O muncă de bărbat
„¡Ropa, zapato, casa, y comida!“ Aceste cuvinte dintr–un vechi cîntec spaniol enumeră cele patru lucruri fundamentale pe care trebuie să le asigure un bărbat familiei sale: îmbrăcăminte, încălţăminte, adăpost şi hrană. Şi foarte mulţi bărbaţi cu simţul răspunderii caută cu mîndrie să se achite de această sarcină.
Dacă eşti însă un bărbat cu familie, te îngrijeşti de necesităţile spirituale ale familiei tale, care sînt mai importante decît cele materiale? Sau crezi, la fel ca mulţi alţi bărbaţi, că faptul de a te îngriji de probleme religioase în cadrul familiei nu este în realitate o muncă de bărbat? În anumite culturi, nici nu se pretinde chiar din partea unui bărbat să–şi facă timp pentru a–şi învăţa copiii despre Dumnezeu şi despre Biblie.
Cuvîntul lui Dumnezeu îi impune însă îndeosebi bărbatului casei responsabilitatea de a insufla în sînul familiei sale iubire pentru Dumnezeu şi o profundă apreciere pentru normele divine. De exemplu, la Efeseni 6:4, Scripturile îi îndeamnă pe bărbaţii creştini astfel: „Voi, taţilor, nu–i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să–i instruiţi în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova.“ (NW)
Cu toate că unii sînt familiarizaţi cu aceste cuvinte, este posibil ca ei să nu recunoască în totalitate faptul că acest text este adresat în special tatălui, sau bărbatului casei. De exemplu, vorbitorii de limbă spaniolă şi portugheză pot înţelege că textul din Efeseni 6:4 se adresează atît tatălui, cît şi mamei. În aceste limbi, cuvîntul pentru „taţi“ şi cuvîntul pentru „părinţi“ este acelaşi. Totuşi, în versetul 1 din Efeseni, capitolul 6, apostolul Pavel face referinţă atît la tată, cît şi la mamă folosind cuvîntul grecesc go·neuʹsin, din go·neusʹ, care înseamnă „părinte“. Dar în versetul 4, cuvîntul grecesc utilizat este pa·teʹres, care înseamnă „taţi“. Da, la Efeseni 6:4, Pavel şi–a adresat cuvintele sale direct bărbatului din familie.
Desigur, dacă într–o familie nu există un bărbat care să ia conducerea, atunci femeia trebuie să–şi asume această responsabilitate. Cu ajutorul lui Iehova, multe mame şi–au crescut cu succes copiii în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova. Dar atunci cînd este prezent un bărbat, ar trebui ca el să ia conducerea. Dacă îşi neglijează această responsabilitate, este mai greu pentru restul familiei să păstreze un bun program de hrănire spirituală. Iar un astfel de bărbat este răspunzător în faţa lui Iehova pentru neglijenţa sa.
Modul în care priveşte Dumnezeu lucrurile în această privinţă reiese evident din cerinţele scripturale în vederea calificării stabilite pentru supraveghetorii şi slujitorii ministeriali din congregaţia creştină. Biblia precizează că cel care este ales pentru o poziţie de acest fel trebuie să fie „un om care îşi conduce în mod excelent propria sa casă, ţinîndu–şi copiii în supunere cu toată seriozitatea; (dacă într–adevăr cineva nu ştie să–şi conducă propria sa casă, cum va avea el grijă de congregaţia lui Dumnezeu?)“. — 1 Timotei 3:4, 5, 12, NW; Tit 1:6.
Bărbatul casei trebuie să fie dispus să sacrifice unele plăceri şi comodităţi personale în favoarea bunăstării spirituale a copiilor săi. Poate că uneori trebuie să–şi reducă din timpul afectat altor activităţi pentru a avea la dispoziţie o perioadă de timp suficientă pe care s–o petreacă cu regularitate cu copiii (Deuteronomul 6:6, 7). El nu va lăsa însă niciodată pe seama altora această sarcină încredinţată de Dumnezeu. Iubirea sa şi interesul faţă de copiii săi va depăşi cu mult faptul de a le asigura îmbrăcăminte, încălţăminte, adăpost şi hrană.
Este o adevărată încercare faptul de a–ţi creşte copiii „în disciplina şi sfatul autoritar al lui Iehova“. Iată de ce, responsabilitatea principală este a bărbatului. Cînd tatăl creştin îşi îndeplineşte bine această muncă, atunci el îi poate considera pe copiii săi temători de Dumnezeu ca fiind o binecuvîntare de la Iehova. El poate spune împreună cu psalmistul: „Ca săgeţile în mîna unui războinic, aşa sînt copiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care şi–a umplut tolba de săgeţi cu ei!“ — Psalmul 127:4, 5.