Stăpîneşte-ţi limba!
EA POATE fi tăioasă şi distructivă ca o armă, dar poate fi şi dulce ca mierea sau chiar alinătoare ca un balsam. Ea poate da viaţă dar poate procura şi moartea. Iată cum descrie Biblia facultatea umană a vorbirii. — Proverbe 12:18; 16:24; 18:21.
Nu trebuie să ne mire cuvintele lui Solomon: „Cine îşi supraveghează gura îşi păzeşte sufletul. Cine îşi deschide larg buzele va avea ruine“ (Proverbe 13:3). Un mod de vorbire nechibzuit poate cauza distrugerea reputaţiei cuiva, poate duce la jigniri, la relaţii încordate şi chiar la daune fizice. Fără îndoială că ai dori să îţi ‘păzeşti sufletul’. Dar cum putem învăţa să ne stăpînim limba evitînd astfel o posibilă ruinare?
„În belşugul de cuvinte . . .“
Una dintre cele mai simple modalităţi este să nu vorbim mult! Poate că ţi s-a întîmplat să fi în tovărăşia vreunui bărbat sau femeie care pare să aibă ceva de spus în orice problemă. Cît de enervantă poate fi o persoană de felul acesta! „Gura celor lipsiţi de raţiune revarsă prostie“ şi „Cel prost rosteşte multe cuvinte“, spune Biblia (Proverbe 15:2; Ecleziast 10:14). Natural, aceasta nu vrea să spună că orice om vorbăreţ este lipsit de raţiune şi că oricine vorbeşte puţin este înţelept. Însă este periculos să vorbeşti într-una. Proverbe 10:19 explică: „În belşugul de cuvinte, nu lipseşte transgresiunea, dar cel care îşi reţine buzele, acţionează în mod prevăzător.“
Meditează înainte de a răspunde
O altă modalitate de a ne înfrîna limba este aceea de a ne gîndi înainte de a vorbi. Dacă cineva nu se gîndeşte la ceea ce urmează să spună, nu va putea evita propriile-i daune sau pe ale ascultătorilor săi. Scriitorul inspirat afirmă: „Există cel care vorbeşte în mod nechibzuit, ca şi cu lovitura unei spade.“ — Proverbe 12:18, NW.
Pentru a demonstra cît rău poate face un mod nechibzuit de a vorbi, cartea biblică, a lui Iacob spune: „Ce foc mic trebuie pentru a incendia o atît de mare pădure! Limba este şi ea un foc. Limba constituie printre membrele noastre o lume de nedreptate, căci ea pătează întregul corp şi aprinde roata vieţii naturale şi ea este aprinsă de Gheenă.“ — Iacob 3:5, 6.
Gheena este o denumire care îşi trage originea din valea lui Hinom situată la sud-sud-vest de Ierusalim. În anumite perioade ale istoriei Ierusalimului, în această vale erau nişte focuri veşnic aprinse, care ardeau gunoaiele oraşului, lucru ce a făcut din Gheena un foarte potrivit simbol al distrugerii complete. Dar cum ar putea o limbă neţinută în frîu să fie „aprinsă de Gheena“? Un om care spune minciuni, care promovează învăţături care îl dezonorează pe Dumnezeu, sau care îşi foloseşte limba în vreun alt mod greşit, îşi poate cauza atît sieşi cît şi altora pierderea aprobării lui Dumnezeu. Consecinţele? Distrugerea eternă! De exemplu, Isus Cristos le-a spus fariseilor: „Vai de voi, scribi şi farisei ipocriţi! Deoarece voi străbateţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un prozelit şi cînd a devenit prozelit îl faceţi pasibil de Gheena de două ori mai mult decît voi.“ — Matei 23:15.
De aceea Biblia ne dă următorul sfat practic: „Inima celui drept meditează pentru a răspunde“ (Proverbe 15:28). Este mult mai corect să cîntărim bine cuvintele înainte de a vorbi, în loc să vorbim fără a reflecta, putînd provoca astfel un rău!
„Un cuvînt spus la timpul potrivit“
Un alt mod de a ne înfrîna limba, este de a vorbi la momentul potrivit. Solomon face remarca: „Pentru orice lucru este un timp fixat (. . .) Un timp pentru tăcere şi un timp pentru vorbire“ (Ecleziast 3:1, 7). Dacă ţi se pare că partenerul este obosit în urma lucrului sau în urma treburilor gospodăreşti efectuate de-a lungul zilei, ar fi oare momentul potrivit să-l asaltezi cu tot felul de întrebări sau probleme de importanţă secundară? Poate că dimpotrivă acela ar fi timpul pentru tăcere.
Pe de altă parte există „Un timp pentru vorbire“. La Proverbe 15:23 citim: „Un cuvînt spus la timpul potrivit, o, cît este de bun!“ Cunoşti pe cineva care s-a descurajat din cauza problemelor şi greutăţilor? Nu s-ar putea oare să aibă nevoie de un cuvînt încurajator la momentul oportun?
Isus Cristos nu a pierdut niciodată ocaziile de a-i încuraja pe alţii. Odată le-a spus discipolilor săi: „Veniţi de-o parte, într-un loc retras şi odihniţi-vă puţin.“ Relatarea continuă: „Aşa că au plecat cu barca spre un loc retras în care să fie singuri. Dar oamenii i-au văzut plecînd şi mulţi au aflat lucrul acesta şi din toate oraşele au alergat acolo împreună, pe jos, şi le-au luat-o înainte.“ Din punctul de vedere al acestor oameni, acela era fără îndoială momentul potrivit pentru a li se adresa cuvinte de încurajare! Pentru Isus şi pentru discipolii săi însă, momentul nu părea să fie cel mai potrivit. „Şi la coborîre el a văzut o mare mulţime, dar a fost cuprins de milă faţă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Şi a început să-i înveţe multe lucruri“ (Marcu 6:31–34). Da, Isus ştia să-şi ţină sub control propria limbă. Ştia cînd anume trebuie să vorbească şi cînd anume să tacă. — Compară Matei 26:63; 27:12–14.
Oricine poate învăţa să exercite control asupra propriei sale limbi. Străduieşte-te personal să eviţi de a vorbi prea mult. Să nu vorbeşti în mod nechibzuit: Ţi-ai putea dăuna propriei tale reputaţii precum şi reputaţiei altora. Încearcă să foloseşti ocaziile potrivite pentru a face bine altora cu „un cuvînt spus la timpul potrivit“. Astfel ‘îţi vei păzi sufletul’. — Proverbe 13:3.
[Legenda fotografiei de la pagina 27]
Obişnuieşti să-i întrerupi mereu pe alţii sau să îţi spui neapărat părerea în orice problemă?