„Nici o dovadă“

Într-un efort de a explica cum au evoluat lucrurile vii, sociologii de astăzi se bazează pe neodarwinism, care este o versiune ulterioară a teoriei evoluţiei încete, adaptive, a lui Charles Darwin. Dar o teorie rivală mai nouă — numită „echilibrul punctat“ de către Stephen Gould şi alţii — susţine că producerea de noi specii animale s-a efectuat prin salturi relativ bruşte, sau „mişcări bruşte“ („jerks“, engl.).

Punctaţioniştii susţin că mărturia fosilă este în favoarea lor. De ce? Deoarece conformaţiile animale intermediare „nu sînt detectabile în documentul fosil“, observă dr. John Turner într-un număr recent al revistei New Scientist. Însă principala deosebire dintre aceste două tabere este aceea că punctaţioniştii pretind că (1) „mişcările bruşte“ nu au fost generate printr-o oarecare formă a adaptabilităţii neodarwiniste, ci probabil prin nişte procese posibile, dar încă necunoscute şi (2) potrivit cu Turner, „mişcările bruşte însoţesc întotdeauna ramificarea copacului evolutiv“.

„Nu există dovezi favorabile pentru [aceste idei]“ conclude dr. Turner. „Sînt tentat să spun, nici o dovadă. Cineva poate spune despre teoria fundamentală a mişcării bruşte, exact ce-a spus Gould despre sociobiologie, că nu aduce nici o înţelegere nouă, şi că nu poate cita nici un singur fapt precis în favoarea ei“. Dar din moment ce echilibrul punctat este atît de popular printre evoluţioniştii rivali, acesta ajunge deasemenea la o mărturisire neintenţionată despre cît de puţină dovadă există, dacă este vreuna, pentru tradiţionalul crez evoluţionist. Din moment ce nici o teorie nu poate explica abisurile din mărturia fosilă, amîndouă au lipsă de credibilitate.Însă, există o explicaţie pe deplin satisfăcătoare a abisurilor fosile, una care se potriveşte cu genetica modernă. Este găsită în declaraţiile Bibliei care spun că animalele se reproduc „conform speciei lor“ şi că omul este o creaţiune independentă a lui Dumnezeu. — Geneza 1:24; 2:7.