„Cuvinte spirituale“ pentru suferinzii de tulburări mintale

TULBURĂRILE mintale îi afectează chiar şi pe slujitorii fideli ai lui Dumnezeu. În acest caz, cu toate că poate fi necesar să se consulte un specialist, congregaţia creştină îl poate ajuta şi încuraja pe bolnav. De exemplu atunci cînd fidelul creştin Epafrodit a devenit foarte deprimat, creştinii din Filipi au fost îndemnaţi să nu îl neglijeze ci să–i ‘ureze obişnuitul bun–venit în Domnul, cu toată bucuria’, în plus, ei trebuiau să ‘continue să–i îndrăgească pe oamenii de felul acesta’. — Filipeni 2:25–29.

Tot la fel, astăzi, Martorii lui Iehova sînt sub obligaţia de a ‘continua să se consoleze reciproc’ şi de a–i ‘sprijini pe cei slabi’ (1 Tesaloniceni 5:11, 14). Bătrînii creştini trebuie să fie un exemplu în această privinţă. — Isaia 32:2.

Desigur, bătrînii nu sînt de obicei calificaţi să acţioneze în calitate de medici sau să utilizeze noţiuni sau terminologii de psihiatrie. A proceda în felul acesta ar fi lipsit de modestie şi chiar periculos (Proverbe 11:2). La fel ca apostolul Pavel ei trebuie să vorbească „nu cu cuvinte învăţate prin înţelepciunea umană, ci cu cele învăţate prin spirit deoarece noi combinăm lucrurile spirituale cu cuvinte spirituale“ (1 Corinteni 2:13). Aceste „cuvinte spirituale“ includ noţiuni şi principii găsite în Biblie. Aplicate în mod corect, aceste cuvinte pot într–o mare măsură să consoleze şi să edifice persoanele deprimate. — 2 Timotei 3:16.

‘Iuţi la ascultare’

În primul rînd, bătrînii trebuie să fie ‘iuţi la ascultare, înceţi la vorbire’ (Iacob 1:19). ‘Cel care răspunde la o problemă înainte de–a asculta’, riscă mult să dea un sfat rău (Proverbe 18:13). Neînţelegînd natura deprimării de care suferă un frate de credinţă, unii bătrîni ar putea considera că acesta este slab din punct de vedere spiritual. „Roagă–te mai mult!“, îi zic ei — lucru greu de făcut dat fiind starea sa depresivă.

În consecinţă, înainte de a da sfaturi, bătrînii trebuie să asculte cu atenţie tot ce spune persoana care suferă; poate are nevoie, pur şi simplu, să–şi descarce inima. Cu răbdare şi discernămînt ei vor „scoate“ ce este în inima sa (Proverbe 20:5). Dacă ea întîmpină dificultăţi de a–şi exprima sentimentele, ei îşi vor aminti de modul în care Elcana s–a adresat soţiei sale care era tristă. Cu amabilitate, el i–a pus întrebări precise: „Hanna, de ce plîngi tu şi de ce nu mănînci? Şi de ce îţi este tristă inima? (1 Samuel 1:8). Unele întrebări puse cu tact şi blîndeţe pot să ajute persoana deprimată să descopere cauza ‘îngrijorării sale pline de teamă’ (Proverbe 12:25). De exemplu, un creştin a ajuns să înţeleagă că deprimarea care îl afecta se datora problemelor conjugale.

A oferi ajutor ‘fără să reproşezi’

Persoanele deprimate nu pot întotdeauna explica în mod raţional ceea ce simt. Una dintre acestea scrie: „Cînd am ajuns bolnavă, nu am înţeles ceea ce mi se întîmpla; am ajuns pînă acolo încît să–i fac reproşuri lui Iehova.“ Uneori cei deprimaţi se plîng fără motiv că sînt trataţi cu duşmănie sau respinşi de congregaţie. Cum trebuie să procedeze bătrînii în acest caz?

Iehova care le „dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze“ este un exemplu pentru ei (Iacob 1:5). În consecinţă, cei care sînt afectaţi nu trebuie făcuţi să simtă că ei ar fi stupizi sau nechibzuiţi pentru că simt aşa cum simt. Nu trebuie să uităm că oricît de ilogice ar fi sentimentele lor, pentru ei acestea sînt o realitate. Ei au nevoie de ‘transpunere în situaţia lor’ nu de critică (1 Petru 3:8). Bătrînii ar trebui de asemenea, să fie atenţi ca să nu mărească povara afectivă a bolnavului acuzîndu–l de vreo faptă rea. Dreptul Iov era atît de deprimat încît s–a lamentat: „Sufletul meu simte, cu siguranţă, dezgust faţă de viaţa mea“ (Iov 10:1). Dar cei trei însoţitori ai săi nu l–au consolat. Unul din ei chiar a spus: „Nu este oare prea mare deja propria ta răutate şi nu va exista un sfîrşit al greşelilor tale?“ — Iov 22:5.

Uneori însă o tulburare emoţională poate fi cauzată sau chiar agravată de o faptă incorectă. „Cînd am păstrat tăcerea (cu privire la păcat) oasele mele se uzau prin gemetele mele cît era ziua de lungă“, a spus psalmistul David (Psalm 32:3). În mod asemănător, un frate suferea de o atît de mare nelinişte încît nu mai putea să lucreze. Care era motivul suferinţei sale? El comisese adulter şi ţinea ascunsă greşeala sa. În consecinţă, dacă bătrînii ajung la bănuiala că ar fi vorba de vreo faptă incorectă, ei se pot informa, dar cu amabilitate, fără să facă persoanei în cauză reproşuri sau s–o acuze de vreo faptă rea.

„Limba celor înţelepţi este vindecare“

După ce bătrînii au făcut tot ce le–a stat în putinţă pentru a determina natura problemei de care suferă cineva, ei vor trebui să acţioneze în armonie cu Proverbe 12:18 care spune: „Limba celor înţelepţi este vindecare.“ Desigur, bătrînii nu pot să facă să dispară boala dar, folosind cuvinte alese cu grijă, ei pot ajuta persoana suferindă de tulburări mintale să se elibereze de îngrijorări sau stres. Ei pot să înceapă prin a selecţiona unele articole din Turnul de veghere şi din Treziţi–vă! , care tratează despre tulburări psihice, apoi vor discuta despre acestea cu bolnavul. Acest lucru va putea să–l ajute să–şi cunoască mai bine starea sa şi, adeseori, el se va simţi uşurat înţelegînd că problema sa nu se datorează pierderii favorii lui Iehova ci imperfecţiunii.

Cu anumite persoane, într–adevăr, este dificil să ştii cum să tratezi, în special cu cele care sînt deosebit de agitate. Totuşi, un bătrîn va da dovadă de înţelepciune amintindu–şi că „un răspuns, cînd este blînd, îndepărtează mînia“ (Proverbe 15:1). Exprimîndu–se întotdeauna într–un mod ‘plăcut’ el va evita să agraveze situaţia (Coloseni 4:6). Astfel, este posibil ca un creştin care suferă de schizofrenie să aibă convingerea că aude voci.a Bătrînii vor putea atunci să ia în considerare cuvintele doctorului E. Fuller Torrey: ‘Este inutil să încerci să discuţi cu un schizofrenic despre iluziile pe care şi le face. Încercînd să faci lucrul acesta adeseori ajungi la neînţelegere şi mînie. Mai degrabă, decît să doreşti să–i schimbi părerea, mulţumeşte–te să–ţi exprimi doar dezacordul.’ Cu alte cuvinte, bătrînii pot să–i explice cu răbdare bolnavului că, în pofida aparentei realităţi a auzirii vocilor este posibil ca mintea sa să–i joace feste.

De asemenea, se pot obţine rezultate bune utilizînd în mod eficient Biblia (Evrei 4:12). Dacă o persoană bolnavă îşi exprimă teama iraţională că Dumnezeu a abandonat–o, arătaţi–i cu amabilitate că înţelegeţi ce simte. În acelaşi timp, uzaţi de răbdare pentru a–i aminti puterea preţului de răscumpărare oferit de Cristos; pentru aceasta vă veţi putea servi de cuvintele consemnate în Psalmul 103:8–14 şi în 1 Ioan 2:1, 2. Pasajele din 1 Petru 5:6, 7 şi din Romani 8:26, 27 îl vor ajuta poate pe bolnav să vadă că Dumnezeu ‘se îngrijeşte de el’ şi că deşi întîmpină dificultăţi în a–şi exprima sentimentele, Dumnezeu îi ascultă rugăciunile. Conform principiului din Iacob 5:14, bătrînii pot atunci să se roage împreună cu cel care suferă de deprimare.

Ce trebuie să se facă atunci cînd bolnavul îşi face probleme mari din lucruri mărunte? I se poate aminti sfatul biblic conform căruia nu trebuie să fii „exagerat de drept“ (Ecleziast 7:16). Un alt bolnav va trage poate folos din textul de la Filipeni 4:8 care îl va ajuta să lupte împotriva gîndurilor imorale. Un altul, refuzînd să accepte limitele sale, este descurajat pentru că boala îi reduce activitatea creştină. Pot fi utilizate în acest caz pasaje cum ar fi cele din Matei 13:23 şi din Luca 21:1–4 pentru a–l ajuta să înţeleagă că, deşi sîntem limitaţi în ceea ce putem să îndeplinim, Iehova apreciază mult eforturile noastre.

Da, limba bătrînilor, exersată să pronunţe cuvinte de consolare extrase din Biblie, poate să–i ajute mult pe creştinii care sînt deprimaţi. O soră care suferea de tulburări mintale a declarat: „Apreciez cu adevărat ceea ce spune Isaia 32:2 despre bătrînii din congregaţie. Cînd am avut nevoie de ajutorul lor, ei au fost întotdeauna prezenţi pentru a–mi da sfaturi practice.“

Întrunirile şi predicarea

O persoană care suferă de tulburări mintale are totuşi necesităţi spirituale (Matei 5:3). Într–adevăr, un fundament spiritual solid le permite unora să se menţină în viaţă. Irene, care a suferit de schizofrenie timp de 30 de ani, îşi aminteşte: „Uneori eram tulburată. Dar adevărul era întotdeauna prezent în mintea mea — adînc înrădăcinat, acest lucru m–a împiedicat să mă sinucid!“

În consecinţă, ar trebui, în măsura în care este posibil, să–l încurajăm pe cel ce suferă să participe la predicare şi să asiste la întruniri mai degrabă decît să se ‘izoleze’ (Proverbe 18:1). O creştină povesteşte ce anume s–a petrecut în ea pe vremea cînd era afectată de o tulburare psihică: ‘Eram convinsă că comisesem un păcat de neiertat împotriva Dumnezeului nostru, Iehova. Drept rezultat, orice lucru pe care îl auzeam la întruniri nu îl înţelegeam în sensul său real. Orice condamnare, eu o aplicam asupra mea.’ Totuşi ea a continuat să asiste la întruniri, şi într–o zi a auzit un discurs care a ajutat–o să depăşească impresia pe care şi–o formase şi anume că Dumnezeu ar fi respins–o.

Ce trebuie să se facă însă dacă o persoană devine agitată din cauză că este foarte bolnavă şi conturbă întrunirile congregaţiei sau activitatea de predicare? Probabil că ea nu acţionează din răutate ci tulburarea sa este datorată unui deranjament al gîndirii sale; totuşi, această situaţie poate să fie o încercare pentru toţi aceia care suferă din cauza ei. Dacă deranjamentul este fără însemnătate şi nu apare frecvent, congregaţia va da dovadă, fără îndoială, de îndelungă răbdare (Coloseni 3:12, 13). De altfel, va trebui poate să se vegheze la aceea ca bolnavul să se aşeze într–un loc în care va deranja mai puţin asistenţa în cazul în care s–ar agita. De asemenea, iubirea îi va ajuta să ia măsuri pentru ca acesta să rămînă activ în lucrarea de predicare făcînd eventual în aşa fel încît să fie întotdeauna însoţit de un predicator matur şi perspicace sau ca el să asiste la efectuarea unor studii biblice la domiciliu cu persoane care îl înţeleg şi îl tolerează.

Dar se întîmplă uneori ca o persoană să aibă o conduită şocantă, să nu mai contenească cu reproşurile sau să nu se stăpînească, fapt care poate reprezenta un pericol. Probabil ea şi–a întrerupt tratamentul, în acest caz unele încurajări insistente o vor ajuta să–l reia. Dacă nu se obţine nici un rezultat şi dacă bolnavul continuă să cauzeze deranj, va fi necesar poate, în scopul menţinerii ordinii, să i se pună restricţii în ceea ce priveşte prezenţa sa la întruniri şi participarea la activitatea de predicare (1 Corinteni 14:40). Într–un mod amabil, bătrînii îi vor explica bolnavului că ei nu pun la îndoială fidelitatea sa, dar că, pur şi simplu, boala fixează limite activităţii sale. ‘Dumnezeu nu este nedrept astfel încît să uite lucrarea sa’ şi El înţelege limitele sale (Evrei 6:10). Vizitele de păstorire efectuate cu regularitate îl vor ajuta pe bolnav să–şi menţină spiritualitatea pînă cînd sănătatea i se va ameliora.

Ajutorul acordat familiei

Bolile mintale fac ravagii în cadrul familiilor. „Este ceva teribil!“, a recunoscut un creştin al cărui fiu adult este afectat de o depresiune gravă. Soţia sa spune: „Zilele se scurg fără să aducă vreo ameliorare. Şi în viaţa noastră conjugală se resimte acest lucru căci se întîmplă să ne certăm.“ Imaginează–ţi, de asemenea, durerea de a–l vedea pe partenerul conjugal afectat de o boală psihică. Un creştin declară: „Soţia mea este catalogată drept ‘paranoi–schizofrenică’. Aude voci şi nu vrea să ia medicamente deoarece crede că o vor ‘otrăvi’. În plus, ea nu crede că eu sînt soţul ei, refuză să predice şi să meargă la întruniri.“ Cum se poate veni în ajutorul familiilor care au astfel de bolnavi?

Pavel a scris: „Să vorbiţi în mod consolator sufletelor deprimate“ (1 Tesaloniceni 5:14). Ar fi ceva crud să evităm sau să nu acordăm atenţie fraţilor noştri creştini care se ocupă din greu cu un membru al familiei lor care este afectat de o boală mintală. „Primiţi–vă cu căldură unii pe alţii“ a spus apostolul Pavel (Romani 15:7). Întrunirile creştine ne permit să procedăm astfel cu căldură şi iubire dacă ştim să recunoaştem meritele persoanelor care ‘practică devoţiunea sfîntă în propria lor casă’. — 1 Timotei 5:4.

Cu ocazia vizitelor lor de păstorire, bătrînii pot, de asemenea, să le încurajeze pe aceste persoane afectate să continue să studieze în familie, să asiste la întruniri şi să rămînă active în predicarea Regatului. Totuşi, în ceea ce priveşte necesităţile lor materiale şi ajutorul practic care li se poate acorda, congregaţia trebuie să nu se limiteze să spună: „Încălziţi–vă şi săturaţi–vă“ (Iacob 2:16). Poate că aceste familii au nevoie să fie ajutate pentru ca să poată asista la întruniri. Unii fraţi ar putea să–i ajute în achitarea cheltuielilor lor medicale mai importante (1 Ioan 3:17, 18). Iubirea manifestată în astfel de împrejurări este foarte apreciată. Astfel, soţul unei creştine care suferă de o boală psihică, a spus: „Congregaţia ştie despre problema noastră şi ea ne arată cu multă iubire că se îngrijeşte de noi.“

Rămîneţi integri

„Pînă acum toată creaţia continuă să geamă împreună“, a spus Pavel (Romani 8:22). Înţelegem, aşadar, că tulburările mintale nu sînt decît consecinţe ale imperfecţiunii. Medicina poate, într–o anumită măsură, să aducă uşurare în aceste boli. Totuşi, mulţi dintre cei care îşi pun încrederea în ea, au aceeaşi soartă ca acea femeie care trăia în timpul lui Isus şi pe care mulţi medici o supuseră multor suferinţe şi îşi cheltuise toate resursele fără nici un folos, ci, dimpotrivă îi era mai rău. — Marcu 5:26.

Multe persoane trebuie deci să înveţe să trăiască cu încercările lor ancorîndu–şi speranţa de vindecare în lumea nouă promisă de Dumnezeu (Apocalips 21:3, 4). „Binecuvintează pe Iehova (...) care îţi vindecă toate bolile tale“, scrie psalmistul (Psalm 103:2, 3). Între timp, grija noastră principală trebuie să fie nu aceea de a avea o sănătate mintală sau fizică perfectă, ci de a ne dovedi integritatea (Psalm 26:11; compară 1 Corinteni 7:29–31). Desigur, un deranjament de ordin psihic poate să ne facă dificil acest lucru, dar mulţi slujitori ai lui Dumnezeu, cum a fost Pavel, au slujit cu fidelitate în pofida unui „ghimpe în carne“ (2 Corinteni 12:7). „Experienţa m–a învăţat că nici un medic, nici chiar fraţii nu pot să mă vindece; dar ea m–a învăţat, de asemenea, să mă încred în Iehova“ a spus o victimă a unor tulburări mintale. Creştinii afectaţi de asemenea tulburări, se pot, de asemenea, sprijini pe iubirea şi răbdarea fraţilor şi surorilor lor de credinţă care îi consolează şi îi susţin prin „cuvinte spirituale“.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

‘Cuvintele spirituale’ ale unor bătrîni plini de iubire pot să facă mult în a le ajuta pe persoanele deprimate