Fiţi fericiţi şi organizaţi!

FAPTUL de a fi organizaţi ne permite să facem lucrurile bine. Faptul de a fi eficienţi ne ajută să dăm cea mai bună întrebuinţare timpului şi resurselor noastre (Galateni 6:16; Filipeni 3:16; 1 Timotei 3:2). Dar viaţa înseamnă mai mult decît organizare şi eficienţă. Psalmistul inspirat a scris: „Fericit este poporul, al cărui Dumneḑeŭ este Iehova“ (Psalmul 144:15, Sfânta Scriptură, 1911). Dificultatea constă în faptul de a fi fericiţi şi în acelaşi timp organizaţi în tot ceea ce facem.

Organizaţi şi fericiţi

Iehova Dumnezeu este cel mai mare exemplu în ceea ce priveşte buna organizare. Toate creaţiile sale, de la organismele unicelulare pînă la creaturile vii complexe, de la micul atom pînă la imensele galaxii, dovedesc ordine şi precizie. Legile sale universale ne permit să ne organizăm viaţa plini de încredere. Ştim că soarele va răsări în fiecare dimineaţă şi că vara va urma după iarnă. — Geneza 8:22; Isaia 40:26.

Dar Iehova este mai mult decît un Dumnezeu al ordinii. El este totodată ‘fericitul Dumnezeu’ (1 Timotei 1:11; 1 Corinteni 14:33). Fericirea sa se observă în creaţiile sale. Pisicuţe jucăuşe, un apus de soare încîntător, o mîncare apetisantă, o muzică înviorătoare, o activitate stimulatoare şi o mulţime de alte lucruri dovedesc faptul că el a dorit ca noi să ne bucurăm de viaţă. Legile sale nu sînt nişte restricţii plictisitoare, ci ne ocrotesc fericirea.

Isus Cristos urmează modelul Tatălui său. El este „fericitul şi singurul Stăpînitor“ şi se comportă întocmai ca Tatăl său (1 Timotei 6:15; Ioan 5:19). Atunci cînd colabora cu Tatăl său în cadrul lucrării de creare, el era mai mult decît doar un ‘maestru’ eficient. El era fericit în ceea ce făcea. El ‘se bucura neîncetat înaintea Lui [Iehova], bucurîndu-se pe rotocolul pămîntului Său şi găsindu-şi plăcerea în fiii oamenilor’. — Proverbele 8:30, 31, nota de subsol.

Noi dorim ca în tot ce facem să reflectăm o bunăvoinţă, o bucurie şi o afecţiune asemănătoare faţă de oameni. Uneori însă, în timp ce depunem eforturi pentru a dovedi eficienţă, s-ar putea să uităm că ‘a umbla în mod ordonat prin Spiritul [lui Dumnezeu]’ (NW) înseamnă şi a produce roadele spiritului lui Dumnezeu (Galateni 5:22–25). Aşadar, este bine să ne întrebăm: Cum putem fi organizaţi şi în acelaşi timp fericiţi în propriile noastre activităţi, precum şi în dirijarea activităţii altora?

Nu fiţi plini de cruzime cu voi înşivă

Să examinăm sfatul înţelept consemnat în Proverbele 11:17. În primul rînd, scriitorul inspirat ne spune că „un om cu bunătate iubitoare îşi tratează în mod recompensator propriul său suflet“ (NW). Apoi, în contrast cu aceasta, el afirmă: „Dar o persoană crudă îşi atrage ostracizare asupra propriului său organism“ (NW). New International Version redă ideea în felul următor: „Un om binevoitor îşi aduce foloase lui însuşi, însă un om crud îşi aduce daune lui însuşi“.

Cum am putea fi, din neglijenţă, plini de cruzime cu noi înşine? O modalitate este aceea de a fi bine intenţionaţi, dar complet lipsiţi de organizare. Care este rezultatul? Un specialist declară: „Un lapsus, un document completat în mod incorect, un ordin neînţeles suficient de clar, un mesaj telefonic notat în mod inexact — iată detaliile minore ale unui eşec, viermii care rod edificiul eficienţei şi distrug cele mai bune intenţii“. — Teach Yourself Personal Efficiency.

Aceste cuvinte concordă cu ceea ce a spus scriitorul inspirat: „Omul lăsător pentru lucrul lui e frate cu cel ce dărîmă“ (Proverbele 18:9, Regele Carol II). Da, cei care sînt dezorganizaţi şi ineficienţi pot provoca dezastru şi ruină atît pentru ei înşişi, cît şi pentru alţii. Din această cauză, deseori alţii îi evită. Ca urmare a neglijenţei, îşi atrag ostracizare asupra lor.

Un cîine viu sau un leu mort?

Dar, putem fi plini de cruzime cu noi înşine şi prin faptul că ne fixăm standarde prea înalte. Scriitorul citat mai sus, care se referea la eficienţă, afirmă că putem urmări „un standard de perfecţiune imposibil de atins în totalitate“. Rezultatul, spune el, este că „ne vom confrunta în cele din urmă cu durere sufletească copleşitoare şi deziluzii“. Un perfecţionist s-ar putea să fie bine organizat şi eficient, dar nu va fi niciodată cu adevărat fericit. Mai devreme sau mai tîrziu, el nu va ajunge decît să sufere.

Dacă avem tendinţa de a fi perfecţionişti, ar fi bine să ne amintim că „un cîine viu face mai mult decît un leu mort“ (Eclesiastul 9:4). Poate că nu ne vom provoca efectiv moartea dacă ne vom strădui în mod nerealist să atingem perfecţiunea, dar ne putem expune unor daune grave din cauza epuizării. Aceasta, declară o autoritate în domeniu, presupune „o epuizare fizică, afectivă, spirituală, intelectuală, precum şi în ce priveşte relaţiile cu alţii“ (Job Stress and Burnout). Dacă ne epuizăm depunînd eforturi în urmărirea unor obiective de neatins, faptul acesta denotă, cu siguranţă, că sîntem plini de cruzime faţă de noi înşine şi, în mod inevitabil, aceasta ne răpeşte fericirea.

Trataţi-vă în mod recompensator pe voi înşivă

Amintiţi-vă: „Un om cu bunătate iubitoare îşi tratează în mod recompensator propriul său suflet“ (Proverbele 11:17, NW). Cînd ne propunem obiective realiste şi rezonabile, amintindu-ne că fericitul Dumnezeu, Iehova, ne cunoaşte limitele, ne tratăm în mod recompensator pe noi înşine (Psalmul 103:8–14). Putem fi fericiţi dacă şi noi ne recunoaştem acele limite şi apoi ‘facem tot posibilul’, potrivit capacităţilor noastre, pentru a ne îndeplini bine obligaţiile. — Evrei 4:11, NW; 2 Timotei 2:15; 2 Petru 1:10.

Desigur, există întotdeauna pericolul de a aluneca în cealaltă extremă — să fim prea buni cu noi înşine. Să nu uităm răspunsul pe care l-a dat Isus sugestiei apostolului Petru: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne“ — sugestie venită într-un moment cînd, de fapt, era necesară o acţiune hotărîtă. Modul de gîndire al lui Petru era atît de periculos încît Isus i-a zis: „Treci îndărătul meu, Satan! Tu eşti pentru mine o piatră de poticnire, fiindcă ce gîndeşti tu nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor“ (Matei 16:22, 23, NW). Faptul de a ne trata în mod recompensator propriul nostru suflet nu justifică o atitudine neglijentă, plină de indulgenţă faţă de sine. Lucrul acesta ar putea şi el să ne deposedeze de orice sentiment de fericire. Trebuie să fim raţionali, nu fanatici. — Filipeni 4:5.

Să-i tratăm în mod recompensator pe alţii

Scribii şi fariseii din timpul lui Isus credeau, probabil, că erau foarte eficienţi şi organizaţi. A Dictionary of the Bible afirmă: „Fiecare poruncă biblică era înconjurată de o reţea de reglementări mărunte. Nu se ţinea cont de schimbările de situaţie; fiecare evreu se afla în mod implacabil sub obligaţia unei ascultări absolute faţă de Lege în toate detaliile ei . . . Unele detalii legale au fost înmulţite pînă într-atît încît religia a devenit o afacere comercială, iar viaţa o povară insuportabilă. Oamenii erau reduşi la starea de roboţi morali. Vocea conştiinţei era înăbuşită; puterea vie a Cuvîntului lui Dumnezeu era neutralizată şi suprimată de o multitudine de reguli eterne“.

Nu este de mirare că Isus Cristos i-a condamnat pentru aceste lucruri. Ei „leagă sarcini apăsătoare şi greu de purtat, a spus el, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte“ (Matei 23:4). Bătrînii iubitori se reţin să împovăreze turma cu o multitudine de reguli şi reglementări mărunte. Ei îi tratează în mod recompensator pe membrii turmei lui Dumnezeu urmînd exemplul înviorător şi plin de bunăvoinţă al lui Isus Cristos. — Matei 11:28–30; Filipeni 2:1–5.

Chiar şi atunci cînd responsabilităţile din cadrul organizaţiei cresc la număr, bătrînii iubitori nu vor pierde niciodată din vedere faptul că au de-a face cu oameni — oameni pe care Dumnezeu îi iubeşte (1 Petru 5:2, 3, 7; 1 Ioan 4:8–10). Ei nu vor fi niciodată atît de ocupaţi cu probleme sau metode organizatorice încît să-şi uite rolul lor principal de păstori, de păzitori şi de ocrotitori ai turmei. — Proverbele 3:3; 19:22; 21:21; Isaia 32:1, 2; Ieremia 23:3, 4.

O preocupare excesivă cu privire la planificări şi cifre, de exemplu, ar putea să nu mai lase loc interesului pentru oameni. Să ne gîndim la un şofer de autobuz care consideră că principala sa datorie este să respecte în mod eficient orarul, indiferent de consecinţe. Singura lui dorinţă este să ajungă de la un capăt la altul al traseului său, exact în timpul care i-a fost alocat. Din păcate, din punctul lui de vedere, pasagerii sînt un obstacol. Ei abia se mişcă, sînt dezorganizaţi şi ajung întotdeauna în staţia de autobuz chiar în momentul cînd el porneşte. În loc să-şi amintească de faptul că rostul muncii pe care o prestează este să satisfacă necesităţile pasagerilor săi, el îi priveşte pe aceştia drept un obstacol în calea eficienţei sale şi îi evită.

Îngrijiţi-vă de fiecare în parte

Adeseori, o goană înverşunată după eficienţă ignoră necesităţile oamenilor. Cei care sînt mai lipsiţi de vigoare şi ineficienţi ar putea fi consideraţi o povară. Cînd se întîmplă aşa, pot să apară consecinţe teribile. De exemplu, în oraşul-stat Sparta, din Grecia antică, copiii slabi şi bolnăvicioşi erau lăsaţi să moară. Ei nu aveau să devină nişte soldaţi puternici şi eficienţi, în stare să apere un stat puternic şi eficient. „Cînd se năştea un copil, spune filozoful Bertrand Russell, tatăl îl aducea în faţa bătrînilor familiei sale pentru a fi examinat: dacă era sănătos, copilul îi era înapoiat tatălui pentru a fi crescut; dacă nu, era aruncat într-un puţ adînc cu apă.“ — History of Western Philosophy.

Ceea ce caracteriza un astfel de stat lipsit de milă era rigiditatea şi austeritatea, nu fericirea (compară cu Eclesiastul 8:9). Fără îndoială, autorităţile spartane considerau că acţiunile lor erau justificate, avînd în vedere eficienţa, dar conduita lor era lipsită de orice compasiune sau bunăvoinţă. Modul lor de a proceda nu era în armonie cu modul de a proceda al lui Dumnezeu (Psalmul 41:1; Proverbele 14:21). Spre deosebire de aceştia, supraveghetorii din congregaţia creştină îşi amintesc de faptul că toate oile lui Dumnezeu sînt preţioase în ochii săi şi ei îi tratează în mod recompensator pe fiecare în parte. Ei nu se îngrijesc doar de cele 99 care sînt sănătoase, ci şi de acea singură oaie care este slabă sau tulburată pe plan afectiv. — Matei 18:12–14; Faptele 20:28; 1 Tesaloniceni 5:14, 15; 1 Petru 5:7.

Fiţi apropiaţi de turmă

Bătrînii sînt apropiaţi de turma aflată în grija lor. Unele cercetări moderne referitoare la metodele folosite în afaceri ar putea însă sugera că, pentru a obţine o eficienţă maximă, un manager sau supraveghetor n-ar trebui să fie prea prietenos cu persoanele aflate sub supravegherea sa. Iată cum descrie un cercetător rezultatele diferite pe care le-a obţinut un ofiţer de aviaţie atunci cînd a fost apropiat sau distant faţă de subordonaţii săi: „Cînd avea relaţii foarte apropiate cu ofiţerii [săi], ei păreau să se simtă în siguranţă şi nu se îngrijorau prea mult în legătură cu eficienţa unităţilor lor militare. De îndată ce el devenea mai rezervat şi mai conştient de superioritatea poziţiei sale, cei aflaţi sub comanda lui începeau să se întrebe cu îngrijorare dacă nu au greşit în ceva . . . iar îngrijorarea lor îi făcea să acorde o mai mare atenţie activităţii lor. Drept urmare, la respectiva bază militară se înregistra o creştere remarcabilă a eficienţei“. — Understanding Organizations.

Congregaţia creştină nu este însă o organizaţie militară. Bătrînii creştini care supraveghează activitatea altora urmează modelul lui Isus Cristos. El a fost întotdeauna apropiat de discipolii săi (Matei 12:49, 50; Ioan 13:34, 35). El nu a profitat niciodată de sentimentele de nelinişte pentru a obţine mai multă eficienţă. El a dezvoltat legături puternice de încredere reciprocă între el şi continuatorii săi. Legături strînse de afecţiune tandră i-au caracterizat şi pe discipolii săi (1 Tesaloniceni 2:7, 8). Atunci cînd există o asemenea apropiere, o turmă fericită, animată în totalitate de iubire pentru Dumnezeu, va reacţiona în mod favorabil la o îndrumare fără constrîngere şi va face tot posibilul pentru a-i sluji lui Dumnezeu din toată inima. — Compară cu Exodul 35:21.

Multe texte scripturale scot în evidenţă calităţi creştine, cum ar fi fericirea şi iubirea pentru fraţi (Matei 5:3–12; 1 Corinteni 13:1–13). Cele care scot în evidenţă importanţa eficienţei sînt relativ puţine. Desigur, o bună organizare este un lucru necesar. Poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna organizat. Dar, gîndiţi-vă cît de frecvent sînt descrişi slujitorii lui Dumnezeu de scriitorii psalmilor, de exemplu, ca fiind fericiţi. Psalmul 119, în care se vorbeşte pe larg despre legile, avertismentele şi regulamentele lui Iehova, începe astfel: „Fericiţĭ sŭnt ceĭ fără prihană în cale, cari umblă în legea luĭ Iehova. Fericiţĭ ceĭ ce păzesc mărturiile sale, şi-l caută din tótă inima“ (Psalmul 119:1, 2, SS). Poţi tu depăşi dificultatea de a fi organizat şi în acelaşi timp fericit?

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Sfera armilară — un vechi instrument care figurează mişcarea aparentă a aştrilor

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Iehova, în calitate de Păstor iubitor, nu este doar un Dumnezeu al ordinii, ci şi al fericirii

[Provenienţa fotografiei]

Garo Nalbandian