Prostituata şi „regii pămîntului“

ISTORIA creştinătăţii abundă în exemple de trafic de influenţă şi de amestec în domeniul politic. Iată cîteva dintre ele. Carol cel Mare (742—814 e.n.) a fost un domnitor care a înţeles avantajul asocierii cu religia şi al binecuvîntării obţinute din partea clerului Bisericii Catolice.

The New Encyclopædia Britannica arată că papa l–a uns pe Carol cel Mare, precum şi pe tatăl şi pe fratele acestuia, punînd astfel bazele unei noi dinastii, după ce fosta familie regală fusese „înlăturată“. Ea adaugă: „Alianţa politică dintre franci [poporul lui Carol cel Mare] şi papă împotriva lombarzilor a fost consolidată cu aceeaşi ocazie. (. . .) Carol [care a devenit Carol cel Mare] a înţeles repede legătura strînsă dintre puterea temporară şi Biserică.“

În anul 800 e.n., papa Leon III, „hotărît să–l facă pe Carol împărat“ al Imperiului Roman de Apus, l–a încoronat cu ocazia unei liturghii de Crăciun oficiate în bazilica Sf. Petru din Roma.

O prostituată lacomă

Dar o prostituată pretinde o plată. Ce plată a cerut Roma, această reprezentantă a Babilonului, din partea lui Carol cel Mare? „Carol (. . .) a repetat în bazilica Sf. Petru din Roma promisiunea tatălui său de a transfera sub dominaţia papală unele regiuni importante din Italia.“ Aceeaşi lucrare adaugă: „Cu sentimentul său religios condiţionat de consideraţii politice, imperiul a ajuns să formeze împreună cu biserica o unitate instituţională şi spirituală.“

Cazul cardinalului Wolsey din Anglia (1475—1530) constituie un alt exemplu al influenţei puternice pe care o exercita religia în trecut asupra afacerilor politice. Britannica îl prezintă drept un „cardinal şi om de stat care a dominat guvernarea regelui Angliei, Henric al VIII–lea. (. . .) În decembrie 1515, Wolsey a devenit lord–cancelar al Angliei. (. . .) El a utilizat enorma sa putere laică şi ecleziastică pentru a acumula o bogăţie care nu a fost depăşită decît de cea a regelui.“ Folosind limbajul simbolic al Apocalipsului, o prostituată de lux pretinde un preţ de lux.

Un alt exemplu celebru al influenţei religiei asupra afacerilor statului este cel al cardinalului–duce de Richelieu, (1585—1642), care a exercitat o mare putere în Franţa şi care, aşa cum a remarcat Britannica, a acumulat la fel bogăţii „exagerate chiar în raport cu normele epocii“.

Richelieu a fost succedat de un alt cardinal, Jules Mazarin (1602—1661); acesta a fost prim–ministrul Franţei sub domnia regelui Ludovic al XIV–lea. Fără să fi fost hirotonisit vreodată ca preot, el a fost numit cardinal în anul 1641 de către papa Urban VIII. Şi el a fost avid după bogăţii. Enciclopedia declară: „Duşmanii lui Mazarin i–au reproşat aviditatea sa. El a acumulat funcţii şi venituri bisericeşti şi a confundat uneori veniturile regelui cu ale sale.“

În zilele noastre, religia falsă continuă să acumuleze bogăţii şi caută încă să influenţeze şi, dacă este posibil, să ţină sub control elementele politice. Un exemplu frapant în legătură cu aceasta îl constituie organizaţia catolică secretă Opus Dei (în latină — Opera lui Dumnezeu). Bucurîndu–se astăzi de favoarea papei, ea este, după părerea scriitorului Lawrence Lader, „angajată totalmente în lupta împotriva comunismului şi în acţiunea politică de dreapta“. Politica sa constă în a forma elita tineretului intelectual catolic în şcolile şi universităţile sale, apoi în a–i plasa pe tineri în poziţii cheie pentru a influenţa şi manevra guvernele, mijloacele băneşti şi mijloacele de comunicare în masă. Ea a cunoscut perioada sa de înflorire în Spania sub dictatorul catolic fascist Franco, cînd, într–o anumită perioadă, 10 din cei 19 membri ai guvernului erau asociaţi cu această organizaţie de elită, Opus Dei.a

În Statele Unite, evanghelizatorii TV sînt cunoscuţi pentru bogăţiile lor pe care şi le etalează în mod ostentativ şi pentru modul lor de viaţă luxos. Unii membri ai clerului protestant au păşit cu mîndrie în arena politică pentru a participa la cursa pentru preşedinţie. Fără îndoială că, deşi este într–o stare de decădere, într–un mod sau altul bătrîna prostituată se bucură încă de pompa şi luxul puterii şi încearcă să dirijeze lucrurile. — Apocalips 17:4.

Dar ce putem spune despre numele prostituatei, Babilonul cel Mare? Cum ne ajută acesta să confirmăm identitatea acestei femei simbolice menţionate în Apocalips?

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 6]

Cardinalii Wolsey, Mazarin şi Richelieu s–au servit de funcţia lor pentru a aduna mari bogăţii

[Provenienţa ilustraţiilor]

Photos: Culver Pictures