Dificultatea de a semăna sămînţa Regatului în sudul statului Chile
CÎT de încîntător este să mergi pe un drum de ţară liniştit din sudul statului Chile! Vitele pasc liniştite pe cîmpurile străjuite de copaci, pe fundalul unor vulcani maiestuoşi cu vîrfurile acoperite de zăpadă. Poţi să auzi păsările ciripind şi frunzele foşnind în adierea vîntului. Oricît de idilic ar părea un asemenea decor, aceia care seamănă aici sămînţa adevărului despre Regat întîmpină dificultăţi.
Aţi dori să–i întîlniţi pe cîţiva dintre pionierii, sau proclamatorii cu timp integral ai Regatului? Ce spuneţi despre petrecerea cîtorva zile cu ei în timp ce predică vestea bună? Mai întîi, să ascultăm cum ne descriu Jaime şi Oscar plăcerile şi dificultăţile unei asemenea zile în sudul statului Chile.
O zi în lucrarea de predicare
„Începem să ne mişcăm şi să ne dăm seama de frigul care a pătruns în mica noastră locuinţă. Încălţat cu şosete din lînă, şi purtînd pe cap un fes, Oscar se coboară din pat. El aprinde soba cu lemne şi reşoul cu gaz pentru a alunga frigul din cameră, apoi se întoarce la căldura patului lui. Afară este încă întuneric şi auzim ploaia care nu a încetat toată noaptea. Privim pe fereastră şi apoi unul la celălalt. Ah! Cît de uşor ar fi să ne luăm liber astăzi! Apoi ne amintim de proiectele pentru această zi şi de necesitatea de a lucra într–un teritoriu izolat care nu a fost de loc vizitat anul trecut. Ne simţim îmboldiţi să plecăm.
Pornim la drum înainte de ora opt, mergem în pas sprinten şi sperăm că ne va lua cineva cu autostopul sau că va veni un autobuz, ca să ne grăbim călătoria pînă la drumurile lăturalnice care duc la casele şi cătunele izolate din teritoriul nostru. Iată că apare un tractor care trage o remorcă–platformă cu cîţiva muncitori pe ea. Şoferul opreşte şi ne permite să urcăm. Sîntem fericiţi că, datorită ploii de noaptea trecută, astăzi sîntem scutiţi de obiceiul de a călători prin nori de praf. În timp ce înaintăm zgîlţîindu–ne, le împărtăşim muncitorilor agricoli vestea bună. Cînd soseşte timpul să coborîm, le oferim cîteva reviste. Cît de recunoscători sîntem pentru această călătorie care ne–a scutit de un drum de 12 kilometri pe jos!
Va fi o zi lungă în care vom străbate ţinutul în lung şi în lat în căutarea celor merituoşi. Cînd am început să lucrăm prima dată în teritoriul nostru, nu puteam să înţelegem de ce oamenii erau de acord cu lucrurile pe care le spuneam, dar nu păreau dispuşi să accepte literatura biblică. Am aflat că deseori aceasta se datora faptului că nu ştiau să citească. Aşa că am constatat că era folositor să arătăm că literatura noastră este un dar minunat pentru copiii şi rudele lor, care, la rîndul lor, puteau să le comunice conţinutul ei. Majoritatea celor cărora le vorbim nu au prea mult în ce priveşte bunurile acestei lumi. Dar pentru că sînt fericiţi să împartă ceea ce au, atunci cînd primesc literatură biblică, ei ne oferă deseori ouă, cartofi, sfeclă, ceapă, fasole, linte şi năut.“
Jaime a învăţat să dea sugestii atunci cînd proprietarul doreşte să doneze vreun lucru în schimbul literaturii biblice care i se oferă. De ce? Odată, pionierii s–au întors cu 15 kilograme de legume, iar unul dintre ei a trebuit să care o găină vie în servieta pentru cărţi, o bună parte din zi! Jaime sugerează adesea merquén, un condiment delicios preparat din ardei iuţi şi mirodenii. Relatarea continuă:
„Străbătînd cîmpiile, am dat peste cîteva rucas [locuinţe] ale băştinaşilor Mapuche [care înseamnă „Oameni ai acestui ţinut“]. Este greu să stăm de vorbă cu vîrstnicii Mapuche, pentru că mulţi dintre ei vorbesc numai limba lor maternă. Atunci cînd cei tineri sînt prin apropiere ne slujesc deseori ca translatori. Cu cît înaintăm în interiorul ţinutului, întîlnim oameni care nu au văzut niciodată o Biblie sau care nu au vizitat niciodată un oraş mare cum este Temuco, capitala regiunii. Această situaţie ne creează dificultatea de a–i ajuta să înţeleagă în ce fel se înrăutăţeşte starea lumii. Trebuie să facem aceasta treptat, arătîndu–le modul în care problemele locale oglindesc ceea ce se petrece în alte părţi.
Pe măsură ce timpul se scurge, picioarele noastre obosite pretind un repaus. Vremea a oscilat între soare strălucitor şi o ploaie torenţială care face umbrelele inutile. Cîmpurile arate de curînd au dat ghetelor noastre forma unor turte de noroi. Cînd auzim invitaţia Pase no más (Poftiţi înăuntru), intrăm cu recunoştinţă în bucătărie şi ne bucurăm de căldura unei sobe cu lemne, de o ceaşcă cu «cafea» făcută din cereale, de puţină brînză de vaci şi de pîine proaspătă de casă. Ah, mirosul acela delicios al pîinii proaspete!
Pe înserat, cu energia reînnoită, ne continuăm activitatea străbătînd cîmpiile rareori separate de garduri, deşi veţi întîlni cîteva lanuri de grîu mărginite de tufe numite pica-pica, un arbust veşnic verde, cu flori galbene. Pentru că soarele va dispărea curînd, iar noi trebuie să ajungem la o altă şosea principală pentru a prinde ultimul autobuz care se întoarce în oraş, plimbarea noastră de 20 de kilometri pe jos se va sfîrşi peste puţin timp.
Ne întoarcem teferi şi nevătămaţi, obosiţi dar fericiţi pentru că am purtat multe conversaţii interesante cu persoane asemănătoare oilor. După ce mîncăm puţin, privim ziua retrospectiv, şi apoi ne tîrîm obosiţi pînă la pat şi ne culcăm.“
O vizită la Chiloé
Arhipelagul Chiloé este alcătuit dintr–o serie de insule mici. Insula cea mai mare are o lungime de 180 de kilometri, iar dealurile ei acoperite de verdeaţă sînt despărţite de lacuri mici. Şi ce privelişti atrăgătoare oferă ţărmul mării, şi ce sate pitoreşti de pescari puteţi vedea oriunde aţi merge!
În oraşul Achao, care este la mică distanţă de insula principală, îi întîlnim pe Rubén şi Cecilia. Cînd au sosit, în martie 1988, preotul local i–a avertizat pe oameni «să nu dea ascultare cuplului care străbate insula vorbind despre Biblie». Comentariile lui negative i–au făcut pe unii indiferenţi, însă au stîrnit curiozitatea altora. Cu timpul, Rubén şi Cecilia au ajuns să conducă 28 de studii biblice. Cîteva dintre acestea erau ţinute cu profesori, dintre care, patru foloseau publicaţiile Toată scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă şi Cartea mea cu relatări biblice, editate de Societatea Watch Tower, pentru a preda cursuri de religie în şcolile lor.
Iehova le poartă de grijă acestor pionieri care lucrează din greu şi care străbat peste 34 de kilometri pe jos, pe zi, în lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli (Matei 24:14; 28:19, 20). Într–o zi, cînd Rubén şi Cecilia mergeau pe o cărare de la marginea unei plaje, au observat că la reflux se găseau la îndemînă o mulţime de choritos (un fel de midii). Rubén a început recoltatul, însă cum aveau să le ducă acasă? Cecilia a rezolvat problema. Ciorapii ei au devenit sacoşe. Pionierii aveau acum material pentru o delicioasă masă de alimente marine!
Chiar la nord de Achao, doi predicatori cu timp integral ai Regatului, cunoscuţi ca pionieri speciali, sînt asociaţi cu o congregaţie mică în Linao. Lucrarea de predicare a început acolo în 1968, iar primul Martor al lui Iehova din Linao a fost botezat în 1970. Timp de patru ani, acest frate a fost singur în lucrarea de predicare şi a trebuit să suporte batjocuri din partea membrilor familiei şi a cunoscuţilor. În cele din urmă, în 1974, soţia sa a reacţionat favorabil la adevărul Bibliei şi a fost botezată. Faptul acesta a fost urmat de botezurile a patru fraţi de corp, patru surori, patru unchi, şase nepoţi, a unui cumnat şi a soţiei acestuia. Congregaţia care s–a creat acolo era o singură şi mare familie. Cu timpul, trei dintre cei cinci fraţi au început să slujească în calitate de bătrîni, iar unul ca slujitor ministerial.
Luis şi Juan sînt proclamatori cu timp integral care se concentrează asupra semănării seminţei Regatului în Quemchi, un oraş mic aflat la 30 de kilometri de Linao. Zilnic, ei sar garduri, traversează cîmpii cu vegetaţie abundentă, coboară şi urcă dealurile, pe vînt şi pe ploaie, fiind nedespărţiţi. Pentru a ajunge la insulele învecinate, ei folosesc ambarcaţiuni mici care se deplasează pînă la insula Chiloé de două sau de trei ori pe săptămînă. Ei rămîn pe o insulă timp de cîteva zile. O călătorie printre insule îl poate face pe un locuitor de pe uscat să simtă puţin răul de mare, însă ospitalitatea şi amabilitatea insularilor reprezintă mai mult decît o compensaţie pentru aceasta. Luis şi Juan au fost însoţiţi de încă un vestitor al Regatului, şi, împreună, au încercat să ajungă la cei 11 500 de locuitori din teritoriul lor. Deşi creşterea este lentă, Luis şi Juan s–au bucurat nespus cînd la celebrarea Comemorării din 1989 au fost prezente 36 de persoane.
Din nou pe continent
Continuîndu–ne drumul spre nord, traversăm canalul Chacao şi ajungem pe continent. În această zonă, pionierii Ramón şi Irene lucrează un teritoriu vast care include şi grupurile izolate din Maullín, Carelmapu şi Pargua. Martorii de pe insula Chiloé merg pe jos aproximativ o oră, apoi iau un transbordador (feribot) pentru a traversa strîmtoarea şi a participa la întrunirile creştine din Pargua. Ramón călătoreşte o oră şi douăzeci de minute cu autobuzul din Maullín pentru a conduce întrunirile la care participă în general un număr de persoane de două ori mai mare decît numărul vestitorilor de aici. De ce durează atît de mult să parcurgă o distanţă de numai 38 de kilometri? Deoarece autobuzul opreşte pe tot parcursul drumului pentru a–i culege pe pasagerii împovăraţi de raniţe cu fructe şi legume, de saci cu cartofi şi ceapă, şi uneori chiar cu cîte un porc şi găini vii. Tot ce nu poate fi pus pe acoperişul autobuzului, intră înăuntru. Rezultatul final este o călătorie lungă, cu multe mirosuri, imagini şi sunete.
Deoarece foarte puţini dintre aceşti pionieri au maşini, pierderea autobuzului care leagă cele două oraşe duce la o lungă călătorie pe jos în cazul în care nu se oferă cineva să te ducă cu maşina. Cînd Ramón şi cineva care studia Biblia mergeau cu autostopul, şoferul l–a întrebat: „Cum reacţionează oamenii la lucrarea voastră?“ Observînd privirile lor întrebătoare, el a zis: „Eu sînt preotul acestui pueblo, iar voi sînteţi Martori ai lui Iehova. Cunosc bine lucrarea voastră şi îmi plac revistele voastre.“ A avut loc apoi o adevărată sesiune de întrebări şi răspunsuri înainte de a se despărţi de ei în Pargua, pentru a fi la timp la întrunire. Cu siguranţă că preotul a primit răspuns şi la alte întrebări pe măsură ce a continuat să citească revistele noastre.
Nu este întotdeauna uşor pentru Ramón şi Irene să ajungă la cele 20 de locuinţe unde conduc studii biblice. Unele dintre ele se află pe malul celălalt al rîului Maullín sau în sate de pescari izolate, la care se poate ajunge numai cu ambarcaţiuni mici. Deşi ploile torenţiale pot fi descurajatoare, a fost limpede că perseverenţa manifestată de ei şi de ceilalţi 18 vestitori ai Regatului răspîndiţi în tot acest teritoriu rural a produs roade cînd, la Comemorare, s–au strîns laolaltă 77 de persoane.
La Los Muermos, proclamatorii cu timp integral ai Regatului, Juan şi Gladys conduc 23 de studii biblice. Călătoriile lungi pe drumurile noroioase sînt recompensate cînd sămînţa Regatului prinde rădăcini în inimile celor care se lasă învăţaţi. Într–o regiune izolată de pe ţărmul muntos de lîngă Estaquilla, Juan şi Gladys au lucrat într–o zonă care nu fusese vizitată. Ei l–au întrebat pe cineva care studia Biblia dacă ar vrea să le împrumute pentru ziua respectivă calul său. „Desigur“, le–a răspuns el. „Pot să merg cu voi?“ Juan şi–a dat repede seama că lucrul acesta trebuie să fi fost dirijat de Iehova. Ar fi fost uşor să se rătăcească în pădurea deasă, dar persoana interesată cunoştea bine regiunea şi i–a condus la locuinţele care nu erau vizibile de pe cărările muntelui. Fiind destul de obosiţi după nouă ore de mers pe jos şi călare, unul dintre pionierii speciali l–a întrebat pe cel care studia Biblia cum se simte. Omul a răspuns: „Singurul lucru pe care vi–l cer este să mă luaţi cu voi şi data viitoare.“ Această persoană care manifesta apreciere a continuat să facă progrese pe plan spiritual şi a fost botezată în ianuarie 1988. Soţia lui a fost botezată la scurt timp la o adunare de circumscripţie.
În timpul vizitei supraveghetorului de circumscripţie, cei 11 vestitori din Estaquilla au fost încîntaţi să aibă 110 asistenţi la cuvîntarea publică. Într–un oraş mic de 1 000 de locuitori, aproape de Los Muermos, 66 de persoane s–au întrunit pentru Comemorare. Aşadar este mult de lucru în acest mare teren. — Matei 9:37, 38.
Mergînd spre nord, îi întîlnim pe pionierii Alan şi Fernando. Într–o zi, în timp ce mergeau pe un drum plin de praf, un şofer i–a invitat să urce în partea din spate a camionului său. După ce au coborît, au trebuit să rîdă pentru că erau acoperiţi din creştet pînă în tălpi de un strat gros de praf. Simţul umorului şi bucuria de a conduce 20 de studii biblice la domiciliu îi ajută să depăşească asemenea inconveniente. Şi imaginaţi–vă bucuria lor cînd 65 de persoane au asistat la Comemorare, iar primii doi localnici i–au însoţit în luna următoare în lucrarea de predicare!
Traversînd Bío-Bío
Pentru a ajunge la persoanele asemănătoare oilor, care locuiesc în apropierea Munţilor Anzi, este necesar să traversezi o trecătoare dedesubtul căreia, la 50 de metri, spumegă apele rîului Bío–Bío. Traversarea se face pe o structură şubredă din lemn suspendată de un cablu care leagă pereţii trecătorii. Cu un sentiment de teamă, urci pe platformă şi acţionezi un levier care eliberează platforma pentru a glisa pe cablu. Apoi te ţii bine de balustrada platformei în timp ce înaintezi repede peste mijlocul trecătorii, unde te legeni pînă la oprire. După ce îţi recapeţi răsuflarea, acţionezi un alt levier înainte şi înapoi, înaintînd puţin cîte puţin de–a lungul celeilalte jumătăţi de drum. În mod cert, acest lucru nu este pentru cei cu o inimă slabă! Cu toate acestea, o soră face săptămînal acest lucru pentru a ajunge la o persoană asemănătoare oilor dintr–un îndepărtat sat de munte!
Exemplul excelent dat de pionieri şi de alţi proclamatori ai Regatului îi încurajează pe cei interesaţi, care manifestă apreciere, să depună un efort corespunzător pentru a frecventa întrunirile creştine (Evrei 10:24, 25). O familie parcurge călare 40 de kilometri pînă la rîul Bío–Bío, după care străbate pe jos încă 12 kilometri pînă la Sala Regatului.
Ce îşi amintesc pionierii atunci cînd privesc retrospectiv de–a lungul anilor? Vulcani cu piscurile acoperite de zăpadă, cîmpii mlădioase şi rîuri învolburate? Praful, ploaia, noroiul şi lungile călătorii pe jos? Da, dar ei îşi amintesc mai ales de oamenii prietenoşi care au reacţionat favorabil la vestea bună. Aceste persoane asemănătoare oilor fac cu siguranţă toate eforturile să merite osteneala. Ce bucurie este să semeni sămînţa Regatului în sudul statului Chile!