Îl urmezi întru totul pe Iehova?
„CEL drept îndrăzneşte [este plin de încredere, NW] ca un leu tînăr“ (Proverbele 28:1). El exercită credinţă, se bizuie plin de încredere pe Cuvîntul lui Dumnezeu şi înaintează curajos în serviciul lui Iehova în pofida oricărui pericol.
În secolul al XVI-lea î.e.n., în timp ce israeliţii se aflau la Sinai, după ce Dumnezeu îi eliberase din robia egipteană, doi bărbaţi au demonstrat în mod deosebit că erau plini de încredere asemenea unor lei. Ei au manifestat totodată fidelitate faţă de Iehova în împrejurări ostile. Unul dintre aceşti bărbaţi era Iosua efraimitul, care avea rolul de ajutor al lui Moise şi care, mai tîrziu, a fost numit succesorul acestuia (Exodul 33:11; Numeri 13:8, 16; Deuteronomul 34:9; Iosua 1:1, 2). Celălalt era Caleb, fiul lui Iefune, din tribul lui Iuda. — Numeri 13:6; 32:12.
Caleb a înfăptuit voinţa lui Iehova în mod loial şi plin de zel. Lunga sa viaţă petrecută în mod fidel în serviciul lui Dumnezeu i-a dat posibilitatea să declare că îl ‘urmase întru totul pe Iehova’ (Iosua 14:8, NW). „Am fost complet loial DOMNULUI, Dumnezeului meu“, spune The New American Bible. Caleb ‘a ascultat în mod fidel’ sau ‘a îndeplinit în mod loial scopul lui’ Iehova Dumnezeu (Today’s English Version; The New English Bible). Pentru a reda acest lucru cu alte cuvinte, Caleb a declarat: „L-am urmat pe DOMNUL Dumnezeul meu din toată inima“ (New International Version). Ce se poate spune însă despre tine? Îl urmezi tu întru totul pe Iehova?
Cercetarea ţării
Imaginează-ţi că te afli în mijocul israeliţilor la scurt timp după ce Iehova i-a eliberat din sclavia egipteană. Observă modul fidel în care urmează profetul Moise instrucţiunile primite din partea lui Dumnezeu. Da, şi remarcă încrederea pe care o are Caleb cu privire la faptul că Iehova este cu poporul Său.
Este al doilea an după ieşirea din Egipt, şi israeliţii şi-au aşezat tabăra la Cades-Barnea, în deşertul Paran. Ei se află la graniţa Ţării Promise. La porunca lui Dumnezeu, Moise este gata să trimită 12 iscoade în Canaan. El spune: „Mergeţi de aici spre Neghev şi apoi să vă suiţi pe dealuri. Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuieşte, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr; vedeţi cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sînt cetăţile în care locuieşte: dacă sînt deschise sau întărite; cum este pămîntul: dacă este gras sau sterp, dacă sînt sau nu copaci pe el. Fiţi curajoşi şi luaţi cu voi roade din ţară“. — Numeri 13:17–20, vezi nota de subsol.
Cei 12 bărbaţi îşi încep periculoasa călătorie. Expediţia lor durează 40 de zile. La Hebron, văd bărbaţi de statură înaltă. În Valea Eşcol, remarcă fertilitatea ţinutului şi se hotărăsc să ducă cu ei cîteva dintre roadele de acolo. Un ciorchine de struguri este atît de greu încît trebuie să fie agăţat pe o prăjină şi să fie purtat de doi bărbaţi! — Numeri 13:21–25.
Întorcîndu-se în tabăra israeliţilor, iscoadele raportează: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere, şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţară este puternic, cetăţile sînt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; hetiţii, iebusiţii şi amoriţii locuiesc în ţinutul deluros; şi canaaniţii locuiesc lîngă mare şi de-a lungul Iordanului“ (Numeri 13:26–29). Zece dintre iscoade nu sînt dispuse să accepte ordinele lui Dumnezeu şi să pornească la drum spre Ţara Promisă.
„DOMNUL este cu noi“
Însă, plin de credinţă în Iehova Dumnezeu, Caleb, iscoada neînfricată, îndeamnă: „Hai să ne suim cu îndrăzneală şi să punem mîna pe ţară, căci putem s-o cucerim“. Dar cele zece iscoade au o altă părere, spunînd că locuitorii Canaanului sînt mai puternici decît israeliţii. În comparaţie cu ei, iscoadele îngrozite şi lipsite de credinţă se consideră nişte simple lăcuste. — Numeri 13:30–33.
„DOMNUL [Iehova, NW] este cu noi, nu vă temeţi de ei!“, îndeamnă Iosua şi Caleb. Dar poporul refuză să asculte cuvintele lor. Cînd poporul spune să se arunce cu pietre în ei, Dumnezeu intervine şi rosteşte o sentinţă împotriva celor ce murmură: „Nu veţi intra nicidecum în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. Pe copilaşii voştri însă . . . pe ei îi voi face să intre în ea şi ei vor cunoaşte ţara pe care voi aţi nesocotit-o . . . Şi fiii voştri vor rătăci [vor deveni păstori, NW] patruzeci de ani în pustie . . . pînă ce toate trupurile voastre moarte vor zăcea în pustie. După cum în patruzeci de zile aţi cercetat ţara, tot aşa, patruzeci de ani vă veţi purta nelegiuirile, un an de fiecare zi“. — Numeri 14:9, 30–34.
Încă fidel — după ani de zile
Sentinţa referitoare la cei patruzeci de ani îşi urmează cursul, iar moartea îşi cere victimele — o generaţie întreagă de cîrtitori. Dar Caleb şi Iosua îi rămîn fideli lui Dumnezeu. În cîmpia Moabului, Moise şi marele preot Eleazar îi numără pe bărbaţii de la vîrsta de 20 de ani în sus, vîrstă de la care puteau fi încorporaţi. Dumnezeu numeşte cîte un bărbat din fiecare trib al lui Israel, încredinţîndu-le misiunea de a împărţi Ţara Promisă. Caleb, Iosua şi Eleazar se află printre ei (Numeri 34:17–29). Deşi are acum 79 de ani, Caleb este încă plin de vigoare, loial şi curajos.
Cînd Moise şi Aaron au numărat poporul la Sinai, cu puţin timp înainte ca acesta să refuze, plin de frică, să intre în ţara Canaan, bărbaţii apţi de luptă ai Israelului atingeau cifra de 603 550. După patru decenii petrecute în deşert exista o armată mai puţin numeroasă, şi anume de 601 730 de bărbaţi (Numeri 1:44–46; 26:51). Avîndu-l însă pe Iosua în frunte şi pe fidelul Caleb în rîndurile lor, israeliţii au intrat în Ţara Promisă şi au repurtat victorie după victorie. Aşa cum crezuseră întotdeauna Iosua şi Caleb, Iehova cîştiga bătăliile pentru poporul său.
Traversînd rîul Iordan împreună cu bărbaţii apţi de luptă ai Israelului, Iosua şi Caleb, amîndoi înaintaţi în vîrstă, îşi poartă responsabilităţile în bătăliile care urmează. Totuşi, după şase ani de război, o mare parte din ţară a rămas încă neocupată. Iehova îi va izgoni pe locuitorii ţării, dar acum el decretează ca ţara să fie împărţită între triburile lui Israel, prin tragere la sorţi. — Iosua 13:1–7.
El l-a urmat întru totul pe Iehova
Ca veteran al multor bătălii, Caleb se prezintă în faţa lui Iosua şi spune: „Eram în vîrstă de patruzeci de ani cînd Moise, slujitorul DOMNULUI, m-a trimis din Cades-Barnea să cercetez ţara şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima. Fraţii mei, care se suiseră împreună cu mine, au topit inima poporului, dar eu am urmat în totul calea DOMNULUI, Dumnezeul meu“ (Iosua 14:6–8). Da, Caleb l-a urmat întru totul pe Iehova, înfăptuind în mod loial voinţa lui Dumnezeu.
„Şi în ziua aceea, adaugă Caleb, Moise a jurat şi a zis: «Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru fiii tăi, pentru că ai urmat în totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu». Acum, iată că DOMNUL m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sînt patruzeci şi cinci de ani de cînd DOMNUL vorbea astfel lui Moise, cînd Israel umbla prin pustie; şi acum, iată că sînt în vîrstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi, sînt tot aşa de tare ca în ziua cînd Moise m-a trimis; am tot atîta putere cît aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru a intra şi a ieşi. Dă-mi dar ţinutul acesta deluros despre care DOMNUL a vorbit în timpul acela; căci am auzit că acolo erau anachimi şi că erau cetăţi mari şi întărite. DOMNUL va fi, poate, cu mine şi-i voi izgoni, aşa cum DOMNUL a spus.“ Caleb primeşte deci ca moştenire Hebronul. — Iosua 14:9–15.
Vîrstnicul Caleb a primit cea mai dificilă sarcină — o regiune populată de bărbaţi neobişnuit de înalţi. Dar aceasta nu constituie un lucru prea greu pentru acest războinic în vîrstă de 85 de ani. Cu timpul, locuitorii plini de cruzime ai Hebronului sînt învinşi. Otniel, fiul fratelui mai mic al lui Caleb şi judecător în Israel, cucereşte oraşul Debir. Ambele oraşe sînt ocupate mai tîrziu de leviţi, iar Hebronul devine un oraş de refugiu pentru ucigaşii neintenţionaţi. — Iosua 15:13–19; 21:3, 11–16; Judecătorii 1:9–15, 20.
Întotdeauna să-l urmăm întru totul pe Iehova
Caleb şi Iosua au fost oameni imperfecţi. Cu toate acestea, ei au înfăptuit în mod fidel voinţa lui Iehova. Credinţa lor nu a slăbit în timpul celor 40 de ani de dificultăţi petrecuţi de poporul Israel în deşert ca urmare a neascultării acestuia faţă de Dumnezeu. În mod asemănător, slujitorii lui Iehova din timpurile moderne nu permit nici unui lucru să se suprapună cu efectuarea serviciului lor pentru lauda lui Dumnezeu. Conştienţi de conflictul care are loc între organizaţia lui Dumnezeu şi cea a lui Satan Diavolul, ei rămîn neclintiţi, căutînd în mod consecvent să-i fie plăcuţi Tatălui lor ceresc în toate lucrurile.
De exemplu, mulţi membri ai poporului lui Iehova, pentru a celebra Cina Domnului, sau Comemorarea morţii lui Isus Cristos, s-au expus riscului de a fi trataţi cu brutalitate şi chiar omorîţi (1 Corinteni 11:23–26). În această privinţă, o creştină închisă într-un lagăr de concentrare nazist în timpul celui de-al doilea război mondial a relatat:
„Ni s-a spus fiecăruia să fim prezenţi în spălătorie la ora 11 seara. Un număr de 105 persoane ne-am adunat exact la ora 11 seara. Stăteam în picioare în formă de cerc, strîns apropiaţi unul de altul, avînd în mijloc un scăunel acoperit cu o bucată de pînză albă, pe care se aflau emblemele. Încăperea era luminată de o lumînare, căci lumina electrică ne-ar fi putut trăda. Ne simţeam asemenea primilor creştini care se întruneau în catacombe. Era o sărbătoare solemnă. Ne-am exprimat din nou jurămîntul fierbinte făcut în faţa Tatălui nostru de a ne folosi toată forţa pentru justificarea numelui Său sfînt, de a susţine în mod fidel Teocraţia“.
În pofida încercărilor prin care trecem ca slujitori persecutaţi ai lui Iehova, ne putem bizui pe forţa pe care o furnizează Dumnezeu pentru a-i sluji în mod curajos şi pentru a aduce onoare numelui său sfînt (Filipeni 4:13). În timp ce ne străduim să-i fim plăcuţi lui Iehova, ne va fi de folos să ne amintim de Caleb. Exemplul oferit de acesta în ce priveşte faptul de a-l urma întru totul pe Iehova a făcut o impresie puternică asupra unui tînăr care a intrat în serviciul de predicare cu timp integral în anul 1921. El scria:
„Cu toate că faptul de a deveni pionier însemna să-mi părăsesc confortabilul loc de muncă pe care-l aveam la o tipografie modernă din Coventry [Anglia], nu simţeam nici un regret. Dedicarea mea rezolvase deja această chestiune; viaţa mea îi era dedicată lui Dumnezeu. Mi-am amintit de Caleb care a intrat împreună cu Iosua în Ţara Promisă şi despre care se spusese: ‘El l-a urmat întru totul pe Iehova’ (Ios. 14:8, NW). Aceasta mi s-a părut că ar fi atitudinea înţeleaptă de urmat. Ştiam că faptul de a-i sluji lui Dumnezeu ‘întru totul’ avea să dea şi mai multă vigoare vieţii mele dedicate şi avea să-mi ofere posibilităţi şi mai mari de a produce roadele care-l caracterizează pe un creştin“.
Caleb a fost cu siguranţă binecuvîntat pentru că l-a urmat în mod loial şi întru totul pe Iehova, căutînd întotdeauna să înfăptuiască voinţa divină. Asemenea lui, şi alţii au avut mari bucurii şi bogate binecuvîntări în serviciul lui Dumnezeu. Fie ca şi tu să ai parte de acestea în timp ce îl urmezi încontinuu şi întru totul pe Iehova.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]
Caleb şi Iosua i-au rămas fideli lui Iehova în încercări. Faci şi tu la fel?