Să ne păstrăm unitatea creştină
„IMAGINAŢI–VĂ că sînteţi numit frate sau soră“, scria autorul catolic Domenico Mosso, „nu de către preot, ci de către bărbatul între două vîrste care şade lîngă dumneavoastră sau de către frumoasa şi tînăra doamnă care tocmai a venit la dreapta dumneavoastră. «Poftim?» «Am spus bună dimineaţa, frate!» «Cum îndrăzneşti să (...)? Nu te cunosc absolut deloc, deci de unde atîta familiaritate? La urma urmei, sîntem în biserică.»“
Adevăratul sentiment al fraternităţii lipseşte cu desăvîrşire din bisericile creştinătăţii. Lucrul acesta dovedeşte că înăuntrul lor nu există unitate creştină. Dar nu la fel se poate spune şi despre Martorii lui Iehova. Asemenea primilor discipoli ai lui Isus, noi ne numim reciproc frate şi soră, fără nici un fel de reţinere (2 Petru 3:15). Oriunde am merge în lume, ne bucurăm de aceeaşi primire frăţească pe care o găsim la Sala Regatului din cartierul nostru. Unitatea este evidentă şi prin faptul că toate congregaţiile urmează acelaşi mod de instruire şi că toţi Martorii participă la predicarea „veştii bune a Regatului“. — Matei 24:14.
În noaptea dinaintea morţii sale, Isus Cristos s–a rugat astfel: „Îţi cer (...) şi cu privire la aceia care vor crede în mine prin cuvîntul lor; pentru ca ei să fie cu toţii una, aşa cum tu, Tată, eşti în unitate cu mine, şi eu sînt în unitate cu tine“ (Ioan 17:20, 21). Relatarea biblică ne arată că Iehova Dumnezeu a răspuns la rugăciunea lui Isus. Îndelungatele contradicţii care existau între iudei şi oamenii celorlalte naţiuni au dispărut din mijlocul primilor creştini prin forţa unificatoare a învăţăturilor lui Cristos. — Galateni 3:28.
Dar menţinerea acestei unităţi pretindea eforturi. Apostolul Pavel i–a implorat pe colaboratorii săi ‘să umble într–un mod demn de chemarea [cerească] (...) străduindu–se sincer să respecte unitatea spiritului în legătura unificatoare a păcii’. Trebuia ca ei să nu se fărîmiţeze în diferite secte. Nu, pentru că „există un singur corp şi un singur spirit, tot aşa cum şi voi aţi fost chemaţi într–o singură speranţă la care aţi fost chemaţi; un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez; un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor“. Congregaţia beneficia de apostoli, păstori şi învăţători al căror rol era de a–i ajuta pe ‘toţi să ajungă la unitatea în credinţă’. — Efeseni 4:1–6, 11–14.
Martorii lui Iehova din perioada modernă şi–au păstrat cu succes această „unitate“. Dar ‘unitatea noastră în credinţă’ ar putea fi ameninţată de diferiţi factori, cum ar fi spiritul de independenţă, deosebirile de rasă şi de mediu cultural, diferite defecte şi imperfecţiuni manifestate de colaboratorii noştri creştini. Dar cum poate fi menţinută unitatea?
Hrănindu–ne la aceeaşi masă
Iehova nu îl luminează pe fiecare creştin în parte. Dimpotrivă, Cristos a numit clasa ‘sclavului fidel şi prevăzător’ care să furnizeze în toată lumea material pentru studierea Scripturilor şi sfaturi oportune pentru creştini (Matei 24:45–47). Astfel, pentru a răspunde acestei cerinţe mondiale, Turnul de veghere este publicat în 105 limbi.
Faptul că ne hrănim la aceeaşi masă spirituală a contribuit mult la crearea şi menţinerea unităţii în credinţă. Uneori însă se pare că unele sfaturi nu–şi găsesc aplicare în unele ţări. Ar trebui atunci să considerăm că nu avem nevoie de aceste informaţii? Cîtuşi de puţin! Cîteva dintre avertismentele date de Pavel creştinilor care trăiau în oraşul Corint, care era plin de imoralitate şi idolatrie par să nu fi avut aplicabilitate deplină la creştinii care locuiau în zonele rurale (1 Corinteni 6:15, 16; 10:14). Cu toate acestea, creştinii de pretutindeni considerau scrierile lui Pavel ca făcînd parte din „Scripturi“. — 2 Petru 3:16.
În mod asemănător astăzi, anumite articole par să se aplice mai puţin la condiţiile locale decît altele. Dar noi tot trebuie să primim cu bunăvoinţă avertismentele date cu anticipaţie, ştiind că în epoca noastră, în care ştirile circulă cu mare viteză, tendinţele nesănătoase care apar într–o parte a globului se răspîndesc cu rapiditate peste tot!
Imperfecţiuni şi puncte de vedere extremiste
Iată ce a spus discipolul Iacob: „Toţi ne poticnim de multe ori“ (Iacob 3:2). Datorită imperfecţiunii oamenii înclină, de asemenea, să fie extremişti. Aceasta nu pare să constituie o problemă acolo unde oamenii împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere. De exemplu, două persoane extrem de pretenţioase se pot împăca foarte bine. Dar dacă una este delăsătoare iar cealaltă este pretenţioasă, ele se ceartă încontinuu.
Martorii lui Iehova provin „din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“ (Apocalips 7:9). Ca atare, cei care sînt în mijlocul nostru pot să aibă concepţii total diferite cu privire la mîncare, îmbrăcăminte, îngrijirea sănătăţii şi chiar cu privire la regulile de comportare între oameni. Dar aceste puncte de vedere diferite nu trebuie să constituie o graniţă între noi. Biblia ne avertizează să nu fim extremişti şi ne îndeamnă să ne străduim să fim echilibraţi şi rezonabili. Biblia ne spune că „înţelepciunea de sus este (...) paşnică, raţională“. — Iacob 3:17.
Este adevărat că Biblia nu condamnă cu exactitate anumite practici, dar deseori ea nu face decît să ne încurajeze să evităm extremele şi să adoptăm calea de mijloc. Reflectaţi la ce spune Biblia cu privire la următoarele teme:
Munca laică: „Lenevia face să cadă un somn adînc şi un suflet delăsător rămîne flămînt“ (Proverbe 19:15). „Nu puteţi fi sclavi ai lui Dumnezeu şi ai bogăţiilor.“ — Matei 6:24.
Vorbirea: „Cel care îşi reţine buzele acţionează în mod prevăzător“ (Proverbe 10:19). „Pentru orice lucru există un timp fixat; (...) un timp pentru tăcere şi un timp pentru vorbire“. — Ecleziast 3:1, 7.
Sociabilitatea: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). „Pune rar piciorul în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine“. — Proverbe 25:17.
Creşterea copiilor: „Cel care îşi reţine nuiaua îşi urăşte fiul, dar cel care îl iubeşte îl caută cu disciplina“ (Proverbe 13:24). „Nu vă exasperaţi copiii, ca să nu se descurajeze.“ — Coloseni 3:21.
Cu cît concepţiile noastre vor fi mai echilibrate, în loc să fie extremiste, cu atît mai puţine vor fi conflictele pe care le vom avea cu alţi creştini. Dar dacă, totuşi, apar neînţelegeri din cauza imperfecţiunii? Amintiţi–vă de cuvintele lui Pavel din Coloseni 3:13: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are vreun motiv de a se plînge împotriva altuia.“
‘El m–a făcut să mă poticnesc’
Totuşi, s–ar putea ca unii din congregaţie să fie extrem de sensibili, atribuind motive rele unor cuvinte şi gesturi nevinovate. Poate că lucrul acesta se datoreşte mediului din care provin. Dar oricare ar fi situaţia, cît este de regretabil cînd aceşti oameni suprasensibili se simt lezaţi de fleacuri, sau, mai rău, îi tulbură pe alţii prin faptul că seamănă seminţe de dezbinare! Este adevărat că Biblia condamnă conduita care i–ar putea poticni pe ceilalţi discipoli (Luca 17:1, 2). De asemenea, cei maturi trebuie să fie sensibili la sentimentele colaboratorilor lor creştini. În acelaşi timp însă, Biblia ne sfătuieşte cu fermitate să nu fim suprasensibili şi să nu exagerăm în mintea noastră jignirile (Ecleziast 7:9). În plus, răspîndirea nemulţumirii în rîndul fraţilor noştri prin dezvăluirea greşelilor cuiva este unul dintre lucrurile pe care ‘Iehova le urăşte’. — Proverbe 6:16–19.
Spiritul lui Dumnezeu ne poate ajuta să ne învingem hipersensibilitatea. În loc să insistăm asupra defectelor fraţilor noştri putem, cu ajutorul spiritului, să avem gînduri pozitive şi laudative la adresa lor (Filipeni 4:8). Lucrul acesta promovează unitatea.
Unitatea nu înseamnă uniformitate
Însă existenţa unităţii creştine la nivel mondial nu înseamnă anularea personalităţii şi înăbuşirea iniţiativei. Acolo unde se aplică principiile biblice, sîntem bucuroşi să abandonăm diferitele concepţii de gîndire independentă ale acestei lumi şi să acceptăm conducerea spiritului lui Iehova. Totuşi, cînd ne îndeplinim misiunea de predicator, putem să ne manifestăm în mare măsură personalitatea, ba chiar şi imaginaţia. Într–adevăr, fraţii noştri manifestă deseori multă ingeniozitate prin modul în care îşi adaptează metodele de depunere a mărturiei la condiţiile locale.
Există apoi un larg domeniu de activităţi care includ anumite obiceiuri locale, şi care nu necesită aplicarea necondiţionată a principiilor scripturale. De exemplu, în Europa oamenii se salută de obicei strîngîndu–şi mîna. În unele regiuni din Orientul Îndepărtat ei fac o uşoară plecăciune. Fiecare dintre acestea poate fi folosită şi de către creştini. Sau să luăm ca exemplu îmbrăcămintea şi pieptănătura. În această privinţă Biblia ne dă doar linii directoare de bază: modestia şi echilibrul. Pornind de la acestea, putem da curs preferinţelor personale, manifestînd concomitent „bun simţ“. — 1 Timotei 2:9, 10.
Deci bătrînii trebuie să fie întotdeauna atenţi ca sfaturile pe care le dau ei să se întemeieze solid pe principiile biblice şi nu pe preferinţe personale. Desigur, cînd este vorba despre chestiuni de ordin spiritual, ei vor fi în frunte pentru a promova adevărata unitate. În această privinţă şi noi putem să ne aducem contribuţia. Noi putem ‘să continuăm să ne verificăm dacă sîntem în credinţă’ prin studierea cu regularitate a Bibliei şi a materialelor publicate de ‘sclavul fidel’ (2 Corinteni 13:5). Noi putem să menţinem unitatea în acţiuni prin faptul că facem cu îndrăzneală o „declaraţie publică“ a credinţei noastre. — Evrei 13:15.
În acest fel vom ţine seama de următorul sfat inspirat: „Acum vă îndemn, fraţilor, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, să vorbiţi cu toţii în perfect acord şi să nu existe sciziuni între voi, ci să fiţi strîns uniţi, în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gîndi.“ — 1 Corinteni 1:10.
[Legenda fotografiei de la pagina 32]
Menţinerea unor bune relaţii chiar şi atunci cînd avem motiv să ne ofensăm, constituie un factor vital în vederea unităţii