Utilizarea tablourilor religioase — în mod corect şi în mod greşit
SCENA se petrece în St. Petersburg, Rusia, în ziua de 2 august 1914. Oameni în delir agitînd în mîini icoane s-au adunat la palatul ţarului. În centrul unei săli mari a fost ridicat un altar. Pe altar este aşezat un tablou reprezentînd o femeie cu un copil în braţe. Această icoană se numeşte „Mama lui Dumnezeu“ din Vladimir. Mulţimea o consideră a fi cea mai sfîntă comoară din Rusia.
De fapt, se crede că icoana respectivă înfăptuieşte miracole. În 1812, cînd armatele ruseşti înaintau împotriva lui Napoléon, generalul Kutuzov s-a rugat înaintea ei. De data aceasta, pe 2 august 1914, stă în faţa ei, după ce a angajat ţara în război, ţarul Nicolae II. Cu mîna dreaptă ridicată, el face un jurămînt: „Jur în mod solemn că nu voi încheia pace atîta timp cît pe pămîntul Rusiei se va mai afla vreun duşman“.
Două săptămîni mai tîrziu, ţarul face un pelerinaj la Moscova pentru a cere binecuvîntarea lui Dumnezeu pentru armatele sale. În catedrala Adormirea Maicii Domnului el îngenunchează şi se roagă în faţa unui iconostas mare împodobit cu pietre preţioase — un fel de paravan pe care se află tablouri reprezentîndu-l pe Isus, pe Maria, pe îngeri şi pe „sfinţi“.
Aceste manifestări religioase nu au reuşit să îndepărteze dezastrul. În mai puţin de patru ani, armatele ruseşti au suferit pierderi care s-au estimat la peste şase milioane de persoane plus un mare număr de teritorii. Mai mult decît atît, ţarul, împărăteasa şi cei cinci copii ai lor au fost ucişi cu brutalitate. În locul monarhiei care dura de secole, ţara a început să fie condusă de un guvern revoluţionar care se opunea religiei. Încrederea ţarului Nicolae în icoane s-a dovedit a fi zadarnică.
Cu toate acestea, pînă în prezent, în Rusia, precum şi în alte ţări, milioane de persoane continuă să venereze icoanele. Acest lucru ridică unele întrebări importante. Cum consideră Dumnezeu actele de devoţiune efectuate în faţa unor astfel de tablouri? Şi ce se poate spune despre obiceiul de a le atîrna pe pereţi în locuinţe?
Ce anume spune Biblia?
Cînd s-a aflat pe pămînt, Isus era supus Legii date de Dumnezeu prin intermediul lui Moise. În aceasta se includea şi cea de-a doua dintre aşa-numitele Cele Zece Porunci, poruncă ce declară: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos“. — Exodul 20:4, 5.
În consecinţă, Isus nu s-a închinat lui Dumnezeu cu ajutorul unor tablouri sau statui făcute de mîini omeneşti. Dimpotrivă, închinarea sa era în armonie cu următoarea declaraţie a Tatălui său: „Eŭ sŭnt Iehova; acesta este numele meŭ; şi nu voiŭ da mărirea mea altuĭa, nici lauda mea chipurilor cĭoplite“. — Isaia 42:8, Sfânta Scriptură, 1911.
Mai mult decît atît, Isus a explicat din ce motiv trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu fără ajutorul unor obiecte materiale. „Vine ceasul“, a spus el, „cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr“. — Ioan 4:23, 24, Biblia Cornilescu.
La fel ca Isus, adevăraţii săi discipoli i-au învăţat pe alţii modul corect de închinare. De exemplu, apostolul Pavel a vorbit cu o anumită ocazie în faţa unei mulţimi de filozofi greci care utilizau idoli pentru a se închina zeilor lor invizibili. El le-a vorbit acestora despre Creatorul omului şi le-a spus: „Nu trebuie să gîndim că Dumnezeu este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite potrivit artei şi imaginaţiei omului“. Mai tîrziu, acelaşi apostol explica referitor la creştini că ei ‘umblă prin credinţă, nu prin vedere’ şi că trebuie să ‘fugă de idolatrie’. — Faptele 17:16–31; 2 Corinteni 5:7; 1 Corinteni 10:14.
O anumită întîmplare din viaţa apostolului Petru demonstrează faptul că el era prompt în a corecta orice acţiune care ar fi putut duce la idolatrie. Cînd ofiţerul de armată roman Corneliu s-a aruncat la picioarele lui, Petru s-a împotrivit. El l-a ridicat, spunîndu-i: „Scoală-te! Şi eu sînt om“. — Faptele 10:26.
În ceea ce-l priveşte pe apostolul Ioan, el a fost atît de înfricoşat de viziunile divine pe care le primise încît s-a aruncat la picioarele unui înger. „Fereşte-te să faci una ca aceasta!“ l-a sfătuit îngerul. „Eu sînt rob împreună cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei care păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!“ (Apocalipsa 22:8, 9). Apostolul a apreciat acest sfat. În mod iubitor, el a consemnat incidentul respectiv spre folosul nostru.
Dar ce legătură există între întîmplările de mai sus şi utilizarea unor tablouri religioase? Ei bine, dacă a fost un lucru greşit din partea lui Corneliu să se arunce la picioarele unuia dintre apostolii lui Cristos, ce se poate spune despre venerarea unor tablouri lipsite de viaţă, reprezentîndu-i pe „sfinţi“? Şi dacă a fost un lucru greşit din partea unuia dintre apostolii lui Cristos să se prosterne înaintea unui înger viu, ce se poate spune atunci despre venerarea unor tablouri lipsite de viaţă reprezentînd îngeri? Cu certitudine, astfel de acte sînt contrare avertismentului dat de Ioan: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“ — 1 Ioan 5:21.
Ca ajutoare decorative în predare
Aceasta nu înseamnă că simplul fapt de a poseda un tablou reprezentînd o scenă biblică oarecare înseamnă idolatrie. Revista de faţă întrebuinţează în mod corect unele imagini reprezentînd evenimente biblice, şi anume ca ajutoare în predare. De asemenea, scene ale unor evenimente biblice pot fi folosite pentru a decora pereţii unor case şi edificii. Totuşi, un adevărat creştin nu va dori să etaleze un tablou despre care se ştie că este obiect de veneraţie pentru alţii, nici nu-şi va atîrna pe perete un tablou care să constituie o reprezentare inexactă a ceea ce conţine Biblia. — Romani 14:13.
Majoritatea icoanelor creştinătăţii îi înfăţişează pe Isus, pe Maria, pe îngeri şi pe „sfinţi“ cu un cerc luminos în jurul capului. Acesta se numeşte nimb. De unde provine nimbul? „El nu este de origine creştină, recunoaşte The Catholic Encyclopedia (ediţia 1987), deoarece unii pictori şi sculptori păgîni l-au folosit pentru a înfăţişa printr-un simbol marea demnitate şi putere a diverselor zeităţi.“ În plus, cartea The Christians, de Bamber Gascoigne, conţine o fotografie obţinută de la Muzeul Capitoline din Roma, reprezentînd un zeu al soarelui avînd nimb. Acestui zeu i se închinau romanii păgîni. Mai tîrziu, explică Gascoigne, „nimbul din jurul soarelui“ a fost „împrumutat de creştinism“. Da, nimbul are legătură cu închinarea păgînă adusă soarelui.
Oare acele tablouri care reprezintă scene biblice asociate cu simboluri ale unei închinări păgîne idolatre sînt potrivite pentru a fi atîrnate pe perete într-o locuinţă creştină? Nu. Biblia sfătuieşte: „Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? . . . De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,» zice DOMNUL; «nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi»“. — 2 Corinteni 6:16, 17.
Odată cu trecerea timpului, cei ce se pretindeau creştini au început să ignore acest sfat. Aşa cum prezisese Isus şi apostolii săi, s-a dezvoltat o apostazie (Matei 24:24; Faptele 20:29, 30; 2 Petru 2:1). La începutul secolului al IV-lea e.n., împăratul roman Constantin adoptă ca religie de stat creştinismul apostat. Un mare număr de păgîni au început de atunci să se declare „creştini“. O practică obişnuită în rîndurile lor era închinarea la imagini care-l reprezentau pe împărat. Ei obişnuiau, de asemenea, să-şi atîrne pe pereţi tablouri ale strămoşilor lor şi ale altor oameni celebri. „Potrivit cu ceea ce pretindea cultul împăratului“, explică John Taylor în cartea sa Icon Painting, „oamenii se închinau în faţa portretului acestuia pictat pe pînză şi pe lemn, iar de la închinarea adusă împăratului pînă la venerarea icoanelor nu era decît un pas.“ În felul acesta, închinarea păgînă în faţa unor tablouri a fost înlocuită cu venerarea unor tablouri reprezentîndu-i pe Isus, pe Maria, pe îngeri şi pe „sfinţi“.
Cum au justificat conducătorii bisericii acest lucru?
Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, conducătorii bisericii s-au folosit de aceleaşi vechi argumente pe care le foloseau filozofii păgîni. Bărbaţi cum ar fi Plutarh, Dio, Chrysostom, Maxim din Tyr, Celsus, Porfir şi împăratul Iulian Apostatul au recunoscut că idolii erau lipsiţi de viaţă. Dar aceşti păgîni justificau folosirea idolilor argumentînd că aceştia erau nişte ajutoare în închinarea adusă zeilor lor invizibili. Iconograful rus Leonid Uspensky recunoaşte în cartea intitulată The Meaning of Icons: „Părinţii Bisericii s-au folosit ca instrument de filozofia greacă, aplicînd concepţiile şi limbajul acesteia la teologia creştină“. — Compară cu Coloseni 2:8.
Multe persoane au constatat că justificarea teologică adusă în favoarea venerării imaginilor este un lucru greu de înţeles. „Deosebirea dintre a te închina în faţa unei icoane pentru ceea ce ar putea ea să reprezinte, şi a te închina în faţa ei pentru ceea ce este . . . era prea nesemnificativă pentru a fi sesizată de alte persoane în afara celor cu o instruire superioară“, afirmă John Taylor în Icon Painting.
În schimb, ceea ce spune Biblia în legătură cu imaginile religioase este uşor de înţeles. Să ne gîndim la cazul Emiliei, care trăieşte în Johannesburg, Africa de Sud. Ea era o catolică devotată şi obişnuia să îngenuncheze şi să se roage în faţa unor tablouri. Apoi, la uşa ei a bătut o Martoră a lui Iehova. Ea a fost impresionată să vadă în Biblia în limba portugheză că Dumnezeu are un nume, Iehova (Psalmul 83:18, Almeida). Pe parcursul studiului ei biblic, ea a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru a nu-l supăra pe Iehova?“ Martora a arătat spre tablourile care atîrnau pe perete şi a rugat-o să citească Psalmul 115:4–8. În seara aceea, cînd soţul Emiliei a venit acasă, ea i-a spus că dorea să se debaraseze de tablourile ei religioase. El a fost de acord. A doua zi, ea i-a pus pe cei doi fii ai săi, Tony şi Manuel, să rupă în bucăţi tablourile şi să le ardă. Astăzi, după 25 de ani, regretă oare Emilia ceva? Nu. De fapt, împreună cu familia sa, ea i-a ajutat pe mulţi dintre vecinii ei să devină închinători fericiţi ai lui Iehova.
Experienţe asemănătoare s-au repetat de nenumărate ori. Ca urmare a lucrării mondiale de facere de discipoli desfăşurate de Martorii lui Iehova, milioane de persoane învaţă să i se închine lui Dumnezeu „în duh şi în adevăr“. Şi tu te poţi bucura de binecuvîntările care decurg din acest mod de închinare superior deoarece, aşa cum a spus Isus, „astfel de închinători doreşte şi Tatăl“. — Ioan 4:23, 24, BC.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Ţarul Nicolae II îşi binecuvîntează armatele cu o icoană
[Provenienţa fotografiei]
Foto C.N.