Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w93 15/7 pag. 5–8
  • Iehova — Dumnezeul viu şi adevărat

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Iehova — Dumnezeul viu şi adevărat
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Numele şi faima sa
  • Iehova şi calităţile sale
  • Incomparabilul Rege ceresc
  • Iehova este Dumnezeul viu şi adevărat
  • Cine este adevăratul Dumnezeu?
    Cunoștința care conduce la viață veșnică
  • Dumnezeu are un nume
    Ascultă de Marele Învățător
  • Dumnezeu are un nume
    Să ascultăm de Învățătorul cel Mare
  • Dumnezeu vrea ca numele lui să fie cunoscut
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1984
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1993
w93 15/7 pag. 5–8

Iehova — Dumnezeul viu şi adevărat

FARAONUL Egiptului a vorbit în mod sfidător şi dispreţuitor atunci cînd a întrebat: „Cine este Iehova?“ (Exodul 5:2, NW). Aşa cum s-a arătat în articolul precedent, această atitudine a adus asupra egiptenilor plăgi şi moarte, inclusiv un mormînt în mijlocul apelor pentru Faraon şi pentru forţele lui militare.

În Egiptul antic, Iehova Dumnezeu şi-a demonstrat supremaţia asupra dumnezeilor falşi. Însă avem mult mai multe lucruri de învăţat cu referire la el. Care sînt cîteva faţete ale personalităţii sale? Şi ce anume pretinde el de la noi?

Numele şi faima sa

Cînd Moise i-a adresat cereri Faraonului Egiptului, el nu a spus: ‘Domnul a spus asta şi asta’. Faraonul şi ceilalţi egipteni îi considerau şi ei pe numeroşii lor zei falşi ca fiind domni. Nu, Moise a folosit numele divin, Iehova. El însuşi îl auzise rostit din cer, atunci cînd se afla lîngă rugul aprins, în ţara Madianului. Relatarea inspirată spune:

„Dumnezeu a vorbit lui Moise şi i-a zis: «Eu sînt DOMNUL [Iehova, Sfânta Scriptură, 1911] . . . Acum însă am auzit gemetele fiilor lui Israel, pe care egiptenii îi ţin în robie, şi Mi-am adus aminte de legămîntul Meu. De aceea spune fiilor lui Israel: „Eu sînt DOMNUL [Iehova, SS]: Eu vă voi scoate din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi scăpa din robia lor şi vă voi răscumpăra cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi veţi cunoaşte că Eu, DOMNUL [Iehova, SS], Dumnezeul vostru, vă scot de sub muncile cu care vă apasă egiptenii. Şi Eu vă voi duce în ţara [Canaanului] pe care am jurat că o voi da [strămoşilor voştri,] lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpînire; Eu sînt DOMNUL [Iehova, SS]“»“. — Exodul 6:1–8.

Şi Iehova chiar aşa a făcut. El i-a eliberat pe israeliţi din robia egipteană şi le-a dat posibilitatea să ocupe ţara Canaanului. Dumnezeu a fost cel care a cauzat să se întîmple toate acestea, aşa cum promisese. Cît de bine se potriveşte acest lucru! Numele său, Iehova, înseamnă „El face să devină“. Biblia se referă la Iehova cu unele titluri, cum ar fi „Dumnezeu“, „Domn Suveran“, „Creator“, „Tată“, „Cel Atotputernic“ şi „Cel Preaînalt“. Însă numele său, Iehova, îl identifică a fi Dumnezeul adevărat care îşi aduce la îndeplinire în mod progresiv scopurile sale grandioase. — Isaia 42:8.

Dacă am citi Biblia în limbile ei originale, am găsi în ea numele lui Dumnezeu exprimat de mii de ori. În ebraică, acesta este reprezentat de patru consoane, Yod He Waw He (יהוה), numite Tetragrama, citite de la dreapta la stînga. Cei care vorbeau ebraica adăugau vocalele, astăzi însă oamenii nu ştiu în mod sigur care erau acele vocale. Cu toate că unii optează pentru pronunţarea Yahweh, Iehova este forma obişnuită şi îl identifică în mod corespunzător pe Creatorul nostru.

Folosirea numelui Iehova îl distinge totodată pe Dumnezeu de acela care este numit ‘Domnul meu’ în Psalmul 110:1, pe care o traducere îl redă astfel: „Domnul [în ebraică, יהוה] a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale»“ (Biblia Cornilescu). Constatînd că aici apare numele lui Dumnezeu în textul ebraic, New World Translation redă astfel: „Declaraţia lui Iehova către Domnul meu este: «Aşează-te la dreapta mea pînă îi voi pune pe duşmanii tăi drept scăunel pentru picioarele tale!»“ Aceste cuvinte ale lui Iehova Dumnezeu se referă în mod profetic la Isus Cristos, pe care scriitorul l-a numit ‘Domnul meu’.

Iehova şi-a făcut un renume în timpul Faraonului. Prin intermediul lui Moise, Dumnezeu i-a spus acelui domnitor cu inima împietrită: „De data aceasta, voi trimite toate pedepsele Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul. Dacă Mi-aş fi întins mîna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt. Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să se vadă în tine puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit pe tot pămîntul“. — Exodul 9:14–16.

Referitor la ieşirea Israelului din Egipt şi la înfrîngerea anumitor regi canaaniţi, Rahav, femeia din Ierihon, le-a spus celor doi spioni evrei: „Ştiu că DOMNUL [Iehova, SS] v-a dat [vouă, israeliţilor] ţara aceasta, şi o mare teamă de voi a venit peste noi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, DOMNUL [Iehova, SS] a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor, dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care i-aţi distrus cu totul. De cînd am auzit lucrul acesta, ni s-a topit inima şi n-a mai rămas suflare în nici un bărbat din pricina voastră; căci DOMNUL [Iehova, SS] Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt“ (Iosua 2:9–11). Da, faima lui Iehova s-a răspîndit.

Iehova şi calităţile sale

Psalmistul a exprimat această dorinţă sinceră: „Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este DOMNUL [Iehova, SS], Tu eşti Cel-Prea-Înalt peste tot pămîntul!“ (Psalmul 83:18). Dat fiind faptul că suveranitatea lui Iehova este universală, continuatorii persecutaţi ai lui Isus s-au putut ruga: „Stăpîn absolut [Domn Suveran, NW], Tu eşti Dumnezeul care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!“ (Faptele 4:24, nota de subsol). Şi cît de mîngîietor este să ştim că Iehova este Cel ‘care ascultă rugăciunea’! — Psalmul 65:2.

Principala însuşire a lui Iehova este iubirea. Într-adevăr, „Dumnezeu este dragoste“ — însăşi întruchiparea acestei calităţi (1 Ioan 4:8). În plus, „la El este înţelepciunea şi puterea“. Iehova este atotînţelept şi atotputernic, dar el nu abuzează niciodată de puterea sa (Iov 12:13; 37:23). Putem fi siguri, de asemenea, că Iehova ne tratează întotdeauna cu justeţe, deoarece „dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie“ (Psalmul 97:2). Dacă greşim, dar manifestăm căinţă, ne poate da mîngîiere faptul de a şti că Iehova este un ‘Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi adevăr’ (Exodul 34:6). Nu este de mirare faptul că, slujindu-i lui Iehova, putem avea bucurie! — Psalmul 100:1–5.

Incomparabilul Rege ceresc

Fiul lui Iehova, Isus Cristos, a spus: „Spirit este Dumnezeu“ (Ioan 4:24, SS). Aşadar, Iehova este invizibil ochilor umani. De altfel, Iehova i-a spus lui Moise: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască“ (Exodul 33:20). Acest rege ceresc este atît de glorios, încît oamenii nu ar putea suporta faptul de a-l vedea.

Cu toate că Iehova este invizibil ochilor noştri, dispunem de o abundenţă de mărturii referitoare la existenţa sa ca Dumnezeu Atotputernic. Într-adevăr, „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El“ (Romani 1:20). Pămîntul — cu iarba, cu copacii, cu fructele, cu legumele şi cu florile lui — atestă divinitatea lui Iehova. Spre deosebire de dumnezeii-idoli fără valoare, Iehova dă ploaie şi anotimpuri roditoare (Faptele 14:16, 17). Priviţi stelele de pe cer noaptea. Ce grandioasă dovadă a divinităţii lui Iehova şi a capacităţii sale de organizare!

Iehova şi-a organizat, de asemenea, creaturile spirituale, sfinte şi inteligente din cer. Ele îndeplinesc voinţa lui Dumnezeu ca o organizaţie armonioasă, aşa cum spune psalmistul: „Binecuvîntaţi pe DOMNUL [Iehova, SS], voi, îngerii Lui, care sînteţi tari în putere, care împliniţi cuvîntul Lui, ascultînd de glasul Cuvîntului Lui. Binecuvîntaţi pe DOMNUL [Iehova, SS], toate oştirile Lui, slujitorii Lui, care faceţi voia Lui!“ (Psalmul 103:20, 21). Iehova şi-a organizat totodată şi poporul de pe pămînt. Naţiunea Israel era bine organizată şi la fel erau şi primii continuatori ai Fiului lui Dumnezeu. La fel şi astăzi, Iehova are o organizaţie mondială de Martori zeloşi, care proclamă vestea bună că Regatul său este aproape. — Matei 24:14.

Iehova este Dumnezeul viu şi adevărat

Divinitatea lui Iehova a fost demonstrată în atît de multe moduri! El i-a umilit pe falşii dumnezei ai Egiptului şi i-a adus cu bine pe israeliţi în Ţara Promisă. Creaţia oferă dovezi abundente referitoare la divinitatea lui Iehova. Iar între el şi dumnezeii-idoli fără valoare ai religiei false pur şi simplu nu există comparaţie.

Profetul Ieremia a arătat marele contrast care există între Iehova, Dumnezeul cel viu, şi idolii lipsiţi de viaţă făcuţi de oameni. Acest contrast este foarte bine exprimat în Ieremia capitolul 10. Printre altele, Ieremia a scris: „Dară Iehova este Dumneḑeul cel adevĕrat, este Dumneḑeul cel viŭ, şi Regele etern“ (Ieremia 10:10, SS). Dumnezeul cel viu şi adevărat, Iehova, a creat toate lucrurile. El i-a eliberat pe israeliţii care sufereau în robia egipteană. Pentru el nimic nu este imposibil.

Iehova, ‘Regele eternităţii’, va răspunde la această rugăciune: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt“ (1 Timotei 1:17, NW; Matei 6:9, 10). Regatul mesianic ceresc, aflat deja în mîinile lui Isus Cristos, va trece în curînd la acţiune împotriva celor răi şi-i va distruge pe toţi adversarii lui Iehova (Daniel 7:13, 14). Acest Regat va conduce omenirea ascultătoare într-o lume nouă plină de binecuvîntări fără sfîrşit. — 2 Petru 3:13.

Referitor la Iehova şi la scopurile sale mai există încă multe lucruri de învăţat. De ce nu aţi lua hotărîrea să asimilaţi o astfel de cunoştinţă şi să acţionaţi în armonie cu ea? Dacă veţi face acest lucru, veţi avea privilegiul să vă bucuraţi de viaţă eternă într-un paradis pămîntesc, sub guvernarea Regatului. Veţi trăi timpul cînd tristeţea, durerea şi chiar moartea vor fi trecut, iar cunoştinţa lui Iehova va umple pămîntul (Isaia 11:9; Apocalipsa 21:1–4). Şi dumneavoastră puteţi avea parte de acest viitor în cazul în care căutaţi, găsiţi şi acţionaţi în armonie cu răspunsurile bazate pe Biblie la întrebarea: „Cine este Iehova?“

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează