În cine te poţi încrede cu adevărat în înfricoşătoarele timpuri pe care le trăim?
„Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pămîntean, căruia nu–i aparţine nici o salvare.“ — PSALM 146:3.
1. Care este o caracteristică a timpului nostru, şi ce necesitate scoate ea în evidenţă?
CÎND eram copii şi ni se făcea frică, ne duceam la părinţii noştri care erau plini de grijă faţă de noi, pentru a găsi la ei mîngîiere şi ocrotire, deoarece ne încredeam în ei. Ca adulţi avem, de asemenea, nevoie de persoane în care ne putem încrede. Lucrul acesta este valabil îndeosebi în zilele noastre, cînd se petrec atîtea lucruri înfricoşătoare. Referindu–se la timpurile actuale, într–un ziar vest–german se spunea: „Lumea este plină de frică aşa cum nu a fost niciodată pînă acum.“ De repetate ori, politicieni, ziarişti şi alţii şi–au exprimat temerile cu privire la problemele grave cu care se confruntă actualmente omenirea.
2. Cum au fost profeţite pentru această generaţie frica şi lipsa de încredere?
2 Aceste declaraţii reflectă ceea ce a zis Isus cu privire la timpul nostru, profeţind că acest timp va fi marcat de „nelinişte a naţiunilor dezorientate (...) în timp ce oamenii vor leşina de frică şi din cauza lucrurilor care vor veni peste pămîntul locuit“ (Luca 21:25, 26). Biblia a profeţit că în aceste „zile din urmă vor fi timpuri critice cărora cu greu li se va face faţă“ şi că oamenii vor fi ‘iubitori de sine, neloiali, calomniatori şi trădători’. Aceste cuvinte arată că o caracteristică a timpului nostru va fi o lipsă acută de încredere. — 2 Timotei 3:1–4.
O scădere a încrederii
3. Ce dovadă există că încrederea este victima unui adevărat dezastru în epoca noastră?
3 În aceste timpuri înfricoşătoare avem mare nevoie de persoane în care ne putem încrede, de cei care sînt loiali şi constituie un ajutor în momente de necesitate. Însă mulţi îşi dau seama că sînt părăsiţi de către cei în care şi–au pus încrederea. Într–un ziar a apărut un articol cu următorul titlu: „Oamenii nu au încredere în majoritatea instituţiilor publice.“ În articol se menţiona că cel mai puţin crezuţi erau politicienii şi afaceriştii. Neîncrederea a crescut şi în cadrul familiei, după cum o dovedeşte rata înaltă a divorţurilor. În unele ţări proporţia între divorţuri şi căsătorii este de unu la trei sau chiar de unu la doi. Într–o anumită ţară 70 % din căsătoriile înregistrate se sfîrşesc prin divorţ în mai puţin de zece ani! Aşadar, încrederea este victima unor dezastre care iau amploare. Locul ei este luat de neîncredere. Nu mai este un lucru neobişnuit să auzi pe cineva spunînd: „Nu mai am încredere în nimeni.“
4. Cum îi influenţează frica pe mulţi adolescenţi?
4 Există atît de multă neîncredere deoarece timpul de faţă constituie cea mai înfricoşătoare perioadă din întreaga istorie a omenirii. Secolul al XX–lea a fost martorul a două războaie mondiale şi a zeci de alte războaie care au distrus peste o sută de milioane de vieţi. În prezent, armele nucleare ameninţă cu distrugerea oricărei forme de viaţă de pe pămînt. Într–o revistă medicală se menţiona: „Din ce în ce mai mulţi copii, ba chiar şi copilaşii care abia încep să umble, sînt înspăimîntaţi de ameninţarea unui holocaust nuclear.“ Un ziar canadian amintea că mulţi adolescenţi manifestă actualmente „neîncredere, tristeţe, amărăciune şi un sentiment de inutilitate“. Iată ce declara un adolescent: „Pur şi simplu nu simţim protecţie din partea adulţilor. Poate că atunci cînd vom deveni maturi vom fi cea mai cinică generaţie.“
5. Ce ar spune — dacă ar putea vorbi — cel mai nevinovat şi mai neajutorat grup de tineri?
5 Şi ce ar spune un alt grup de copii — dacă ar putea vorbi — despre faptul că nu simt protecţie din partea adulţilor? Ne referim la aceia care sînt ucişi prin avort, înainte de a se fi născut. Potrivit unei păreri, numărul avorturilor în întreaga lume se cifrează la 55 de milioane în fiecare an. Ce trădare faţă de cea mai nevinovată şi mai neajutorată parte a omenirii!
6. Cum au făcut actele grave de violenţă să sporească neîncrederea pe care o au oamenii în prezent?
6 Neîncrederea s–a extins şi din cauza unei alte frici mereu crescînde în timpul nostru: frica de a deveni victima unei crime. În prezent, mulţi procedează ca femeia care a spus că doarme cu revolverul sub pernă. O altă femeie stăpînită de frică a spus: „Mă indignează lucrul acesta. (...) Bunica mea nu îşi încuia niciodată uşile. În aceeaşi ordine de idei, într–un articol de fond publicat într–un ziar care apare la Puerto Rico se spunea: „Cei care sînt întemniţaţi sîntem noi“, da, în propriile noastre locuinţe zăbrelite şi încuiate. Aceste temeri sînt bine întemeiate. De exemplu, în Statele Unite se estimează că una din trei femei este violată. Ministrul sănătăţii al Statelor Unite a remarcat că „circa patru milioane de americani cad victimă în fiecare an actelor grave de violenţă — asasinare, viol, maltratarea soţiei şi a copiilor, atacurile tîlhăreşti“. Asemenea acte de violenţă sînt răspîndite în multe ţări, fapt care dăunează şi mai mult încrederii pe care oamenii o au în alte persoane.
7. De ce condiţiile materiale precare contribuie la neîncredere?
7 În ţările subdezvoltate majoritatea oamenilor trăiesc în sărăcie. Aproape nimeni nu mai crede că cineva i–ar putea scăpa de ea. Preşedintele unei astfel de ţări a spus că, într–una dintre provinciile ţării sale, la fiecare 1 000 de copii nou–născuţi, 270 mor înainte de a ajunge la vîrsta de un an. El a mai spus că din 100 de case numai una are apă. Guvernul unei alte ţări spune că 60 % din copiii ţării respective sînt săraci, iar şapte milioane de copii părăsiţi „cresc asemeni unor paria analfabeţi, înstrăinaţi şi inutilizabili“. Se estimează că în Statele Unite numărul copiilor fără adăpost este de 500 000, însă unii spun că numărul real este mult mai mare. Cîtă încredere deci pot avea aceşti copii în părinţii lor, în societate, în lege şi ordine sau în promisiunile conducătorilor?
8. (a) În ce fel este ameninţată stabilitatea economiei ţărilor bogate şi a celei mondiale? (b) În ce măsură se poate avea încredere în experţi că vor rezolva problemele economice?
8 Dar problemele economice afectează chiar şi ţările bogate. Recent, în Statele Unite s–a înregistrat cel mai mare număr de falimente bancare de la marea criză economică din anii ’30. Iată ce a scris în acest sens un economist: „Rezultatul final este un sistem bancar care, cu siguranţă, este astăzi tot atît de firav cum era în anii ’20“, adică exact înainte de a se prăbuşi. Un observator, referindu–se la economia mondială, vorbea despre „o furtună care se apropie şi care ar putea avea un efect devastator“. Iar un altul spunea: „Sentimentul urgenţei este generat de faptul că aceste stări de tensiune în sistemul [economic] mondial nu mai sînt ceva nedesluşit, ci au devenit evidente.“ Li se poate acorda oare economiştilor încrederea că vor îndruma naţiunile pe o cale a ieşirii din acest impas? Unul dintre ei a spus că previziunile lor „sînt atît de sumbre încît, fără îndoială, majoritatea lor seamănă derută“.
Un optimism nejustificat
9. (a) Ce s–a întîmplat cu optimismul care exista la începutul secolului XX? (b) De ce nu au vrut Martorii lui Iehova să semneze în 1945 Carta Naţiunilor Unite?
9 Cît de mult diferă toată această situaţie de optimismul care se manifesta atunci cînd omenirea păşea în secolul al XX–lea! Istoria parcursese decenii de pace şi se spera că pacea şi prosperitatea vor atinge noi culmi. Dar în 1914, izbucnirea primului război mondial a năruit această speranţă. În 1945, după un al doilea război mondial, care a fost mai dezastruos decît primul, s–a semnat Carta Naţiunilor Unite. Naţiunile respective au aşternut pe hîrtie speranţa lor într–o lume postbelică a păcii, prosperităţii şi dreptăţii. Iată ce spune referitor la acesta un raport recent: „Documentul final a fost semnat de 51 de ţări de pe toate continentele şi care reprezentau toate rasele şi religiile.“ Totuşi, exista o religie care nu era reprezentată, dar care nici nu dorea să fie, şi anume: Martorii lui Iehova. Aceştia ştiau că respectivele promisiuni de pace, prosperitate şi dreptate nu vor fi împlinite de nici o naţiune a acestei lumi şi de nici o asociaţie a lor, cum este spre exemplu, Organizaţia Naţiunilor Unite.
10. Care este realitatea de azi în comparaţie cu visul Naţiunilor Unite în 1945?
10 În raportul sus–menţionat se mai spune: ‘Pare potrivit ca după patruzeci de ani să trecem în revistă realităţile în comparaţie cu aspiraţiile. Dovezile sînt grăitoare. Realităţile sînt o lume mai puţin sigură, unde se manifestă mai puţină echitate şi se înregistrează creşterea violenţei. De asemenea, creşte tot mai mult numărul oamenilor care duc lipsă de hrană, apă, locuinţă, îngrijire medicală şi învăţămînt. Lucrurile acestea nu făceau parte din aspiraţiile la care se visa în 1945’. În acelaşi raport se adaugă: ‘La patruzeci de ani după ce naţiunile s–au unit pentru a–i asigura pe toţi oamenii că pot să trăiască liberi de frică şi lipsuri, adevărata lume a anilor 1980 ne prezintă imaginea unei sărăcii lucii în care se află cel puţin un sfert din populaţia globului. Foamea este cauza morţii a 50 000 de oameni zilnic.’ Şi totuşi, naţiunile de azi cheltuiesc în fiecare oră 100 de milioane de dolari pe armament!
11. Cît de demne de încredere sînt promisiunile oamenilor cu privire la o lume mai bună?
11 Avînd în vedere aceste rezultate cutremurătoare, după nenumărate ocazii favorabile care s–au ivit de–a lungul secolelor, ne putem oare încrede în promisiunile oamenilor cu privire la rezolvarea acestor probleme? Aceste promisiuni sînt tot atît de demne de încredere ca şi cuvintele căpitanului unui fost vas transoceanic care a spus: „Nu–mi imaginez că ar putea exista vreun pericol care să facă să se scufunde un vas [mare]. (...) Tehnica de construire a vaselor moderne a rezolvat această problemă.“ Iar un membru al echipajului care lucra pe acel vas a spus: „Nici chiar Dumnezeu nu ar putea scufunda acest vas.“ Şi totuşi, vasul respectiv — este vorba de Titanic —, s–a scufundat în 1912 şi odată cu el şi–au pierdut viaţa 1 500 de oameni. În 1931 Asociaţia Naţională a Învăţămîntului din Statele Unite a declarat că, prin intermediul învăţămîntului, „infracţiunile vor fi efectiv înlăturate pînă în 1950“. Iar în 1936, un ziarist britanic a scris într–un articol că „hrana, îmbrăcămintea şi locuinţele vor costa o nimica toată“ în 1960. Nu sînteţi de acord că realităţile de azi dezmint acele promisiuni?
Cel în care putem să ne încredem pe deplin
12. În cine ne putem încrede pe deplin, şi ce ghid ne–a dat el?
12 Aşadar, avem o enorm de mare nevoie de o sursă în care putem să ne încredem că ne va ajuta să depăşim aceste timpuri înfricoşătoare. Acea sursă nu poate fi un om. Omenirea s–a împotmolit în nişte probleme atît de mari încît îi este cu neputinţă să iasă singură din ele. Sursa în care ne putem încrede pe deplin este Creatorul oamenilor, Iehova Dumnezeu. El ştie de ce se află lumea în actuala situaţie, încotro se îndreaptă ea şi ce va face el cu privire la aceasta. De asemenea, el ne–a dezvăluit informaţiile referitoare la aceste lucruri în cartea pe care ne–a dat–o pentru îndrumarea noastră, şi anume Biblia. Iată ce se spune în ea, la 2 Timotei 3:16, 17: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună.“
13. Ce consideră Martorii lui Iehova cu privire la Biblie?
13 Să analizăm aceste energice declaraţii. Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu îndreaptă lucrurile. În el ni se spune ce este corect. El ne face pe deplin competenţi în vederea unor lucruri bune. Este adevărat că mulţi oameni nu acceptă Biblia drept ceea ce este în realitate, şi anume: Cuvîntul lui Dumnezeu. Dar Martorii lui Iehova o acceptă ca atare (1 Tesaloniceni 2:13). Noi considerăm că, Creatorul acestui uluitor univers alcătuit din miliarde de galaxii şi milioane de miliarde de stele este, cu certitudine, capabil să elaboreze o carte. El are, de asemenea, capacitatea de a se îngriji ca exactitatea acestei cărţi să fie păstrată în folosul celor care caută adevărul. — 1 Petru 1:25.
14. În ce fel concordă Biblia cu realităţile de astăzi?
14 În timpurile înfricoşătoare pe care le trăim, ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la problema încrederii? Informaţiile pe care le găsim în el concordă perfect cu stările de astăzi. În Ieremia 10:23 se spune cu exactitate: „Ştiu bine, o, Iehova, că nu–i aparţine omului pămîntean calea sa. Nu–i aparţine omului care umblă nici măcar să–şi dirijeze paşii.“ Iar în Psalmul 146:3 sîntem pe bună dreptate îndemnaţi astfel: „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pămîntean, căruia nu–i aparţine nici o salvare.“
15. Ce sfaturi ne dă Biblia cu privire la încredere?
15 Cuvîntul lui Dumnezeu ne atrage atenţia să nu ne încredem nici măcar în noi înşine, deoarece oamenii sînt imperfecţi (Romani 5:12). În Ieremia 17:9 se menţionează următoarele: „Inima este mai trădătoare decît orice altceva.“ De aceea, în Proverbe 28:26 se spune: „Cel care se încrede în propria sa inimă este stupid, dar cel care umblă în înţelepciune va scăpa.“ Unde putem găsi această înţelepciune care ne poate oferi scăpare? Proverbe 9:10 ne dă răspunsul: „Teama de Iehova este începutul înţelepciunii şi cunoaşterea Celui Preasfînt este pricepere.“ Da, numai înţelepciunea Creatorului ne poate călăuzi prin aceste timpuri înfricoşătoare. De aceea, în Proverbe 3:5, 6 găsim următorul sfat: „Încrede–te în Iehova din toată inima ta şi nu te sprijini pe propria ta pricepere. În toate căile tale ţine seama de el şi el însuşi îţi va face drepte cărările.“
Modul în care priveşte Dumnezeu religiile lumii
16. Ce concepţie greşită împărtăşesc membrii religiilor acestei lumi, întocmai cum făcea şi fariseii din timpul lui Isus?
16 Această înţelepciune de la Dumnezeu ne va ajuta să evităm capcana aducătoare de moarte în care au căzut membrii religiilor acestei lumi. Ei se consideră drepţi deoarece sînt religioşi. Atitudinea lor este foarte asemănătoare cu cea descrisă în Luca 18:9: „Unora care aveau în ei înşişi convingerea că erau drepţi (...) el [Isus] le–a spus şi această ilustrare.“ Un fariseu îi mulţumea lui Dumnezeu că nu ar fi păcătos, dar un încasator de impozite îl implora încontinuu pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule, fii îndurător cu mine, un păcătos.“ Isus i–a zis: „Vă spun: Omul acesta [păcătosul] a coborît la casa lui considerat mai drept decît acela [fariseul]; fiindcă oricine se înalţă va fi umilit, dar cine se umileşte va fi înălţat.“ — Luca 18:10–14.
17. Cum consideră Dumnezeu eforturile religioase ale acelora care sînt asemenea farisei?
17 Fariseul nu s–a umilit înaintea lui Dumnezeu. În schimb, el a considerat că, potrivit normelor proprii, el era drept. Dar nu tot aşa îl considera şi Dumnezeu (Matei 23:25–28). Păcătosul umil a fost acela care reoglindea ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu în Isaia 66:2: „Spre acesta deci voi privi, spre cel mîhnit şi cu spiritul plin de căinţă şi care tremură la cuvîntul meu.“ Conducătorii religioşi iudei nu tremurau la Cuvîntul lui Dumnezeu. Ei îl ignorau şi făceau ce le plăcea şi apoi credeau că Dumnezeu îi aproba. Însă Isus le–a vorbit astfel: „Nu oricine îmi spune «Doamne, Doamne,» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n–am profeţit noi în numele tău şi n–am făcut noi multe lucrări puternice în numele tău?» Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v–am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“ — Matei 7:21–23.
18. Cum va judeca Dumnezeu religiile care pretind că îl slujesc, dar care nu corespund legilor sale?
18 Acei conducători religioşi din secolul I nu aveau încredere în Dumnezeu. În schimb, ei îşi puneau încrederea în tradiţiile care încălcau legile lui Dumnezeu (Matei 15:3, 9). De aceea, Isus le–a zis: „Casa vă este abandonată“ (Matei 23:38). Ca dovadă că Dumnezeu abandonase efectiv religia lor iudaică, în anul 70 e.n., ei, împreună cu capitala lor — Ierusalimul — şi cu templul lor au fost distruşi de armatele romane. Tot aşa este şi astăzi. Religiile lumii şi–au fixat propriile norme de închinare, care nu corespund normelor lui Dumnezeu. Astfel, ele nu fac voia lui Dumnezeu, ci pe a lor proprie. Prin urmare, după concepţia lui Dumnezeu, membrii lor sînt consideraţi drept lucrători ai nelegiuirii (Tit 1:16). Ca dovadă că Dumnezeu a părăsit aceste religii, ele vor fi pustiite în curînd de către naţiuni, tot aşa cum Ierusalimul şi templul lui au fost pustiite de către armatele romane în secolul I. — Vezi Apocalips, capitolele 17 şi 18.
19. Ce întrebări se pot pune cu privire la religie?
19 Este această evaluare a religiilor lumii prea severă? Cum putem fi siguri că judecăţile lui Dumnezeu vor fi executate în curînd împotriva lor? Ce trebuie să facă o religie pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu? Există precedente istorice care arată că Iehova îi protejează pe aceia care apelează cu sinceritate la el şi se supun legilor lui? Articolul următor va răspunde la aceste întrebări.
Întrebări recapitulative
◼ Ce a contribuit la apariţia neîncrederii din timpul nostru?
◼ De ce era eronat optimismul acestei lumi?
◼ În cine ne putem încrede pe deplin, şi ce ghid ne–a dat el?
◼ De ce nu trebuie să ne încredem în noi înşine sau în alţi oameni?
◼ Care este concepţia lui Dumnezeu despre religiile acestei lumi?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
Fariseul se considera un om drept, dar păcătosul îl implora pe Dumnezeu să fie îndurător cu el
[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]
Dumnezeu condamnă religiile care nu îndeplinesc voinţa sa, tot aşa cum a condamnat în secolul întîi iudaismul, permiţînd ca armatele romane să distrugă Ierusalimul