Biblia gotică — O realizare remarcabilă

GOŢII au fost o confederaţie de triburi germanice, originare, probabil, din Scandinavia. În primele secole ale erei noastre, ei au migrat spre sud, ajungând chiar până la avanposturile Imperiului Roman de la Marea Neagră şi de la Dunăre.

Prima operă literară realizată într-o limbă germanică a fost Biblia gotică. În prezent nu mai există decât fragmente din această traducere. Ea rămâne însă o preţioasă şi unică versiune a Sfintelor Scripturi. De ce?

Wulfila — misionar şi traducător al Bibliei

Traducătorul acestei Biblii a fost Wulfila, cunoscut şi sub numele de Ulfila. Potrivit istoricului Philostorgius, Wulfila era descendentul unor prizonieri luaţi captivi în timpul unei incursiuni efectuate de goţi în Cappadocia, care face parte acum din Turcia de est. S-a născut aproximativ în anul 311 e.n. şi, cu circa 30 de ani mai târziu, a fost ordinat şi instruit de către Eusebius din Nicomedia, pentru a lucra ca misionar în rândurile goţilor.

„Pentru a-şi instrui şi a-şi înmulţi adepţii, spune istoricul Will Durant, el a tradus cu răbdare, din limba greacă în limba gotică, toată Biblia, exceptând cărţile Regilor“ (The Age of Faith). Astăzi, în afara unui fragment din cartea lui Neemia, singurele manuscrise din Biblia gotică ce mai există conţin fragmente din Scripturile greceşti creştine.

Limba gotică nu era o limbă scrisă. Prin urmare, Wulfila s-a confruntat cu o mare dificultate în ce priveşte traducerea, fapt care i-a pretins o excepţională ingeniozitate. Unii vechi istorici ai bisericii îi atribuie meritul de a fi inventat alfabetul gotic, alcătuit din 27 de simboluri şi bazat în principal pe alfabetul grec şi pe cel latin. În plus, The New Encyclopædia Britannica face următoarea remarcă: „El a inventat o terminologie germanică creştină folosită şi astăzi într-o oarecare măsură“.

Biblia gotică la începutul istoriei sale

Wulfila şi-a terminat traducerea înainte de anul 381 e.n. şi a murit după doi sau trei ani. Popularitatea de care s-a bucurat opera sa este confirmată de The Encyclopedia Americana, care afirmă că „traducerea a fost folosită, în general, de goţii care au migrat în Spania şi în Italia“. Într-adevăr, judecând după numărul fragmentelor care au supravieţuit, se pare că s-au realizat multe copii ale acestei Biblii gotice. Probabil că o parte din manuscrise au fost realizate în scriptoriul de la Ravenna şi de la Verona, în regiunea unde goţii îşi stabiliseră regatul lor. Scriptoriul era o încăpere în cadrul mânăstirilor unde erau scrise şi copiate manuscrisele.

Goţii şi-au încetat existenţa ca naţiune în jurul anului 555 e.n., după ce împăratul bizantin Iustinian I a recucerit Italia. După dispariţia lor, spune Tönnes Kleberg, „limba şi tradiţiile goţilor au dispărut [şi ele] din Italia şi abia dacă au mai lăsat urme. Manuscrisele în limba gotică nu au mai prezentat nici un interes. . . . Multe dintre ele au fost desfăcute în bucăţi şi şterse pentru a se înlătura scrierea de pe ele. Costisitorul pergament a fost apoi utilizat din nou pentru a scrie pe el altceva“.

Manuscrise care au supravieţuit

Unele dintre aceste manuscrise nu au fost bine şterse, astfel încât se mai vede încă, într-o oarecare măsură, scrierea iniţială. Câteva dintre aceste palimpsesturi, cum sunt ele numite, au fost găsite şi descifrate. În mod remarcabil, s-a păstrat intact faimosul Codex Argenteus, care conţine cele patru Evanghelii, scrise în următoarea ordine: Matei, Ioan, Luca şi Marcu.

Se crede că acest codex superb provine din Scriptoriul de la Ravenna şi datează de la începutul secolului al VI-lea e.n. Este numit Codex Argenteus, sau „Cartea de argint“, deoarece este scris cu cerneală de argint. Filele pergamentului său sunt de culoare purpurie, ceea ce indică faptul că a fost comandat probabil pentru un personaj regal. Primele trei rânduri ale fiecărei Evanghelii, precum şi începutul fiecărei părţi sunt scrise cu litere ornamentale de aur. De asemenea, la începutul celor patru „acolade“ paralele, plasate la subsolul fiecărei coloane a manuscrisului, apare scris cu litere de aur numele scriitorului fiecărei evanghelii. Aceste „acolade“ conţin referinţe la pasajele corespondente din Evanghelii.

Textul Bibliei gotice restabilit

După dispariţia naţiunii gotice, valorosul Codex Argenteus a dispărut şi el. Nu a mai fost văzut până pe la mijlocul secolului al XVI-lea, când a ieşit din nou la lumină, la mânăstirea Werden, în apropiere de Colonia, Germania.

În anul 1569, a fost publicată versiunea gotică a rugăciunii Tatăl nostru, atrăgându-se atenţia asupra Bibliei din care fusese extrasă. Numele de Codex Argenteus a apărut pentru prima dată în 1597. Din Werden, acest manuscris a ajuns la Praga, în colecţia de artă a împăratului. Însă în 1648, la sfârşitul războiului de treizeci de ani, suedezii, care ieşiseră învingători, au dus cu ei codexul împreună cu alte comori. Începând din 1669, acest codex a fost păstrat în permanenţă la Biblioteca Universităţii din Uppsala, Suedia.

Codex Argenteus era alcătuit iniţial din 336 de file, dintre care 187 se află la Uppsala. O altă filă — ultima din Evanghelia lui Marcu — a fost descoperită în 1970 la Speyer, Germania.

Din momentul în care codexul a reapărut, erudiţii au început să-i studieze scrierea pentru a descoperi semnificaţia acestei limbi moarte, limba gotică. Folosindu-se de toate manuscrisele pe care le avea la îndemână şi de unele încercări anterioare de a restabili textul, eruditul german Wilhelm Streitberg a compilat şi a publicat în 1908 „Die gotische Bibel“ (Biblia gotică), cu textul în limba greacă pe o pagină şi în limba gotică pe cealaltă.

Astăzi, această Biblie gotică prezintă interes în principal pentru erudiţi. Însă faptul că a fost realizată şi preţuită la începutul perioadei în care se făceau traduceri ale Bibliei atestă dorinţa şi hotărârea lui Wulfila de a deţine Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce, pe atunci, era o limbă modernă. El a recunoscut în mod corect faptul că numai în felul acesta goţii puteau spera să înţeleagă adevărul creştin.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Cu amabilitatea Bibliotecii Universităţii din Uppsala, Suedia