Papias a preţuit declaraţiile Domnului

„NU-MI plăcea . . . compania acelora care au multe de spus, ci a acelora care predau ce este adevărat.“ Aşa a scris Papias, un creştin declarat din secolul al II-lea e.n.

Papias a trăit în perioada imediat următoare morţii apostolilor lui Isus Cristos. De fapt, el era un asociat al lui Policarp, despre care se spune că a învăţat de la apostolul Ioan. Aceste referinţe, împreună cu metoda lui Papias de a acumula cunoştinţe, lasă să se înţeleagă că el era bine informat.

O metodă minuţioasă

Setea de adevăr a lui Papias iese clar în evidenţă în cele cinci cărţi care alcătuiesc opera sa asupra declaraţiilor Domnului. În anii tinereţii, fără îndoială că Papias a strâns multe din declaraţiile adevărului pe care le-a auzit. Mai târziu, din locuinţa sa din oraşul frigian Hierapolis, Asia Mică, Papias îi întreba pe bătrâni pentru a se asigura dacă l-au văzut sau auzit vreodată pe vreunul dintre apostolii lui Isus. El îi întreba cu mult interes şi consemna ceea ce aveau ei de spus.

Iată ce relatează Papias: „Nu voi ezita să notez . . . orice am învăţat cu atenţie, în orice moment, de la bătrâni, şi am rememorat cu atenţie, asigurîndu-vă de adevărul spuselor lor. Fiindcă mie nu-mi plăcea, spre deosebire de majoritatea oamenilor, compania acelora care au multe de spus, ci a acelora care predau ce este adevărat; nici compania acelora care relatează poruncile altora, ci a acelora care prezintă poruncile date de Domnul spre credinţă şi care provin din adevărul însuşi. Iar dacă mi-ar ieşi în cale cineva care a fost un continuator al bătrânilor, i-aş cere relatările furnizate de bătrâni — ce a spus Andrei sau Petru sau Filip sau Toma sau Iacov sau Ioan sau Matei sau orice alt discipol al Domnului“.

Opera sa

Fără îndoială că Papias a avut la dispoziţie o bogată cunoştinţă spirituală. Putem numai să ne imaginăm cu câtă atenţie trebuie să fi ascultat el detaliile privitoare la viaţa particulară şi ministerul fiecărui apostol. În jurul anului 135 e.n., Papias a notat ceea ce a avut de spus într-o carte scrisă de el însuşi. Este regretabil că această carte a dispărut. Ea a fost citată de Ireneu, un creştin declarat din secolul al II-lea e.n., şi de către istoricul Eusebiu, din secolul al IV-lea. De fapt, ea mai era citită şi în secolul al IX-lea e.n. şi se pare că a existat până în secolul al XIV-lea.

Papias credea în venirea Domniei Milenare a lui Cristos (Apocalipsa 20:2–7). Potrivit lui Ireneu el a scris despre un timp „în care creaţia, înnoită şi eliberată, va produce din abundenţă tot felul de hrană, din roua cerului şi fertilitatea pământului, aşa cum bătrânii care îl văzuseră pe Ioan, discipolul Domnului, relatau că auziseră cum Domnul preda despre acele timpuri“. Papias a mai scris: „Pentru credincioşi, aceste lucruri sunt credibile. Iar când Iuda, trădătorul, a refuzat să creadă şi a întrebat «Cum va fi împlinit un asemenea lucru de către Domnul?», Domnul a spus: «Cei care vor trăi atunci vor vedea»“.

Papias a scris într-o vreme în care gnosticismul era în floare. Gnosticii amestecau filozofia, speculaţiile şi misticismul păgân cu creştinismul apostat. De fapt, prezentarea oracolelor, sau declaraţiilor, Domnului de către Papias a fost o încercare de a opri răspândirea gnosticismului. După el, Ireneu a continuat să se opună spiritualităţii false şi exagerate a gnosticilor. Cu siguranţă că exista o mare cantitate de literatură gnostică, fapt ce l-a determinat pe Papias să facă aluzii sarcastice la ‘cei care au atât de multe de spus’. Obiectivul său era clar — să combată falsitatea cu adevărul. — 1 Timotei 6:4; Filipeni 4:5.

Comentarii asupra Evangheliilor

În fragmentele care mai există din scrierile lui Papias sunt amintite naraţiunile scrise de Matei şi Marcu. De exemplu, iată ce spune Papias despre documentul lui Marcu: „Marcu, devenit interpret al lui Petru, a scris cu exactitate tot ce şi-a amintit“. Dovedind şi mai mult exactitatea acestei Evanghelii, Papias spune în continuare: „Aşadar, Marcu nu a făcut nici o greşeală, în timp ce a scris, astfel, unele lucruri aşa cum şi le-a amintit; căci el şi-a propus ca unică preocupare să nu omită nimic din lucrurile auzite şi să nu consemneze nici o declaraţie falsă în ele“.

Papias furnizează dovezi externe potrivit cărora Matei şi-a scris iniţial Evanghelia în ebraică. Iată ce spune Papias: „El a scris declaraţiile în ebraică şi fiecare le-a interpretat cum a putut mai bine“. Probabil că Papias a făcut referiri la Evangheliile lui Luca şi Ioan, precum şi la alte scrieri din Scripturile greceşti creştine. Dacă aşa stau lucrurile, el a fost unul dintre cei mai vechi martori care au confirmat autenticitatea lor şi faptul că sunt inspirate de Dumnezeu. Din nefericire totuşi, numai puţine fragmente din scrierile sale au supravieţuit.

Conştient de necesitatea sa spirituală

Ca supraveghetor în congregaţia de la Hierapolis, Papias a fost un cercetător neobosit. Pe lângă faptul că era un cercetător asiduu, el manifesta o profundă apreciere faţă de Scripturi. Papias a apreciat corect că orice declaraţie doctrinară a lui Isus Cristos sau a apostolilor Săi este cu mult mai preţioasă de explicat decât declaraţiile fanteziste care se găseau în literatura din timpul său. — Iuda 17.

Se spune că Papias a fost martirizat la Pergam în 161 sau 165 e.n. Cât de profund au fost influenţate, de fapt, viaţa şi comportarea lui Papias de învăţăturile lui Isus Cristos nu se poate spune cu exactitate. Totuşi, el a manifestat o dorinţă sinceră de a învăţa şi analiza Scripturile. La fel fac creştinii adevăraţi de azi, deoarece ei sunt conştienţi de necesităţile lor spirituale (Matei 5:3). Şi, asemenea lui Papias, ei preţuiesc declaraţiile Domnului.