Iehova îşi ocroteşte poporul în Ungaria
UNGARIA, ţară situată în centrul Europei, a trecut deseori prin furtunile istoriei. Poporul său a suferit mult, cu toate că în anul 1001 membrii acestuia au fost dedicaţi Fecioarei Maria şi au fost forţaţi de către primul lor rege, Ştefan, să devină creştini cu numele.
Pe parcursul secolelor, Ungaria a fost slăbită de numeroase conflicte interne care le-au permis altor naţiuni să o subjuge de repetate ori. În aceste conflicte, locuitorii unor sate întregi au fost ucişi, fiind înlocuiţi mai tîrziu cu străini. Astfel, populaţia a devenit un amestec de multe naţionalităţi. Din punct de vedere religios, aproximativ două treimi din populaţia ţării a rămas catolică, cu toate că, mai tîrziu, în unele regiuni s-a răspîndit Reforma.
Un început modest
Seminţele adevărului biblic au fost semănate pentru prima dată în Ungaria în anul 1908. Acest lucru l-a făcut o femeie care aflase adevărul de la Studenţii Bibliei, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. În urma predicării ei, multe persoane au devenit interesate de vestea bună. La scurt timp după aceea, doi bărbaţi care s-au reîntors în Ungaria din Statele Unite au răspîndit vestea bună activînd cu timp integral în calitate de colportori. Adevărul s-a răspîndit lent, dar sigur, şi a fost instalată o maşină de tipărit la Cluj-Napoca.
Primul raport demn de încredere a fost obţinut în 1922, an în care 67 de Studenţi ai Bibliei din zece oraşe au asistat la Comemorarea morţii lui Cristos. Lucrarea lor de mărturie a avut un efect imediat, atrăgînd după sine opoziţii deoarece clericii influenţau guvernul şi presa să împiedice lucrarea de predicare.
Atacurile se intensifică
În 1928, preotul catolic Zoltán Nyisztor a publicat un pamflet intitulat Millennialist Bible Students (Studenţii milenişti ai Bibliei). Aici el afirma cu referire la Studenţii Bibliei: „Ei sînt mai răi decît bolşevicii roşii care atacă cu arme, deoarece aceştia îi induc în eroare pe cei inocenţi, ascunzîndu-se în spatele Bibliei. Poliţia regală de stat a Ungariei le supraveghează cu stricteţe activitatea“.
În acest timp, un frate zelos, pe nume Josef Kiss, vizita congregaţiile. Jandarmeria îl urmărea în secret. În 1931, pe cînd se afla în locuinţa unui frate, poliţia l-a luat prin surprindere şi i-a ordonat să plece imediat. În timp ce fratele Kiss a început să-şi împacheteze lucrurile, un jandarm l-a lovit cu patul puştii şi l-a ameninţat: „Mişcă-te mai repede, altfel vei fi lichidat!“ Fratele Kiss a zîmbit şi a spus: „Atunci mă voi duce mai repede acasă“, referindu-se la speranţa cerească pe care o avea în calitate de creştin uns.
Soldaţii l-au însoţit pe fratele Kiss pînă la tren. El era aşteptat să sosească la congregaţia din Debreţin în 20 iunie 1931, dar nu a mai apărut niciodată. Fraţii au tras concluzia că adversarii săi îl uciseseră şi că el ‘se dusese, într-adevăr, acasă’, primindu-şi recompensa cerească. Cu toate că lucrarea lui a fost oprită, autorităţile nu au putut niciodată să stingă lumina adevărului.
Adeseori, pentru a depune mărturie era nevoie de ingeniozitate. De exemplu, pe la mijlocul anilor ’30 a murit un frate la Tiszakarád. Pe atunci, funeraliile puteau fi oficiate numai cu permisiunea autorităţilor. Fraţilor nu li s-a permis decît un minut pentru rugăciune şi un minut pentru cîntare. Jandarmii, care veniseră la funeralii cu puşti şi cu baionete, trebuiau să impună respectarea acestor lucruri. Mulţi locuitori ai oraşului au venit fiindcă erau curioşi să vadă cum aveau să fie oficiate funeraliile.
Un frate a stat chiar lîngă sicriu şi s-a rugat timp de o jumătate de oră, dar a făcut-o în aşa fel încît cei prezenţi au spus că nu mai auziseră niciodată ceva asemănător. „Chiar dacă şase preoţi ar fi oficiat funeraliile, au spus ei, nu ar fi fost atît de emoţionant.“ Un frate cu o voce frumoasă a dat apoi tonul la cîntare, dar un jandarm i-a ordonat să tacă. Mai tîrziu, poliţiştii au recunoscut că, deşi nu le-a convenit, nu au putut întrerupe rugăciunea.
În timp ce atacurile au continuat, în 1935, Lajos Szabó, un preot al Bisericii Reformate, scria în broşura sa intitulată Antichrist by the River Tisza (Anticristul de la rîul Tisa) următoarele: „A fost o idee genială ca oamenii să fie alimentaţi cu bolşevism sub emblema religiei . . . Marx a luat înfăţişarea lui Cristos . . . Prin Martorii lui Iehova a fost prezent aici Anticristul cu roba lui roşie“.
Anii de interdicţie
În 1939, lucrarea Martorilor lui Iehova a fost interzisă legal. Ea a fost înfierată ca fiind o activitate „împotriva religiei şi împotriva societăţii“. Adventiştii, baptiştii, evangheliştii şi prezbiterienii au publicat pamflete împotriva Martorilor. Iehova nu i-a abandonat însă pe slujitorii săi, iar Martorii din alte ţări le-au purtat de grijă. Mai mult decît atît, poporul lui Dumnezeu din Ungaria a avut multe experienţe care ne întăresc credinţa.
De exemplu, cînd un frate a adus din Cehoslovacia un rucsac plin cu reviste de-ale noastre, vameşul l-a întrebat: „Ce ai în rucsac?“ Fratele a răspuns sincer: „Turnuri de veghere“. Atunci vameşul a făcut un semn cu mîna, ca şi cînd ar fi vrut să spună că fratele era nebun, şi l-a lăsat să-şi continue drumul. Astfel, hrana spirituală a ajuns cu bine în Ungaria.
Hărţuiala însă nu a încetat. Din ce în ce mai mulţi fraţi au fost arestaţi şi ţinuţi închişi diferite perioade de timp. Apoi, o echipă specială de investigaţie a fost însărcinată să ia măsuri severe împotriva Martorilor lui Iehova. În 1942, bărbaţi, femei şi copii au fost strînşi şi închişi în grajduri şi în şcoli evreieşti goale. După două luni de tortură, au fost judecaţi şi condamnaţi. Cîţiva au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; alţii au primit o pedeapsă de 2 pînă la 15 ani de penitenciar. Trei fraţi — Dénes Faluvégi, András Bartha şi János Konrád — au fost condamnaţi la moarte prin spînzurare, mai tîrziu însă, sentinţa a fost comutată în pedeapsa cu închisoare pe viaţă. Apoi, 160 de fraţi au fost duşi în lagărul morţii de la Bor. După trecerea frontierei, li s-a spus că nu se vor mai întoarce niciodată vii. Dintre cei 6 000 de evrei deportaţi care fuseseră închişi în acest lagăr, numai 83 au rămas în viaţă. Exceptînd însă patru dintre ei, Martorii s-au întors toţi.
Martorii lui Iehova au avut şi ei martirii lor. Spre sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, naziştii au executat numeroşi fraţi. Bertalan Szabó, János Zsondor şi Antal Hónis au fost împuşcaţi, iar Lajos Deli a fost spînzurat. — Matei 24:9.
O schimbare favorabilă, însă temporară
După cel de-al doilea război mondial, lucrurile s-au schimbat din nou. Un guvern de coaliţie a promis respectarea drepturilor omului. Fraţii care s-au întors din lagăre au început imediat să predice şi să organizeze congregaţiile. Ei au considerat că Iehova le-a acordat libertatea pentru a putea lăuda marele său nume, nu pentru a căuta să acumuleze bunuri materiale. La sfîrşitul anului 1945 existau 590 de vestitori activi ai Regatului. În 1947 a fost cumpărată o vilă pentru a fi folosită ca birou de filială al Societăţii Watch Tower şi a avut loc primul congres naţional, într-o sală de sport. Au fost prezente 1 200 de persoane, iar căile ferate de stat maghiare le-au acordat chiar o reducere de 50% celor care au efectuat călătoria pentru congres.
Libertatea nu a durat însă mult. Nu peste mult timp a ajuns la putere Partidul Comunist, iar guvernul s-a schimbat. Creşterea poporului lui Iehova nu a trecut neobservată de noul guvern, deoarece, de la 1 253 de vestitori în 1947, se ajunsese la 2 307 în 1950. În acel an, autorităţile au început să pună piedici lucrării de predicare. S-au pretins permise pentru a predica, dar guvernul a refuzat să le elibereze, iar cei care au făcut cerere pentru a le obţine au fost bătuţi de Garda Naţională. Articole apărute în presă îi acuzau încontinuu pe Martori ca fiind ‘agenţi ai imperialiştilor’. Este interesant că, înainte de a veni la putere comunismul, Martorii fuseseră trimişi în lagăre de detenţie sub acuzaţia de ‘partizani ai comuniştilor evrei’.
Începe teroarea
La 13 noiembrie 1950, supraveghetorul filialei şi traducătorul (doi dintre foştii condamnaţi la moarte) au fost arestaţi, împreună cu supraveghetorul primei circumscripţii. Ei au fost duşi la cunoscuta închisoare secretă din Budapesta, de pe strada Andrássy nr. 60, pentru a fi „înmuiaţi“. Procesul lor a avut loc pe 2 februarie, anul următor. Supraveghetorul filialei a fost condamnat la zece ani de detenţie, traducătorul la nouă ani, iar supraveghetorul de circumscripţie la opt ani. La toţi trei le-au fost confiscate averile. La proces, încă patru supraveghetori de congregaţie au primit pedeapsa cu închisoarea pe o durată de cinci pînă la şase ani, sub acuzaţia că ar fi încercat să răstoarne guvernul.
Fraţii au fost duşi într-o închisoare cu regim sever, unde nu puteau primi scrisori, pachete sau vizitatori. Familiile lor nu au avut nici o ştire despre ei. Numele lor nu puteau fi menţionate nici măcar de către gardieni. Pentru identificare, fiecare purta o plăcuţă de lemn atîrnată de gît pe care se afla un număr. Exista chiar o inscripţie pe zid care spunea: „Păziţi-i pe prizoneri, dar nu numai atît; urîţi-i!“
Martorii au intrat în clandestinitate, dar lucrarea de predicare nu s-a oprit. În locul celor aflaţi la închisoare, alţi Martori au continuat lucrarea. Cu timpul şi aceştia au fost prinşi. Pînă în anul 1953, fuseseră declaraţi vinovaţi şi condamnaţi la închisoare peste 500 de fraţi, dar vestea bună nu a putut fi legată în lanţuri. Numai cîţiva dintre fraţi au crezut promisiunile amăgitoare ale gardienilor şi au făcut compromis.
Perspective strălucitoare
În toamna anului 1956, poporul a început să se revolte împotriva guvernului. Armata sovietică a suprimat revoluţia şi Partidul Comunist a redobîndit puterea.
Fuseseră eliberaţi toţi Martorii întemniţaţi, însă după aceea, cîţiva fraţi bine cunoscuţi au fost trimişi înapoi la închisoare să-şi îndeplinească pedeapsa, totuşi cei mai noi nu au fost condamnaţi. În cele din urmă, în 1964 situaţia a început să se îmbunătăţească. Autorităţile nu mai făceau nimic pentru a întrerupe funeraliile sau petrecerile de nuntă. Adunările de circumscripţie se ţineau în pădure. Chiar dacă unele dintre ele au fost întrerupte, nici un frate nu a mai fost trimis la închisoare.
În 1979, fraţilor supraveghetori li s-a permis să asiste la congresul din Viena. Tot în acelaşi an, autorităţile au promis că le vor acorda recunoaştere legală Martorilor lui Iehova, dar au trecut încă zece ani pînă cînd s-a întîmplat efectiv acest lucru. În 1986 s-a ţinut primul congres de district cu ştirea autorităţilor, în Parcul Tineretului din Pădurea Kamara. A fost instalat chiar un indicator pe care scria că acesta era congresul de district al Martorilor lui Iehova, „Pacea divină“. În anul următor s-a ţinut congresul „Încredere în Iehova“, iar în 1988, fraţii s-au bucurat de congresul „Justiţia divină“.
În sfîrşit, liberi!
Ziua de 27 iunie 1989 a fost o zi extraordinară, deoarece fraţii au primit atunci un document prin care se recunoştea oficial Organizaţia Religioasă a Martorilor lui Iehova din Ungaria. În luna iulie, impunătoarea Sală a Sporturilor din Budapesta a adăpostit cele 9 477 de persoane prezente la congresul de district „Devoţiunea sfîntă“. Aceeaşi sală a fost folosită pentru congresul de district din 1990 „Limba pură“, care s-a ţinut şi în alte trei oraşe mari din Ungaria.
Acum, fiindcă interdicţia fusese complet înlăturată, a fost posibilă organizarea primului congres internaţional. În pofida timpului nefavorabil, acesta s-a ţinut pe Népstadion, în Budapesta, unde 40 601 de persoane s-au adunat pentru a se bucura de căldura iubirii frăţeşti. Au fost prezenţi şi membri din Corpul de Guvernare care au întărit credinţa fraţilor prin cuvîntările lor, iar la acest congres au fost lansate cărţi şi broşuri noi cu ilustraţii colorate.
Ce se întîmplă în prezent
Revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! în limba maghiară sînt acum tipărite simultan cu cele din limba engleză şi au acelaşi format încîntător. În 1992 s-a început publicarea în limba maghiară a cărţii Yearbook (Anuarul). Numărul vestitorilor veştii bune a crescut brusc de la 6 352 în 1971 la 13 136 în ianuarie 1993.
În prezent, Martorii lui Iehova din Ungaria se bucură de libertate religioasă şi predică în mod liber din casă în casă. Există 205 congregaţii, iar la Comemorarea ţinută în 17 aprilie 1992 au asistat 27 844 de persoane. Întrucît nu există suficiente Săli ale Regatului, congregaţiile continuă să se întrunească în şcoli, cămine culturale, barăci goale şi chiar în birourile părăsite ale Partidului Comunist. În 1992, zece congregaţii şi-au inaugurat propriile Săli ale Regatului, iar alte săli sînt în construcţie.
Prin toate schimbările şi revoluţiile, fraţii au rămas fideli de partea lui Iehova Dumnezeu şi a Fiului său, Isus Cristos şi au continuat să predice. Furtunile istoriei nu i-au distrus, deoarece Iehova şi-a ocrotit poporul în Ungaria. — Proverbele 18:10.
[Harta de la pagina 9]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Viena
AUSTRIA
Budapesta
Debreţin
UNGARIA
ROMÂNIA
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Poporul lui Iehova adunat la un congres din Budapesta