Să le purtăm de grijă celor în vârstă — dificultăţi şi răsplăţi
SHINETSU, un ministru creştin, se bucura nespus de însărcinarea sa. Din familia sa, formată din trei persoane, făcea parte şi mama soţiei sale. Ei lucrau bucuroşi într-o mică congregaţie a Martorilor lui Iehova, predîndu-le oamenilor Biblia, pînă cînd, într-o zi, i s-a cerut să reflecteze la posibilitatea de a călători cu soţia sa pentru a vizita alte congregaţii. Lucrul acesta pretindea ca el să-şi schimbe domiciliul în fiecare săptămînă. Această perspectivă îl încînta, dar cine avea să poarte de grijă mamei soţiei sale?
Multe familii se confruntă în cele din urmă cu o problemă similară — cum să poarte cel mai bine de grijă părinţilor care îmbătrînesc? De obicei nu se acordă multă atenţie acestei probleme atît timp cît starea sănătăţii părinţilor este destul de bună şi ei înşişi lucrează. Totuşi, unele lucruri mărunte pot dezvălui că ei îmbătrînesc; de exemplu, le tremură mîna cînd încearcă să bage aţa în acul de cusut sau îi lasă memoria cînd încearcă să-şi amintească unde au văzut ultima dată un lucru pe care l-au rătăcit. Deseori însă survine un accident neprevăzut sau o boală care îi face conştienţi de anumite nevoi. Atunci trebuie întreprins ceva.
În unele ţări, părinţii care se bucură de o stare relativ bună a sănătăţii preferă să-şi trăiască ultimii ani ai vieţii separat decît cu copiii lor. În alte ţări, cum este cazul multor ţări orientale şi africane, se obişnuieşte ca vîrstnicii să trăiască alături de copiii lor, îndeosebi alături de fiul cel mai mare. Lucrul acesta este valabil mai ales cînd unul dintre părinţi este imobilizat la pat. În Japonia, de exemplu, dintre cei care au deja 65 de ani şi care, într-o măsură mai mică sau mai mare, zac la pat, 240 000 sînt îngrijiţi acasă de familiile lor.
Obligaţii scripturale şi morale
Deşi trăim în generaţia în care mulţi au devenit „iubitori de sine“, lipsindu-le ‘afecţiunea naturală’, noi avem în mod categoric obligaţii scripturale şi morale faţă de cei bătrîni (2 Timotei 3:1-5). Tomiko, care îi poartă de grijă mamei sale bătrîne, suferinde de Parkinson, şi-a exprimat obligaţia morală pe care o simţea cînd a spus despre mama ei: „Ea mi-a purtat de grijă 20 de ani. Acum vreau să fac acelaşi lucru pentru ea“. Înţeleptul rege Solomon ne-a îndemnat astfel: „Ascultă pe tatăl tău, din care te-ai născut, şi nu nesocoti pe mama ta, cînd a îmbătrînit“. — Proverbele 23:22.
Nici prejudecăţile religioase, nici animozitatea din partea unui părinte necredincios nu anulează această directivă scripturală. Apostolul creştin Pavel a fost inspirat să scrie următoarele: „Dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decît un necredincios“ (1 Timotei 5:8). Isus ne-a dat un exemplu de urmat cînd, printre ultimele lucruri pe care le-a făcut înainte de a muri, a stabilit ca cineva să poarte de grijă mamei sale. — Ioan 19:26, 27.
Cum să rezolvăm dificultăţile pe care le întîmpinăm
Cînd familiile se reunesc după ce au trăit separat mulţi ani, toţi trebuie să facă multe modificări. Aceste schimbări pretind multă iubire, răbdare şi înţelegere reciprocă. Dacă fiul cel mai mare sau un alt fiu ori fiică se mută cu familia în casa părinţilor, apare un complex de împrejurări complet nou. Poate că trebuie să se facă adaptarea la un nou loc de muncă, la o altă şcoală pentru copii şi la un alt cartier. Deseori aceasta va însemna obligaţii mai mari pentru soţie.
Va fi la fel de greu şi pentru părinţi să se adapteze. Poate că ei s-au obişnuit să aibă o anumită intimitate, linişte şi libertate; acum vor avea gălăgia provocată de nepoţi plini de energie şi de prietenii lor. Ei erau obişnuiţi să ia singuri hotărîri şi poate că le displace orice directivă pe care alţii încearcă să le-o dea. Anticipînd timpul cînd familiile fiilor lor vor veni să stea cu ei, mulţi părinţi şi-au construit case separate în apropiere sau camere adăugate la locuinţele lor, cu care se comunică prin nişte holuri, fapt care asigură tuturor o anumită independenţă.
Cînd locuinţa este mică, poate că sînt necesare modificări mai mari pentru a face loc noilor veniţi. O mamă a început să rîdă cînd şi-a adus aminte ce deranjate au fost cele patru fiice ale ei atunci cînd, în dormitoarele lor, se aduceau una după alta obiecte de mobilă şi alte lucruri pentru a face loc bunicii lor de 80 de ani. Totuşi, majoritatea acestor probleme se rezolvă în general pe măsură ce toţi recunosc necesitatea unor schimbări şi îşi amintesc de atenţionarea biblică potrivit căreia iubirea „nu caută folosul său“. — 1 Corinteni 13:5.
Pierderea libertăţii
Pentru o creştină poate apărea o problemă serioasă cînd soţul ei nu împărtăşeşte aceeaşi credinţă şi decide să-şi mute familia în locuinţa părinţilor săi. S-ar părea că solicitările în ce priveşte îngrijirea familiei nu îi lasă aproape nici o posibilitate de a realiza un echilibru între obligaţiile ei creştine şi celelalte îndatoriri. Setsuko a spus: „Soţul meu considera că era periculos să o lase singură acasă pe mama lui, care dădea semne de senilitate, şi a vrut ca eu să stau acasă tot timpul. Dacă încercam să merg la o întrunire, se supăra şi începea să se plîngă. La început, întrucît am crescut în Japonia, consideram şi eu că era greşit să o las singură. Cu timpul însă, mi-am dat seama că lucrurile se puteau rezolva“.
Hisako a avut o problemă asemănătoare. „Cînd ne-am mutat la familia soţului meu, spune ea, el a vrut să-mi schimb religia şi să încetez cu activităţile religioase deoarece se temea de ce vor spune rudele lui. Ca să înrăutăţească şi mai mult situaţia, rudele care locuiau în apropiere veneau să ne viziteze duminica, fapt care mă împiedica să mă duc la întruniri. În plus, copiii voiau mai curînd să se joace cu verii lor decît să meargă la întruniri. Îmi dădeam seama că spiritualitatea noastră suferea. A trebuit să adopt o poziţie fermă şi să-i explic soţului meu că religia mea nu era un lucru pe care să-l schimbi aşa cum schimbi un costum, ci era ceva important pentru mine. Cu timpul, familia s-a obişnuit.“
Ca să aibă mai mult timp liber, unele surori au rezolvat această problemă prin angajarea unei îngrijitoare cu jumătate de normă care să vină şi să-i ajute o zi, două pe săptămînă. Altele au obţinut o mai mare libertate pentru treburile personale şi activitatea creştină prin faptul că au cerut ajutorul copiilor lor, al rudelor din apropiere şi chiar al prietenelor din congregaţie. Şi soţii au putut să dea o mînă de ajutor seara şi la sfîrşit de săptămînă, cînd sînt acasă. — Eclesiastul 4:9.
Menţineţi-i activi
A-i menţine activi pe bătrîni este încă o dificultate cu care ne confruntăm. Unii bătrîni sînt bucuroşi să participe la gătitul mîncării şi la alte treburi din gospodărie. Ei se simt utili cînd li se cere să-i supravegheze pe copii şi găsesc satisfacţie cînd se ocupă de o mică grădină de zarzavaturi, de îngrijirea florilor sau de un hobby oarecare.
Alţii însă vor să doarmă aproape toată ziua şi aşteaptă să fie serviţi. Dar faptul de a-i menţine activi cît mai mult posibil pare să aibă o contribuţie importantă la bunăstarea şi longevitatea lor, precum şi la agerimea minţii lor. Hideko a constatat că deşi mama ei stătea într-un scaun pe rotile, faptul că o lua la întruniri era tocmai stimulentul de care ea avea nevoie. Ea era întîmpinată călduros de toţi şi era antrenată în conversaţii. Atenţia care îi era acordată a determinat-o în cele din urmă să accepte să studieze Biblia cu o femeie în vîrstă. O pereche căsătorită care are o mamă suferind de boala lui Alzheimer o iau cu ei la întrunirile lor creştine. „În general, ea nu vrea să facă nimic, au spus ei, dar este foarte fericită la întruniri. Este întîmpinată cu căldură, astfel că vine cu plăcere. Considerăm că acest lucru este foarte benefic pentru ea.“
Shinetsu, care a fost menţionat la începutul articolului, a rezolvat problema prin faptul că a găsit un apartament pentru mama soţiei sale în centrul zonei în care el slujeşte ca ministru itinerant. În felul acesta, el stă cu ea în fiecare săptămînă, în răstimpul dintre vizitele pe care le face la congregaţii. Soţia sa, Kyoko, a spus: „Mama consideră că ea este o parte importantă din munca noastră şi se simte utilă. Ea este încîntată cînd soţul meu îi cere să-i gătească o mîncare mai deosebită“.
Cum să tratăm cu cei senili
Pe măsură ce părinţii îmbătrînesc, se poate instala într-o măsură mai mică sau mai mare senilitatea, deci ei necesită tot mai multă atenţie. Ei uită zilele, ora, anotimpurile şi promisiunile. Poate că uită să se tundă şi să-şi spele hainele. Ei pot chiar uita cum să se îmbrace şi să se îmbăieze. Mulţi nu-şi mai dau seama de nimic, în timp ce alţii adorm cu dificultate noaptea. Unii au tendinţa de a se repeta şi se irită dacă le spui aceasta. Gîndirea le joacă feste. Poate că insistă că ceva le-a fost furat sau că hoţii încearcă să le spargă casa. O familie cu patru fiice a trebuit să îndure în permanenţă acuzaţii neîntemeiate potrivit cărora au comis păcate sexuale. „Era neplăcut, spuneau ele, dar am învăţat să suportăm acuzaţiile şi să încercăm să schimbăm vorba. Era inutil să o contrazici pe bunica.“ — Proverbele 17:27.
Necesităţile afective trebuie satisfăcute
Vîrsta le aduce necazuri celor bătrîni. Ei trebuie să suporte boli grave, pierderea mobilităţii şi frămîntări sufleteşti. Mulţi consideră că viaţa lor nu are nici un sens sau rost. Sau poate cred că sînt o povară şi îşi exprimă dorinţa de a muri. Ei simt nevoia de a fi iubiţi, respectaţi şi luaţi în considerare (Leviticul 19:32). Hisako a spus: „Cînd mama soţului meu este prezentă, noi încercăm întotdeauna să o includem în conversaţia noastră, concentrînd, ori de cîte ori este posibil, discuţia asupra ei“. O altă familie se străduia să stimuleze respectul de sine al bunicului cerîndu-i să conducă discutarea zilnică a unui text biblic.
Trebuie să ne străduim să avem în permanenţă o atitudine corespunzătoare cu privire la bătrîni. Bolnavilor imobilizaţi la pat nu le place cînd li se vorbeşte de sus sau cînd sînt trataţi fără respect. „Mama era ageră“, spunea Kimiko, care locuia cu soacra ei infirmă, „şi îşi dădea seama dacă nu o îngrijeam cu tragere de inimă sau dacă îi vorbeam de sus.“ Şi Hideko a trebuit să-şi schimbe atitudinea. „La început m-am simţit frustrată cînd a trebuit să-i port de grijă soacrei mele. Fusesem pionieră [ministru cu timp integral la Martorii lui Iehova] şi simţeam lipsa ministerului. Apoi mi-am dat seama că trebuia să-mi schimb mentalitatea. Deşi ministerul din casă în casă este important, lucrul acesta era şi el o parte importantă a respectului acordat poruncilor lui Dumnezeu (1 Timotei 5:8). Mi-am dat seama că, dacă voiam să am bucurie, trebuia să manifest mai multă iubire şi empatie. Conştiinţa mă mustra cînd acţionam pur şi simplu mecanic, din simţul datoriei. Cînd am avut un accident şi am suferit dureri, m-am gîndit la soacra mea şi la durerile ei. După aceasta mi-a venit mai uşor să manifest mai multă căldură şi empatie.“
Şi cei care acordă îngrijire au nevoie de îngrijire
Nu trebuie trecută cu vederea obligaţia de a ne exprima aprecierea faţă de cel căruia îi revine în mod deosebit dificila sarcină de a purta de grijă celor bătrîni (compară cu Proverbele 31:28). Majoritatea femeilor continuă să se îngrijească de obligaţiile lor fără să li se adreseze cuvinte de apreciere. Însă dacă ne gîndim la ceea ce implică munca lor, asemenea cuvinte sînt, cu certitudine, binevenite. Probabil că ele trebuie să muncească suplimentar în ce priveşte curăţenia, spălatul şi gătitul. Gîndiţi-vă şi la vizitele la spital sau la doctor, precum şi la hrănirea sau spălarea unui bolnav în vîrstă. O femeie care a îngrijit-o mult timp pe soacra ei a spus: „Ştiu că îi este greu soţului meu să-şi exprime aprecierea în cuvinte, dar el îmi arată în alte feluri că apreciază ce fac“. Chiar şi cîteva cuvinte de mulţumire pot face să se înţeleagă cît de oportune şi de utile sînt toate aceste eforturi. — Proverbele 25:11.
Există şi răsplăţi
Multe familii care le poartă de grijă de mulţi ani părinţilor bătrîni spun că lucrul acesta i-a ajutat să cultive importante calităţi creştine: perseverenţa, sacrificiul de sine, iubirea altruistă, conştiinciozitatea, umilinţa şi tandreţea. Membrii multor familii au devenit mai apropiaţi din punct de vedere afectiv. O recompensă suplimentară este prilejul de a conversa mai mult cu părinţii şi de a ajunge să-i cunoaşteţi mai bine. Hisako a spus despre soacra ei: „Ea avusese o viaţă interesantă. A trecut prin multe greutăţi. Am ajuns să o cunosc mai bine şi am învăţat să apreciez la ea calităţi pe care nu le-am sesizat înainte“.
„A existat un timp înainte de a studia Biblia cînd am vrut să divorţez şi să scap de situaţia aceasta“, spune Kimiko, care s-a îngrijit de părinţii soţului ei şi de bunica lui care era imobilizată la pat. „Apoi am citit că trebuie să «cercetăm pe . . . văduve în necazurile lor» (Iacov 1:27). Sînt fericită că am făcut tot ce am putut, astfel că acum nimeni din familie nu se poate plînge pe drept de convingerile mele religioase. Nu am nimic pe conştiinţă.“ Un alt creştin a spus: „Am văzut cu propriii mei ochi consecinţele dezastruoase ale păcatului lui Adam, iar acum apreciez şi mai mult necesitatea răscumpărării“.
Veţi primi în curînd un alt membru al familiei voastre în locuinţa voastră? Sau vă veţi muta, poate, în locuinţa părinţilor voştri în vîrstă? Aţi intrat puţin în panică? Lucrul acesta este de înţeles. Va trebui să faceţi schimbări. Dar veţi vedea că sînteţi răsplătiţi din belşug dacă veţi rezolva cu succes această problemă foarte dificilă.
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Cei în vîrstă simt nevoia de a fi iubiţi şi respectaţi