Deşi suntem făcuţi din ţărână, să mergem înainte!

„El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână.“ — PSALMUL 103:14.

1. Este Biblia corectă din punct de vedere ştiinţific atunci când afirmă că oamenii sunt făcuţi din ţărână? Explicaţi.

ÎN SENS fizic, suntem ţărână. „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu“ (Geneza 2:7). Această descriere simplă a creării omului este în armonie cu adevărul ştiinţific. Toate cele peste 90 de elemente din care se compune corpul uman le veţi găsi în „ţărâna pământului“. Un chimist afirma cândva că un corp uman adult este compus din 65% oxigen, 18% carbon, 10% hidrogen, 3% azot, 1,5% calciu şi 1% fosfor, restul fiind constituit din alte elemente. Nu este important dacă aceste estimări sunt sau nu absolut exacte. Concluzia care se impune este că „suntem ţărână“!

2. Ce reacţie produce în voi modul în care Dumnezeu i-a creat pe oameni, şi de ce?

² Cine, în afară de Iehova, ar fi putut crea nişte fiinţe atât de complexe doar din ţărână? Lucrările lui Dumnezeu sunt perfecte şi fără cusur, astfel că alegerea sa de a-l crea pe om în modul acesta nu constituie, desigur, un motiv de plângere. Într-adevăr, faptul că Marele Creator a fost capabil să-l creeze pe om din ţărâna pământului într-un mod inspirator de teamă şi minunat ne sporeşte aprecierea faţă de puterea sa nelimitată, faţă de măiestria şi înţelepciunea sa practică. — Deuteronomul 32:4; Psalmul 139:14.

O schimbare de situaţie

3, 4. a) Ce nu a avut Dumnezeu în intenţie când l-a creat pe om din ţărână? b) La ce făcea David referire în Psalmul 103:14, şi cum ne ajută contextul să ajungem la această concluzie?

³ Creaturile din ţărână au limite. Însă Dumnezeu nu a avut niciodată în intenţie ca acestea să constituie o povară sau să fie excesiv de restrictive. Ele nu erau menite să cauzeze descurajare sau să ducă la nefericire. Totuşi, aşa cum arată contextul cuvintelor lui David din Psalmul 103:14, unele limite la care sunt supuşi oamenii pot cauza descurajare şi pot duce la nefericire. De ce? Când Adam şi Eva nu i s-au supus lui Dumnezeu, ei au adus în existenţă o situaţie schimbată pentru viitoarea lor familie umană. Faptul de a fi făcuţi din ţărână a primit atunci noi semnificaţii.a

⁴ David nu vorbea despre limitele naturale pe care chiar şi oamenii perfecţi făcuţi din ţărână aveau să le aibă, ci despre slăbiciunile umane cauzate de imperfecţiunea moştenită. Altminteri, el nu ar fi spus despre Iehova: „El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi răscumpără viaţa din groapă; [El] nu ne face după păcatele noastre, nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre“ (Psalmul 103:2–4, 10). În pofida faptului că erau făcuţi din ţărână, dacă ar fi rămas fideli, oamenii perfecţi niciodată nu ar fi greşit, nu ar fi păcătuit, astfel încât să aibă nevoie de iertare; nici nu ar fi avut boli care să necesite vindecare. Mai presus de toate, niciodată nu ar fi trebuit să coboare în groapa morţii, de unde să poată fi readuşi la viaţă numai prin intermediul unei învieri.

5. De ce nu ne este greu să înţelegem cuvintele lui David?

⁵ Fiind imperfecţi, cu toţii am experimentat lucrurile despre care a vorbit David. Suntem permanent conştienţi de limitele noastre cauzate de imperfecţiune. Ne întristăm atunci când uneori ele par să ne submineze relaţia cu Iehova sau cu fraţii creştini. Regretăm că imperfecţiunea noastră şi presiunile exercitate de lumea lui Satan ne împing uneori la disperare. Întrucât domnia lui Satan se apropie cu repeziciune de sfârşit, lumea lui exercită o presiune mai mare ca oricând asupra oamenilor în general şi a creştinilor în special. — Apocalipsa 12:12.

6. De ce s-ar putea simţi descurajaţi unii creştini, şi cum ar putea profita Satan de acest gen de sentimente?

⁶ Sunteţi de părere că este din ce în ce mai greu să duceţi o viaţă creştină? Unii creştini chiar au fost auziţi exprimându-se că par să devină cu atât mai imperfecţi, cu cât au mai mulţi ani în adevăr. Foarte probabil însă, ei au devenit pur şi simplu din ce în ce mai conştienţi de propriile imperfecţiuni şi de incapacitatea de a se conforma normelor perfecte ale lui Iehova în modul în care le-ar plăcea s-o facă. În realitate însă, aceasta este o posibilă consecinţă a creşterii continue în cunoştinţă şi apreciere faţă de cerinţele drepte ale lui Iehova. Este foarte important să nu permitem niciodată ca o astfel de conştientizare să ne descurajeze atât de mult încât să facem jocul Diavolului. De-a lungul secolelor, el a încercat de repetate ori să se folosească de descurajare pentru a-i determina pe slujitorii lui Iehova să abandoneze închinarea adevărată. Însă o iubire autentică faţă de Dumnezeu, precum şi o „ură desăvârşită“ faţă de Diavol i-a prevenit pe cei mai mulţi dintre ei de la aceasta. — Psalmul 139:21, 22; Proverbele 27:11.

7. În ce privinţă ne-am putea asemăna uneori cu Iov?

⁷ Totuşi, slujitorii lui Iehova s-ar putea simţi descurajaţi într-un moment sau altul. Un motiv ar putea fi şi nemulţumirea faţă de propriile realizări. Ar putea fi implicaţi factori de natură fizică sau relaţii încordate cu membrii familiei, cu prietenii sau cu colegii de muncă. Fidelul Iov a devenit atât de descurajat, încât l-a implorat pe Dumnezeu: „Ah! de ai voi să mă ascunzi în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui un timp şi apoi Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!“ Acum, dacă împrejurările dificile i-au putut cauza lui Iov — ‘un om integru şi drept, care se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău’ — momente de descurajare, nu este imposibil ca acelaşi lucru să ni se întâmple şi nouă. — Iov 1:8, 13–19; 2:7–9, 11–13; 14:13.

8. De ce faptul de a fi descurajaţi din când în când poate fi un semn pozitiv?

⁸ Cât este de mângâietor să ştim că Iehova se uită la inimă şi că nu trece cu vederea motivele bune! Niciodată el nu-i va respinge pe cei care se străduiesc cu toată sinceritatea să-i placă. În realitate, faptul de a fi descurajaţi din când în când poate fi un semn pozitiv, indicând că nu tratăm în mod uşuratic serviciul pentru Iehova. Privind din acest unghi, cel care niciodată nu se luptă cu descurajarea s-ar putea să nu fie la fel de conştient din punct de vedere spiritual de slăbiciunile sale cum sunt alţii. Nu uitaţi: „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă“. — 1 Corinteni 10:12; 1 Samuel 16:7; 1 Împăraţi 8:39; 1 Cronici 28:9.

Şi ei erau făcuţi din ţărână

9, 10. a) A cui credinţă ar trebui să imite creştinii? b) Cum a reacţionat Moise faţă de sarcina sa?

⁹ Capitolul 11 din Evrei enumeră mai mulţi Martori precreştini ai lui Iehova care au exercitat o credinţă puternică. Creştinii din primul secol şi cei din timpurile moderne au procedat la fel. Lecţiile pe care le învăţăm de la ei sunt inestimabile (compară cu Evrei 13:7). De exemplu, a cui credinţă ar putea creştinii imita mai bine, dacă nu pe cea a lui Moise? El a fost însărcinat să proclame mesaje de judecată la adresa celui mai puternic domnitor al lumii din timpul său, faraonul Egiptului. În prezent, Martorii lui Iehova trebuie să declare mesaje similare de judecată împotriva religiei false şi a altor organizaţii care se opun Regatului instituit al lui Cristos. — Apocalipsa 16:1–15.

¹⁰ Îndeplinirea acestei misiuni nu este o sarcină uşoară, aşa cum a arătat Moise. „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe fiii lui Israel?“, a întrebat el. Putem înţelege sentimentele sale de incompetenţă. El era îngrijorat şi cu privire la eventuala reacţie a israeliţilor: „Iată că nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu“. Atunci, Iehova i-a explicat cum putea să-şi dovedească autoritatea primită, însă Moise mai avea o problemă. El a spus: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti robului Tău; căci vorba şi limba îmi sunt greoaie“. — Exodul 3:11; 4:1, 10.

11. Asemenea lui Moise, cum am putea reacţiona la obligaţiile teocratice, dar, exercitând credinţă, de ce anume putem fi siguri?

¹¹ Din când în când s-ar putea să simţim ceea ce a simţit Moise. Deşi ne recunoaştem obligaţiile teocratice, uneori s-ar putea să ne întrebăm cum ne vom achita de ele: „Cine sunt eu ca să-i abordez pe oameni, pe unii de condiţie socială, economică sau intelectuală superioară, şi să îndrăznesc să-i instruiesc în căile lui Dumnezeu? Cum vor reacţiona fraţii când voi face comentarii la întrunirile creştine sau când voi susţine teme la Şcoala de minister teocratic? Nu mă vor considera incompetent?“ Dar să nu uităm, Iehova a fost cu Moise şi l-a echipat pentru misiunea sa deoarece Moise a exercitat credinţă (Exodul 3:12; 4:2–5, 11, 12). Dacă imităm credinţa lui Moise, Iehova va fi cu noi şi ne va echipa şi pe noi pentru lucrarea noastră.

12. Cum ne poate încuraja credinţa lui David când suntem descurajaţi din cauza unor păcate sau defecte?

¹² Oricine se simte frustrat sau descurajat din cauza păcatelor sau defectelor sale se poate asemăna, evident, cu David când a spus: „Îmi cunosc fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea“. Rugându-se lui Iehova, David a mai spus: „Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate fărădelegile mele!“ Niciodată însă el nu a permis descurajării să-i răpească dorinţa de a-i sluji lui Iehova. „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!“ David era, evident, „ţărână“, dar Iehova nu s-a îndepărtat de el, deoarece David a exercitat credinţă în promisiunea lui Iehova că nu va dispreţui „o inimă zdrobită şi mâhnită“. — Psalmii 38:1–9; 51:3, 9, 11, 17.

13, 14. (a) De ce nu trebuie să devenim imitatori ai oamenilor? b) Cum ne arată exemplele lui Pavel şi Petru că şi ei erau făcuţi din ţărână?

¹³ Să observăm însă că, deşi trebuie să privim acest „nor aşa de mare de martori“ drept o încurajare ca să „alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte“, nu ni s-a spus să fim imitatorii lor. Ni s-a spus să păşim pe urmele lui „Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre“, nu pe ale oamenilor imperfecţi — nici chiar pe ale apostolilor fideli din secolul întâi. — Evrei 12:1, 2; 1 Petru 2:21.

¹⁴ Apostolii Pavel şi Petru, stâlpi în congregaţia creştină, au greşit uneori. „Nu practic binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac!“, a scris Pavel. „O, nenorocitul de mine!“ (Romani 7:19, 24). Iar Petru, într-un moment de încredere exagerată în sine, i-a spus lui Isus: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire!“ Când Isus l-a avertizat pe Petru că el avea să-L renege de trei ori, sigur de sine, Petru l-a contrazis pe Maestrul său, lăudându-se: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nicidecum nu mă voi lepăda de Tine“. Totuşi, el l-a renegat pe Isus, greşeală care l-a făcut să plângă cu amărăciune. Da, Pavel şi Petru erau făcuţi din ţărână. — Matei 26:33–35.

15. Ce anume ne stimulează să mergem înainte, în pofida faptului că suntem făcuţi din ţărână?

¹⁵ Însă, în pofida slăbiciunilor lor, Moise, David, Pavel, Petru şi alţii asemenea lor au ieşit victorioşi. De ce? Deoarece au exercitat o credinţă puternică în Iehova, s-au încrezut în el fără rezerve şi au stat aproape de el în pofida eşecurilor. Ei s-au bazat pe el pentru a le da „puterea care depăşeşte normalul“. Şi el le-a dat-o, nepermiţând vreodată ca ei să cadă fără să-şi poată reveni. Dacă vom continua să exercităm credinţă, putem fi siguri că atunci când se va face judecată în cazul nostru, aceasta va fi în armonie cu cuvintele: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui“. Cât de mult ne stimulează lucrul acesta să mergem înainte, în pofida faptului că suntem făcuţi din ţărână! — 2 Corinteni 4:7, NW; Evrei 6:10.

Ce înseamnă pentru noi personal faptul că suntem făcuţi din ţărână?

16, 17. În ce priveşte judecata, cum aplică Iehova principiul menţionat în Galateni 6:4?

¹⁶ Experienţa le-a furnizat multor părinţi şi învăţători înţelepciunea de a-i judeca pe copiii sau pe elevii lor potrivit capacităţii individuale, nu pe baza unei comparaţii cu fraţii sau cu colegii de clasă. Acest lucru este în armonie cu un principiu biblic pe care creştinii au fost sfătuiţi să-l urmeze: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii“. — Galateni 6:4.

¹⁷ În armonie cu acest principiu, deşi Iehova tratează cu poporul său ca grup organizat, el îi judecă în mod individual. Romani 14:12 spune: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu“. Iehova cunoaşte bine constituţia genetică a fiecăruia dintre slujitorii săi. El le cunoaşte constituţia fizică şi mintală, capacităţile, calităţile şi defectele moştenite, posibilităţile pe care le au, precum şi măsura în care profită de aceste posibilităţi pentru a produce roade creştine. Cuvintele lui Isus cu privire la văduva care a aruncat două monede mici în trezoreria templului şi ilustrarea lui cu privire la sămânţa semănată în solul excelent constituie exemple încurajatoare pentru creştinii care se simt probabil deprimaţi din cauza unei comparări neînţelepte între ei şi alţii. — Marcu 4:20; 12:42–44.

18. a) De ce ar trebui să stabilim ce înseamnă pentru noi personal faptul că suntem făcuţi din ţărână? b) De ce nu ar trebui ca o autoexaminare sinceră să ne facă să disperăm?

¹⁸ Este vital să stabilim ce înseamnă pentru noi personal faptul că suntem făcuţi din ţărână, astfel încât să putem sluji la potenţialul nostru maxim (Proverbele 10:4; 12:24; 18:9; Romani 12:1). Numai fiind foarte conştienţi de slăbiciunile şi defectele personale putem fi atenţi la necesitatea şi la posibilităţile de îmbunătăţire. Atunci când ne autoexaminăm, să nu ignorăm niciodată puterea spiritului sfânt de a ne ajuta să facem îmbunătăţiri. Prin intermediul lui a fost creat universul, a fost scrisă Biblia şi, în mijlocul unei lumi muribunde, a fost adusă în existenţă o paşnică societate a lumii noi. Aşadar, spiritul sfânt al lui Dumnezeu este, cu siguranţă, suficient de puternic pentru a le da celor ce-l cer înţelepciunea şi puterea necesare menţinerii integrităţii. — Mica 3:8; Romani 15:13; Efeseni 3:16.

19. De ce nu constituie un pretext faptul că suntem făcuţi din ţărână?

¹⁹ Cât este de mângâietor să ştim că Iehova îşi aduce aminte că suntem ţărână! Niciodată însă nu ar trebui să considerăm aceasta drept un pretext legitim pentru a ne slăbi eforturile sau poate chiar pentru a practica răul. Niciodată! Faptul că Iehova îşi aduce aminte că suntem ţărână constituie o expresie a bunătăţii sale nemeritate. Dar noi nu dorim să fim „oameni lipsiţi de pietate, care schimbă favoarea nemeritată a Dumnezeului nostru într-un pretext pentru o conduită libertină şi care se dovedesc falşi faţă de singurul nostru Proprietar şi Domn, Isus Cristos“ (Iuda 4, NW). Faptul că suntem făcuţi din ţărână nu constituie un pretext pentru a fi lipsiţi de pietate. Un creştin se străduieşte să combată tendinţele greşite, lovindu-şi corpul cu pumnii şi conducându-l ca pe un sclav, pentru a evita astfel ‘să întristeze Duhul Sfânt’. — Efeseni 4:30; 1 Corinteni 9:27.

20. a) Care sunt cele două aspecte cu privire la care avem ‘de sporit în lucrarea Domnului’? b) De ce avem motive să fim optimişti?

²⁰ Acum, în aceşti ultimi ani ai sistemului mondial al lui Satan, nu este momentul să încetinim ritmul — nici în privinţa predicării Regatului, nici în privinţa dezvoltării mai depline a roadelor spiritului lui Dumnezeu. În ambele domenii avem de ‘sporit’. Acum este momentul să mergem înainte, deoarece ştim că lucrarea noastră „nu este zadarnică“ (1 Corinteni 15:58). Iehova ne va susţine, deoarece David a spus despre el: „El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept“ (Psalmul 55:22). Ce bucurie este să ştim că Iehova ne permite fiecăruia personal să participăm la cea mai măreaţă lucrare care li s-a încredinţat vreodată creaturilor umane imperfecte — şi aceasta deşi suntem făcuţi din ţărână!

[Notă de subsol]

Puteţi explica?

◻ Cum diferă Geneza 2:7 de Psalmul 103:14 când se referă la faptul că oamenii sunt făcuţi din ţărână?

◻ De ce este capitolul 11 din Evrei o sursă de incurajare pentru creştinii de astăzi?

◻ De ce este înţelept să aplicăm principiul consemnat în Galateni 6:4?

◻ Cum ne pot ajuta Evrei 6:10 şi 1 Corinteni 15:58 să prevenim descurajarea?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Creştinii imită credinţa colaboratorilor în închinare, dar păşesc pe urmele Desăvârşitorului credinţei lor, Isus.