Sfârşitul urii pe întreg pământul

CU APROAPE două mii de ani în urmă, un grup minoritar era ţinta urii. Tertulian arată care era atitudinea predominantă a romanilor faţă de primii creştini: „Dacă cerul nu dă ploaie, dacă are loc un cutremur de pământ, dacă este foamete sau dacă sunt epidemii, imediat se aude strigătul de protest: «La lei cu creştinii!»“

În pofida faptului că erau un obiect de ură, primii creştini au rezistat tentaţiei de a răzbuna nedreptatea la care erau supuşi. În renumita sa Predică de pe munte, Isus Cristos a zis: „Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău». Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri . . . şi rugaţi-vă pentru cei care . . . vă prigonesc“. — Matei 5:43, 44.

Tradiţia orală a iudeilor susţinea că este corect să ‘îţi urăşti duşmanul’. Însă Isus a spus că trebuie să ne iubim şi duşmanul, nu numai prietenul. Acest lucru este dificil, dar nu imposibil. A-ţi iubi duşmanul nu înseamnă a găsi plăcere în toate căile sau faptele sale. Cuvântul grecesc folosit în relatarea lui Matei derivă din agápe, care descrie o iubire ce acţionează conform unui principiu. Persoana care manifestă agápe, iubire principială, face bine chiar şi unui duşman care o urăşte şi o tratează rău. De ce? Deoarece în felul acesta îl imită pe Cristos şi, tot astfel, învinge ura. Un specialist în greaca biblică a făcut observaţia: „[Agápe] ne dă puterea să învingem tendinţa naturală spre mânie şi amărăciune“. Însă va da rezultate această metodă în lumea actuală saturată de ură?

Este adevărat că nu toţi cei care se pretind creştini sunt hotărâţi să urmeze exemplul lui Cristos. Recentele atrocităţi din Rwanda au fost comise de grupuri etnice ai căror membri, în mare parte, pretind că sunt creştini. O călugăriţă romano-catolică, Pilar Díez Espelosín, care activează de 20 de ani în Rwanda, a relatat un incident grăitor. Un bărbat se apropia de biserica în care se afla ea, având cu el o lance pe care evident o folosise. Călugăriţa l-a întrebat: „De ce umbli de colo-colo ca să ucizi? Nu te gândeşti la Cristos?“ El a răspuns că se gândea şi a intrat în biserică, a îngenuncheat şi a recitat rozariul cu înflăcărare. Dar după ce a terminat, el a plecat să ucidă în continuare. „Aceasta arată că noi nu predăm evanghelia cum trebuie“, a recunoscut călugăriţa. Asemenea eşecuri însă nu înseamnă că mesajul lui Isus este deficitar. Ura poate fi învinsă de cei care practică adevăratul creştinism.

Învingând ura într-un lagăr de concentrare

Max Liebster, evreu de origine, a supravieţuit Holocaustului. Deşi numele lui de familie înseamnă „iubit“, el a văzut mai multă ură decât şi-ar putea imagina cineva. El descrie ce a învăţat în Germania nazistă despre iubire şi ură.

„Am crescut în apropiere de Mannheim, Germania, în timpul anilor ’30. Hitler pretindea că toţi evreii erau profitori bogaţi care exploatau poporul german. Dar, în realitate, tatăl meu era un biet cizmar. Cu toate acestea, sub influenţa propagandei naziste, vecinii au început să fie ostili faţă de noi. În adolescenţă, un sătean mi-a mânjit cu forţa fruntea cu sânge de porc. Această ofensă gravă era doar o anticipare a ceea ce urma să vină. În 1939, Gestapo-ul m-a arestat şi mi-a confiscat toate bunurile.

Din ianuarie 1940 până în mai 1945 m-am luptat să supravieţuiesc în cinci lagăre de concentrare: Sachsenhausen, Neuengamme, Auschwitz, Buna şi Buchenwald. Tatăl meu, care a fost trimis şi el la Sachsenhausen, a murit în iarna aspră a anului 1940. Eu însumi i-am dus cadavrul la crematoriu, unde zăceau o grămadă de leşuri care urmau să fie arse. În total, opt membri ai familiei mele au murit în lagăre.

Kapo erau mai detestaţi printre prizonieri chiar decât gardienii SS-işti. Kapo erau prizonieri care colaborau cu SS-iştii şi, ca urmare, se bucurau de unele favoruri. Ei erau puşi să supravegheze distribuirea hranei şi tot ei îi băteau cu cruzime pe alţi deţinuţi. Deseori acţionau în mod nedrept şi arbitrar. Cred că aveam mai mult decât suficiente motive ca să-i urăsc pe SS-işti şi pe kapo, însă în timpul detenţiei mele am învăţat că iubirea este mai puternică decât ura.

Forţa morală de care au dat dovadă prizonierii Martori ai lui Iehova m-a convins că credinţa lor era bazată pe Scripturi — şi am devenit şi eu Martor. Ernst Wauer, un Martor pe care l-am întâlnit în lagărul de concentrare din Neuengamme, m-a sfătuit să cultiv atitudinea mentală a lui Cristos. Biblia spune că, atunci «când era insultat, nu răspundea cu insulte; şi când suferea, nu ameninţa, ci Se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept» (1 Petru 2:23). Am încercat să acţionez la fel, să las răzbunarea în mâinile lui Dumnezeu, care este Judecătorul tuturor.

Anii petrecuţi în lagăre m-au învăţat că oamenii fac adesea lucruri rele din ignoranţă. Nici chiar gardienii SS-işti nu erau toţi răi — unul mi-a salvat viaţa. Odată am avut o diaree puternică şi eram prea slăbit ca să merg de la locul unde munceam la lagăr. Ar fi trebuit să fiu trimis la camerele de gazare de la Auschwitz a doua zi dimineaţa, însă un gardian SS-ist, care era din aceeaşi regiune a Germaniei ca şi mine, a intervenit în favoarea mea. El a aranjat să lucrez la cantina cu autoservire a SS-iştilor, unde m-am putut odihni puţin până când m-am restabilit. Într-o zi, el mi-a mărturisit: «Max, parcă mă aflu într-un tren scăpat de sub control, care goneşte cu viteza maximă. Dacă sar din el, voi muri. Dacă rămân, mă voi zdrobi!»

Aceşti oameni aveau tot atâta nevoie de iubire câtă aveam şi eu. De fapt, iubirea şi compasiunea, alături de credinţa mea în Dumnezeu, mi-au permis să depăşesc condiţiile deplorabile şi ameninţarea zilnică cu execuţia. Nu pot spune că am supravieţuit nevătămat, însă sechelele mele psihice au fost minime.“

Căldura şi bunăvoinţa care mai radiază din Max şi după 50 de ani sunt o mărturie elocventă a faptului că el a spus adevărul. Cazul lui Max nu este unic. El a avut un motiv solid pentru a învinge ura: dorea să-l imite pe Cristos. Şi alte persoane care şi-au ghidat viaţa după Scripturi au acţionat în mod similar. Simone, o Martoră a lui Iehova din Franţa, povesteşte cum a învăţat ea ce înseamnă cu adevărat iubirea neegoistă.

„Mama mea, Emma, care a devenit o Martoră a lui Iehova cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, m-a învăţat că oamenii fac deseori lucruri rele pentru că nu ştiu să facă altceva mai bun. Ea mi-a explicat că, dacă şi noi răspundem cu ură, înseamnă că nu suntem creştini adevăraţi, întrucât Isus a zis că noi trebuie să ne iubim duşmanii şi să ne rugăm pentru cei care ne persecută. — Matei 5:44.

Îmi amintesc de o situaţie extremă care a pus la încercare această convingere. În timp ce Franţa era sub ocupaţie nazistă, mama a suferit foarte mult din cauza unei vecine. Ea a denunţat-o Gestapoului şi, ca urmare, mama a petrecut doi ani în lagărele de concentrare din Germania, unde a fost la un pas de moarte. După război, poliţia franceză i-a cerut mamei să semneze o hârtie prin care să o incrimineze pe această femeie de colaboraţionism cu Germania. Însă mama a refuzat, spunând că «Dumnezeu este Judecătorul şi Cel care răsplăteşte binele şi răul». După câţiva ani, aceeaşi vecină s-a îmbolnăvit de o formă de cancer incurabil. În loc să se bucure de nenorocirea ei, mama a îngrijit-o mult timp pentru a-i face ultimele luni de viaţă cât mai uşoare posibil. Nu voi uita niciodată acest triumf al iubirii asupra urii.“

Aceste două exemple ilustrează puterea pe care o are iubirea principială în faţa nedreptăţii. Cu toate acestea, Biblia însăşi spune că „iubitul îşi are timpul lui, şi urâtul timpul lui“ (Eclesiastul 3:1, 8). Cum este posibil acest lucru?

Un timp pentru a urî

Dumnezeu nu condamnă toate genurile de ură. Cu privire la Isus Cristos, Biblia spune: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea“ (Evrei 1:9). Există totuşi o diferenţă între a urî ce este rău şi a-i urî pe cei care fac răul.

Isus a dat un exemplu în ce priveşte echilibrul corespunzător dintre iubire şi ură. El a urât ipocrizia, dar a încercat să-i ajute pe ipocriţi să-şi schimbe modul de gândire (Matei 23:27, 28; Luca 7:36–50). El a condamnat violenţa, dar s-a rugat pentru cei care l-au executat (Matei 26:52; Luca 23:34). Şi chiar dacă lumea l-a urât fără nici un motiv, el a renunţat la viaţa sa pentru a oferi viaţă lumii (Ioan 6:33, 51; 15:18, 25). El ne-a lăsat un exemplu perfect în ce priveşte iubirea principială şi ura sfântă.

Nedreptatea poate trezi în noi, la fel ca în Isus, indignare morală (Luca 19:45, 46). Totuşi, creştinii nu sunt autorizaţi să se răzbune singuri. „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău“, i-a sfătuit Pavel pe creştinii din Roma. „Dacă este cu putinţă, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri . . . Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine“ (Romani 12:17–21). Atunci când noi personal refuzăm să nutrim sentimente de ură sau să răzbunăm un rău care ni s-a făcut înseamnă că iubirea a învins.

O lume fără ură

Pentru ca ura să fie înlăturată de pe întreg pământul, atitudinile adânc înrădăcinate în milioane de oameni trebuie să se schimbe. Cum se poate realiza acest lucru? Profesorul Ervin Staub recomandă următoarele: „Noi îi subapreciem pe cei cărora le facem rău şi îi apreciem pe cei pe care îi ajutăm. Pe măsură ce ajungem să-i apreciem mai mult pe oamenii pe care îi ajutăm şi să gustăm satisfacţiile inerente faptului de a-i ajuta, ajungem să vedem în noi înşine persoane mai atente şi mai serviabile. Unul dintre obiectivele noastre trebuie să fie acela de a crea societăţi în care să existe cea mai largă participare posibilă în ce priveşte satisfacerea necesităţilor şi a dorinţelor altora“. — The Roots of Evil.

Cu alte cuvinte, dezrădăcinarea urii pretinde crearea unei societăţi în care oamenii învaţă să se iubească ajutându-se unii pe alţii, o societate în care oamenii uită toate animozităţile cauzate de prejudecăţi, naţionalism, rasism şi tribalism. Există o astfel de societate? Să ne oprim la cazul unui bărbat care s-a confruntat personal cu ura în timpul revoluţiei culturale din China.

„Când a început revoluţia culturală, noi am fost educaţi că în «lupta de clasă» nu era loc pentru compromis. Tendinţa predominantă era ura. Eu am devenit membru al unei brigăzi de tineret şi am început să caut peste tot «duşmani de clasă» — chiar şi în rândul familiei mele. Deşi pe atunci eram doar un adolescent, şi eu participam la percheziţiile făcute în casele oamenilor în căutarea unor dovezi ale «tendinţelor reacţionare». Odată am condus o întrunire publică în care am denunţat un «contrarevoluţionar». Bineînţeles, aceste acuzaţii erau bazate uneori mai mult pe o animozitate personală decât pe considerente politice.

Am văzut mulţi oameni — tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei — cărora li s-a aplicat o pedeapsă corporală ce devenea tot mai sălbatică. Unul dintre profesorii mei de la şcoală — un om bun — a fost purtat pe străzi ca un criminal. Două luni mai târziu, unui alt profesor respectat din liceu i-a fost găsit cadavrul în râul Suzhou, iar profesorul meu de engleză a fost forţat să se spânzure singur. Eram şocat, derutat. Aceşti oameni aveau un suflet bun. Nu era drept să fie trataţi astfel! Prin urmare, am rupt orice legătură cu brigada de tineret.

Nu cred că acest val de ură care a inundat pentru scurt timp China a fost un incident izolat. Acest secol a văzut atât de multe izbucniri de ură. Totuşi sunt convins că iubirea poate învinge ura, deoarece am experimentat singur acest lucru. Când am început să mă asociez cu Martorii lui Iehova, am fost impresionat de iubirea autentică pe care o arătau ei faţă de cei ce proveneau din rase şi medii sociale diferite. Aştept cu nerăbdare timpul când, aşa cum promite Biblia, toţi oamenii vor fi învăţat să se iubească unii pe alţii.“

Da, societatea internaţională a Martorilor lui Iehova este o mărturie vie a faptului că ura poate fi abolită. Indiferent de mediul din care provin, Martorii se străduiesc să înlocuiască prejudecăţile cu respectul reciproc şi să elimine orice rămăşiţă a tribalismului, a rasismului sau a naţionalismului. Un motiv fundamental al succesului este hotărârea lor de a-l imita pe Isus Cristos în manifestarea iubirii principiale. Un alt motiv este faptul că ei aşteaptă ca Regatul lui Dumnezeu să pună capăt oricărei nedreptăţi pe care o suportă.

Regatul lui Dumnezeu este soluţia definitivă pentru o lume fără ură, o lume în care nu va mai exista nimic rău care să fie urât. Descris în Biblie ca „ceruri noi“, acest guvern ceresc va garanta o lume liberă de nedreptate. El va domni peste „un pământ nou“, adică peste o nouă societate de oameni care vor fi fost educaţi să se iubească unul pe altul (2 Petru 3:13; Isaia 54:13). Această instruire este deja în curs, după cum reiese clar din experienţele lui Max, Simone şi ale multor altora. Ea este o anticipare a unui program mondial care va elimina ura şi cauzele ei.

Prin intermediul profetului său Isaia, Iehova descrie rezultatele: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Dumnezeu însuşi va fi pus capăt urii. Atunci va fi într-adevăr un timp al iubirii.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Naziştii au tatuat pe braţul stâng al lui Max Liebster un număr de prizonier.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

În curând ura va aparţine trecutului.