Familii numeroase unite în serviciul lui Dumnezeu

„COPIII SUNT O MOŞTENIRE DE LA DOMNUL“, A SCRIS PSALMISTUL. „RODUL PÂNTECELUI ESTE O RĂSPLATĂ. CA SĂGEŢILE ÎN MÂNA UNUI RĂZBOINIC, AŞA SUNT COPIII FĂCUŢI LA TINEREŢE. FERICE DE OMUL CARE ŞI-A UMPLUT TOLBA DE SĂGEŢI CU EI!“ — PSALMUL 127:3–5.

DA, COPIII pot fi o binecuvântare de la Iehova. Aşa cum un arcaş găseşte satisfacţie în faptul de a şti cum să-şi direcţioneze săgeţile din tolba sa, tot aşa părinţii găsesc fericire în faptul de a-şi îndruma copiii pe calea care duce la viaţă veşnică. — Matei 7:14.

Cu mult timp în urmă, era ceva obişnuit ca familiile din poporul lui Dumnezeu să-şi „umple tolba“ cu mulţi copii. Să ne gândim, de exemplu, la anii când membrii acestui popor au stat în captivitate în Egipt: „Fiii lui Israel erau roditori, s-au mărit, s-au înmulţit şi au ajuns foarte puternici şi ţara s-a umplut de ei“ (Exodul 1:7). O comparaţie între numărul de israeliţi care au intrat în Egipt şi numărul celor care au părăsit Egiptul arată că familiile cu zece copii erau considerate familii de mărime medie.

Mai târziu, Isus a crescut într-o familie care azi, pentru mulţi, ar putea părea numeroasă. Isus a fost întâiul-născut, însă Iosif şi Maria au avut alţi patru fii şi câteva fiice (Matei 13:54–56). Faptul că ei au avut atât de mulţi copii explică, după cât se pare, motivul pentru care Maria şi Iosif au pornit înapoi din Ierusalim fără să-şi dea seama că Isus lipsea din grupul lor. — Luca 2:42–46.

Familii numeroase astăzi

Astăzi, mulţi creştini decid să limiteze mărimea familiei lor din motive de ordin spiritual, economic, social şi din alte motive. Cu toate acestea, familiile numeroase rămân o caracteristică a multor societăţi. Potrivit lucrării The State of the World’s Children 1997 (Situaţia copiilor lumii în 1997), zona cu cea mai ridicată rată a natalităţii este Africa subsahariană. În această zonă, o femeie de rând dă naştere la şase copii.

Pentru părinţii creştini care au o familie numeroasă, faptul de a creşte copii care să-l iubească pe Iehova nu este un lucru uşor, însă mulţi reuşesc în această privinţă. Pentru a avea succes în acest sens, familia trebuie să fie unită în închinarea pură. Cuvintele apostolului Pavel adresate congregaţiei din Corint li se aplică în egală măsură şi familiilor creştine din prezent. El a scris: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire“ (1 Corinteni 1:10). Cum se poate realiza această unitate?

Părinţii trebuie să fie persoane spirituale

Una dintre condiţiile necesare în acest sens este ca părinţii să fie pe deplin devotaţi lui Dumnezeu. Să vedem ce le-a spus Moise israeliţilor: „Ascultă, Israele: DOMNUL Dumnezeul nostru este singurul DOMN. Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. — Deuteronomul 6:4–7.

Remarcaţi că Moise a scos în evidenţă faptul că poruncile lui Dumnezeu trebuiau să fie „în inima“ părinţilor. Numai atunci părinţii se simţeau îndemnaţi să le furnizeze cu regularitate copiilor lor instruire spirituală. De fapt, când părinţii au o bună spiritualitate, ei sunt dornici să-şi instruiască copiii în chestiuni de ordin spiritual.

Pentru a deveni o persoană spirituală şi a-l iubi pe Iehova din toată inima, este absolut necesar ca, în mod regulat, persoana respectivă să citească Cuvântul lui Dumnezeu, să mediteze la el şi să-l aplice. Psalmistul a scris că cel ce-şi găseşte plăcerea în legea lui Iehova şi o citeşte „zi şi noapte“ va „fi ca un pom sădit lângă nişte pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul său şi a cărui frunză nu se veştejeşte; tot ce începe, duce la bun sfârşit“. — Psalmul 1:2, 3.

Aşa cum un pom face roade bune dacă este udat cu regularitate, tot aşa familiile hrănite din punct de vedere spiritual produc roade sfinte, spre lauda lui Iehova. Un exemplu reprezentativ în acest sens este familia lui Uwadigwu, din vestul Africii. Deşi Uwadigwu şi soţia lui au opt copii, amândoi slujesc ca pionieri regulari, sau miniştri cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. El a spus: „De peste douăzeci de ani în familia noastră se ţine cu regularitate un studiu biblic. Noi i-am învăţat pe copii din Cuvântul lui Dumnezeu încă de când erau foarte mici, şi nu numai în cadrul studiului nostru în familie, ci şi în cadrul ministerului şi în alte ocazii. Toţi copiii noştri sunt proclamatori ai veştii bune despre Regat şi, cu excepţia mezinei familiei, care are şase ani, toţi sunt botezaţi“.

Muncind ca o echipă

„Prin înţelepciune se înalţă o casă“, spune Biblia (Proverbele 24:3). În familie, această înţelepciune dă naştere la munca în echipă. „Căpitanul“ echipei familiei este tatăl. El este capul familiei numit de Dumnezeu (1 Corinteni 11:3). Apostolul inspirat Pavel a scos în evidenţă seriozitatea responsabilităţii de cap scriind următoarele: „Dacă cineva nu poartă de grijă [atât pe plan material, cât şi spiritual] de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios“. — 1 Timotei 5:8.

În armonie cu acest sfat din Cuvântul lui Dumnezeu, soţii creştini trebuie să se îngrijească de spiritualitatea soţiilor lor. Dacă soţiile sunt împovărate cu treburile casnice, spiritualitatea lor va avea de suferit. Într-o ţară africană, un creştin de curând botezat li s-a plâns bătrânilor din congregaţia sa că soţia lui părea apatică în privinţa lucrurilor spirituale. Bătrânii i-au spus că probabil soţia sa avea nevoie de ajutor practic. Astfel, soţul a început să-şi ajute soţia la treburile casnice. De asemenea, el şi-a rezervat timp pentru a o ajuta să-şi poată îmbunătăţi capacitatea de a citi şi să-şi sporească cunoştinţele biblice. Ea a reacţionat într-un mod pozitiv, iar acum întreaga familie este unită în serviciul lui Dumnezeu.

Taţii trebuie, de asemenea, să se îngrijească de spiritualitatea copiilor lor. Pavel a scris: „Voi, taţilor, nu provocaţi la mânie [nu-i iritaţi, NW] pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Când părinţii dau ascultare sfatului de a nu-şi irita copiii, precum şi îndemnului de a-i instrui, copiii simt că fac parte din echipa familiei. În consecinţă, este foarte probabil că copiii se vor ajuta şi se vor îndemna reciproc să atingă obiective spirituale.

Munca în echipă presupune faptul de a le acorda copiilor responsabilităţi spirituale când sunt pregătiţi pentru aceasta. Un tată a 11 copii, care este şi bătrân creştin, se scoală dis-de-dimineaţă şi, înainte de a pleca la muncă, studiază cu câţiva dintre copiii lui. Copiii cei mai mari, care sunt botezaţi, îi ajută cu rândul pe fraţii şi surorile lor mai mici să înveţe din Biblie. Tatăl îi supraveghează şi îi laudă pentru eforturile depuse. Şase dintre copii sunt botezaţi, iar ceilalţi se străduiesc să atingă acest obiectiv.

O bună comunicare şi fixarea de obiective comune

Comunicarea plină de iubire şi fixarea de obiective spirituale comune sunt factori absolut necesari pentru păstrarea unităţii familiilor. Gordon, un bătrân creştin din Nigeria, este tată a şapte copii, care au vârste cuprinse între 11 şi 27 de ani. Şase dintre ei sunt pionieri, ca şi părinţii lor. Cel mai tânăr, care s-a botezat recent, participă cu regularitate împreună cu restul familiei la lucrarea de facere de discipoli. Cei doi fii adulţi servesc în congregaţie ca slujitori ministeriali.

Gordon a ţinut personal un studiu biblic cu fiecare dintre copiii săi. În plus, familia beneficiază de un vast program de instruire biblică. În fiecare dimineaţă ei se strâng laolaltă pentru a analiza un text biblic, după care se pregătesc pentru întrunirile congregaţiei.

Unul dintre obiectivele stabilite pentru fiecare membru al familiei este citirea tuturor articolelor din revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Recent, ei au inclus în programul lor citirea zilnică a Bibliei. Discutând despre cele citite, membrii familiei se încurajează reciproc să-şi păstreze acest obicei.

Studiul biblic ţinut săptămânal cu întreaga familie este atât de bine stabilit, încât nici unui membru al familiei nu trebuie să i se aducă aminte de el; fiecare îl aşteaptă cu nerăbdare. De-a lungul anilor, materialul studiat, modul de desfăşurare al studiului în familie şi durata acestuia au variat în funcţie de vârsta şi necesităţile copiilor. Familia a întreţinut relaţii strânse cu alţi slujitori fideli ai lui Dumnezeu, ceea ce a avut un efect benefic asupra copiilor.

Ca familie, ei fac unele lucruri împreună şi îşi rezervă timp pentru recreare. O dată pe săptămână ei au o „seară în familie“ ce constă din jocuri cu întrebări, glume de bun-gust, interpretarea unor melodii la pian, povestiri şi relaxare generală. Din când în când, ei merg la plajă sau în alte locuri interesante.

Să ne bizuim pe Iehova

Nici una dintre persoanele menţionate mai înainte nu minimalizează dificultatea creşterii unei familii numeroase. „Faptul de a fi un tată bun pentru opt copii este o grea încercare“, a spus un creştin. „Acest lucru pretinde multă hrană materială şi spirituală; trebuie să muncesc din greu pentru a câştiga suficienţi bani ca să-i întreţin. Copiii cei mai mari sunt adolescenţi, şi toţi opt merg la şcoală. Ştiu că instruirea spirituală este vitală, totuşi unii dintre copiii mei sunt încăpăţânaţi şi neascultători. Uneori mă supără, dar ştiu că şi eu fac câteodată lucruri care întristează inima lui Iehova, iar el mă iartă. Aşadar, trebuie să continuu cu răbdare să-mi corectez copiii până când îşi vor veni în fire.

Încerc să urmez exemplul lui Iehova în ce priveşte răbdarea pe care o are el faţă de noi pentru că doreşte ca toţi să ajungem la căinţă. Studiez cu familia, iar câţiva dintre copiii mei se străduiesc să atingă obiectivul de a se boteza. Nu mă bizui pe propriile-mi puteri ca să obţin rezultate; cu propriile forţe nu pot realiza mare lucru. Încerc mereu să mă apropii de Iehova prin intermediul rugăciunii şi să pun în practică proverbul care spune: «Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările». Iehova mă va ajuta să-mi instruiesc copiii.“ — Proverbele 3:5, 6.

Niciodată să nu renunţăm!

Uneori, instruirea copiilor poate părea o sarcină neapreciată, dar nu renunţaţi niciodată! Perseveraţi! Dacă în prezent copiii voştri nu reacţionează pozitiv la eforturile pe care le depuneţi sau nu le apreciază, poate că vor face acest lucru mai târziu. Este nevoie de timp pentru ca un copil să crească şi să devină un creştin care să cultive roadele spiritului. — Galateni 5:22, 23.

Monica, o tânără din Kenya, provine dintr-o familie cu zece copii. Ea a spus următoarele: „Părinţii noştri ne-au învăţat adevărul biblic încă de când eram foarte mici. Tata obişnuia să studieze cu noi publicaţiile creştine în fiecare săptămână. Serviciul său nu-i permitea întotdeauna să ţină studiul cu noi în aceeaşi zi. Uneori, când venea acasă de la serviciu, ne găsea jucându-ne afară şi ne spunea ca în cinci minute să venim cu toţii în casă pentru a ţine studiul nostru biblic. După studiul biblic eram îndemnaţi să punem întrebări sau să discutăm orice problemă.

El se asigura că ne asociam cu copii temători de Dumnezeu. Tata venea cu regularitate la şcoală pentru a-i întreba pe profesori în legătură cu comportamentul nostru. Odată, când a venit la şcoală, a auzit că cei trei fraţi ai mei mai mari se bătuseră cu alţi băieţi şi că uneori se purtau într-un mod nepoliticos. Tata i-a pedepsit pentru comportamentul lor necuviincios, dar, totodată, şi-a şi rezervat timp pentru a le explica cu ajutorul Scripturilor de ce trebuiau să se comporte într-o manieră sfântă.

Părinţii noştri ne-au arătat foloasele asistării la întruniri pregătindu-se împreună cu noi pentru diferitele părţi ale întrunirilor. Prin intermediul repetiţiilor pe care le făceam acasă am fost instruiţi să devenim miniştri. De mici copii ne-am însoţit părinţii în serviciul de teren.

Astăzi, doi fraţi ai mei mai mari sunt pionieri speciali, o soră mai mică este pionieră regulară, iar alta mai mare, care este căsătorită şi are familie, este o Martoră zeloasă. Cele două surori mai mici, în vârstă de 18, respectiv 16 ani, sunt vestitoare nebotezate. Celor doi fraţi ai mei mai mici li se acordă instruire. Eu slujesc de trei ani la Filiala din Kenya a Martorilor lui Iehova. Îi iubesc şi îi apreciez pe părinţii mei deoarece sunt persoane spirituale; ei constituie un exemplu excelent pentru noi“.

Indiferent cât de mulţi copii aveţi, niciodată să nu renunţaţi să-i ajutaţi să umble pe calea care duce la viaţă eternă. Pe măsură ce Iehova vă binecuvântează eforturile, voi vă veţi face ecoul apostolului Ioan, care a spus următoarele cuvinte cu privire la copiii săi spirituali: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr“. — 3 Ioan 4.