Învioraţi-vă rudele cu apa adevărului
„CA APA rece pentru un suflet obosit, aşa este o veste bună dintr–o ţară îndepărtată“, a spus Solomon (Proverbe 25:25). Ce încurajator este pentru un suflet obosit să asculte vestea bună referitoare la viaţa veşnică în apropiatul Paradis! În acest mod gura voastră devine „un izvor de viaţă“. — Proverbe 10:11; Isaia 52:7.
Apa udă solul cauzînd creşterea vegetaţiei, în timp ce o inundaţie poate fi catastrofală. De asemenea, sub forma unei băuturi răcoritoare, apa are un efect înviorător, dar cui i–ar plăcea să fie surprins de un viscol sau de o grindină mare? Întrucît ceea ce iese din gura noastră a fost comparat cu apa, trebuie să acordăm o mare atenţie modului în care îi învăţăm pe alţii (1 Timotei 4:16). Trebuie să fim deosebit de conştienţi de diferitele efecte ale acestei „ape“ atunci cînd le predicăm membrilor familiei noastre.
Să le „udăm“ pe rudele noastre
În timpurile antice, Rahab a deschis familiei sale calea salvării, iar Corneliu a depus mărturie înaintea rudelor sale (Iosua 2:13; 6:23; Fapte 10:24, 30–33). Andrei l–a ajutat pe fratele său Petru să devină un discipol al lui Isus (Ioan 1:40–42). Şi astăzi mulţi Martori ai lui Iehova permit ca adevărul biblic să ţîşnească cu putere în folosul rudelor lor. Proverbe 11:25, face această promisiune: „Acela care îi udă cu dărnicie pe alţii va fi şi el udat cu dărnicie.“
O femeie din Europa a dorit să le împărtăşească noua sa credinţă părinţilor, fraţilor şi surorilor sale care trăiau în Filipine. Ea relatează: „Făceam acest lucru în fiecare scrisoare pe care le–o trimiteam. Înainte de botezul meu, le–am trimis şi cărţi şi i–am întrebat dacă ar dori să fie vizitaţi de Martorii lui Iehova.“ Spre marea sa bucurie, ei au fost de acord să fie vizitaţi şi în prezent opt dintre ei i se închină lui Iehova. Unii Martori au obţinut rezultate bune făcîndu–le cadou rudelor lor abonamente la revistele Turnul de veghere şi Treziţi–vă!
Dar ce vom face dacă membrii familiei noastre nu manifestă nici un interes? Isus s–a confruntat cu o astfel de situaţie, pentru că a existat un timp în care „fraţii săi, de fapt, nu exercitau credinţă în el“. Mai tîrziu, însă, „de comun acord“ ei au persistat în rugăciune alături de apostoli (Ioan 7:5; Fapte 1:14). Ce a determinat această schimbare a dispoziţiei inimii lor? Evident, Isus le–a oferit ajutor rudelor sale înainte de înălţarea sa la cer. Cum anume? El i–a ajutat să dobîndească credinţă arătîndu–se fratelui său vitreg, Iacob (1 Corinteni 15:7). Aşadar, nu renunţaţi să încercaţi a vă ajuta rudele. Mulţi Martori au reuşit să le vorbească rudelor necredincioase despre adevărul biblic, după ce au aşteptat cu răbdare momentul potrivit.
Faptul de a–i „uda“ pe membrii familiei nu înseamnă însă a–i inunda cu un potop de cuvinte. Un cuplu din Iugoslavia a făcut această remarcă: „Există întotdeauna riscul de a le predica prea mult.“ Un supraveghetor itinerant a afirmat: „Adeseori fraţii exagerează în această privinţă, manifestînd un zel nepotrivit.“ Ludwig îşi aminteşte de timpul cînd a început să studieze Biblia: „Ore în şir o inundam pe mama cu explicaţii legate de tot ceea ce învăţasem din Biblie şi nu o dată acest lucru a declanşat certuri, în special cu tatăl meu.“
Fiţi o „fîntînă de înţelepciune“
Citim în Biblie că „limba celor înţelepţi face bine cu cunoştinţa, dar gura celor lipsiţi de raţiune revarsă prostie“, şi că „inima celui drept meditează pentru a răspunde“ (Proverbe 15:2, 28). Trebuie, aşadar, să dăm dovadă de echilibru, înţelepciune şi discernămînt pentru ca vorbirea noastră să fie înviorătoare şi stimulatoare. Este important să ştim cînd să vorbim, ce să vorbim şi cît timp să vorbim.
Într–o zi toridă, de exemplu, cît de înviorător este un pahar de apă rece pentru cel însetat! (Matei 10:42). Dar nimănui nu i–ar trece prin minte să–şi toarne o găleată de apă pe cap! Supraveghetorul itinerant citat mai sus spune în continuare: „Cele mai bune rezultate au fost obţinute de cei care le–au trezit curiozitatea rudelor lor depunîndu–le mărturie în mod gradat.“ Cînd o rudă împotrivitoare ajunge, ca să zicem aşa, să fie însetată şi începe să pună întrebări, urmează adeseori discuţii biblice fructuoase.
Huriye, o Martoră de limbă turcă a obţinut un astfel de rezultat în propria ei familie lăsînd la îndemînă unele publicaţii biblice, deschise la unele subiecte care ar fi putut să–l intereseze pe soţul ei necredincios. Ea le citea copiilor relatări biblice şi, dacă soţul ei asculta, dădea explicaţii care puteau să–i fie utile. Uneori îi spunea doar atît: „Astăzi la studiu am învăţat cutare şi cutare lucru. Ce părere ai despre aceasta?“ Huriye subliniază, de asemenea, ce norme de conduită a urmat: „Păstrează–ţi calmul, nu te irita şi nu te înfuria. Nu face pe deşteptul. Rămîi umil şi stai pe locul tău cu supunere.“ În cele din urmă, soţul ei a acceptat adevărul Regatului şi serveşte acum în calitate de slujitor cu timp integral.
Marijan i–a ajutat pe mai mulţi membri ai familiei sale să accepte credinţa lui. „Nu forţaţi lucrurile ci aşteptaţi momentul potrivit“, sfătuieşte el. „Avem obligaţia să le respectăm voinţa atunci cînd ei ne cer să nu le vorbim despre adevăr. Trebuie să fim răbdători şi afectuoşi.“ Ecleziast 3:7 se dovedeşte valabil în special cînd membrii familiei noastre se împotrivesc. El spune că există „un timp pentru tăcere şi un timp pentru vorbire“. Aceasta presupune să aveţi dispoziţia de a–i asculta cu răbdare pe alţii, de a nu–i întrerupe şi de a le respecta opiniile. „Nu serveşte la nimic să ne enervăm atunci cînd discutăm cu rudele noastre“, afirmă Peter care fusese cîndva împotrivitor dar care şi–a schimbat atitudinea.
Lăsaţi să vorbească conduita voastră bună
Timp de ani de zile, un soţ necredincios i–a cauzat necazuri soţiei sale creştine, uneori nepermiţîndu–i să intre în casă. Într–o zi, a fost atît de furios încît a rupt în bucăţi o carte pe care ea uitase s–o pună la loc. Ce l–a determinat să–şi schimbe atitudinea? El explică: „Mă întrebam întotdeauna de ce era atît de fermă soţia mea, de ce continua ea să se încreadă în Iehova. Nu puteam să–i găsesc nici o vină, deoarece ea se îngrijea bine de casă şi era o soţie bună şi o mamă bună pentru copii.“ Într–o zi, întrucît soţul ei căuta nişte informaţii potrivite pentru a prezenta o expunere de cinci minute la locul său de muncă, soţia i–a dat două numere ale revistei Treziţi–vă! El a aruncat în silă o privire asupra lor dar, spre surprinderea sa, a găsit un articol interesant în legătură cu fabricarea creioanelor. Acest lucru i–a stimulat interesul faţă de aceste reviste. Astăzi, această familie este unită în închinarea adusă lui Iehova.
Sfatul apostolului Petru conform căruia soţia poate să–l cîştige pe soţul ei necredincios ’fără cuvînt, prin conduita sa castă însoţită de un respect profund‘, se aplică în mare măsură şi altor membri ai familiei (1 Petru 3:1, 2). Cînd un cuplu căsătorit a părăsit religia şi vechile tradiţii nebiblice ale părinţilor lor români, membrii familiei lor s–au opus cu înverşunare. Soţia a fost chiar atacată de soacra ei care a încercat să o omoare. „Noi nu am permis ca această situaţie să ne descurajeze sau să ne facă să ne irităm. Am aruncat toată îngrijorarea noastră asupra lui Iehova“, relatează Nikolic. Astăzi, după unsprezece ani, părinţii săi, cele două surori ale sale şi soţii lor sînt Martori botezaţi. Ce anume a spart gheaţa? „Excelentul exemplu de conduită creştină. Cu alte cuvinte, nu am consacrat prea mult timp pentru a le vorbi despre adevăr. Mai degrabă, ne–am străduit să–l punem în practică.“
Nu vă pierdeţi speranţa!
În timp ce este un motiv de mare bucurie să–i vezi pe unii dintre cei apropiaţi că încep să se închine adevăratului Dumnezeu, ce puteţi face dacă alţii continuă să se împotrivească? Care ar trebui să fie reacţia voastră? Isus a prezis că adevărata închinare avea să dea naştere uneori la drastice dezbinări între membrii familiei (Matei 10:34–37). Cînd Marica a devenit Martoră a lui Iehova, toţi membrii familiei au abandonat–o. Ea nu a făcut compromis în închinarea sa, dar a recunoscut „că şi membrii familiei au dreptul să aibă propriile lor puncte de vedere şi opinii“. Atitudinea ei i–a determinat pe cei apropiaţi să o respecte la fel ca înainte.
Ludwig a înţeles că avea obligaţia să–şi iubească părinţii chiar dacă aceştia aleseseră un mod de viaţă, diferit. El medita adeseori la pasaje biblice potrivite cazului său, cum ar fi: „Onorează–l pe tatăl tău şi pe mama ta“; „exprimarea voastră să fie întotdeauna plăcută, dreasă cu sare“; „[fiţi] gata să faceţi o apărare (. . .) cu blîndeţe şi respect profund“; „un sclav al Domnului nu trebuie să intre în conflict“ (Efeseni 6:2; Coloseni 4:6; 1 Petru 3:15; 2 Timotei 2:24). „Cînd le telefonam părinţilor mei sau îi vizitam, mă rugam lui Iehova pentru înţelepciune, şi încetul cu încetul, relaţiile dintre noi au devenit mai puţin încordate, mai prieteneşti“, povesteşte Ludwig.
Nu abandonaţi speranţa, că în cele din urmă seminţele adevărului vor produce rod în inimile membrilor familiei voastre. Un bărbat care a devenit Martor al lui Iehova la 31 de ani după soţia sa, spune: „Privind retrospectiv, trebuie să mărturisesc că soţia mea a avut multă răbdare cu mine. Ştiam bine că ea se ruga adeseori lui Iehova pentru mine.
Cuvintele care ies din gura voastră pot fi întotdeauna înviorătoare şi stimulatoare la fel ca apa proaspătă! Da, împărtăşiţi–le „glorioasa veste bună a fericitului Dumnezeu“ tuturor oamenilor, inclusiv rudelor voastre (1 Timotei 1:11; Apocalips 22:17). În acest caz se vor aplica cuvintele lui Isus: „Cel care are credinţă în mine, aşa cum a spus Scriptura: «Din străfundurile lui vor curge rîuri de apă vie.»“ — Ioan 7:38.