Să luăm seama la ‘avertismentele ce ni se pun în faţă’

1, 2. Ce ne oferă scrisoarea lui Iuda ca învăţătură?

IEHOVA este un Dumnezeu care avertizează (2 Regi 17:12–15; Ezechiel 3:17–21). Poporul lui ştie că el nu doreşte să vadă că cineva este nimicit datorită faptului că a urmat o cale care duce la distrugere (Ezechiel 18:23, 32). Desigur, Martorii lui Iehova sînt recunoscători Tatălui lor ceresc pentru faptul că el îi avertizează, îi îndeamnă şi îi salvează pe aceia care îl iubesc.

² Scrisoarea inspirată a lui Iuda ne furnizează atît avertismente cît şi îndrumări. În articolul precedent am învăţat de ce Iuda i-a îndemnat pe fraţii lui de credinţă să „ducă o luptă energică pentru credinţă“. Acum să dăm atenţia cuvenită avertismentelor sale bazate pe evenimente din trecut. — Romani 15:4.

LUAŢI SEAMA SĂ NU VĂ PIERDEŢI CREDINŢA

3. Ce dorea Iuda să le amintească fraţilor săi de credinţă?

³ Iuda continuă cu un avertisment referitor la credinţă:

„Doresc să vă amintesc, măcar că ştiţi toate lucrurile o dată pentru totdeauna, că Iehova, deşi a salvat un popor din ţara Egiptului, i-a nimicit, apoi, pe cei care n-au arătat credinţă.“ — Iuda 5.

Dacă creştinii nu reuşesc să „ducă o luptă energică pentru credinţă“, ei pot să-şi piardă poziţia aprobată înaintea lui Iehova Dumnezeu. Pentru a împiedica acest lucru, Iuda a dorit să reamintească fraţilor săi de credinţă, care se aflau în pericol, lucrurile pe care ei le-au învăţat o dată şi modul în care Dumnezeu s-a comportat în timpurile trecute cu cei care n-au rămas loiali.

4. În ce mod şi de ce i-a salvat Iehova pe israeliţii aflaţi în sclavie?

⁴ În versetul 5, Iuda arată în primul rînd că Iehova Dumnezeu a „salvat“ sau a eliberat pe israeliţi din robia egipteană. Dumnezeu a făcut aceasta după ce israeliţii au sărbătorit cu supunere primul Paşte. Iehova a efectuat extraordinara eliberare din Egipt datorită faptului că poporul care a fost cîndva în sclavie a acţionat cu credinţă. — Exod 12:1–14, 31.

5. a) Care este Egiptul simbolic? Pe ce bază îşi salvează Iehova poporul din el? b) Ce trebuie să facă martorii dedicaţi ai lui Iehova pentru salvarea finală?

⁵ În mod asemănător, Iehova îşi salvează poporul din Egiptul simbolic — lumea oamenilor care s-au înstrăinat de El (Apocalips 11:8). El face aceasta deoarece ei la-u recunoscut cu credinţă drept Dumnezeu al salvării lor, iar pe Cristos drept Mielul pascal simbolic, al cărui sînge permite cumpărarea şi ieşirea lor din această lume (1 Corinteni 5:7). Dar pentru a avea parte de salvare fie în cer, fie pe pămînt, un martor dedicat al lui Iehova trebuie să rămînă loial Lui şi nicioadată să nu devină apostat nici să se întoarcă în această lume nelegiuită şi în robia ei păcătoasă, precum nici israeliţii eliberaţi nu trebuia să se întoarcă în Egipt (Deuteronom 17:16; Matei 24:13). Credinţa neîntreruptă este un factor vital, căci, deşi a „salvat“ un popor din Egipt, Iehova „i-a nimicit apoi pe aceia care n-au arătat credinţă“, adică aceia care voiau să se întoarcă în Egipt sau la felul de viaţă egiptean (vezi 1 Corinteni 10:1–12; Exod 32:4–6; Numere 25:1–18; 21:4–9; 14:35–38). Aşadar nu începe îndoială că, pentru salvarea lor finală, martorii dedicaţi ai lui Iehova care trăiesc în prezent trebuie să-şi păstreze credinţa. — Evrei 3:12, 13.

CONSECINŢELE NEFASTE ALE IMORALITĂŢII

6. a) Care a fost „poziţia originară“ a îngerilor şi care este „locuinţa lor“? b) Ce fel de păcat comiseseră anumiţi îngeri? c) Ce asemănare există întra calea păcătoasă a îngerilor răzvrătiţi şi aceea a „oamenilor fără respect faţă de Dumnezeu“, pe care îi menţionează Iuda?

⁶ Iuda a dat un al doilea exemplu care a servit ca avertisment:

„Iar pe îngerii care nu şi-au păstrat poziţia iniţială ci şi-au părăsit locuinţa potrivită lor, el i i-a păstrat în legături eterne, sub întuneric dens, pentru judecata zilei celei mari.“ — Iuda 6.

Îngerii, creaturi spirituale, au fost creaţi cu perspectiva vieţii eterne în cer (Psalmi 103:20; 104:4; Evrei 1:7). Acesta a fost începutul lor, poziţia lor originară. „Propria lor locuinţă“ sau reşedinţa lor a fost în cerurile invizibile. Dar anumiţi îngeri şi-au părăsit plini de înfumurare locuinţa cerească. Apostolul Petru a spus că ei „au păcătuit“ şi imediat după aceea el a citat evenimentele care au avut loc în timpul lui Noe (2 Petru 2:4, 5). Aceste versete ne atrag atenţia asupra epocii premergătoare Potopului, cînd „fiii [sau „îngerii“, conform manuscrisului Alexandrin al traducerii Septuaginta], adevăratului Dumnezeu“, dînd dovadă de nesupunere, şi-au luat ca soţii femei frumoase (Geneza 6:1, 2). Evident, aceşti îngeri s-au materializat în corpuri din carne. Deoarece relaţiile sexuale cu femeile era o manifestare nefirească la creaturile spirituale, aceşti îngeri au păcătuit prin faptul că au cedat unei dorinţe absolut greşite (Iacob 1:13–15). În mod similar, „oamenii fără respect faţă de Dumnezeu“, despre care vorbea Iuda, doreau să aibă legături imorale cu persoanele de sex opus.

7, 8. a) Ce s-a întimplat cu îngerii neascultători? b) Aşadar, ce trebuie să facem pentru a rămînea pe calea salvării?

⁷ Ceea ce s-a întîmplat cu îngerii neascultători a servit ca avertisment pentru creştinii din timpul lui Iuda şi serveşte ca avertisment şi pentru Martorii lui Iehova din timpul nostru. Deşi acei îngeri au putut să scape de moarte, dematerializîndu-şi trupurile, ei au fost împiedicaţi de a reveni la „poziţia originară“ de creaturi spirituale sfinte, care se bucură de lumina sfatului şi aprobării lui Dumnezeu. Din contră, ei au fost păstraţi cu „legături eterne“ — puterea lui Dumnezeu de a impune restricţii — pînă la „sentinţa zilei celei mari“, respectiv nimicirea lor de către Dumnezeu. Pînă atunci nu există nici o dovadă că ei îşi pot materializa corpuri de carne; ei rămîn excluşi din serviciul lui Iehova, aflîndu-se într-un întuneric spiritual dens — aşa-zisul Tartar. — 2 Petru 2:4.

⁸ După cum îngerii neascultători nu şînt scutiţi de nimicire, tot aşa Martorii lui Iehova din timpul nostru îşi dau seama că ei pot rămîne pe calea salvării numai dacă ‘duc o luptă energică pentru credinţă’. Într-adevăr, trebuie să ne împotrivim oricărei persoane care depăşeşte limitele impuse de Dumnezeu şi caută să pîngărească trupul de carne.

9, 10. a) De oare păcate morale erau vinovaţi locuitorii Sodomei şi ai oraşelor din apropiere? b) Ce exemplu de avertizare ne furnizează Sodoma, Gomora şi oraşele din apropierea lor?

⁹ Iuda dă încă un exemplu de avertizare:

Tot la fel şi Sodoma şi Gomora şi oraşele dimprejur, după ce, aidoma celor de mai sus, au comis curvie în exces şi urmăreau carnea pentru o întrebuinţare nefirească, sînt puse înaintea noastră ca un exemplu de avertizare, suferind pedeapsa judecătorească a focului etern“. — Iuda 7.

„Sodoma şi Gomora şi oraşele dimprejur“ se pare că includeau Adma, Ţeboim şi poate şi alte oraşe din ţinutul respectiv. Datorită nelegiuirii locuitorilor lor, Iehova a nimicit printr-o ploaie de pucioasă şi foc din cer toate oraşe, cu excepţia oraşului Ţoar, în care fugiseră „dreptul Lot“ şi fiicele sale (2 Petru 2:6–10; Geneza 14:2; 19:18–29; Deuteronom 29:22, 23). Folosind cuvintele traduse prin „la fel ca“, Iuda a asociat, evident, ceea ce s-a întîmplat în aceste oraşe, cu ceea ce s-a întîmplat cu îngerii neascultători care, luînd în căsătorie femei, făcuseră un lucru nefiresc pentru creaturile spirituale. Iată cum redă acest pasaj The Jerusalem Bible: „Curvia Sodomei şi Gomorei şi a celorlalte oraşe din apropiere era la fel de nefirească“. Locuitorii lor nu numai că au curvit cu femeile, dar şi-au satisfăcut poftele desfrînate cu bărbaţi şi, poate, chiar cu animale (Vezi Levitic 18:22–25). O gloată de bărbaţi şi băieţi din Sodoma au dorit să aibă relaţii sexuale cu musafirii lui Lot, pe care gloata i-a luat drept nişte bărbaţi oarecare. Dar gloata a fost împiedicată să acţioneze de cei doi îngeri, care au lovit-o cu orbire, iar apoi l-au salvat pe Lot din oraşul condamnat la moarte. — Geneza 19:1–17.

¹⁰ Sodoma, Gomora şi oraşele din apropiere au furnizat un exemplu de avertizare, „suferind pedeapsa judecătorească (din partea lui Iehova Dumnezeu) a focului veşnic“, respectiv nimicirea eternă. Ruinele carbonizate ale oraşelor Sodoma, Gomora, Adam şi Ţebom zac sub apele din partea de sud a Mării Moarte sau în regiunea aceea. Aşadar, nici aceste oraşe nici locuitorii lor nu mai ard. Evident, oraşele propriu-zise sînt cele distruse pentru eternitate şi nu toţi locuitorii lor, deoarece se pare că cel puţin anumiţi îndivizi care au locuit cîndva acolo vor fi înviaţi. — Matei 10:15; 11:24; Apocalips 20:12, 13.

NU DESCONSIDERAŢI AUTORITATEA STABILITĂ DE DUMNEZEU

11. Ce asemănare există între „oamenii fără respect faţă de Dumnezeu“ care s-au strecurat în mijlocul poporului lui Dumnezeu şi oamenii degeneraţi din Sodoma şi oraşele învecinate?

¹¹ Apoi Iuda se referă la „oamenii fără respect faţă de Dumnezeu“ şi spune:

Cu toate acestea, în mod asemănător, aceşti oameni, „de asemenea, se nutresc cu visuri, murdăresc carnea, desconsideră stăpînirea şi vorbesc ofensator despre cei glorioşi“. — Iuda 8.

„Într-un mod asemănător“ sau, probabil, în acelaşi fel în care locuitorii degeneraţi ai Sodomei şi ai oraşelor învecinate şi-au murdărit carnea prin relaţii sexuale imorale şi nefireşti, tot aşa şi oamenii înclinaţi să facă rău, care s-au strecurat înăuntrul poporului lui Dumnezeu, au profanat trupul de carne. Ei au desconsiderat sfatul apostolilor de a fugi de curvie. — 1 Corinteni 6:18–20.

12. a) Ce se înţelege prin faptul că întruşii lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu „se nutresc cu visuri“? b) Ce îi aşteaptă pe aceia care practică imoralitatea şi nu se căiesc?

¹² Aceşti intruşi se nutreau cu visuri probabil în sensul că încercau să-şi apere punctele de vedere pretinzînd că aveau visuri profetice (Vezi 2 Petru 2:1; Deuteronom 13:1–5), care nu erau decît închipuiri sexuale murdare. Sau poate că Iuda voia să spună că învăţăturile lor nu erau decît „amăgire“. (J.B.). În orice caz, aceşti „oameni fără respect faţă de Dumnezeu“ căutau modalităţi care să le înlesnească practicarea imoralităţii sexuale, crezînd că vor putea scăpa nevătămaţi, în pofida conduitei lor josnice. Toţi Martorii lui Iehova să ia aminte ca nu cumva vreunul dintre ei să cadă în aceeaşi capcană! Fără îndoială, Judecătorul Suprem va aplica sentinţa asupra acelora care practică imoralitatea şi nu vor să se căiască. — Geneza 18:25.

13. Ce atitudine au manifestat visătorii imorali faţă de autoritatea stabilită de Dumnezeu?

¹³ Aceşti visători imorali desconsiderau şi stăpînirea şi vorbeau ofensator despre cei glorioşi. Ei dispreţuiau cu aroganţă autoritatea stabilită de Dumnezeu (Proverbe 21:4; 2 Petru 2:10). Asemenea îngerilor neascultători, oamenii aceştia aveau un spirit de răzvrătire şi şi-au meritat sentinţa nefavorabilă, deoarece ei îl desconsiderau de fapt pe Suveranul Universului şi pe Fiul său preaiubit.

14. Cine erau „cei glorioşi“?

¹⁴ De asemenea, aceste persoane fără respect faţă de Dumnezeu vorbeau ofensator despre „cei glorioşi“ (literal: „despre glorii“), evident despre aceia cărora Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos le-a conferit o anumită glorie (Ioan 17:22; 1 Petru 4:12–14). Deoarece această glorie sau onoare venea de la Dumnezeu, persoanele de pe pămînt, care se bucurau de această favoare, nu trebuia, bineînţeles, să primească laude. Dar toţi Martorii lui Iehova trebuie să respecte această „glorie“ şi să vorbească despre ea în consecinţă, acordînd cea mai mare consideraţie lui Iehova Dumnezeu. — 1 Samuel 2:30.

15. a) În ce fel vorbeau visătorii care profanau carnea, despre ‘cei glorioşi“? b) Ce trebuie să facem dacă observăm chiar şi numai tendinţa de a desconsidera autoritatea acordată de Dumnezeu?

¹⁵ Desigur, acelora dintre continuatorii unşi ai lui Cristos care slujesc cu loialitate ca supraveghetori creştini numiţi li s-a conferit gloria sau onoarea. Ceilalţi Martori trebuie să coopereze cu ei şi să-i sprijine în serviciul lui Dumnezeu. Să nu fim ca visătorii din timpul lui Iuda, care profanau carnea, dispreţuiau stăpînirea lui Iehova şi nu respectau gloriile care erau conferite de el, vorbind ofensator despre aceia care primeau aceste glorii (Vezi 3 Ioan 9, 10.). Deci, dacă avem chiar şi numai tendinţa de a desconsidera autoritatea acordată de Iehova, să-i cerem ajutorul în rugăciuni pentru a ne schimba punctul de vedere.

EXEMPLUL EXCELENT AL LUI MIHAEL

16. Ce deosebire există între arhanghelul Mihael şi visătorii batjocoritori?

¹⁶ Pentru folosul nostru, Iuda citează un excelent exemplu:

„Dar cînd arhanghelul Mihael a avut un conflict cu Diavolul şi s-a certat pentru corpul lui Moise, el nu a îndrăznit să aducă împotriva lui o judecată în termeni jignitori, ci a spus: ‘Iehova să te mustre!’“ — Iuda 9.

Cîtă deosebire există între visătorii batjocoritori şi arhanghelul Mihael, care a devenit Domnul nostru Isus Cristos! (Vezi Proverbe 8:22–31; Ioan 6:62; Filipeni 2:5–11; 1 Tesaloniceni 4:15, 16). Prin faptul că au vorbit ofensator despre slujitorii lui Dumnezeu, visătorii fără respect faţă de Dumnezeu şi-au atribuit unele drepturi pe care nici măcar Fiul lui Iehova nu şi le-a îngăduit în conflictul pe care l-a avut cu Satan asupra trupului profetului Moise. Nu există o consemnare scripturală anterioară cu privire la această, dispută. Dar, Iuda a primit această informaţie într-un mod care nu ne este dezvăluit şi a consemnat-o în folosul nostru.

17. a) Ce anume a evitat arhanghelul Mihael în disputa pentru trupul lui Moise şi de ce? b) Cum a dat Mihael poporului lui Iehova un exemplu în ceea ce priveşte respectul faţă de autoritatea divină?

¹⁷ Poate că Diavolul a vrut trupul mort al lui Moise pentru a iniţia un cult religios prin intermediul acestuia şi astfel să corupă poporul lui Iehova. Totuşi, Mihael nu a recurs la pronunţarea unei sentinţe împotriva Diavolului, folosind termeni jignitori. Mihael „nu a îndrăznit“ să facă aceasta datorită fricii sănătoase de Iehova. El nu a grăbit cîtuşi de puţin timpul fixat pentru executarea lui Satan (Apocalips 12:7–9; 20:1–3, 7–10). În schimb, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu a arătat respect faţă de Judecătorul Suprem şi a lăsat în seama lui dreptul de a-l mustra pe Diavol. De aceea, Mihael i-a spus lui Satan: „Iehova să te mustre“. Deşi cuvintele lui Mihael n-au fost aspre, el şi-a demonstrat puterea prin faptul că a dispus de trupul lui Moise, iar Iehova l-a îngropat pe profet într-un mormînt neidentificat (Deuteronom 34:1–6). Prin comportarea sa, Fiul lui Dumnezeu a dat, fără îndoială, un excelent exemplu de respect faţă de autoritatea divină. Fiind dat acest exemplu poporului lui Dumnezeu, să-l urmăm şi noi!

18. De ce se poate spune că aceia care profanau carnea nu avea un mod de gîndire spiritual?

¹⁸ Folosind un contrast, Iuda spune în continuare:

„Dar aceşti oameni vorbesc ofensator despre toate lucrurile pe care ei de fapt nu le cunosc, dar toate lucrurile pe care le cunosc în mod natural, întocmai ca animalele lipsita de raţiune, în aceste lucruri ei continuă să se corupă“. — Iuda 10.

Deşi aceşti profanatori ai cărnii erau cu mult inferiori lui Mihael — care nu a îndrăznit să pronunţe o sentinţă împotriva lui Satan în termeni jignitori — ei vorbesc ofensator nu numai despre „cei glorioşi“, ci şi despre toate lucrurile (spirituale) pe care, de fapt, ei nu le-au cunoscut sau înţeles. „Neavînd un mod de gîndire spiritual“ (Iuda 19), ei nu puteau înţelege lucrurile spirituale (1 Corinteni 2:6–16). Gîndurile, căile, procedurile şi activităţile lui Iehova erau străine acestor „oameni fără respect faţă de Dumnezeu“.

19. În ce sens erau „oamenii fără respect faţă de Dumnezeu“ asemenea „animalelor iraţionale“?

¹⁹ Din respect faţă de Iehova Dumnezeu, nici arhanghelul Mihael, nici alţi îngeri drepţi nu vorbesc ofensator despre cei cărora Dumnezeu le-a acordat o anumită glorie. Dar aceşti „oameni fără respect faţă de Dumnezeu“ făceau tocmai invers, deoarece ei cedaseră întru totul poftelor animalice. Ei nu înţelegeau lucrurile spirituale, ci numai ceea ce satisfăcea poftele lor carnale. Aşadar, asemenea animalelor care se preocupă numai de carne, ei căutau să-şi mulţumească numai carnea degenerată. Aceşti oameni, dornici să-şi satisfacă poftele senzuale josnice, s-au corupt prin păcatele cărnii. Astfel, ei au dovedit că nu sînt mai buni decît „animalele lipsite de raţiune care de la natura lor sînt născute pentru a fi prinse şi nimicite“, fără vreo speranţă de înviere. — 2 Petru 2:9–13.

20. În lumina cuvintelor lui Iuda, analizate pînă acum, ce mod de viaţă trebuie să urmeze martorii loiali ai lui Iehova?

²⁰ Cît de vital este ca Martorii lui Iehova de astăzi să se opună cu hotărîre învăţătorilor falşi, celor care profanează carnea şi celor care desconsideră autoritatea stabilită de Dumnezeu! Totuşi, dacă sfaturile din scrisoarea lui Iuda, pe care le-am analizat pînă acum, scot în evidenţă vreo greşeală în atitudinile sau căile noastre individuale, să ne schimbăm grabnic modul nostru de viaţă, cerînd ajutorul Tatălui nostru ceresc, prin intermediul rugăciunii. Să progresăm aşadar veşnic din punct de vedere spiritual dînd atenţie avertismentelor ce ni se pun în faţă!

(Analiza scrisorii lui Iuda se va încheia în numărul viitor al Turnului de veghere)

Ai putea să-ţi aminteşti?

□ Cum dovedeşte experienţa israeliţilor din vechime că pentru a obţine salvarea trebuie să avem o credinţă durabilă?

□ Ce exemplu, care trebuie să ne servească drept avertisment, ne-au lăsat îngerii neascultători?

□ Ce avertisment dau creştinilor Sodoma, Gomora şi oraşele învecinate?

□ De ce nu trebuie să desconsiderăm autoritatea stabilită de Dumnezeu?

□ Ce exemplu de respect faţă de autoritatea divină ne-a dat arhanghelul Mihael? Deci cum trebuie să acţionăm?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

După cum Dumnezeu „a salvat un popor din (. . .) Egipt“, tot aşa creştinii au fost salvaţi din această lume nelegiuită. Dar pentru a obţine salvarea finală, este nevoie de credinţă neîntreruptă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

Distrugerea Sodomei şi a oraşelor învecinate este un avertisment ca să evităm conduita imorală.