„Proclamatorii Regatului“ navighează pe numeroasele ape din Guyana

GUYANA.a Acest cuvînt amerindian înseamnă „ţara apelor“. Şi cît de potrivit descrie el teritoriul acestei ţări din America de Sud, singura de pe acest continent în care se vorbeşte limba engleză. Ţara este străbătută în lung şi-n lat de multe rîuri şi de afluenţii lor, care şerpuiesc croindu-şi drum din Podişul Guyanei, prin jungla tropicală, pînă la Oceanul Atlantic. Aceste cursuri de apă formează o reţea indispensabilă vieţii pentru numeroasele sate şi ferme răspîndite de-a lungul lor.

Martorii lui Iehova din Guyana îşi dau seama de faptul că, atunci cînd Isus a prezis că „evanghelia aceasta a împărăţiei [urma să fie] predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele“, aceasta urma să includă o lucrare de predicare a veştii bune şi pentru oamenii care trăiesc în aceste teritorii de pe malurile rîurilor (Matei 24:14). Aşadar, de ani de zile, grupuri de Martori, mulţi dintre ei fiind pionieri, utilizează ambarcaţiuni, mari şi mici, pentru a naviga pe apele din Guyana cu scopul de a le duce oamenilor vestea bună.

Pentru a sprijini lucrarea, Societatea Watch Tower a pus la dispoziţie în Guyana, pînă în momentul de faţă, cinci ambarcaţiuni de lemn numite succesiv de la Proclamatorul Regatului I pînă la Proclamatorul Regatului V. Ele sînt numite balaho şi sînt din lemn, lungi de şapte metri, neacoperite, cu pereţii înclinaţi şi fundul ascuţit, fiind construite şi întreţinute de o familie de Martori. Numite cu căldură Proclamatorii de către Martorii locali, primele două ambarcaţiuni au fost retrase din uz după ce au fost folosite timp de decenii. Bărcile cu numărul III, IV şi V sînt încă folosite într-un serviciu activ pe rîurile Pomeroon, Mahaica şi Demerara.

Pe Demerara

În Marea Britanie şi în unele părţi ale Europei, cuvîntul „demerara“ ar putea face pe cineva să se gîndească la un cristal brun-auriu de zahăr de trestie, provenit îndeosebi de pe plantaţiile care se întind de-a lungul acestui rîu noroios, încărcat cu aluviuni. Pe malul vestic, şoseaua care porneşte de pe coastă se întrerupe acolo unde se sfîrşesc culturile de trestie de zahăr. Dincolo de acest punct, Martorii depind de ambarcaţiunile Proclamatorul Regatului pentru a le aduce dulcele mesaj despre Regatul lui Iehova locuitorilor de pe malurile rîului — hinduşi, musulmani şi cei care poartă numele de creştini.

Campaniile de predicare de pe Demerara pot consta în călătorii de o zi sau pot dura mai multe săptămîni, ţinînd de la o debarcare la alta, din zori pînă la lăsarea serii. Cînd călătoresc noaptea, pionierii nu numai că gătesc şi servesc masa pe vas, dar chiar şi dorm acolo. Cînd se lasă noaptea, Proclamatorul este legat de un manglier sau este amarat de-a lungul unui doc, dacă există aşa ceva. Atît la prora, cît şi la pupa vasului sînt ridicate două stinghii de 2,5 metri. O frînghie este bine întinsă între vîrfurile acestor doi stîlpi verticali, iar peste ea este întinsă o prelată mare, astfel încît să formeze un acoperiş. Nişte scînduri de lemn ţin loc de paturi, iar o pătură şi un cearşaf servesc drept saltea. Totuşi, somnul vine uşor după o zi întreagă de lucru.

„Faceţi baie în apa asta noroioasă?“, sînt întrebaţi pionierii.

„Dacă putem evita acest lucru, nu facem!“ răspund ei. „Ori de cîte ori trecem pe lîngă un pîrîu cu apă curată, ne umplem containerele cu apă pentru gătit, pentru băut şi pentru baie.“

Perseverenţa lor este răsplătită cu multe experienţe frumoase. Cu o anumită ocazie, un bărbat s-a apropiat de locul de debarcare şi, stînd cu picioarele depărtate şi cu mîinile în şold, ne-a privit cu viu interes. „Proclamatorul Regatului V“!, a citit el cu voce tare numele de pe prora ambarcaţiunii. „Sînteţi, probabil, Martori ai lui Iehova. Numai voi folosiţi cuvîntul «regat» în acest mod. Aveţi o Sală a Regatului, şi acum iată şi Proclamatorul Regatului.“

De la Galaad, pe rîul Pomeroon

Lucrarea desfăşurată de-a lungul rîului Pomeroon a avut un caracter puţin diferit, după cum îşi aminteşte Frederick McAlman. La un an după ce absolvise Şcoala Biblică Galaad a Watchtower în 1970, el a venit la Charity, un sat riveran situat la 34 de kilometri depărtare de ţărm, pe malul de est al rîului Pomeroon, unde se afla un grup de cinci vestitori ai Regatului.

„Cinci ani întregi, am avut «plăcerea» să înaintăm cu Proclamator II vîslind în amonte şi în aval pe rîul Pomeroon, după care am primit o barcă uzată cu un motor suspendat de şase cai-putere“, istoriseşte fratele McAlman. „Vîslind, ajutaţi fiind de maree, predicam de-a lungul malului estic pînă cînd ajungeam la Hackney, situat la o distanţă de 11 kilometri de gura rîului. Aici ne petreceam noaptea în mod confortabil la locuinţa surorii DeCambra, care lucra pe atunci ca moaşă în regiunea respectivă. A doua zi, dis-de-dimineaţă, continuam să coborîm spre gura rîului, după care traversam pe malul vestic. Apoi, înaintînd încet, parcurgeam iarăşi cei 34 de kilometri pînă la Charity.“

Motorul de 6 cai-putere le-a fost de folos timp de zece ani. Apoi, în 1986, a fost înlocuit cu un model nou, de 15 cai-putere. După ce a slujit în mod fidel de-a lungul rîului Pomeroon timp de peste 21 de ani, fratele McAlman poate privi cu un sentiment de satisfacţie la noua Sală a Regatului construită la Charity, sală care deserveşte în prezent congregaţia alcătuită din 43 de vestitori, care vin din satele situate de-a lungul rîului. Asistenţa medie la întruniri depăşeşte cifra de 60 de persoane, iar la Comemorarea din 1992 a morţii lui Isus Cristos s-a înregistrat o asistenţă de 190 de persoane!

În căutarea ‘omului de la Turnul de veghere’

Lunea este zi de tîrg la Charity. Aşadar, cu această ocazie, este momentul potrivit pentru a predica vestea bună, iar Martorii sînt prezenţi acolo cu revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Într-o zi, pe la începutul anilor ’70, Monica Fitzallen din Warimuri, o localitate de pe rîul Moruka, a venit la tîrg şi a acceptat două reviste de la fratele McAlman. Dar cînd a ajuns acasă, a pus revistele pe fundul cufărului ei cu haine.

„Ele au rămas acolo timp de doi ani, fără să le citesc“, îşi aminteşte Monica. „Apoi m-am îmbolnăvit şi, cîtva timp, am fost ţintuită la pat. În timp ce mă restabileam, am început să cercetez cu atenţie orice articol din publicaţiile aflate în casă pentru a avea încontinuu o preocupare. În cele din urmă, mi-am amintit de cele două reviste din cufărul cu haine şi am început să le examinez.“ Ea şi-a dat seama imediat că ceea ce citea constituie adevărul.

Cînd Monica s-a restabilit, i-a cerut soţului ei, Eugene, să-i găsească ceva de lucru de-a lungul rîului Pomeroon, astfel încît ea să-l poată găsi pe domnul care i-a dat revistele. Eugene a fost de acord, dar nu a putut găsi de lucru decît pentru o săptămînă, de luni pînă sîmbătă după-amiaza, la o fermă situată în regiunea rîului Pomeroon.

Pînă sîmbătă, Monica încă nu-l găsise pe omul care îi dăduse revistele. Aproape de prînz, ea l-a întrebat pe soţul ei dacă fluxul le permitea să meargă cu barca pînă la Charity, pentru a-l găsi pe „omul de la Turnul de veghere“. Nici nu sfîrşise bine de vorbit, cînd au auzit nişte paşi pe alee şi au văzut faţa zîmbitoare a unei surori care venea să-i ofere ultimele numere ale revistelor. „Şi dvs. faceţi parte dintre cei de la Turnul de veghere?“, a întrebat Monica. Au urmat atît de multe întrebări, încît sora a trebuit să se întoarcă la ambarcaţiune pentru a aduce întăriri. Cine s-a întîmplat să fie cel care a venit? Chiar fratele McAlman!

S-au luat măsuri pentru începerea unui studiu biblic prin corespondenţă. Puţin mai tîrziu, Monica a trimis Bisericii Anglicane o scrisoare prin care îşi anunţa retragerea din biserică. Drept răspuns, a primit un bilet din partea preotului: „Nu-i ascultaţi pe Martori. Au o înţelegere superficială din Biblie. Voi veni să discut cu dvs. problema“. Nici în momentul de faţă preotul nu a apărut. Între timp, Monica s-a botezat în anul 1975. Un an mai tîrziu, soţul ei, pe care fraţii îl numeau acum în mod afectuos unchiul Eugene, s-a botezat şi el după ce a cercetat cu atenţie Scripturile (Faptele 17:10, 11). Cu toate că locuiesc la o distanţă de 12 ore de mers cu barca pînă la cea mai apropiată congregaţie, care se află în Charity, ei sînt şi astăzi vestitori activi ai Regatului.

Călătorii misionare în interiorul ţării

În ultimii ani, Societatea Watch Tower a organizat cu regularitate expediţii misionare care au pătruns adînc în interiorul ţării. Prin intermediul unor ambarcaţiuni echipate cu motoare suspendate, voluntari plini de bunăvoinţă au gustat emoţia de a duce vestea bună unor populaţii care locuiesc în rezervaţii amerindiene, precum şi în comunităţile unor exploatări forestiere şi ale unor ferme situate de-a lungul cursurilor de apă din inima ţării. Fiind pionieri în adevăratul sens al cuvîntului, ei au privilegiul de a aduce pentru prima dată numele salvator, „numele lui Iehova“, în aceste regiuni îndepărtate (Romani 10:13–15, NW). Fraţii trebuie să suporte multe greutăţi, navigînd uneori contra curentului trei zile încontinuu pentru a ajunge în vreunul dintre aceste locuri. Dar rezultatele merită din plin efortul.

Un tînăr penticostal, care locuia aproape de comunitatea unei exploatări forestiere din Kwebanna, situată pe rîul Waini, a fost contactat cu ocazia primei călătorii misionare efectuate în acea regiune în iulie 1991. La următoarea vizită din luna octombrie, a fost iniţiat un studiu biblic cu el. Pentru prima dată, el a descoperit în propria lui Biblie că numele lui Dumnezeu este Iehova, că Isus nu este Cel Atotputernic şi că doctrina Trinităţii nu este scripturală (Psalmul 83:18; 1 Corinteni 11:3). Tînărul a fost atît de entuziasmat încît, după plecarea fraţilor, i-a adunat pe cîţiva dintre colaboratorii lui penticostali şi a început să le arate în propriile lor Biblii adevărul referitor la Iehova Dumnezeu şi la Isus Cristos. Cînd majoritatea au refuzat să accepte adevărul, el a decis că era timpul să se retragă dintre ei şi să iasă din „Babilonul cel Mare“ (Apocalipsa 18:2, 4). Cînd fraţii au revenit să-l vadă în februarie 1992, el le-a spus ce se întîmplase şi a adăugat: „Vreau să mă alătur vouă. Vreau să devin Martor al lui Iehova. Vreau să-i învăţ pe oameni adevărul!“

Experienţe de acest gen îi ajută pe fraţi să continue să meargă în această lucrare dificilă. Cei care efectuează călătorii misionare trebuie să sacrifice confortul de acasă, să se expună unor boli, cum ar fi malaria, şi să suporte riscurile unei vieţi petrecute printre tufişuri. Dar şi cei care rămîn acasă fac sacrificii. Unele familii sînt lipsite de membrii lor dragi, uneori săptămîni întregi. Unele congregaţii trebuie să se descurce fără să-i aibă în mijlocul lor pe bătrîni, precum şi pe alţi fraţi tineri, deoarece, în unele cazuri, nu este lăsat acasă decît un singur frate care să se îngrijească de necesităţile congregaţiei. Totuşi, cît de mare este bucuria şi încurajarea cînd, la întoarcerea acestora, congregaţia aude experienţele lor stimulatoare! Sacrificiile par neînsemnate în comparaţie cu bucuria pe care o simt!

Proclamatorii Regatului care navighează pe numeroasele ape din Guyana pentru a duce vestea bună se bucură realmente de o experienţă unică. Curajoşi şi plini de bunăvoinţă, împreună cu colaboratorii lor din întreaga lume, ei ‘îi aduc totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui’. — Evrei 13:15.

[Notă de subsol]

[Harta de la pagina 24]

(Vezi publicația)

HONDURAS

NICARAGUA

COSTA RICA

PANAMA

VENEZUELA

COLUMBIA

GUYANA

SURINAM

GUYANA FRANCEZĂ

BRAZILIA

BOLIVIA

OCEANUL ATLANTIC

[Legenda fotografiilor de la paginile 26, 27]

Stînga: Mărturie într-o zi de tîrg

Sus: Explicînd vestea bună pe rîul Demerara

Sus dreapta: Un grup de misionari întorcîndu-se cu barca în tabără