginii, masoreţii au făcut comentarii mai ample privitoare la unele dintre notele abreviate de pe marginile laterale.b Acestea erau utile pentru a-şi verifica lucrarea pe baza altor pasaje. Întrucât pe atunci versetele nu erau numerotate şi nu existau concordanţe biblice, cum făceau referire masoreţii la alte părţi ale Bibliei în vederea acestei verificări cu alte pasaje? Ei au indicat pe marginile superioare şi inferioare o parte a unui verset similar care să le amintească de locul unde cuvântul sau cuvintele respective se mai întâlneau în Biblie. Din cauza spaţiului limitat, deseori ei scriau doar un cuvânt-cheie ca să-şi amintească de fiecare verset similar. Pentru ca aceste note marginale să fie utile a trebuit ca aceşti copişti să cunoască efectiv pe de rost întreaga Biblie ebraică.

Listele care erau prea lungi pentru a încăpea pe margini au fost mutate într-o altă parte a manuscrisului. De exemplu, nota masoretică de pe marginea laterală a versetului din Geneza 18:3 arată trei litere ebraice, קלד. Acesta este echivalentul ebraic al numărului 134. Într-o altă parte a manuscrisului apare o listă indicând 134 de locuri unde copiştii premasoretici au îndepărtat intenţionat numele lui Iehova din textul ebraic, înlocuindu-l cu cuvântul „Domnul“.c Deşi erau conştienţi de aceste schimbări, masoreţii nu şi-au luat libertatea de a schimba textul care le fusese încredinţat. În schimb, ei au indicat aceste modificări în notele lor marginale. Dar de ce au avut masoreţii atât de multă grijă ca să nu schimbe textul, când copiştii anteriori îl schimbaseră? Au fost convingerile lor iudaice diferite de cele ale predecesorilor lor?

Ce credeau ei?

În decursul acestei perioade de avânt masoretic, iudaismul era implicat într-o bătălie ideologică veche. Din secolul I e.n., iudaismul rabinic continua să-şi lărgească sfera de influenţă. Odată cu scrierea Talmudului şi cu interpretările date de rabini, textul biblic trecea pe locul al doilea raportat la interpretarea rabinică a legii orale.d Prin urmare, păstrarea cu atenţie a textului Bibliei şi-ar fi putut pierde importanţa.

În secolul al VIII-lea , o grupare cunoscută sub numele de karaiţi s-a opus acestei tendinţe. Subliniind importanţa studiului personal al Bibliei, ei au respins autoritatea şi interpretările rabinilor, precum şi Talmudul. Ei au acceptat textul Bibliei ca singura lor autoritate. Aceasta a sporit necesitatea transmiterii exacte a acestui text, iar studiile masoretice au cunoscut un nou elan.

În ce măsură i-au influenţat pe masoreţi convingerile rabinilor sau cele ale karaiţilor? M. H. Goshen-Gottstein, specialist în manuscrisele Bibliei ebraice, declară: „Masoreţii erau convinşi că respectau o tradiţie veche, iar prejudiciile aduse intenţionat acesteia ar fi însemnat pentru ei cea mai oribilă crimă posibilă“.

Masoreţii considerau copierea corectă a textului biblic drept o sarcină sfântă. Chiar dacă ei personal au fost, poate, motivaţi de alte considerente religioase, se pare că lucrarea masoretică în sine nu era influenţată de chestiunile ideologice. Însăşi notele marginale concise nu au lăsat loc pentru dezbateri teologice. Textul biblic în sine era preocuparea vieţii lor; ei nu l-ar fi falsificat.

Foloase datorate muncii lor

Deşi Israelul natural nu mai era poporul ales al lui Dumnezeu, aceşti copişti iudei erau dedicaţi totalmente păstrării intacte a Cuvântului lui Dumnezeu (Matei 21:42–44; 23:37, 38). Realizarea familiei Ben Aşer şi a altor masoreţi este bine rezumată de Robert Gordis, care a scris: „Aceşti lucrători umili, dar îndârjiţi . . . şi-au efectuat în obscuritate munca lor herculeană constând în păzirea textului biblic de orice pierdere sau modificare“ (The Biblical Text in the Making). Ca urmare, atunci când unii reformatori din secolul al XVI-lea, ca Luther şi Tyndale, au sfidat autoritatea Bisericii şi au început să traducă Biblia în limbile vorbite pentru a fi citită de toţi, ei aveau la dispoziţie un text ebraic bine păstrat care le-a servit drept lucrare de referinţă.

Lucrarea masoreţilor continuă să ne fie utilă şi în prezent. Textele lor ebraice stau la baza Scripturilor ebraice ale versiunii New World Translation of the Holy Scriptures. Această versiune continuă să fie tradusă în multe limbi cu acelaşi spirit de dăruire şi de preocupare pentru acurateţe de care au dat dovadă masoreţii din vechime. Ar trebui să manifestăm şi noi un spirit similar, acordând atenţie Cuvântului lui Iehova Dumnezeu. — 2 Petru 1:19.

[Note de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 28]

Sistemul de pronunţare în ebraică

SECOLE de-a rândul, masoreţii au căutat cea mai bună metodă de a marca semnele vocalice şi accentele. De aceea, nu este surprinzător faptul că fiecare generaţie a familiei Ben Aşer a adus încontinuu înbunătăţiri. Manuscrisele existente reprezintă numai stilurile şi metodele ultimilor doi masoreţi din familia Ben Aşer, Moise şi Aaron.e Un studiu comparativ al acestor manuscrise arată că Aaron a elaborat reguli referitoare la unele aspecte minore de pronunţare şi scriere care se diferenţiau de cele ale tatălui său, Moise.

Ben Neftali a fost contemporan cu Aaron Ben Aşer. Codexul Cairo al lui Moise Ben Aşer conţine multe exegeze atribuite lui Ben Neftali. Prin urmare, fie Ben Neftali a studiat sub îndrumarea lui Moise Ben Aşer, fie amândoi au respectat o tradiţie comună mai veche. Mulţi erudiţi vorbesc despre diferenţele dintre sistemul elaborat de Ben Aşer şi cel elaborat de Ben Neftali, însă M. H. Goshen-Gottstein scrie: „N-ar fi prea departe de adevăr să vorbeşti despre cele două subsisteme din cadrul familiei Ben Aşer şi să denumeşti contrastul dintre exegeze astfel: Ben Aşer împotriva lui Ben Aşer“. Aşadar, ar fi incorect să vorbim despre o singură metodă Ben Aşer. Faptul că metodele lui Aaron Ben Aşer au devenit varianta acceptată în final nu se datorează superiorităţii lor intrinseci. Textul lui Aaron Ben Aşer a fost preferat numai datorită elogiilor care i-au fost aduse de talmudistul din secolul al XII-lea, Mose Ben Maimonide.

[Artwork — caractere ebraice]

Fragment din Exodul 6:2 cu şi fără puncte vocalice şi semne diacritice

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Tiberiada, centrul activităţii masoretice din secolul al VIII-lea până în secolul al X-lea

[Provenienţa fotografiei]

Pictorial Archive (Near Estern History) Est