Ce speranţă există pentru orbi?

JOHN MILTON şi-a scris poemele epice Paradisul pierdut şi Paradisul regăsit cu toate că era complet orb. Faptul că era atât oarbă, cât şi surdă nu a împiedicat-o pe Helen Keller în eforturile ei de a le preda şi a-i ajuta pe cei cu deficienţe fizice. Da, mulţi orbi fac faţă cu succes greutăţilor cauzate de orbire. Dar ce minunat ar fi dacă toată lumea s-ar putea bucura de o vedere bună! Probabil că subscrieţi la ideea aceasta, îndeosebi dacă aveţi o fiinţă dragă sau un prieten care este orb sau are vederea slabă.

Este adevărat că, în unele ţări, programele de reabilitare îi învaţă pe cei cu vederea slabă deprinderi pentru activitatea zilnică. Alfabetul Braille şi câinii dresaţi îi ajută pe orbi să-şi satisfacă multe necesităţi. Cu toate acestea, mulţi oameni consideră orbirea drept cea mai îngrozitoare infirmitate. Iată ce a declarat un scriitor: „A fi orb înseamnă a fi privat de cea mai mare parte a lucrurilor care compun lumea fizică în care trăim“. În acelaşi timp, mulţi orbi trebuie să depindă tot mai mult de alţii.

Poate vă întrebaţi de ce este orbirea chiar atât de răspândită? Ei bine, aţi auzit de trahomă? Ea este cauza orbirii a circa nouă milioane de persoane. The New Encyclopædia Britannica spune despre ea următoarele: „Boala este contagioasă şi proliferează acolo unde oamenii trăiesc înghesuiţi într-un mediu cu condiţii igienice precare. Lipsa apei menajere şi roiurile de muşte atrase de excrementele umane favorizează răspândirea bolii. Dintr-un anumit punct de vedere, trahoma este mai mult o problemă socială decât una medicală; dacă ar putea fi îmbunătăţite condiţiile de viaţă, redusă supraaglomerarea, îndepărtate muştele şi asigurată alimentarea corespunzătoare cu apă, cazurile de trahomă ar scădea rapid“. Aproximativ un milion de oameni suferă de oncocerciasis. Sau ce se poate spune despre xeroftalmie, care este o cauză frecventă a orbirii? Diabetul, difteria, pojarul, scarlatina şi bolile transmisibile sexual pot, de asemenea, cauza orbire.

Pe măsură ce îmbătrânim, vederea ne slăbeşte ca urmare a unor tulburări, cum ar fi retinopatia pigmentară, glaucomul şi, bineînţeles, cataracta. În The New Encyclopædia Britannica citim următoarele: „În multe ţări ale lumii, cataracta se află încă printre primele cauze ale orbirii, fapt cu atât mai tragic cu cât boala se vindecă atât de uşor prin intervenţie chirurgicală“.

În pofida recentelor succese obţinute în oftalmologie, eradicarea orbirii este încă de domeniul viitorului îndepărtat. În aceeaşi enciclopedie se spune: „De progresele înregistrate în prevenirea, precum şi în tratarea orbirii pe cale medicamentoasă sau chirurgicală, pot beneficia numai cei care se bucură de îngrijire medicală. Până când vor putea fi îmbunătăţite condiţiile de alimentaţie şi de igienă ale unei mari părţi din populaţia globului, orbirea, care poate fi prevenită, rămâne în continuare la un nivel ridicat de răspândire“.

Deşi antibioticele şi chirurgia joacă, desigur, un rol important în lupta împotriva orbirii, speranţa unei vindecări definitive este legată de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă.

Vindecarea orbilor în timpul lui Isus

Imaginaţi-vă un om mergând pe un drum plin de praf. El are puţin peste 30 de ani. Auzindu-l că trece pe acolo, doi orbi care stăteau la marginea drumului strigă: „Ai milă de noi!“ Deşi ceilalţi oameni prezenţi acolo le poruncesc să tacă, orbii strigă tare: „Ai milă de noi!“ Omul întreabă cu amabilitate: „Ce vreţi să vă fac?“ Ei răspund prompt: „Să ni se deschidă ochii!“ Acum, închipuiţi-vă: Omul le atinge ochii şi imediat ei îşi recapătă vederea! — Matei 20:29–34.

Cât s-au bucurat aceşti foşti orbi! Şi totuşi, orbirea este atât de răspândită! Acesta a fost doar un caz. Dar de ce merită să-i acordăm atenţie? Deoarece Isus din Nazaret a fost cel care, cu amabilitate, le-a redat vederea. În realitate, pe lângă faptul că era ‘uns ca să le declare celor săraci vestea bună’, Isus a fost ‘trimis să-i facă pe orbi să-şi recapete vederea’. — Luca 4:18, NW.

Oamenii erau uluiţi de aceste vindecări miraculoase făcute prin puternicul spirit sfânt al lui Dumnezeu. Iată ce citim: „Mulţimile se minunau cînd au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel“ (Matei 15:31). Fără să ceară bani sau să se laude cu propria sa capacitate sau să încerce să se glorifice prin aceste vindecări, Isus a scos în evidenţă iubirea şi îndurarea lui Iehova Dumnezeu. Însă Isus a avut compasiune şi pentru orbii din punct de vedere spiritual, şi pentru persoanele neajutorate care erau ‘necăjite şi risipite ca nişte oi care n-aveau păstor’. — Matei 9:36.

Oricât de interesantă ar fi această relatare, poate vă întrebaţi: Dar ce facem azi? Întrucât azi nimeni nu vindecă oameni aşa cum a făcut Isus, au acele vindecări vreo însemnătate pentru noi? Există vreo speranţă pentru orbi? Vă rugăm să citiţi articolul următor.

[Text generic pe pagina 4]

„Până când vor putea fi îmbunătăţite condiţiile de alimentaţie şi de igienă ale unei mari părţi din populaţia globului, orbirea, care poate fi prevenită, rămâne în continuare la un nivel ridicat de răspândire.“ — The New Encyclopædia Britannica