Iadul — Tortură eternă sau mormîntul comun?

VI S-A spus cumva că primii Părinţi ai Bisericii, teologii medievali şi reformatorii au susţinut ideea că cei din iad suportă chinuri veşnice? Dacă da, atunci s-ar putea să fiţi surprins aflînd că unii biblişti renumiţi contestă acum acest punct de vedere. Unul dintre aceştia, englezul John R. W. Stott, afirmă că „Scriptura îndreaptă atenţia în direcţia distrugerii, şi că «chinul etern conştient» este o tradiţie care trebuie să cedeze în faţa autorităţii supreme a Scripturii“. — Essentials—A Liberal-Evangelical Dialogue.

Ce anume l-a determinat pe acest autor să tragă concluzia că chinul veşnic nu se întemeiază pe Biblie?

Argumentul de ordin lingvistic

Primul său argument este de ordin lingvistic. El explică faptul că atunci cînd Biblia se referă la condiţia finală de damnare („Gheena“; vezi chenarul de la pagina 8), ea foloseşte adeseori termeni care indică „distrugere“, în greceşte „verbul apollumi (a distruge) şi substantivul apòleia (distrugere)“. Se referă aceste cuvinte la chin? Stott atrage atenţia că, atunci cînd este la diateza activă şi folosit tranzitiv, verbul „apollumi“ înseamnă „a ucide“ (Matei 2:13; 12:14; 21:41). Astfel, în Matei 10:28, unde King James Version menţionează că Dumnezeu distruge „atît sufletul, cît şi corpul în iad“, ideea corespunzătoare este distrugerea în moarte, nu în suferinţă eternă. În Matei 7:13, 14, Isus pune în antiteză ‘calea îngustă care duce la viaţă’ cu ‘calea lată care duce la pieire (distrugere, NW)’. Stott comentează: „Ar părea ciudat, aşadar, dacă cei despre care se spune că suferă distrugerea nu ar fi de fapt distruşi“. În mod justificat, el ajunge la concluzia: „Dacă a ucide înseamnă a deposeda corpul de viaţă, iadul s-ar părea că reprezintă deposedarea atît de viaţă fizică, cît şi spirituală, adică o dispariţie a fiinţei“. — Essentials, paginile 315, 316.

Cum se interpretează descrierile referitoare la focul iadului

Totuşi, multe persoane religioase vor fi de acord cu preşedintele Organizaţiei Baptiste din Sud, Morris H. Chapman, care a declarat: „Eu predic un iad propriu-zis“. El a adăugat: „Biblia îl numeşte «iazul de foc» şi nu cred că acestei definiţii i se pot aduce îmbunătăţiri“.

Evident, imaginile reprezentînd focul utilizate în Biblie ar putea să determine pe cineva să-şi închipuie că este vorba despre chin. Însă cartea Essentials consemnează: „Fără îndoială, întrucît toţi am trăit experienţa acelei dureri acute pe care o produce faptul de a te arde, în mintea noastră focul este asociat cu «chinul conştient». Însă funcţia principală a focului nu este aceea de a cauza durere, ci de a asigura distrugerea, aşa cum pot depune mărturie toţi incineratorii din lume“ (pagina 316). Dacă nu vom uita această deosebire semnificativă, vom fi ajutaţi să evităm găsirea în Scripturi a unui sens care, în realitate, nu există. Iată cîteva exemple:

Referitor la cei aruncaţi în Gheenă, Isus a spus că „viermele lor nu moare şi focul nu se stinge“ (Marcu 9:47, 48). Influenţaţi de cuvintele consemnate în cartea apocrifă a Iuditei („Şi va da focului şi viermilor pradă trupul lor, ca să urle de durere în veci de veci!“ — Iudita 16:17, Regele Carol II), unii exegeţi ai Bibliei susţin că cuvintele lui Isus implică un chin veşnic. Totuşi, cartea apocrifă a Iuditei, nefiind inspirată de Dumnezeu, nu poate constitui un criteriu în vederea stabilirii semnificaţiei cuvintelor scrise de Marcu. În Isaia 66:24, textul scriptural la care se pare că a făcut aluzie Isus, se spune că focul şi viermele distrug „trupurile moarte“ ale duşmanilor lui Dumnezeu. Nu există nici o aluzie la un chin conştient veşnic nici în cuvintele lui Isaia, nici în cele exprimate de Isus. Descrierile referitoare la foc simbolizează distrugerea completă.

În Apocalipsa 14:9–11 se vorbeşte despre cineva care „va fi chinuit în foc şi în pucioasă . . . Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor“.a Dovedeşte acest lucru existenţa unui chin conştient veşnic în focul iadului? În realitate, tot ce spune acest pasaj este că cei răi sînt chinuiţi, nu că sînt chinuiţi pentru totdeauna. Textul afirmă că fumul — dovada că focul şi-a efectuat acţiunea de distrugere — este cel care continuă să rămînă pentru totdeauna, nu chinul în foc.

În Apocalipsa 20:10–15 se spune că „în iazul de foc şi de pucioasă . . . vor fi chinuiţi zi şi noapte, în vecii vecilor“. La o primă lectură, aceasta ar putea părea că este dovada unui chin conştient în foc care are loc veşnic, dar în mod cert nu este aşa. De ce? Printre altele, „fiara şi prorocul mincinos“, precum şi „Moartea şi Locuinţa Morţilor“ vor ajunge în ceea ce este indicat aici sub numele de „iazul de foc“. Aşa cum puteţi cu uşurinţă trage concluzia, fiara, profetul fals, Moartea şi Locuinţa Morţilor nu sînt persoane propriu-zise; aşadar, ele nu pot suferi un chin conştient. Dimpotrivă, în lucrarea A Commentary on the Revelation of St. John the Divine, G. B. Caird scrie că „iazul de foc“ înseamnă „dispariţie şi uitare totală“. Ar trebui să ne dăm seama cu uşurinţă de acest lucru deoarece Biblia însăşi declară despre acest iaz de foc: „Iazul de foc este moartea a doua“. — Apocalipsa 20:14.

Să separăm două doctrine gemene

În pofida acestor argumente, mulţi credincioşi afirmă cu insistenţă că termenul „distrugere“ nu înseamnă ceea ce spune acest cuvînt, ci înseamnă chin veşnic. Care este motivul? Gîndirea lor este influenţată de o doctrină religioasă geamănă cu cea a focului iadului — doctrina nemuririi sufletului uman. Iar, întrucît biserica lor s-ar putea să fi încurajat de secole aceste două doctrine, este posibil ca ei să creadă că unele texte care vorbesc despre distrugere, în realitate vor să spună tortură veşnică. În definitiv, sufletul uman nemuritor nu poate înceta din existenţă — cel puţin aşa gîndesc mulţi.

Dar să remarcăm argumentul reliefat de clericul anglican Philip E. Hughes: „A susţine că numai sufletul uman este nemuritor din naştere înseamnă a susţine o doctrină care nu este confirmată nicăieri în învăţătura scripturală, deoarece, în viziunea biblică, natura umană este întotdeauna considerată ca fiind compusă în mod integral atît din partea spirituală, cît şi din cea fizică . . . Avertismentul dat la început de Dumnezeu cu privire la pomul interzis, «În ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit», îi era adresat omului în calitate de creatură fizico-spirituală — dacă mînca din el, ar fi murit în calitate de creatură fizico-spirituală. Nu se pomeneşte nicăieri că o parte din el era nemuritoare şi că, prin urmare, moartea sa ar fi fost doar parţială“. — The True Image—The Origin and Destiny of Man in Christ.

În mod asemănător, teologul Clark Pinnock face această remarcă: „Acest concept [că sufletul uman este nemuritor] continuă să exercite influenţă de foarte mult timp asupra teologiei, dar el nu este un concept biblic. Biblia nu susţine nemurirea naturală a sufletului“. Textele din Ezechiel 18:4, 20 şi din Matei 10:28 confirmă acest lucru. În plus, chiar Isus a spus despre prietenul său decedat, Lazăr, că „s-a dus să se odihnească“, sau să doarmă. Isus a spus că el urma ‘să-l trezească din somn’ (Ioan 11:11–14, NW). Deci, fiinţa umană, sau sufletul uman, Lazăr murise, dar, chiar după ce trecuse cîtva timp de la moartea lui, el putea fi înviat, sau readus la viaţă. Faptele dovedesc acest lucru. Isus l-a înviat pe Lazăr din moarte. — Ioan 11:17–44.

Ce efect au aceste argumente asupra doctrinei chinului veşnic? În secolul al XVII-lea, eseistul William Temple a remarcat: „Există [unele texte scripturale] care vorbesc despre aruncarea într-un foc care nu se stinge. Dar dacă nu abordăm aceste texte pornind de la presupunerea că ceea ce este aruncat acolo este indestructibil, vom avea impresia nu că ceea ce se aruncă acolo va continua să ardă, ci că va fi distrus“. Această analiză corectă este valabilă şi astăzi, deoarece acest lucru îl susţine chiar Biblia.

În mod incontestabil, aveţi motive întemeiate să puneţi la îndoială ideea existenţei unui chin conştient veşnic în iad. Sau poate că doriţi să mergeţi mai departe de simpla punere la îndoială şi să urmaţi sfatul profesorului în teologie Pinnock, care a spus: „Întregul ansamblu de credinţe legate de iad, inclusiv tortura fără sfîrşit . . . ar trebui eliminate pe baza unei doctrine credibile“. Da, simţul moral, dreptatea şi — lucrul cel mai important — Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, vă spun să faceţi acest lucru.

Dacă veţi acţiona astfel, veţi observa că adevărata natură a iadului este, într-adevăr, credibilă. Veţi putea găsi informaţii utile asupra acestui subiect în cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt.b Vă invităm să o cereţi atunci cînd îi veţi întîlni pe Martorii lui Iehova. Citiţi capitolele „Ce se întîmplă după moarte?“, „«Iadul» — există el în realitate?“ şi „Înviere — pentru cine şi unde?“! Veţi constata că adevărata natură a iadului nu numai că este credibilă, dar are şi o latură promiţătoare.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 8]

O DEFINIRE A TERMENILOR

Termenii „iad“ şi „focul iadului“ din acest articol, aşa cum sînt ei folosiţi de către unii teologi ai creştinătăţii, se referă la cuvîntul grecesc géenna, care apare de 12 ori în „Noul Testament“ (Matei 5:22, 29, 30; 10:28; 18:9; 23:15, 33; Marcu 9:43, 45, 47; Luca 12:5; Iacov 3:6). Deşi diverse traduceri ale Bibliei redau acest cuvînt grecesc prin „iad“, alte traduceri îl transliterează, redîndu-l prin termenul „Gheenă“. Acesta corespunde cu „iazul de foc [care] este moartea a doua“, un simbol al distrugerii veşnice menţionat în ultima carte a Bibliei. — Apocalipsa 20:14.

Referitor la alte două cuvinte traduse uneori prin „iad“, A Dictionary of the Bible (1914), editat de William Smith, consemnează: „Iad . . . este, în general şi în mod nefericit, cuvîntul folosit de către traducătorii noştri pentru a reda termenul ebraic Şeol. Ar fi fost mai bine probabil să se păstreze cuvîntul ebraic Şeol, sau să fie redat întotdeauna prin «mormînt» sau «groapă» . . . În N[oul] T[estament], cuvîntul Hades, la fel ca Şeol, uneori înseamnă pur şi simplu «mormînt» . . . În acest sens spune crezul despre Domnul nostru că «a coborît în iad», adică în starea în care se află morţii în general“.

Spre deosebire de Gheenă, care simbolizează distrugerea finală, Şeolul şi Hadesul se referă la starea de moarte în mormîntul comun al omenirii, cu perspectiva ridicării din nou la viaţă. — Apocalipsa 20:13.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Isus l-a trezit pe Lazăr din somnul morţii