Fericiţi sunt cei umili

„Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har [bunătate nemeritată, NW].“ — 1 PETRU 5:5.

1, 2. Ce legătură a făcut Isus în Predica sa de pe munte între faptul de a fi fericit şi faptul de a fi umil?

EXISTĂ vreo legătură între faptul de a fi fericit şi faptul de a fi umil? În cea mai celebră predică a sa, Isus Cristos, cel mai mare om care a trăit vreodată, descrie nouă fericiri (Matei 5:1–12). A făcut Isus vreo legătură între faptul de a fi fericit şi faptul de a fi umil? Da, deoarece faptul de a fi umil este legat de multe dintre fericirile menţionate de el. De exemplu, pentru ca o persoană să fie conştientă de necesităţile sale spirituale, trebuie să fie umilă. Numai cei umili sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate. Iar cei mândri nu sunt blânzi, nici miloşi, nici nu sunt împăciuitori.

² Cei umili sunt fericiţi deoarece a fi umil este un lucru corect şi cinstit. În plus, cei umili sunt fericiţi deoarece a fi umil este un lucru înţelept; el ajută la dezvoltarea unor relaţii bune cu Iehova Dumnezeu şi cu colaboratorii creştini. Mai mult decât atât, cei umili sunt fericiţi deoarece faptul de a fi umil este o expresie a iubirii lor.

3. De ce cinstea ne obligă să fim umili?

³ De ce cinstea ne pretinde să fim umili? În primul rând, deoarece fiecare dintre noi moşteneşte imperfecţiunea şi continuă să facă greşeli. Apostolul Pavel a spus despre sine însuşi: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea: pentru că în mine este voinţa, dar nu este puterea de a face binele“ (Romani 7:18). Da, toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Romani 3:23). Sinceritatea ne va împiedica să fim mândri. Pentru a recunoaşte o greşeală este nevoie de umilinţă, iar cinstea ne va ajuta să ne recunoaştem vina ori de câte ori facem o greşeală. Întrucât continuăm să dăm greş în ceea ce ne străduim să facem, avem un motiv temeinic de a fi umili.

4. Ce motiv care ne obligă să fim umili este arătat în 1 Corinteni 4:7?

⁴ Apostolul Pavel ne indică un alt motiv pentru care cinstea trebuie să ne determine să fim umili. El spune: „Cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?“ (1 Corinteni 4:7). Nu există nici o îndoială în această privinţă: nu ar fi cinstit din partea noastră să ne atribuim glorie, să ne mândrim cu bunurile noastre, cu talentele sau cu realizările noastre. Cinstea ne ajută să avem o conştiinţă curată în faţa lui Dumnezeu, astfel încât „să ne purtăm drept [sau cinstit, NW] în toate lucrurile“. — Evrei 13:18.

5. Cum ne va ajuta cinstea chiar şi atunci când am comis o greşeală?

⁵ Cinstea ne ajută să fim umili atunci când facem o greşeală. Ea ne ajută să ne recunoaştem mai repede vina, în loc să încercăm să ne justificăm sau să dăm vina pe altcineva. Astfel, în timp ce Adam a învinovăţit-o pe Eva, David nu a aruncat vina asupra Bat-Şebei, spunând: ‘Nu trebuia să fi făcut baie în văzul tuturor. Mi-a fost imposibil să evit ispita’ (Geneza 3:12; 2 Samuel 11:2–4). Într-adevăr, se poate spune, pe de o parte, că faptul de a fi cinstiţi ne ajută să fim umili, iar, pe de altă parte, că faptul de a fi umili ne ajută să fim cinstiţi.

Credinţa în Iehova ne ajută să fim umili

6, 7. Cum ne ajută credinţa în Dumnezeu să fim umili?

⁶ Credinţa în Iehova ne va ajuta, de asemenea, să fim umili. Faptul de a recunoaşte cât de mare este într-adevăr Creatorul, Suveranul Universului, ne va împiedica să ne considerăm prea importanţi. Cât de clar ne este amintit acest lucru de profetul Isaia! În Isaia 40:15, 22, citim: „Iată, popoarele sînt ca o picătură de apă din vadră, ca praful fin pe o balanţă; . . . El stă deasupra cercului pămîntului şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui“.

⁷ Credinţa în Iehova ne va ajuta, de asemenea, atunci când considerăm că ni s-a făcut o nedreptate. În loc să ne consumăm din această cauză, îl vom aştepta în mod umil pe Iehova, aşa cum ne reaminteşte psalmistul în Psalmul 37:1–3, 8, 9. Apostolul Pavel subliniază aceeaşi idee: „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi loc mîniei lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti», zice DOMNUL“. — Romani 12:19.

Umilinţa — calea înţelepciunii

8. De ce umilinţa ajută la dezvoltarea unor relaţii bune cu Iehova?

⁸ Există multe motive pentru care faptul de a fi umil constituie calea înţelepciunii. Unul dintre ele, aşa cum s-a arătat deja, este că ajută la dezvoltarea unor relaţii bune cu Făuritorul nostru. Cuvântul lui Dumnezeu declară limpede în cartea Proverbele 16:5: „Orice inimă îngîmfată este o urîciune înaintea DOMNULUI“. De asemenea, în Proverbele 16:18 citim: „Mîndria merge înaintea distrugerii şi un duh îngîmfat înaintea căderii“. Mai devreme sau mai târziu, cel mândru ajunge să aibă necazuri. Într-adevăr, aşa trebuie să stea lucrurile, având în vedere ceea ce citim în 1 Petru 5:5: „Toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că «Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har [bunătate nemeritată, NW]»“. Veţi găsi aceeaşi idee şi în ilustrarea pe care a prezentat-o Isus cu privire la fariseul şi la încasatorul de impozite care se rugau. Umilul încasator de impozite s-a dovedit a fi mai drept. — Luca 18:9–14.

9. Ce fel de ajutor este umilinţa în timp de necaz?

⁹ Umilinţa este calea înţelepciunii deoarece ea ne ajută să urmăm mai uşor sfatul din Iacov 4:7: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu“. Dacă suntem umili, nu ne vom răzvrăti atunci când Iehova permite să suferim vreun necaz. Umilinţa ne va ajuta să fim mulţumiţi cu situaţia noastră şi să o suportăm. O persoană mândră este nemulţumită, doreşte întotdeauna mai mult şi se răzvrăteşte atunci când se află în situaţii critice. Cel umil, în schimb, suportă greutăţi şi încercări, aşa cum a făcut Iov. Iov a suferit pierderea tuturor bunurilor sale şi a fost lovit cu o boală dureroasă, ba chiar a fost îndemnat de soţia lui să urmeze calea mândriei, prin cuvintele adresate de aceasta: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ Cum a reacţionat el? Consemnarea biblică ne spune: „El i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?» În toate acestea, Iov n-a păcătuit cu buzele lui“ (Iov 2:9, 10). Deoarece era umil, Iov nu s-a răzvrătit, ci, dând dovadă de înţelepciune, s-a supus la tot ceea ce Iehova a permis să vină asupra lui. Iar în final, el a primit o bogată recompensă. — Iov 42:10–16; Iacov 5:11.

Umilinţa ne ajută să avem relaţii bune cu alţii

10. Cum ne îmbunătăţeşte umilinţa relaţiile cu colaboratorii noştri creştini?

¹⁰ Umilinţa este calea înţelepciunii deoarece ea ne ajută să avem relaţii bune cu colaboratorii noştri creştini. Apostolul Pavel ne sfătuieşte în mod potrivit: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora“ (Filipeni 2:3, 4). Umilinţa ne va împiedica în mod înţelept să concurăm cu alţii sau să încercăm să-i eclipsăm. Astfel de atitudini ne creează probleme atât nouă, cât şi colaboratorilor noştri creştini.

11. De ce umilinţa ne poate ajuta să evităm comiterea unor greşeli?

¹¹ De multe ori, umilinţa ne va ajuta să evităm comiterea unor greşeli. Cum aşa? Prin faptul că umilinţa ne va împiedica să fim exagerat de încrezători. În schimb, vom aprecia sfatul dat de Pavel în 1 Corinteni 10:12: „Cel căruia i se pare că stă în picioare să ia seama să nu cadă“. Cel mândru este prea încrezător în sine, astfel încât este înclinat să comită greşeli fie din cauza unor influenţe exterioare, fie din cauza propriilor sale slăbiciuni.

12. La îndeplinirea cărei obligaţii scripturale ne va îndemna umilinţa?

¹² Umilinţa ne va ajuta să ne conformăm cerinţei de a fi supuşi. În Efeseni 5:21, suntem sfătuiţi: ‘Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos’. Într-adevăr, nu trebuie oare ca fiecare dintre noi să fie supus? Copiii trebuie să le fie supuşi părinţilor, soţiile soţilor, iar soţii lui Cristos (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:22; 6:1). Apoi, în orice congregaţie creştină, toţi membrii acesteia, inclusiv slujitorii ministeriali, trebuie să se supună bătrânilor. Dar nu este oare tot atât de adevărat faptul că şi bătrânii sunt supuşi clasei sclavului fidel, aşa cum este reprezentată aceasta îndeosebi de supraveghetorul de circumscripţie? Iar apoi, supraveghetorul de circumscripţie trebuie să manifeste supunere faţă de supraveghetorul de district, iar supraveghetorul de district faţă de Comitetul filialei din ţara în care slujeşte. Ce se poate spune însă despre membrii Comitetului filialei? Ei trebuie să fie supuşi „unii altora“, precum şi Corpului de Guvernare, care reprezintă clasa ‘sclavului fidel şi prevăzător’, clasă care este răspunzătoare la rândul său în faţa lui Isus, Regele întronat (Matei 24:45–47, NW). La fel ca în oricare corp de bătrâni, fiecare membru al Corpului de Guvernare trebuie să respecte punctele de vedere ale celorlalţi. De exemplu, unul poate crede că are o idee excelentă. Dar dacă nu sunt de acord cu sugestia sa suficient de mulţi dintre ceilalţi membri, el trebuie să renunţe la ideea respectivă. Într-adevăr, fiecare dintre noi trebuie să aibă umilinţă, pentru că fiecare dintre noi se supune cuiva.

13, 14. a) În ce situaţie deosebită ne va ajuta umilinţa? b) Ce exemplu ne-a lăsat Petru în privinţa acceptării sfaturilor?

¹³ Că umilinţa este calea înţelepciunii se observă mai ales din faptul că ea ne ajută să acceptăm mai uşor sfatul şi disciplinarea. Fiecare dintre noi are nevoie din când în când de disciplinare şi ar trebui să urmăm sfatul din Proverbele 19:20: „Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor“. Aşa cum bine s-a spus, umilinţa înlătură durerea usturătoare a unei mustrări sau a unei disciplinări. În plus, apostolul Pavel ne sfătuieşte în Evrei 12:4–11 cu privire la caracterul înţelept al faptului de a ne supune în mod umil disciplinării. Numai în felul acesta putem spera să ne controlăm cu înţelepciune conduita viitoare şi să dobândim în schimb premiul vieţii veşnice. Ce deznodământ fericit!

¹⁴ În această privinţă am putea scoate în evidenţă exemplul apostolului Petru. El a fost mustrat de apostolul Pavel, după cum aflăm din relatarea consemnată în Galateni 2:14: „Cînd i-am văzut că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Petru în faţa tuturor: «Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, cum sileşti neamurile să trăiască în felul iudeilor?»“ S-a simţit oare ofensat apostolul Petru? În nici un caz pentru mult timp, dacă aşa au stat lucrurile, aceasta putându-se observa din modul în care se referă el mai târziu la „preaiubitul nostru frate Pavel“, în 2 Petru 3:15, 16.

15. Care este legătura dintre faptul de a fi umil şi faptul de a fi fericit?

¹⁵ Mai este şi problema de a fi satisfăcuţi, sau mulţumiţi. Pur şi simplu nu putem fi fericiţi dacă nu suntem mulţumiţi cu situaţia noastră în viaţă, cu privilegiile şi cu binecuvântările noastre. Creştinul umil adoptă următoarea atitudine: „Dacă Dumnezeu o permite, pot s-o suport“, aceasta exprimând în realitate ceea ce spune apostolul Pavel, după cum citim în 1 Corinteni 10:13: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită naturii omeneşti. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta“. Aşadar, observăm din nou modul în care umilinţa este calea înţelepciunii, şi anume prin faptul că ne ajută să fim fericiţi indiferent care ar fi situaţia noastră în viaţă.

Iubirea ne va ajuta să fim umili

16, 17. a) Ce exemplu scriptural scoate în evidenţă cea mai mare calitate care ne ajută să fim umili? b) Ce exemplu nebiblic ilustrează, de asemenea, această idee?

¹⁶ Mai presus decât orice, ceea ce ne va ajuta să fim umili este iubirea altruistă, agápe. De ce a putut Isus să suporte cu atâta umilinţă încercarea sa pe stâlpul de tortură, pe care le-o descrie Pavel filipenilor (Filipeni 2:5–8)? De ce nu s-a gândit el niciodată să fie egal cu Dumnezeu? El însuşi a mărturisit motivul: „Eu iubesc pe Tatăl“ (Ioan 14:31). Iată de ce, el a îndreptat întotdeauna gloria şi onoarea spre Iehova, Tatăl său ceresc. Astfel, într-o altă ocazie, el a subliniat faptul că numai Tatăl său ceresc era bun. — Luca 18:18, 19.

¹⁷ O întâmplare din viaţa unuia dintre primii poeţi americani, John Greenleaf Whittier, ilustrează această idee. În adolescenţă, acesta avusese o prietenă şi, odată, la o întrecere de dicţie, ea a pronunţat corect un cuvânt, în timp ce el l-a pronunţat greşit. Ea s-a întristat foarte mult din această cauză. De ce? După cum îşi amintea poetul, ea a spus: „Îmi pare rău că am pronunţat cuvântul acela. Detest faptul de a fi mai presus de tine . . . fiindcă, vezi tu, eu te iubesc“. Da, atunci când iubim pe cineva, vom dori ca persoana respectivă să fie mai presus de noi, nu mai prejos, deoarece iubirea este umilă.

18. Care este sfatul scriptural pe care umilinţa ne va ajuta să-l urmăm?

¹⁸ Aceasta este o lecţie bună pentru toţi creştinii, îndeosebi pentru fraţi. Atunci când este vorba despre un privilegiu special de serviciu, ne vom bucura oare că fratele nostru l-a primit, şi nu noi, sau vom simţi puţină gelozie şi invidie? Dacă îl iubim cu adevărat pe fratele nostru, ne vom bucura că el a obţinut acea însărcinare, sau aprobare, sau privilegiu de serviciu special. Da, umilinţa ne va ajuta să nu ne fie greu să urmăm sfatul care spune: „Să luaţi iniţiativa în a vă da onoare unii altora“ (Romani 12:10, NW). O altă traducere redă aceste cuvinte astfel: „Onoraţi-vă unii pe alţii mai presus decât pe voi înşivă“ (New International Version). Şi iarăşi, suntem sfătuiţi de către apostolul Pavel: „În dragoste slujiţi-vă unii altora“ (Galateni 5:13). Da, dacă avem iubire, vom fi bucuroşi să ne punem la dispoziţia fraţilor noştri, să le slujim, punând interesele şi bunăstarea lor mai presus de ale noastre, lucruri care pretind umilinţă. De asemenea, umilinţa ne va împiedica să ne lăudăm şi astfel vom evita să trezim în alţii un spirit de gelozie sau de invidie. Pavel a scris că iubirea „nu se laudă, nu se umflă de mîndrie“. De ce? Deoarece motivaţia din spatele lăudăroşeniei şi a îngâmfării este egoistă, egotistă, în timp ce iubirea este însăşi esenţa altruismului. — 1 Corinteni 13:4.

19. Ce exemple biblice ilustrează faptul că umilinţa şi iubirea merg mână în mână, la fel ca mândria şi egoismul?

¹⁹ Relaţia lui David cu regele Saul şi cu fiul acestuia, Ionatan, constituie un remarcabil exemplu în ce priveşte modul în care iubirea şi umilinţa merg mână în mână, aşa cum şi mândria şi egoismul merg mână în mână. Datorită succeselor obţinute de David în bătălie, femeile din Israel cântau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii“ (1 Samuel 18:7). Nefiind câtuşi de puţin umil, ci mai degrabă mistuit de mândrie, Saul a nutrit de atunci înainte o ură de moarte faţă de David. Câtă deosebire în comparaţie cu spiritul manifestat de fiul său Ionatan! Citim că Ionatan l-a iubit pe David ca pe propriul său suflet (1 Samuel 18:1). Aşadar, cum a reacţionat Ionatan atunci când, în scurgerea evenimentelor, a devenit evident că Iehova îl binecuvânta pe David şi că acesta, nu el, urma să fie succesorul lui Saul ca rege al Israelului? A fost Ionatan gelos sau invidios? Nicidecum! Din cauza marii sale iubiri pentru David, el a putut spune, aşa cum citim în 1 Samuel 23:17: „Nu te teme de nimic, căci mîna tatălui meu Saul nu te va găsi. Tu vei fi împărat peste Isarel şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul ştie şi el lucrul acesta“. Marea iubire pe care o avea Ionatan pentru David l-a determinat să accepte în mod umil voinţa clară a lui Dumnezeu cu privire la cel care urma să fie succesorul tatălui său la tronul Israelului.

20. Cum a arătat Isus relaţia strânsă dintre iubire şi umilinţă?

²⁰ Un alt fapt care evidenţiază relaţia dintre iubire şi umilinţă reiese din ceea ce s-a întâmplat în ultima seară pe care a petrecut-o Isus cu apostolii săi înainte de a muri. În Ioan 13:1, citim despre Isus că, „fiindcă iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit pînă la capăt“. După aceste cuvinte, citim că Isus a spălat picioarele apostolilor săi, asemenea unui umil slujitor. Ce lecţie extraordinară de umilinţă! — Ioan 13:1–11.

21. În rezumat, de ce trebuie să fim umili?

²¹ Într-adevăr, avem multe motive să fim umili. Faptul de a fi umil este un lucru corect, cinstit. Constituie calea credinţei. Ajută la dezvoltarea unor relaţii bune cu Iehova şi cu colaboratorii noştri de credinţă. Constituie calea înţelepciunii. Mai presus de toate, constituie calea iubirii şi aduce fericirea adevărată.

Cum aţi răspunde?

◻ În ce privinţe este cinstea un ajutor pentru a fi umili?

◻ De ce credinţa în Iehova ne poate ajuta să fim umili?

◻ De unde reiese faptul că a fi umil este calea înţelepciunii?

◻ De ce este iubirea deosebit de folositoare pentru a fi umili?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Iov s-a supus în mod umil lui Iehova. El nu ‘a blestemat pe Dumnezeu şi să moară’.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Petru s-a supus în mod umil atunci când Pavel l-a mustrat în public.