Cărui Dumnezeu să ne închinăm?
SPRE deosebire de animale, noi, oamenii, avem capacitatea de a ne închina. Aceasta face parte din natura noastră încă de la naştere. Dispunem totodată de un simţ moral, de o conştiinţă care să ne îndrume cu privire la ce este corect şi ce este greşit. Fiecare dintre noi urmează în diverse moduri această conştiinţă, iar ca să facă acest lucru mulţi privesc spre unul sau mai mulţi dumnezei pentru îndrumare.
În ultimul sau ultimele două secole care au trecut, unii intelectuali ai lumii au pus în discuţie existenţa unui Dumnezeu atotputernic şi Creator. În 1844, Karl Marx a declarat că religia este „opiu pentru popor“. Mai tîrziu, Charles Darwin a emis teoria evoluţiei. Apoi a avut loc revoluţia bolşevică. În Europa de Est ateismul a devenit politica oficială de stat şi s–a pretins că religia va muri o dată cu generaţia anului 1917. Dar aceşti atei nu au putut schimba modul în care sînt făcuţi oamenii. Acest lucru reiese în mod evident din renaşterea religiei care are loc în momentul de faţă în Europa de Est.
Dar, aşa cum declară Biblia, există mulţi care „sînt numiţi «dumnezei», fie în cer, fie pe pămînt, după cum există mulţi «dumnezei» şi mulţi «domni»“ (1 Corinteni 8:5, NW). De–a lungul secolelor, omenirea a adus închinare unei multitudini de dumnezei. Au existat zei ai fertilităţii, ai iubirii, ai războiului, precum şi ai vinului şi ai petrecerii. Numai în religia hindusă, de pildă, zeii se numără cu milioanele.
Triade de dumnezei au apărut în Babilon, Asiria şi Egipt, precum şi în ţinuturile budiste. Creştinătatea are şi ea „sfînta“ sa Trinitate. Respingînd Trinitatea, islamismul „nu are alt dumnezeu decît pe Allah“. În plus, chiar şi cei care dispreţuiesc conceptul de Dumnezeu atotputernic şi invizibil îşi au proprii lor dumnezei. De exemplu, la Filipeni 3:19, Biblia spune cu referire la cei care sînt prinşi în capcana unor preocupări materialiste: „Dumnezeul lor este pîntecele [lor]“.
Majoritatea oamenilor se închină la dumnezeul sau dumnezeii ţinutului sau societăţii în care întîmplarea a făcut să se nască. Acest lucru ridică unele întrebări. Oare toate formele de închinare duc în acelaşi loc — asemenea unor cărări care duc spre vîrful unui munte? Sau multe din cărările mistice ale religiei duc spre nenorocire — la fel ca unele poteci care conduc spre o prăpastie? Există mai multe modalităţi corecte de închinare, sau există numai una? Există mai mulţi dumnezei care merită laude, sau există un singur Dumnezeu Atotputernic care este demn de închinarea şi devoţiunea noastră exclusivă?
Ridicarea unor dumnezei falşi
Întrebările de mai sus merită o examinare atentă din partea noastră. Din ce motiv? Deoarece cea mai veche autoritate scrisă în materie de religie, Biblia, descrie cum un dumnezeu fals, acţionînd prin intermediul unui şarpe, i–a atras pe primii noştri strămoşi pe o cale dezastruoasă. Pînă în ziua de azi trăim rezultatele tragice ale strategiei sale (Geneza 3:1–13, 16–19; Psalmul 51:5). Isus, „Fiul lui Dumnezeu“, a vorbit despre acest dumnezeu rebel, numindu–l „stăpînitorul lumii acesteia“. Unul dintre apostolii lui Isus l–a numit „dumnezeul acestui sistem de lucruri“ (Ioan 1:34; 12:31; 16:11; 2 Corinteni 4:4, NW). La Apocalipsa capitolul 12, versetul 9, el este descris ca fiind „şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan, acela care înşală întreaga lume“. Un imperiu mondial al religiei false zace sub controlul lui Satan.
Satan este maestru în arta înşelătoriei (1 Timotei 2:14). Mizînd pe dorinţa înnăscută a oamenilor de a se închina, el promovează multe feluri de zeităţi — spirite ancestrale, idoli, icoane, Madone. El susţine chiar şi închinarea la zei umani, cum ar fi unii conducători puternici, generali victorioşi şi stele din lumea filmului şi a sportului (Faptele 12:21–23). Este bine să rămînem vigilenţi şi să fim decişi să–l căutăm şi să–i aducem închinare numai adevăratului Dumnezeu care, în realitate, „nu este departe de fiecare dintre noi“. — Faptele 17:27.
Cine este deci acest unic Dumnezeu căruia ar trebui să ne închinăm? Cu aproape 3 000 de ani în urmă, psalmistul l–a descris în Biblie ca fiind ‘Cel Preaînalt . . . Cel Atotputernic, . . . Dumnezeul său, în care se va încrede’ şi l–a numit cu ilustrul său nume — „Iehova“ (Psalmul 91:1, 2, NW). Mai înainte, Moise spusese despre el: „Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova“ (Deuteronomul 6:4, NW). Iar profetul Isaia l–a citat pe Dumnezeu însuşi, spunînd: „Eu sînt Iehova. Acesta este numele meu; şi eu nu voi da gloria mea la nimeni altul, nici lauda mea imaginilor cioplite“. — Isaia 42:8, NW.
Scopul lui Iehova Dumnezeu este să–şi cureţe numele de tot oprobriul pe care l–a aruncat asupra lui dumnezeul fals, Satan. El a ilustrat maniera în care va face lucrul acesta în anul 1513 î.e.n., cînd s–a folosit de profetul său Moise pentru a elibera poporul Israel de sub asuprirea egipteană. Cu acea ocazie, Dumnezeu a pus în legătură numele său, Iehova, cu cuvintele: „Mă voi dovedi a fi ceea ce mă voi dovedi a fi“ (Exodul 3:14, 15, NW). El avea să se răzbune împotriva Faraonului Egiptului, dar nu înainte de a–i spune acelui conducător rău: „Iată, de fapt, motivul pentru care te–am păstrat în existenţă: ca să–ţi arăt puterea mea şi ca numele meu să fie declarat pe tot pămîntul“. — Exodul 9:16, NW.
Astăzi situaţia este similară. La fel ca Faraonul din vechime, dumnezeul acestei lumi, Satan, îl sfidează pe Iehova Dumnezeu şi duce cu ingeniozitate un război spiritual împotriva acelor oameni care iubesc dreptatea şi adevărul (Efeseni 6:11, 12, 18). Iehova şi–a propus din nou să–şi glorifice numele în faţa opoziţiei lui Satan. Dar înainte de a–şi arăta puterea sa distrugîndu–l pe Satan şi toate lucrările sale, Iehova îi trimite pe închinătorii săi să declare numele Său pe întregul pămînt. Această mărturie în favoarea numelui său este o parte esenţială a închinării adevărate.
În mod corespunzător, Dumnezeu însuşi a spus că aceşti închinători vor fi martori ai săi, Martorii lui Iehova, „poporul pe care l–am alcătuit pentru Mine, care vor vesti laudele Mele“ (Isaia 43:10–12, 21). Cum vestesc ei laudele lui Iehova? Ei predică şi dau învăţătură în public şi din casă în casă, declarînd vestea bună că Regatul lui Iehova, condus de Fiul său, Isus Cristos, va aduce binecuvîntări eterne omenirii ascultătoare de pe acest pămînt. Astfel, ei se închină lui Dumnezeu „fără întrerupere“, aşa cum făceau adevăraţii creştini din secolul întîi (Faptele 5:42, NW; 20:20, 21). S–au bucurat ei de binecuvîntare divină în această privinţă? Paginile care urmează vor da răspunsul.