A susţinut Biserica secolului întâi că Dumnezeu este o Trinitate?
Partea a II-a — Au predat Părinţii Apostolici doctrina Trinităţii?
În Turnul de veghere din 1 noiembrie 1991, Partea I-a din această serie a analizat dacă Isus şi discipolii săi au predat doctrina Trinităţii — ideea că Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt ar fi trei persoane egale, dar un singur Dumnezeu. Din dovezile clare ale Bibliei, ale istoricilor şi chiar ale teologilor reiese că nu. Cum stau lucrurile cu conducătorii bisericii care au urmat imediat după ei — au predat ei Trinitatea?
„PĂRINŢII APOSTOLICI“ reprezintă denumirea utilizată pentru a-i desemna pe clericii care au scris despre creştinism la sfîrşitul secolului întîi şi începutul secolului al doilea al erei noastre. Dintre ei au făcut parte Clement din Roma, Ignatius, Polycarp, Hermas şi Papias.
Despre ei se spune că au fost contemporani cu unii dintre apostoli. Astfel, ei trebuie să fi fost familiarizaţi cu învăţăturile apostolice. Cu privire la ceea ce au scris aceşti bărbaţi, The New Encyclopædia Britannica spune:
„Privite în totalitate, scrierile Părinţilor Apostolici sînt mai valoroase din punct de vedere istoric decît orice altă literatură creştină în afara Noului Testament“.1
Dacă apostolii ar fi predat doctrina Trinităţii, atunci şi aceşti Părinţi Apostolici ar fi trebuit să o susţină. Ea ar fi trebuit să fie evidentă în învăţătura lor, dat fiind că nimic nu era mai important decît să le spui oamenilor cine este Dumnezeu. Aşadar, au predat ei doctrina Trinităţii?
O declaraţie de credinţă de la începuturi
Una dintre cele mai vechi declaraţii nebiblice de credinţă creştină se află într-o carte care conţine 16 capitole scurte, intitulată Didahia, sau Învăţătura celor doisprezece apostoli. Unii istorici afirmă că datează dinainte sau din jurul anului 100 e.n. Autorul ei este necunoscut.2
Didahia tratează cîteva lucruri pe care oamenii trebuiau să le cunoască pentru a deveni creştini. În capitolul 7 se prescrie botezul „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfînt“, aceleaşi cuvinte pe care le-a folosit Isus în Matei 28:19.3 Dar nu se spune nimic despre faptul că cei trei ar fi egali în eternitate, putere, poziţie şi înţelepciune. În capitolul 10, Didahia include următoarea mărturisire de credinţă sub formă de rugăciune:
„Îţi mulţumim, Tată Sfînt, pentru Numele tău sfînt pe care l-ai făcut să locuiască în inima noastră; şi pentru cunoştinţa şi credinţa şi nemurirea pe care ni le-ai făcut cunoscute prin intermediul lui Isus, Slujitorul tău. Glorie ţie pentru totdeauna! Tu, Stăpîn Atotputernic, ai creat totul de dragul Numelui tău . . . Şi ne-ai dat în mod îndurător hrană şi băutură spirituală şi viaţă eternă prin intermediul lui Isus, Slujitorul tău“.4
Nu există nici o Trinitate în aceste cuvinte. În The Influence of Greek Ideas on Christianity, Edwin Hatch citează pasajul precedent şi apoi spune:
„În domeniul iniţial al creştinismului nu pare să fi existat vreo mare îmbunătăţire în privinţa acestor concepţii elementare. Doctrina asupra căreia se punea accent era că Dumnezeu există, că El este unul singur, că El este atotputernic şi veşnic, că El a făcut lumea, că mila Sa este asupra tuturor lucrărilor Sale. Nu exista nici o înclinaţie spre dezbateri metafizice“.5
Clement din Roma
Clement din Roma, considerat că ar fi fost „episcop“ în acest oraş, constituie o altă sursă veche de scrieri despre creştinism. Se crede că el a murit în jurul anului 100 e.n. În materialul presupus a fi scris de el nu se face nici o menţiune despre Trinitate, nici direct, nici indirect. În Prima epistolă a lui Clement către corinteni, el afirmă:
„Îndurarea şi pacea din partea Atotputernicului Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos să vă fie înmulţite“.
„Apostolii ne-au predicat Evanghelia din partea Domnului Isus Cristos; Isus Cristos a făcut aceasta din partea lui Dumnezeu. Aşadar, Cristos a fost trimis de Dumnezeu, iar apostolii de Cristos.“
„Fie ca Dumnezeu, care vede toate lucrurile, şi care este Cîrmuitorul tuturor spiritelor şi Domnul oricărei cărni — care l-a ales pe Domnul nostru Isus Cristos şi pe noi prin El, ca să fim un popor special — să acorde fiecărui suflet care cheamă sfîntul şi gloriosul Său Nume credinţă, teamă, pace, răbdare, îndelungă răbdare.“6
Clement nu spune că Isus sau spiritul sfînt este egal cu Dumnezeu. El îl prezintă pe Dumnezeul Atotputernic (nu doar pe „Tatăl“) ca fiind distinct de Fiul. Dumnezeu este prezentat ca fiind superior, deoarece Cristos este „trimis“ de Dumnezeu şi Dumnezeu „l-a ales“ pe Cristos. Arătînd că Dumnezeu şi Cristos sînt două identităţi separate şi neegale, Clement a spus:
„Vom cere cu rugăciuni fierbinţi şi implorări ca Creatorul universului să păstreze intact numărul exact al aleşilor săi din lumea întreagă, prin iubitul său Copil Isus Cristos. . . . Înţelegem că tu singurul [Dumnezeu] eşti ‘cel preaînalt între ce este preaînalt’ . . . Numai tu eşti păzitorul spiritelor şi Dumnezeul oricărei cărni“.
„Fie ca toate naţiunile să înţeleagă că tu eşti singurul Dumnezeu, că Isus Cristos este Copilul tău.“7
Clement îl numeşte pe Dumnezeu (nu doar pe „Tatăl“) „cel preaînalt“ şi se referă la Isus ca fiind „Copilul“ lui Dumnezeu. El consemnează totodată cu privire la Isus: „Întrucît el reflectă splendoarea lui Dumnezeu, el este cu atît mai mult superior îngerilor, cu cît titlul său este mai distins decît al lor“.8 Isus reflectă splendoarea lui Dumnezeu, dar nu o egalează, întocmai cum luna reflectă lumina soarelui, dar nu egalează sursa luminii, soarele.
Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi egal cu Dumnezeu, care este Tatăl ceresc, nu ar fi fost necesar din partea lui Clement să spună că Isus este superior îngerilor, deoarece acest lucru ar fi fost evident. Iar exprimarea lui arată că el recunoaşte faptul că deşi Isus este superior îngerilor, el este inferior Atotputernicului Dumnezeu.
Punctul de vedere al lui Clement este foarte limpede: Fiul îi este inferior Tatălui şi este pe o poziţie secundară faţă de el. Clement nu a considerat niciodată că Isus face parte împreună cu Tatăl dintr-o divinitate. El arată că Fiul este dependent de Tatăl, adică de Dumnezeu, şi afirmă în mod categoric că Tatăl este ‘singurul Dumnezeu’, neîmpărţindu–şi poziţia cu nimeni. Şi nici spiritului sfînt Clement nu-i atribuie nicăieri egalitate cu Dumnezeu. Astfel, în scrierile lui Clement nu există absolut nici o Trinitate.
Ignatius
Ignatius, un episcop din Antiohia, a trăit aproximativ de la mijlocul secolului întîi pînă la începutul secolului al doilea. Presupunînd că toate scrierile care i se atribuie sînt autentice, în nici una dintre ele nu există o egalitate a Tatălui, Fiului şi spiritului sfînt.
Chiar dacă Ignatius ar fi spus că Fiul este egal cu Tatăl în eternitate, putere, poziţie şi înţelepciune, încă nu ar fi o Trinitate, deoarece el nu spune nicăieri că spiritul sfînt este egal cu Dumnezeu în aceste privinţe. Dar Ignatius nu a spus că Fiul ar fi egal cu Dumnezeu Tatăl în aceste privinţe sau în vreun alt fel. Dimpotrivă, el a arătat că Fiul este supus Celui care îi este superior, Dumnezeul Atotputernic.
Ignatius îl numeşte pe Dumnezeul Atotputernic „singurul Dumnezeu adevărat, cel nenăscut şi inaccesibil, Domnul tuturor, Tatăl şi Născătorul singurului Fiu-născut“, arătînd distincţia dintre Dumnezeu şi Fiul Său.9 El vorbeşte despre „Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Cristos“.10 Şi declară: „Există un singur Dumnezeu, cel Atotputernic, care s-a manifestat pe Sine Însuşi prin Isus Cristos, Fiul Său“.11
Ignatius arată că Fiul nu este o persoană eternă, ci a fost creat, căci, potrivit lui Ignatius, Fiul a spus: „Domnul [Atotputernicul Dumnezeu] M-a creat, începutul căilor Sale“.12 În mod similar, Ignatius spune: „Există un singur Dumnezeu al universului, Tatăl lui Cristos, ‘din care sînt toate lucrurile’; şi un singur Domn Isus Cristos, Domnul nostru, ‘prin care sînt toate lucrurile’“.13 El mai scrie:
„Spiritul Sfînt nu vorbeşte propriile Sale lucruri, ci pe cele ale lui Cristos, . . . întocmai cum Domnul, de asemenea, ne-a anunţat lucrurile pe care El le-a primit de la Tatăl. Căci, spune El [Fiul], ‘cuvîntul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care m-a trimis’“.14
„Există un singur Dumnezeu care s-a manifestat pe sine prin Isus Cristos, Fiul său, care este Cuvîntul său care a purces din tăcere şi i-a plăcut în orice privinţă lui [Dumnezeu] care l-a trimis. . . . Isus Cristos a fost supus Tatălui.“15
Este adevărat că Ignatius îl numeşte pe Fiul „Dumnezeu Cuvîntul“. Dar utilizarea cuvîntului „Dumnezeu“ cu referire la Fiul nu înseamnă neapărat egalitate cu Dumnezeul Atotoputernic. Biblia îl numeşte şi ea pe Fiul „Dumnezeu“ la Isaia 9:6. Ioan 1:18, NW, îl numeşte pe Fiul „singurul dumnezeu născut“. Fiind învestit cu putere şi autoritate din partea lui Iehova Dumnezeu, Tatăl, Fiul a putut fi numit pe drept cuvînt un „puternic“, ceea ce constituie sensul de bază al cuvîntului „dumnezeu“. — Matei 28:18; 1 Corinteni 8:6; Evrei 1:2.
Dar cele 15 scrisori atribuite lui Ignatius sînt oare acceptate ca autentice? În The Ante-Nicene Fathers, volumul I, editorii Alexander Roberts şi James Donaldson afirmă:
„Acum opinia universală a criticilor este că primele opt din aceste pretinse scrisori ale lui Ignatius sînt false. Ele conţin dovezi indubitabile ale faptului că sînt produse într-o epocă de mai tîrziu . . . şi prin consens general ele sînt acum abandonate ca fiind falsuri“.
„Din cele şapte Epistole care sînt recunoscute de Eusebius . . ., posedăm două texte greceşti revizuite, unul mai scurt şi unul mai lung. . . . Deşi forma mai scurtă . . . a fost, în general, acceptată cu prioritate faţă de cea mai lungă, a existat totuşi o opinie preponderentă printre erudiţi, că nici chiar aceasta n-ar putea fi considerată ca fiind absolut liberă de interpolări sau de o autenticitate neîndoielnică.“16
Dacă acceptăm versiunea mai scurtă a scrierilor sale ca fiind autentică, ea elimină unele fraze (din versiunea mai lungă) care îl prezintă pe Cristos subordonat lui Dumnezeu, dar ceea ce rămîne în versiunea mai scurtă tot nu prezintă o Trinitate. Şi indiferent care din scrierile sale ar fi autentice, ele atestă în modul cel mai favorabil că Ignatius a crezut în dualitatea lui Dumnezeu şi a Fiului său. Aceasta a fost, desigur, nu o dualitate de persoane egale, deoarece Fiul este prezentat întotdeauna ca fiind mai mic decît Dumnezeu şi subordonat lui. Astfel, indiferent de modul în care sînt considerate scrierile lui Ignatius, în ele nu poate fi găsită o doctrină a Trinităţii.
Polycarp
Polycarp din Smirna s-a născut în ultima treime a secolului întîi şi a murit la mijlocul secolului al doilea. Se spune că a avut legături cu apostolul Ioan şi că a scris Epistola lui Polycarp către filipeni.
A existat ceva în scrierea lui Polycarp care să indice o Trinitate? Nu, nu există nici o menţiune referitoare la ea. Într-adevăr, ceea ce spune el este în armonie cu ceea ce au predat Isus, discipolii şi apostolii săi. De exemplu, în Epistola sa, Polycarp spunea:
„Fie ca Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, şi Isus Cristos Însuşi, care este Fiul lui Dumnezeu, . . . să vă zidească în credinţă şi adevăr“.17
Să observăm că, asemenea lui Clement, Polycarp nu vorbeşte despre o relaţie trinitară, „Tată“ şi „Fiu“, a unor egali într-o divinitate. Dimpotrivă, el vorbeşte despre „Dumnezeul şi Tatăl“ lui Isus, nu doar despre ‘Tatăl lui Isus’. Astfel, el îl separă pe Dumnezeu de Isus, aşa cum fac în mod repetat scriitorii Bibliei. Pavel spune la 2 Corinteni 1:3: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos“. El nu spune doar: ‘Binecuvîntat să fie Tatăl lui Isus’, ci: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu şi Tatăl“ lui Isus.
De asemenea, Polycarp spune: „Pace de la Dumnezeul Atotputernic şi de la Domnul Isus Cristos, Salvatorul nostru“.18 Şi aici, Isus este deosebit de Dumnezeul Atotputernic, nu o persoană în cadrul unei Divinităţi triunice egale.
Hermas şi Papias
Un alt Părinte Apostolic este Hermas, care a scris în prima parte a secolului al doilea. În lucrarea sa, Păstorul, sau Pastorul, spune el vreun lucru care să conducă pe cineva la convingerea că el l-a înţeles pe Dumnezeu ca fiind o Trinitate? Să observăm cîteva exemple din ceea ce spune el:
„Spiritul Sfînt nu vorbeşte cînd doreşte omul să vorbească spiritul, ci vorbeşte numai cînd doreşte Dumnezeu ca să vorbească. . . . Dumnezeu a plantat viţa de vie, adică, El i-a creat pe oameni şi i-a dat Fiului Său; iar Fiul i-a numit pe îngerii Săi peste ei ca să vegheze asupra lor“.19
„Fiul lui Dumnezeu este mai bătrîn decît toată creaţia sa.“20
Aici Hermas spune că, atunci cînd Dumnezeu (nu numai Tatăl) doreşte ca spiritul să vorbească, acesta vorbeşte, dovedind superioritatea lui Dumnezeu faţă de spirit. Şi el spune că Dumnezeu i-a dat viţa de vie Fiului său, arătînd superioritatea lui Dumnezeu faţă de Fiu. El afirmă totodată că Fiul lui Dumnezeu este mai bătrîn decît creaturile sale, ale Fiului, adică cele pe care Fiul lui Dumnezeu le-a creat în calitate de Meşter Lucrător al lui Dumnezeu, „pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sînt în ceruri şi pe pămînt“ (Coloseni 1:15, 16). Realitatea este că Fiul nu este etern. El a fost creat ca o creatură de rang înalt, înaintea altor creaturi spirituale, cum ar fi îngerii, care au fost creaţi prin intermediul lui.
În lucrarea sa, Early Christian Doctrines, J. N. D. Kelly scrie în legătură cu punctul de vedere al lui Hermas referitor la Fiul lui Dumnezeu:
„În numeroase pasaje citim despre un înger care este superior celor şase îngeri care formează conciliul intim al lui Dumnezeu, şi care este descris, de regulă, drept ‘cel mai venerabil’, ‘sfînt’ şi ‘glorios’. Acestui înger îi este dat numele de Mihael şi nu este greu de tras concluzia că Hermas l-a considerat drept Fiul lui Dumnezeu, echivalîndu-l cu arhanghelul Mihael“.
„Există totodată dovada . . . unei încercări de a interpreta pe Cristos drept un fel de înger suprem . . . Referitor la o doctrină a Trinităţii în sensul strict nu există, desigur, nici un semn.“21
Despre Papias se spune, de asemenea, că l-a cunoscut pe apostolul Ioan. Probabil că el a scris la începutul secolului al doilea, dar în prezent nu există decît fragmente din scrierile sale. În ele nu se spune nimic despre o doctrină a Trinităţii.
O învăţătură consecventă
În problema supremaţiei lui Dumnezeu şi a relaţiei sale cu Isus, învăţătura Părinţilor Apostolici este complet în armonie cu învăţătura lui Isus, a discipolilor şi a apostolilor, aşa cum este aceasta prezentată în Biblie. Fiecare dintre ei vorbeşte despre Dumnezeu nu ca despre o Trinitate, ci ca despre o Fiinţă separată, eternă, atotputernică, atotştiutoare. Iar despre Fiul lui Dumnezeu ei vorbesc ca despre o creatură spirituală separată, mai mică şi subordonată, pe care Dumnezeu a creat-o pentru a-I sluji în împlinirea voinţei Sale. Iar spiritul sfînt nu este menţionat nicăieri ca un egal al lui Dumnezeu.
Astfel, în acele scrieri ale Părinţilor Apostolici de la sfîrşitul secolului întîi şi începutul secolului al doilea, nu există nici un suport pentru Trinitatea creştinătăţii. Ei vorbesc despre Dumnezeu, despre Isus şi despre spiritul sfînt întocmai cum vorbeşte Biblia. Să citim, de exemplu, la Faptele 7:55, 56:
„Ştefan, fiind plin de Duh Sfînt, şi-a aţintit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu»“.
Ştefan a avut o viziune a lui Dumnezeu în cer cu Isus stînd în picioare alături de El. Fiul stătea în picioare lîngă Cel care este numit a fi nu numai „Tatăl“, ci şi „Dumnezeu“, o persoană cu identitate complet separată de a lui Isus. Şi în ceea ce a văzut Ştefan nu este implicată o a treia persoană. Spiritul sfînt nu a fost văzut în cer cu Isus şi cu Tatăl său.
Acest lucru este asemănător cu Apocalipsa 1:1 care declară: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu“. Şi aici, înviatul Cristos din cer este arătat a fi complet separat de Dumnezeu, iar spiritul sfînt nu este menţionat. Dacă Isus ar fi a doua persoană a unei Trinităţi, ştiind toate lucrurile, cum s-ar putea să–i fi fost ‘dată’ o descoperire?
Texte scripturale de felul acesta arată în mod clar că nu există o Trinitate. Şi nici un verset din întreaga Biblie nu vorbeşte despre Dumnezeu ca fiind o Trinitate. Scrierile Părinţilor Apostolici au reflectat lucrul acesta. Este mai mult ca sigur că ei nu au susţinut Trinitatea creştinătăţii.
Următorul grup important de scrieri despre creştinism datează de la sfîrşitul secolului al doilea. Acestea erau lucrările unor clerici numiţi apologişti. Au predat ei o Trinitate? Într-o ediţie viitoare, Partea a III-a a acestei serii va face comentarii asupra învăţăturilor lor.
Referinţe:
1. The New Encyclopædia Britannica, ediţia a 15–a, 1985, Micropædia, volumul 1, pagina 488.
2. A Dictionary of Christian Theology, editat de Alan Richardson, 1969, pagina 95; The New Encyclopædia Britannica, ediţia a 15–a, 1985, Micropædia, volumul 4, pagina 79.
3. The Apostolic Fathers, volumul 3, de Robert A. Kraft, 1965, pagina 163.
4. Ibid., paginile 166-7.
5. The Influence of Greek Ideas on Christianity, de Edwin Hatch, 1957, pagina 252.
6. The Ante-Nicene Fathers, editori Alexander Roberts şi James Donaldson, retipărirea americană a ediţiei Edinburgh, 1885, volumul I, paginile 5, 16, 21.
7. The Library of Christian Classics, volumul 1, Primii Părinţi Creştini, tradus şi editat de Cyril C. Richardson, 1953, paginile 70-1.
8. Ibid., pagina 60.
9. The Ante-Nicene Fathers, volumul I, pagina 52.
10. Ibid., pagina 58.
11. Ibid., pagina 62.
12. Ibid., pagina 108.
13. Ibid., pagina 116.
14. Ibid., pagina 53.
15. The Apostolic Fathers, volumul 4, de Robert M. Grant, 1966, pagina 63.
16. The Ante-Nicene Fathers, volumul I, paginile 46-7; Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature, de John McClintock şi James Strong, retipărită de Baker Book House Co., 1981, volumul IV, paginile 490-3; The Catholic Encyclopedia, 1910, volumul VII, paginile 644-7.
17. The Ante-Nicene Fathers, volumul I, pagina 35.
18. Ibid., pagina 33.
19. The Ante-Nicene Fathers, volumul II, paginile 27, 35.
20. The Apostolic Fathers (Biblioteca clasică a lui Loeb) cu o traducere în engleză de Kirsopp Lake, 1976, pagina 249.
21. Early Christian Doctrines, de J. N. D. Kelly, Ediţia a doua, 1960, paginile 94-5.