Crăciunul — de ce este primejdios?

ÎN 1897, George Bernard Shaw scria: „Crăciunul este impus de către comercianţi şi presă unei naţiuni lipsite de entuziasm, ca să nu zic dezgustate.“ Chiar dacă această afirmaţie avea valabilitate la acea dată, este ea oare de actualitate şi astăzi?

În mesajul de Crăciun pe care l-a adresat în 1983, revista sudafricană The Star din Johannesburg, spunea cu regret: „Incitîndu-i zgomotos pe oameni să cheltuiască din ce în ce mai mult, radioul, televiziunea, marile magazine universale, ziarele şi revistele au transmis oamenilor în locul unui sentiment de afecţiune mania cumpărăturilor.“

Datorită acestei tendinţe, persoanele credincioase insistă deseori spunînd: „Cristos să fie redat Crăciunului.“ Cu toate acestea, creştinii sînt întreptăţiţi să se întrebe dacă a existat vreodată vreo legătură între Isus şi această sărbătoare. Iată o problemă hotărîtoare pe care adevăraţii discipoli ai lui Cristos o înţeleg bine. Într-adevăr dacă ei ar lua parte la activităţile religioase pe care Dumnezeu le dezaprobă, nu ar mai putea obţine favoarea Creatorului. Aşadar, care este de fapt originea Crăciunului?

Crăciunul şi istoria lui

Popoarele nordice de odinioară se temeau ca întunericul îndelungat a lunii decembrie să nu triumfe asupra soarelui. Din acest motiv în cadrul unor ritualuri magice, ei îşi împodobeau locuinţele cu ilicea, iederă, vîsc, dafin şi alte plante veşnic verzi care păreau a fi dotate cu putere de supravieţuire supranaturală. Erau aprinse lumînări şi focuri în speranţa de a reanima soarele muribund. În unele ţări ale Europei se practică şi astăzi într-un mod ceremonial, arderea unei buturugi. Ce se ascunde oare în spatele acestei datini integrate în obiceiurile de Crăciun? În cartea sa The Story of Christmas (Istoria Crăciunului), Michael Harrison conchideb: „Se pare că pomul nostru de Crăciun îşi trage rădăcinile din contopirea a două obiceiuri străvechi, iluminaţia şi folosirea plantelor veşnic verzi.“

În Antichitate, romani celebrau anual Saturnaliile între 17—24 decembrie. În cartea sa Ancient Italy and Modern Religion (Italia antică şi religia modernă), dr. R. S. Conway descrie această sărbătoare în următorii termeni: „Toată lumea era de comun acord să răstoarne cu susul în jos viaţa de toate zilele. Oamenii îşi lăsau deoparte activităţile obişnuite şi, cînd nu făceau chefuri unii la alţii, vagabondau pe străzi şi strigau «Io Saturnalia!», aşa cum şi noi spunem «Sărbători fericite!» (. . .) La această sărbătoare fiecare obişnuia să ofere un cadou tuturor prietenilor săi (. . .) Cel care îşi păstra seriozitatea în timpul Saturnaliilor, trecea drept o persoană foarte puţin sociabilă.“

În jurul anului 85 e.n., poetul Marţial publica două lucrări intitulate Xenia şi Apophoreta, care conţineau 350 de epigrame. Aceste poezioare trebuia să fie copiate şi puse alături de darurile oferite cu ocazia Saturnaliilor, pentru a conferi acestei sărbători, conform explicaţiei date de dr. Conway, „o notă plăcută şi literară“. Această descriere nu vă sugerează oare felicitările pe care contemporanii noştri şi le trimit cu ocazia Crăciunului? Şi, asemenea unora dintre felicitările trimise astăzi cu ocazia Crăciunului, multe dintre versurile lui Marţial conţineau obscenităţi grosolane.

Imediat după terminarea Saturnaliilor, romanii celebrau Anul Nou, prin sărbătoarea Calendelor. „Chiar la mijlocul acestei perioade de veselie generală“ — relatează cartea The Story of Christmas, „exista o zi consacrată venerării soarelui, a cărui renaştere aparentă în timpul solstiţiului de iarnă constituia pretextul tuturor acestor petreceri păgîne. Această zi era numită dies natalis solis invicti, adică ‘ziua de naştere a soarelui’ şi corespunde în calendarul nostru datei de 25 decembrie.“ Această sărbătoare a fost transformată mai tîrziu în Crăciun, cu scopul de-a atrage populaţia romană la un „creştinism“ decadent.

Prin urmare, Crăciunul îşi are originea în cultul păgîn al soarelui. Căutînd şi mai departe punctul de plecare al acestei sărbători, ajungem la babilonienii din antichitate, care îl adorau pe Shamash, zeul-soare. „Între obiceiurile de Crăciun şi sărbătorile babiloniene ale Anului nou există asemănări ciudate“, recunoaşte istoricul Pimlott în cartea sa The Englishmanʹs Christmas (Crăciunul englezilor).

Înţelegeţi acum motivul pentru care vorbim despre „primejdiile“ Crăciunului? Biblia atrage atenţia creştinilor asupra Babilonului cel Mare, adică ansamblul religiilor provenite din doctrinele Babilonului antic. Biblia ne dă următorul sfat: „Îeşiţi din ea, [din «cetatea» «Babilonul cel Mare»] poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei“ (Apocalips 18:4). S-ar putea ca unii să considere că exagerăm văzînd în Crăciun un pericol spiritual. Cu toate acestea, este interesant de cunoscut ceea ce spune istoria despre concepţia pe care o aveau primii creştini referitor la această sărbătoare, care, deşi pare a fi legată de naşterea lui Isus, izvoreşte dintr-o festivitate păgînă.

Sărbătoreau primii creştini Crăciunul?

În cartea sa, The Religions of The Roman Empire (Religiile Imperiului Roman), profesorul Ferguson face următoarea remarcă: „Primii creştini nu celebrau naşterea lui Isus. Istoria nu a consemnat o asemenea sărbătoare.“Biblia nu ne furnizează data exactă a naşterii lui Isus. Mai mult decît atît, ea ne indică faptul că Isus nu s-a născut într-o lună rece sau ploioasă cum este decembrie sau ianuarie, ci într-un anotimp mai călduros. De ce se poate afirma lucrul acesta?

Cu puţin timp înainte de naşterea lui Isus, împăratul Caesar Augustus promulgase un decret prin care ordona supuşilor săi să meargă fiecare în oraşul natal pentru recensămînt. Scripturile relatează: „Şi toată lumea s-a dus să se înregistreze, fiecare în propriul său oraş“ (Luca 2:1–7). Iosif şi Maria au călătorit peste 100 km pentru a ajunge din Nazaret la Betleem. Ar fi fost oare practic sau posibil de întreprins o asemenea călătorie în perioada rece şi ploioasă a lunii decembrie?

Şi aceasta nu este totul. Referitor la timpul cînd s-a născut Isus, Biblia precizează: „Existau chiar în aceeaşi regiune păstori care trăiau sub cerul liber şi care noaptea, vegheau asupra turmelor lor“ (Luca 2:8). Această descriere nu se potriveşte cîtuşi de puţin cu luna ploioasă din Israel, care corespunde cu luna decembrie de astăzi — un timp cînd temperaturile din zona Betleemului pot fi foarte coborîte. — Ezra 10:9, 13; Ieremia 36:22.

Să analizăm încă un argument: Dacă Isus ar fi dorit ca discipolii să-i sărbătorească naşterea, de ce nu le-a dat indicaţii legate de această aniversare? El a instituit însă o sărbătoare simplă, legată de ziua morţii sale, poruncind: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“ (Luca 22:19). Dar Isus nu a dat nici o indicaţie de acest gen referitor la naşterea sa.

Denumirea „Crăciun“ nu apare deloc în Biblie, deoarece primii discipoli ai lui Isus nu ţineau această sărbătoare. Dr. R. S. Conway explică: „La începutul secolului al treilea, celebrul teolog Origene face de mai multe ori o remarcă, însuşită — potrivit afirmaţiei sale — de la unul din predecesorii săi, potrivit căreia: ‘nici măcar unul dintre creştinii drepţi şi sfinţi nu şi-a aniversat vreodată ziua de naştere şi nici nu a participat la asemenea aniversări.’ Biblia arată că numai oameni răi, asemenea Faraonului sau asemenea lui Irod, au sărbătorit astfel de aniversări. Evident, dacă Origene ar fi auzit vreodată vorbindu-se despre Crăciun, el l-ar fi condamnat categoric.“

Creştinii apostaţi şi sărbătorile păgîne ale solstiţiului de iarnă

Primii discipoli ai lui Cristos au rezistat tentaţiei de a participa la sărbătorile păgînilor în mijlocul cărora trăiau. Totuşi, Biblia a prezis că mai tîrziu avea să ia naştere o mare apostazie printre creştini (Faptele 20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:3; 1 Timotei 4:1–3; 2 Petru 2:1, 2). La sfîrşitul celui de al doilea secol, Tertulian s-a văzut nevoit să-i critice pe pretinşii creştini care participau „la sărbătorile lui Saturn, ale lui ianuarie, şi ale solstiţiului de Iarnă“. El vorbeşte despre „oferirea cadourilor“ şi a rămas uimit văzînd cum unii îşi împodobeau casele cu „lămpi şi dafini“.

În ciuda acestor admonestări, adunarea creştină se îndepărta tot mai mult de la credinţa adevărată. Mergînd din rău în mai rău, apostaţii încercau să-şi justifice atitudinea, dînd acestor sărbători păgîne un nume „creştin“. Iată în acest sens consemnarea cuprinsă în lucrarea intitulată Christmas (Crăciunul): „În secolul al IV-lea (Biserica) (. . .) a considerat potrivit să-şi adapteze sărbătoarea păgînă a zilei de 25 decembrie, care marca solstiţiul de iarnă (. . .) Şi iată cum ziua de naştere a soarelui a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu.“

De ce este Crăciunul atît de periculos?

Potrivit opiniei unora, pericolul Crăciunului constă mai ales în promovarea egoismului. De exemplu, într-o emisiune radiofonică din Africa de Sud, artistul Danie Martins îşi exprima indignarea faţă de impresia pe care şi-o fac copiii despre crăciun. La întrebarea: „De ce sărbătoreşti Crăciunul?“, copiii i-au răspuns de obicei: „Pentru a primi cadouri“. La rîndul lor, părinţii Martin şi Deidre Bobgan, care sînt scriitori amîndoi, atrag atenţia asupra unui alt pericol inerent acestei sărbători: „Nefiind sinceri faţă de copiii lor şi denaturînd adevărul, mulţi adulţi riscă să facă din copii nişte atei. De pildă, copiii ar putea raţiona astfel: ‘Din moment ce tot ce se spune despre Moş Crăciun nu e adevăr, ci minciună, s-ar putea ca, tot la fel, tot ce se spune despre Dumnezeu să nu fie adevăr, ci minciună.’“

Însă cel mai grav pericol cauzat de sărbătorirea Crăciunului constă în posibilitatea de a pierde favoarea divină. Pe baza cărui fapt facem această afirmaţie? Există o serie de motive. Mai întîi de toate, crăciunul favorizează idolatria, iar Scripturile o condamnă (1 Ioan 5:21). Într-adevăr, idolatria este practicată public, cu prilejul numeroaselor reprezentaţii legate de naşterea Domnului, aşa cum se obişnuieşte de exemplu, la biserica Aracoeli din Roma. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul pomului de Crăciun, simbol păgîn introdus în numeroase biserici protestante. Oare, în acest caz, nu este vorba tot despre idolatrie?

Mai mult decît atît, sărbătoarea Crăciunului a promovat închinarea la Isus, în defavoarea închinării ce trebuie adusă Tatălui său, Iehova Dumnezeu. Acest fapt constituie o altă formă de idolatrie, cu atît mai mult cu cît Biblia îl prezintă pe glorificatul Isus Cristos drept „începutul creaţiei lui Dumnezeu“ (Apocalips 3:14; vezi de asemenea Romani 1:25). Colindele au contribuit în bună parte la înrădăcinarea acestei idei eronate în inimile a miliarde de tineri. Iată în acest sens cîteva versuri dintr-un colind: „În toiul iernii mohorîte, Isus Cristos — Dumnezeul şi Stăpînul Atotputernic, a fost mulţumit cu un staul pentru vite.“

Fapt este însă că Isus nu a pretins niciodată că este Dumnezeul Atotputernic. Dimpotrivă, el a recunoscut cu francheţe: „Tatăl este mai mare decît mine“ (Ioan 14:28). În acest mod el i-a acordat Tatălui său întreaga închinare spunînd: „Lui Iehova, Dumnezeului tău, să i te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru“ (Matei 4:10). Chiar şi după învierea sa, Isus a continuat să se închine Tatălui său ceresc. — Ioan 20:17.

Prin urmare Crăciunul nu este altceva decît faţada religioasă a unor momente de excese şi relaxare. Conduita imorală din timpul sărbătorilor de crăciun a devenit o cauză cunoscută a problemelor ce se ivesc în căsnicie. Potrivit Consiliului Naţional pentru Orientarea Perechilor Căsătorite din Marea Britanie, numărul săptămînal al cuplurilor care au solicitat sfaturi imediat după sărbătorirea Crăciunului din 1983 s-a dublat. Printre cauzele acestei spectaculoase creşteri numerice au fost scoase în evidenţă petrecerile de crăciun şi „lipsa de bani pentru alimente, cadouri şi jucării“. Toate acestea sînt strîns legate de o altă problemă gravă, problemă prezentată de un psihiatru din Johannesburg astfel: „În această perioadă a anului, se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de sinucideri şi de tentative de sinucidere.“

În plus, nu trebuie să uităm niciodată că, asupra celor care rămîn sub vraja „Babilonului cel Mare“ planează un pericol serios. Profeţiile biblice avertizează că judecata Babilonului este foarte aproape. — 2 Timotei 3:1–5.

În mod cert, imperiul mondial al religiilor false va dispărea curînd pentru totdeauna, împreună cu obiceiurile şi sărbătorile sale păgîne. Iată de ce, acum, atîta vreme cît mai este timp, trebuie să vă rupeţi de sub vraja acestor religii, renunţînd la practicile lor, şi alăturîndu-vă adevăraţilor creştini care vor supravieţui. Procedînd astfel, vă veţi putea bucura de o pace eternă în compania unor oameni cu bunăvoinţă. — Psalm 37:29.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Îşi au oare locul în închinarea creştină reprezentări ca aceasta, care este expusă într-o biserică din Roma?

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

În perioada Crăciunului copiii din Roma sînt aduşi la biserica Aracoeli pentru a se închina în faţa acestei imagini